Fizicianul de origine germană Albert Einstein a dezvoltat prima dintre teoriile sale inovatoare în timp ce lucra ca funcționar în biroul de brevete elvețian din Berna. După ce și-a făcut numele cu patru articole științifice publicate în 1905, el a câștigat faima mondială pentru teoria sa generală a relativității și un premiu Nobel în 1921 pentru explicația sa despre fenomenul de efect fotoelectric. Un pacifist deschis care a fost identificat public cu mișcarea sionistă, Einstein a emigrat din Germania în Statele Unite când naziștii au preluat puterea înainte de al Doilea Război Mondial. A trăit și a lucrat în Princeton, New Jersey, pentru tot restul vieții.
Viața lui Albert Einstein: copilăria și adolescența unui geniu
Născut pe 14 martie 1879, în orașul Ulm, din sudul Germaniei, Albert Einstein a crescut într-o familie de evrei din clasa de mijloc din Munchen. În copilărie, Einstein a devenit fascinat de muzică (a cântat la vioară), matematică și știință. A abandonat școala în 1894 și s-a mutat în Elveția, unde și-a reluat școala și mai târziu a fost admis la Institutul Politehnic Federal Elvețian din Zurich. În 1896, a renunțat la cetățenia germană și a rămas oficial apatrid înainte de a deveni cetățean elvețian, în 1901.
În timp ce la Politehnica din Zurich, Einstein s-a îndrăgostit de colega lui Mileva Maric, dar părinții lui s-au opus relației și au făcut tot posibilul să-i retragă sprijinul financiar necesar pentru a se căsători. Cuplul a avut o fiică nelegitimă, Lieserl, născută la începutul anului 1902, despre care se știu foarte puține lucruri. După ce și-a găsit un post de funcționar la biroul de brevete elvețian din Berna, Einstein s-a căsătorit cu Maric, în 1903; aveau să mai aibă doi copii, Hans Albert (născut în 1904) și Eduard (născut în 1910).
Anul miracol al lui Einstein (1905)
În timp ce lucra la biroul de brevete, Einstein a făcut unele dintre cele mai creative lucrări din viața sa, producând nu mai puțin de patru articole inovatoare numai în 1905. În prima lucrare, el a aplicat luminii teoria cuantică (dezvoltată de fizicianul german Max Planck) pentru a explica fenomenul cunoscut sub numele de efect fotoelectric, prin care un material va emite particule încărcate electric atunci când este atins de lumină. Al doilea articol conținea dovada experimentală a lui Einstein despre existența atomilor, pe care a obținut-o analizând fenomenul mișcării browniene, în care particulele minuscule erau suspendate în apă.
În al treilea și cel mai faimos articol, intitulat „Despre electrodinamica corpurilor în mișcare”, Einstein s-a confruntat cu aparenta contradicție dintre două teorii principale ale fizicii: conceptele lui Isaac Newton despre spațiu și timp absolut și ideea lui James Clerk Maxwell că viteza luminii era o constantă. Pentru a face acest lucru, Einstein a introdus teoria sa specială a relativității, care susținea că legile fizicii sunt aceleași chiar și pentru obiectele care se mișcă în cadre inerțiale diferite (adică la viteze constante unul față de celălalt) și că viteza luminii este o constantă în toate cadrele inerțiale. O a patra lucrare se referă la relația fundamentală dintre masă și energie, concepte considerate anterior ca fiind complet separate. Celebra ecuație a lui Einstein E = mc2 (unde „c” era viteza constantă a luminii) a exprimat această relație.
Viața lui Albert Einstein de la Zurich la Berlin (1906-1932)
Einstein a continuat să lucreze la oficiul de brevete până în 1909, când a găsit în sfârșit un post academic cu normă întreagă la Universitatea din Zurich. În 1913, a ajuns la Universitatea din Berlin, unde a fost numit director al Institutului de Fizică Kaiser Wilhelm. Mutarea a coincis cu începutul relației romantice a lui Einstein cu o verișoară a lui, Elsa Lowenthal, cu care se va căsători în cele din urmă după ce a divorțat de Mileva. În 1915, Einstein a publicat teoria generală a relativității, pe care o considera capodopera sa. Această teorie a descoperit că gravitația, precum și mișcarea, pot afecta timpul și spațiul. Conform principiului de echivalență al lui Einstein – care susținea că forța gravitației într-o direcție este echivalentă cu o accelerație a vitezei în direcția opusă – dacă lumina este îndoită prin accelerație, trebuie să fie îndoită și de gravitație. În 1919, două expediții trimise să efectueze experimente în timpul unei eclipse de soare au descoperit că razele de lumină de la stelele îndepărtate au fost deviate sau îndoite de gravitația soarelui exact așa cum a prezis Einstein.
