Viața lui Jodie Foster. De la copil adus cu forța pe platourile de filmare, la rolul fetiței prostituate și până la căsătoria cu Alexandra Hedison alături de care își crește cei doi copii - LIFE.ro
Mergi la conținut

Viața lui Jodie Foster. De la copil adus cu forța pe platourile de filmare, la rolul fetiței prostituate și până la căsătoria cu Alexandra Hedison alături de care își crește cei doi copii

Jodie Foster și-a început cariera în industria entertaimentului la vârsta de 3 ani când a fost vedeta unor reclame, ajungând la 14 să fie nominalizată la Oscar pentru rolul fetiței prostituate din filmul Taxi Driver și culminând cu două premii ale Academiei americane pentru cea mai bună actriță în rol principal, ambele primite până la vârsta de 30 de ani.
Share this article

Viața lui Jodie Foster a început într-o familie destul de ciudată, cu o mamă condusă de ambiția reușitei, un tată care a abandonat-o de dinainte de naștere și trei frați ce încercau să facă față cerințelor mamei.

Jodie Foster și-a început cariera în industria entertainmentului la vârsta de 3 ani când a fost vedeta unor reclame, ajungând la 14 să fie nominalizată la Oscar pentru rolul fetiței prostituate din filmul Taxi Driver și culminând cu două premii ale Academiei americane pentru cea mai bună actriță în rol principal, ambele primite până la vârsta de 30 de ani.

Viața personală a lui Jodie Foster a fost ținută cât mai departe de ochii presei, poate și pentru că cel care a hărțuită-o în adolescență a încercat să-l asasineze pe președintele Raegan în numele ei, dar și pentru că, abia în 2005 a avut curajul să recunoască public faptul că este gay. O viață interesantă, cu extrem de multe picanterii, menite să facă deliciul stocker-ilor.

Copilăria și viața lui Jodie Foster

Considerată o foarte bună actriță, regizoare și producătoare azi, Jodie Foster s-a născut purtând numele Alicia Christian Foster, în noiembrie 1962. A fost poreclită Jodie de către frații săi mai mari, Buddy, Lucinda și Constance. O altă legendă spune că Jodie este de fapt un tribut adus mătușii Jo, sora mamei ei, una dintre cele mai importante persoane din viața micuței Jodie.

Tatăl ei, Lucius, colonel în US Air Force și-a abandonat familia atunci când mama Evelyn (cunoscută de toată lumea sub numele Brandy) era însărcinată cu Jodie.

Jodie Foster a ajuns actriță doar din ambiția mamei sale de a-și vedea copiii pe scenă. Brandy lucra pentru un producător de film din LA și, prin natura meseriei, nu a avut niciodată probleme în a-i găsi roluri lui Jodie și fratelui ei mai mare, Buddy. Jodie a fost adusă la una dintre audițiile lui Buddy și a fost aleasă pentru a apărea în reclama loțiunii solare Coppertone la vârsta de numai trei ani. Astfel și-a făcut debutul în carieră în rolul fetiței în fundul gol din reclama Coppertone.

Primul rol în televiziune a fost în serialul „Mayberry R.F.D” din 1968, unde juca alături de fratele ei, Buddy. Până la vârsta de 8 ani, Jodie și-a extins repertoriul actoricesc și număra deja aproape 40 de reclame tv, dar și apariții în show-uri și seriale precum „The Courtship of Eddie’s Father”, „Bonanza” și „The Partridge Family”. Până la vârsta de zece ani, joburile ei actoricești prolifice au adus-o în postura de principal întreținător al familiei Foster.

Primul ei film cu care și-a făcut debutul pe marile ecrane a fost unul produs de Disney, în 1972, „Napoleon și Samantha”. Casa de producție Disney a rămas impresionată de prestanța ei, așa că, în scurt timp a distribuit-o în „One Little Indian” (1973), „Freaky Friday” (1976) și „Candleshoe” (1977).

În ciuda acestor filme pentru întreaga familie, lung metrajul care i-a deschis adevăratul drum în carieră a fost întunecatul și violentul „Taxi Driver” regizat de Martin Scorsese. Jodie Foster avea numai 14 ani și a jucat rolul unei fetițe prostituate în vârstă de 12 ani. A fost filmul care i-a „schimbat viața”. A jucat alături de Robert De Niro care era un șofer de taxi dezechilibrat psihic, dar vigilent ce ajunge să se împrietenească cu micuța Iris. Rolul a fost complet diferit față de toate cele jucate de ea până la acea vârstă și a stârnit o mulțime de controverse din cauza scenelor sexuale, deși a fost folosită o altă actriță pentru secvențele mai explicite.

„A fost pentru prima dată când cineva mi-a cerut să creez un personaj care nu avea nici o legătură cu mine însămi”, povestea Foster în 1991, în New York Times Magazine. „A fost pentru prima dată când am realizat că actoria nu este doar un hobby pe care îl faci, este o meserie”.

