Viaţa în Gibraltar, unul dintre cele mai mici şi disputate teritorii din lume - LIFE.ro
Mergi la conținut

Viaţa în Gibraltar, unul dintre cele mai mici şi disputate teritorii din lume

Până nu demult economia locală era bazată pe cea militară şi pe bunurile de contrabandă, în special tutun. Transformarea a început după anii `80, când...
Share this article

Un mic teritoriu britanic, scăldat în razele soarelui de Spania, cu o vreme primitoare mai tot timpul anului. Gibraltarul este privit, de cei mai mulţi dintre noi, drept un loc bun de vizitat dacă ajungi prin sudul Spaniei, care adăposteşte stânca aia înaltă unde te înconjoară maimuţele dornice de atenţie. Sunt însă şi oameni pentru care această peninsulă e locul care poate deveni o casă, aşa că dacă te bate gândul să te muţi acolo e bine să ştii ce presupune viaţa în Gibraltar, de la preţurile din magazine la chirii.

Istoria unuia dintre cele mai mici teritorii din lume

Gibraltarul, o mică bucată de pământ aflată în cel mai sudic punct al Europei, a fost disputat secole întregi de 2 dintre marile puteri ale lumii, Spania şi Marea Britanie. Nu că ar deţine mari bogăţii în adâncuri, ci pentru că aici se află un punct de importanţă strategică extrem de ridicată: strâmtoarea cu acelaşi nume, prin care trec absolut toate ambarcaţiunile din Oceanul Atlantic către Marea Mediterană şi invers.

Aceeaşi poziţie strategică i-au determinat pe vremuri pe mauri să construiască aici o fortăreaţă, cucerită ulterior de spanioli. Mai târziu aceasta a fost cucerită de englezi, din 1713 Gibraltarul devenind teritoriu britanic. Spaniolii au revendicat în mod repetat bucata aceasta de pământ, tensiunile între cele 2 ţări rămânând încordate sute de ani. Au fost organizate şi 2 referendumuri pe această temă, în 1967 şi în 2002, însă populaţia de aici a respins vehement anexarea la Spania.

După ieşirea Marii Britanii din Uniunea Europeană Gibraltarul s-a alăturat însă zonei Schengen, astfel încât circulaţia să rămână facilă în zonă, atât pentru localnici, cât şi pentru mulţimile de turişti care vin aici. Iar de curând a primit şi recunoaşterea oficială de oraş, din partea Marii Britanii, cu o întârziere de 180 de ani. Reprezentanţii Gibraltarului au cerut acest lucru cu ocazia Jubileului de Platină al Reginei Elisabeta a II-a, însă când au fost verificate Arhivele Naţionale a fost descoperit faptul că recunoaşterea fusese acordată în 1842, doar că o eroare administrativă a făcut ca actele să nu mai ajungă şi la ei.

Viaţa în Gibraltar

Atât de disputatul Gibraltar are o suprafaţă de numai 6,8 kilometri pătraţi şi o frontieră terestră, cu Spania, de 1,2 kilometri, ocupând antepenultimul loc ca suprafaţă din lume, după Vatican şi Monaco. Este dominat de celebra Stâncă a Gibraltarului, o creastă de calcar de 426 de metri înălţime şi are aproximativ 34.000 de locuitori, fiind cel de-al şaptelea teritoriu din lume ca densitate de populaţie.

În mod evident, limba engleză este cea oficială, în timp ce spaniola se studiază în şcoli abia după ce elevii împlinesc 12 ani. În fapt, locuitorii vorbesc un amestec între cele 2 numit llanito sau spanglish, cum îi spun aceştia.

Moneda oficială este lira din Gibraltar, aflată însă la paritate cu lira sterlină, acceptată şi ea cu braţele deschise oriunde aţi vrea să o cheltuiţi.