Citește și: „Teoria fericirii” a lui Albert Einstein a fost vândută cu 1,56 milioane de dolari
Teoria generală a relativității a fost prima teorie majoră a gravitației după cea a lui Newton, cu peste 250 de ani înainte, iar rezultatele au făcut o explozie extraordinară în întreaga lume, London Times proclamând o „Revoluție în știință” și o „Nouă Teorie a Universului”. Einstein a început să facă turnee în lume, vorbind în fața unor mulțimi de mii de oameni din Statele Unite, Marea Britanie, Franța și Japonia. În 1921, a câștigat Premiul Nobel pentru munca sa asupra efectului fotoelectric, deoarece lucrarea sa despre relativitate a rămas controversată la acea vreme. Einstein a început curând să se bazeze pe teoriile sale pentru a forma o nouă știință a cosmologiei, care susținea că universul era dinamic în loc de static și era capabil să se extindă și să se contracte.
Einstein se mută în Statele Unite (1933-1939)
Pacifist de multă vreme și evreu, Einstein a devenit ținta ostilității în Germania de la Weimar, unde mulți cetățeni sufereau din cauza scăderii averilor economice ca urmare a înfrângerii din Marele Război. În decembrie 1932, cu o lună înainte ca Adolf Hitler să devină cancelar al Germaniei, Einstein a luat decizia de a emigra în Statele Unite, unde a ocupat un post la nou-înființatul Institute for Advanced Study din Princeton, New Jersey. Nu avea să mai intre niciodată în țara natală.
Până când soția lui Einstein, Elsa, a murit în 1936, el a fost implicat mai bine de un deceniu în eforturile sale de a găsi o teorie unificată a câmpului, care să încorporeze toate legile universului și cele ale fizicii într-un singur cadru. În acest proces, Einstein a devenit din ce în ce mai izolat de mulți dintre colegii săi, care s-au concentrat în principal pe teoria cuantică și implicațiile acesteia, mai degrabă decât pe relativitate.
Ultimii ani din viața lui Albert Einstein (1939-1955)
La sfârșitul anilor 1930, teoriile lui Einstein, inclusiv ecuația sa E=mc2, au contribuit la formarea bazei dezvoltării bombei atomice. În 1939, la îndemnul fizicianului maghiar Leo Szilard, Einstein i-a scris președintelui Franklin D. Roosevelt sfătuindu-l să aprobe finanțarea pentru dezvoltarea uraniului înainte ca Germania să poată câștiga avantajul. Einstein, care a devenit cetățean american în 1940, dar și-a păstrat cetățenia elvețiană, nu i s-a cerut niciodată să participe la proiectul Manhattan rezultat, deoarece guvernul SUA bănuia părerile sale socialiste și pacifiste. În 1952, Einstein a refuzat o ofertă din partea lui David Ben-Gurion, premierul Israelului, de a deveni președinte al Israelului.
În ultimii ani ai vieții sale, Einstein și-a continuat căutarea pentru o teorie unificată a câmpului. Deși a publicat un articol despre teorie în Scientific American în 1950, acesta a rămas neterminat când a murit, de un anevrism de aortă, cinci ani mai târziu. În deceniile care au urmat morții sale, reputația și statura lui Einstein în lumea fizicii au crescut, pe măsură ce fizicienii au început să dezlege misterul așa-numitei „forțe puternice” (piesa lipsă din teoria sa unificată a câmpului) și sateliții spațiali au fost verificați în continuarea principiilor cosmologiei sale.
Foto: Depositphotos.com, Pinterest.com
Pe aceeași temă
Citește mai multe