Această performanță i-a adus o nominalizare la Oscar pentru cea mai bună actriță într-un rol secundar.

Cu toate că era foarte ocupată pe scenă, Jodie Foster și-a văzut în continuare de școală, absolvind Lycee Francais cu o diplomă de merit, în 1980. Când Taxi Driver a fost prezentat la Cannes anul următor, adolescenta Jodie Foster i-a impresionat pe toți cei prezenți în sală, vorbind fluent în franceză și traducând atunci când era nevoie pentru cei care nu înțelegeau limba lui Baudelaire.

Viața și cariera lui Jodie Foster

Ani mai târziu, în 2001, Jodie Foster era președintele juriului în cadrul Festivalului Internațional de film de la Cannes.

Deși avea o înclinație aparte spre învățătură, acest lucru nu a împiedicat-o pe Foster să accepte roluri și mai întunecate decât cel din Taxi Driver.

Încă adolescentă a jucat rolul unei prostituate a unui gangster în filmul „Bugsy Malone”, dar și pe cel al unei micuțe asasine în „The Little Girl Who Lived Down the Lane”.

Spre deosebire de alți copii ajunși staruri, Foster și-a continuat studiile și nu a picat în capcana drogurilor sau cea a alegerii rolurilor care să ajungă să-i înăbușe cariera până la final.

Fiind în același timp actriță și studentă, Jodie Foster a renunțat la multe plăceri pentru a-și putea continua studiile și pentru a primi o diplomă în literatură din partea universității Yale.

Într-un articol scris de ea câțiva ani mai târziu pentru Esquire Magazine, Foster a mărturisit că cea mai mare provocare a sa la Yale a fost aceea de a rămâne în corpul studentei atunci când faima o împingea în lumina reflectoarelor.

Din nefericire, faima sa actoricească a adus-o în centrul atenției unui bărbat, John Hinckley. Obsedat de personajul lui Jodie din Taxi Driver, Hinckley i-a trimis o mulțime de scrisori înainte de a încerca să-l asasineze pe președintele SUA, Ronald Raegan, pentru a-i atrage ei atenția.

Încercarea a eșuat, însă, în timpul cercetărilor, polițiștii au găsit în camera lui de motel fotografii cu Jodie Foster și adresa la care ea studia.

Scenă din filmul The Silence of the Lambs

Lucrurile au luat amploare odată cu capturarea unui al doilea hărțuitor, Edward Richardson, iar această experiență a fost suficientă pentru ca ea să ia decizia de a se retrage din lumina reflectoarelor. A rămas astfel cea mai tăcută celebritate de la Hollywood, despre a cărei viață nu se știa niciodată nimic.

Iar decizia de a-și ține „privată” propria viață nu a afectat-o deloc la nivel profesional, dimpotrivă, a continuat să apară în filme până în 1985, când a absolvit facultatea cu magna cumme laude.

Deși avea o experiență foarte bogată în industrie, după absolvirea facultății, i-a fost destul de greu să găsească ceva consecvent de lucru, dar asta nu a împins-o către roluri ce ar fi putut să-i ruineze cariera.

Citește și:

Viața lui Jack Nicholson. Cum a ajuns un puști a cărui mamă s-a dat drept sora lui toată viața, cel mai nominalizat actor la Oscar al tuturor timpurilor?

Răbdarea de care a dat dovadă i-a fost răsplătită în 1988 când a fost distribuită în rolul victimei violate din filmul „The Accused”. Filmul a fost foarte bine primit de public, iar performanța lui Foster a fost răsplătită cu primul Oscar pentru cea mai bun actriță. Cu reputația consolidată, Jodie Foster s-a îndreptat către următoarea victorie la Oscar, rolul agentei FBI, Clarice Starling din filmul „The Silence of the Lamb” (1991). În urma acestui film a ajuns prima femeie de la Hollywood până în acel moment care, înainte de a împlini 30 de ani a avut 3 nominalizări la Oscar și două statuete în palmares.

Deja poziționată ca fiind o actriță de calibru mare, Foster și-a extins experiența profesională și în 1991 a format Egg Production, o companie de producție de film. (A închis compania 10 ani mai târziu pentru a avea mai mult timp de petrecut cu copiii ei). Prin această companie a încheiat un acord cu Polygram, urmând să fie producător de film, motiv pentru care ajunge să-și facă debutul ca regizor cu filmul „Little Man Tate” în care și joacă alături de Harry Connick Jr.

„Little Man Tate” spune povestea luptei unei mame singure ce încearcă să meargă mai departe și să îi ofere copilului său supradotat, o atmosferă plăcută și provocatoare din punct de vedere mental. A fost un rol pe care Foster l-a înțeles pe deplin. „Un copil minunat este un copil singur. Am fost unul dintre ei. Ești diferit de ceilalți copii. Nimeni nu poate înțelege. Pentru mine actoria nu părea neapărat o profesie. Mama tot timpul îmi spunea: „până la 16 ani, cariera ta se va sfârși”. Nu a avut dreptate. Majoritatea carierelor actoricești ale copiilor se încheie repede. Iar ei sunt pierduți”.