Până nu demult economia locală era bazată pe cea militară şi pe bunurile de contrabandă, în special tutun. Transformarea a început după anii `80, când lucrurile au început să se axeze mai mult pe turism, facilităţi maritime şi deja celebrul sector financiar offshore. Gibraltar şi-a creat un renume intenaţional ca paradis fiscal acordând multă vreme companiilor offshore scutiri de impozite şi o mulţime de alte facilităţi fiscale. Şi preţurile din magazine erau unele fără concurenţă, nefiind accizate şi scutite de cele mai multe taxe. Ultimii ani au adus schimbări şi la acest capitol, preţurile ajungând la aproape acelaşi nivel cu cele din supermarketurile din Spania, dar produsele precum tutunul sau parfumurile rămân la fel de atractive pentru turişti şi nu numai.

Preţuri într-un supermarket din Gibraltar:

  • Pâine (250g) – 0,955 euro
  • 10 ouă – 1,47 euro
  • 1 kg mere – 2,18 euro
  • 1 l lapte – 1,02 euro
  • 1 kg brânză – 4,37 euro
  • 1 kg varză – 1,09 euo
  • 1 kg ceapă – 1,64 euro
  • 1 kg cartofi – 2,18 euro
  • 1 kg roşii – 2,18 euro
  • 1 kg portocale – 2,18 euro

O masă pentru 2 persoane la un restaurant peste medie costă aproximativ 55 de euro, în timp ce un meniu la McDonald`s are un preţ de 8,19 euro. O sticlă de 0.33l cu apă, tot la restaurant, costă 1,77 euro, în timp ce o doză de Coca Cola sau Pepsi este 1,53 euro.

Internetul lunar ajunge la aproape 50 de euro, în timp ce costurile pentru apă, gaze şi electricitate pentru un apartament de 80 de metri pătraţi sunt puţin peste 100 de euro pe lună. Asta, în condiţiile în care salariul mediu în Gibraltar ajunge la aproape 3.000 de euro. Chiriile, însă, în teritoriul de nici 7 kilometri pătraţi, pornesc de la 1.100 de euro pentru un apartament un un dormitor în suburbii – deşi cu greu le-am putea spune aşa dacă ne uităm la suprafaţa întregului oraş – şi ajung la aproape 3.000 de euro pentru un apartament cu 3 camere, în buricul oraşului.

Citeşte şi: Viața în Málaga. De ce orașul lui Pablo Picasso și Antonio Banderas este preferat de către străinii care se mută în Spania – LIFE.ro

Imaginile din acest articol ne-au fost furnizate de depositphotos.com.

Share this article

Citește mai multe


Creșterea taxelor | Ce se întâmplă cu banii de pensii ai românilor și cu investițiile la bursă
Cu investiții totale de 23,5 mld. lei pe bursă – adică aproape un sfert din banii de pensii private ai românilor – fo...
Creșterea taxelor | Biriș pune punctul pe ”i”: Pierdem miliarde din PNRR sau supărăm mediul de afaceri?
Pus în fața unui deficit bugetar scăpat de sub control, Guvernul României are în prezent de ales: crește impozitele ș...
Cum se simte oboseala cauzată de cancer. Apare aproape în toate tipurile de neoplasme avansate
Cum se simte oboseala de la cancer? Oboseala este un simptom comun al cancerelor avansate, însă acest tip de oboseală...
Asociația Caritas Alba Iulia, despre reforma sistemului de asistență socială: Serviciul social nu e muzeu
Asociația Caritas Alba Iulia, despre reforma sistemului de asistență socială: Serviciul social nu e muzeu Sectorul fu...
Animalul de companie are o respirație urât mirositoare? Iată câteva cauze
Nimic nu se compară cu afecțiunea câinelui, cu excepția cazului în care animalul de companie are un caz grav de halit...
Cum dansează pe manele mireasa lui Oțil și nașa Roxana Ionescu. Ramona Olaru și Diana Munteanu, campioane și ele
Dani Oțil și Gabriela Prisăcariu au făcut cununia religioasă duminică, 30 iulie, la 2 ani de când au devenit soț și s...
Spune-le și altora