Viaţa în perioada comunistă: 10 adevăruri pe care poate le-am uitat - LIFE.ro

Căutare

Share this article

Au trecut mai bine de 32 de ani de la revoluţie şi pentru unii oameni nostalgia comunismului rămâne încă o constantă. Sunt şi persoane care vorbesc apreciativ despre acele vremuri în ciuda faptului că nu le-au trăit. Viaţa în perioada comunistă nu era însă nici pe departe lapte şi miere şi nici măcar lucrurile care unora le par acum o necesitate – precum siguranţa unui loc de muncă – nu erau atât de dezirabile cum ar putea părea. Viaţa în perioada comunistă era plină de lipsuri, de abuzuri şi marcată de frica că orice ai putea spune în propria casă s-ar putea transforma în condamnare.

Viaţa în perioada comunistă: 10 adevăruri pe care poate le-am uitat

Memoria este selectivă, aici nu există niciun dubiu. Probabil acesta este unul dintre motivele principale pentru care mirajul vieţii în comunism rezistă la mai mult de 3 decenii de când mii de oameni au murit sau au fost răniţi în lupta lor pentru eliberarea de sub regimul totalitar al lui Nicolae Ceauşescu. Înainte să privim însă cu nostalgie către lucruri care puteau părea bune sau accepabile este important să nu dăm uitării toate lucrurile care au transformat acei ani într-un coşmar pentru cea mai mare parte a populaţiei.

Frigul din case, programul la apă caldă şi penele de curent

Viaţa în România anilor `80 era extrem de grea pentru cei mai mulţi oameni, în care lipsurile deveniseră o normalitate. Iernile geroase şi cu munţi de zăpadă erau un coşmar pentru cei care stăteau la bloc întrucât căldura devenise un lux. Caloriferele erau îngheţate, iar presiunea la gaze era atât de scăzută de multe ori încât şi gătitul devenea o provocare. Reşourile deveneau şi ele inutile de cele mai multe ori pentru că penele de curent erau şi ele o normalitate, în special după lăsarea întunericului. Şosetele şi puloverele tricotate din lână şi plăpumile groase erau obligatorii în locuinţele românilor, în care temperaturile erau cuprinse între 5 şi 12 grade.

Apa caldă era şi ea cu program, 2 ore, de 2 ori pe săptămână şi chiar şi atunci riscai să nu apuce să se încălzească dacă stăteai la etajele superioare.

Alimente pe cartelă

Şi procurarea de mâncare era un coşmar în ultimii ani de comunism. Fusese impusă raţia de alimente, care presupunea că fiecare român avea dreptul la 300g de pâine pe zi, și lunar 500g de brânză, 10 ouă, 500g de carne de porc sau vită, 1 kg de carne de pasăre, 100g de unt, 1 kg de zahăr, 1 kg de făină şi 1 litru de ulei. De multe ori însă nici pe acestea nu apucau oamenii să le cumpere. Cozile imense se formau de noaptea la alimentară, iar multe produse se vindeau pe sub mână, astfel încât cei aflaţi la cozi nu reuşeau să mai găsească produsele necesare.

Produsele de import au dispărut din magazine, iar în locul cafelei a apărut celebrul „nechezol”, un amestec de ovăz prăjit care şi-a primit porecla tocmai pentru că ovăzul era privit atunci ca fiind potrivit doar ca hrană pentru cai.

Raţionalizarea benzinei

Nici benzina nu era la liber, fiind raţionalizată la numai 17 de litri pe lună pentru toate judeţele ţării şi 40 de litri pentru Bucureşti. Pentru un drum mai lung trebuia să aduni în canistre vreme îndelungată şi să pleci cu ea în portbagaj, riscând însă o amendă serioasă dacă erai prins.

Chiar şi raţionalizată, benzina nu se găsea mereu şi ca să reuşeşti să iei cei câţiva litri la care aveai dreptul stăteai, din nou, la cozi foarte mari. În plus, nici chiar în aceste condiţii nu aveai dreptul să pleci oricând, unde doreai. Într-o duminică ieşeau pe stradă maşinile cu număr par, în cealaltă, maşinile cu număr impar.

Şi achiziţionarea unei maşini era o aventură. Dacia se putea cumpăra doar cu aprobare de la partid şi abia după ce stăteai pe lista de aşteptare 4-5 ani.

Groaza de Securitate

Teroarea reprezintă însă una dintre cele mai urâte feţe ale comunismului. Erau zeci de mii de informatori în toată ţara, la cea mai mică suspiciune scrisorile erau citite, telefoanele erau ascultate, erau chiar montate microfoane în locuinţe şi oricine din preajmă putea să fie turnător la Securitate, fie că vorbim de vecini, colegi de muncă sau chiar rude.

Românii consideraţi duşmani ai poporului erau duşi în faţa unor adunări de oameni unde erau avertizaţi să nu mai greşească şi a doua oară. Deveneau astfel ţinte pentru alţi informatori, dar şi exemple pentru cei care ar fi vrut şi ei să încalce regulile, fie că vorbeam de lucruri precum ascultarea unui post de radio interzis sau planul de a pleca din ţară. Au fost însă sute de mii de oameni care au fost aruncaţi în închisoare, torturaţi fizic şi psihic, trimişi la muncă forţată, ucişi.