Oricât de singură s-ar fi simțit în copilărie, asta a făcut-o să înțeleagă cât de important este să-i oferi copilului tău un mediu liniștit și fericit. Iar ea tocmai asta a încercat pentru micuțul Charles Bernard Foster și pentru Kit Bernard Foster. Ea a fost cea care le-a dat naștere acestor copii, însă a păstrat cu mare grijă ascunsă identitatea tatălui. Evident că presa a avut un motiv în plus să facă presupuneri, însă, la un moment dat, Jodie le-a spus reporterilor că după o perioadă lungă de vânătoare, s-a fertilizat cu genele unui frumos om de știință, înalt, brunet și cu un IQ de peste 160.

Jodie Foster alături de cei doi fii ai ei

Coming out-ul din viața lui Jodie Foster

Primind un Golden Globe, Jodie Foster a ținut să-i mulțumească în fața întregii adunări hollywood-iene fostei sale partenere Cydney Bernard, cu care a avut o relație în perioada 1993–2008 și cu care are cei doi copii – Charlie și Kit. Iar în 2014 actrița s-a căsătorit cu fotografa Alexandra Hedison, fosta parteneră a lui Ellen Degeneres.

Jodie alături de soția sa, Alexandra Hedison

Din cauza faptului că lipseau informații despre viața personală a actriței, fratele ei mai mare, Buddy, s-a gândit să scrie o carte care să scoată totul la lumină. Cu titlul „Foster Child: A biography of Jodie Foster” cartea a fost publicată în 1997. La momentul respectiv, fratele ei avea o carieră actoricească eșuată și se lupta cu dependența de droguri. Cartea spune povestea unei familii disfuncționale și aduce tot felul de informații senzaționale, mai ales despre mama lor, Brandy.

Brandy Foster a fost descrisă de către fiul ei ca fiind o femeie cu un temperament iute, uneori o femeie violentă care și-a obligat copiii să câștige bani din show bizz. El mai spune că mama sa i-a povestit cum a apărut Jodie pe lume: Brandy s-a dus la fostul ei soț pentru a-l implora să o ajute financiar cu creșterea copiilor. Lucius i-a spus că-i dă bani, dar mai întâi trebuie să facă sex cu el. Ea a acceptat și nouă luni mai târziu s-a născut Jodie. Buddy mai spune că sora lui și tatăl lor nu au nici un fel de relație și nu-și vorbesc deloc.

Buddy Foster într-un rol din copilăria sa

Despre această carte, Jodie Foster a spus că este „o modalitate ieftină de a atrage atenția și de a câștiga niște bani; cartea este plină de amintiri, fantezii și comunicate de presă împrumutate. Buddy nu a făcut altceva decât să-i frângă inima mamei noastre, toată viața lui”.

Din nu se știe ce motive, Jodie Foster continuă să atragă hărțuitori. În 2008, Michael Smegal (42 de ani) a fost arestat și acuzat în Boston. Cu trei ani înainte, a recunoscut că i-a trimis scrisori anonime lui Jodie. Fanul obsedat a fost acuzat că a trimis o bombă într-un aeroport, menționând numele lui Foster.

Share this article

Citește mai multe


Creșterea taxelor | Ce se întâmplă cu banii de pensii ai românilor și cu investițiile la bursă
Cu investiții totale de 23,5 mld. lei pe bursă – adică aproape un sfert din banii de pensii private ai românilor – fo...
Creșterea taxelor | Biriș pune punctul pe ”i”: Pierdem miliarde din PNRR sau supărăm mediul de afaceri?
Pus în fața unui deficit bugetar scăpat de sub control, Guvernul României are în prezent de ales: crește impozitele ș...
Cum se simte oboseala cauzată de cancer. Apare aproape în toate tipurile de neoplasme avansate
Cum se simte oboseala de la cancer? Oboseala este un simptom comun al cancerelor avansate, însă acest tip de oboseală...
Asociația Caritas Alba Iulia, despre reforma sistemului de asistență socială: Serviciul social nu e muzeu
Asociația Caritas Alba Iulia, despre reforma sistemului de asistență socială: Serviciul social nu e muzeu Sectorul fu...
Animalul de companie are o respirație urât mirositoare? Iată câteva cauze
Nimic nu se compară cu afecțiunea câinelui, cu excepția cazului în care animalul de companie are un caz grav de halit...
Cum dansează pe manele mireasa lui Oțil și nașa Roxana Ionescu. Ramona Olaru și Diana Munteanu, campioane și ele
Dani Oțil și Gabriela Prisăcariu au făcut cununia religioasă duminică, 30 iulie, la 2 ani de când au devenit soț și s...
Spune-le și altora