Interzicerea avortului şi metodelor de contracepţie

Comunismul a însemnat chin, suferinţă şi în multe cazuri, moartea pentru femeile care nu îşi doreau să aibă copii în anumite momente ale vieţilor lor, deloc sau mai mulţi decât aveau deja. Nu aveau acces la mijloace de contracepţie, iar avortul era interzis prin lege, ceea ce a dus la efectuarea întreruperilor de sarcină în mod ilegal, în condiţii precare şi, în unele situaţii, de persoane fără pregătire medicală.

Citeşte şi: Întreruperile de sarcină în România, între minciuni, abuzuri şi ruşinea de a face educaţie sexuală – LIFE.ro

Presa şi manipularea ideologică

Presa din perioada comunistă nu era altceva decât o formă de manipulare ideologică, ce prezenta în mod ideal realizările economice şi sociale ale regimului. Televiziunea avea program seara, timp de 2 ore, începână cu ora 20.00, iar programele erau dedicate în cea mai mare parte Elenei şi lui Nicolae Ceauşescu şi materialelor propagandistice.

Angajaţii Direcţiei Generale a Presei şi Tipăriturilor trebuia să verifice – în fapt, să controleze – la sânge orice material astfel încât să nu ajungă public niciun material ce contravenea politicii stabilite de regimul comunist. Erau formulări standard ce erau folosite înbligatoriu în reportaje. Aşa cum acum, în Rusia, se vorbeşte despre război drept o „operaţiune militară specială”, aşa exista atunci expresia de „insurecţie naţională antifascistă armată” pentru denumirea zilei de 23 august 1944.

Arta şi literatura – sub supravegherea partidului

Cenzura exista însă în toate mediile care ar fi putut influenţa românii la acte de nesupunere faţă de partid şi de liderul său. Piesele de teatru şi filmele aveau nevoie de aprobarea aceleiaşi Direcţii a Presei şi Tipăriturilor, iar după desfiinţatea acesteia în 1977 controlul a devenit şi mai elaborat, fiind realizat prin intermediul unei mulţimi de instituţii şi comisii. Orice text considerat ostil sau nepotrivit politic şi ideologic dispărea ca şi cum nu ar fi existat vreodată. Au fost interzise cărţi, filme, melodii, iar mulţi dintre autori au început să se autocenzureze ca să nu aibă probleme, ei sau cei care aveau datoria de a trimite textele spre publicare. Orice text nepotrivit atrăgea după el nu doar distrugerea sa, ci şi luarea în vizor a autorului de către Securitate.

Festivalul Cântarea României

Cenzura şi propaganda prin intermediul presei nu erau suficiente pentru liderii comunişti. Lucrurile trebuia să fie făcute la scară largă. Aşa a apărut ideea festivalului Cântarea României, cu scopul „educării oamenilor, a tinerei generaţii, în spiritul dragostei faţă de muncă, al devotamentului faţă de patrie şi partid, faţă de cauza comunismului.”

Cântece patriotice, piese de teatru, poezii care să îl preaslăvească pe Nicolae Ceauşescu şi societatea construită de el, brigăzi artistice, arte plastice şi populare, nimic nu lipsea din etapele şi concursurile din cadrul festivalului. Mii de oameni erau duşi pe stadion să asiste la finalul festivalului, un mega spectacol omagial, de fapt, dedicat lui Nicolae Ceauşescu şi Partidului Comunist Român. Erau însă şi ei parte din spectacol, având un rol important în scandarea lozincilor propagandiste.

Interzicerea călătoriilor în străinătate

Şi libertatea de mişcare în afara graniţelor ţării era îngrădită. Nu exista posibilitatea de a avea un paşaport permanent, acesta trebuind predat în cel mult 48 de ore de la revenirea în România, iar deplasările externe erau permise unui număr restrâns de oameni şi în condiţii foarte stricte. Şi prezenţa în localităţile de graniţă era văzută cu ochi răi şi necesita multiple explicaţii la miliţie. Nici relaţiile cu cetăţenii străini sau cei plecaţi din România nu erau acceptabile pentru autorităţile comuniste, o simplă vedere poştală sau un telefon necesitând note scrise care să explice natura relaţiei cu persoana respectivă şi conţinutul conversaţiilor.

Repartiţiile

Finalizarea studiilor nu venea la pachet cu alegerea unui loc de muncă, aşa cum este acum. Nu tu erai cel care decideai unde vrei să lucrezi, ci statul hotăra în locul tău şi te trimitea unde considera că avea nevoie de oameni pregătiţi într-un anumit domeniu. De pe o zi pe alta aflai că trebuie să te muţi la sute de kilometri depărtare de casă şi nu aveai niciun cuvânt de spus nici în această privinţă.

Citeşte şi: Raluca Feher, scriitoarea ce a creat Muzeul Traiului în Comunism într-un apartament din Brașov și care ne-a purtat în lumea aceea o dată cu cartea „Să nu râzi!” – LIFE.ro

Imaginile din acest articol ne-au fost furnizate de depositphotos.com.

Share this article
Ți-a placut povestea? Ajută-ne și promoveaz-o pe social media
read
next

Abonează-te la newsletter-ul LIFE.RO