Viaţa lui Tom Cruise, între imaginea de băiat bun şi cea a unui tip extrem de violent atunci când lucrurile nu-i sunt pe plac - LIFE.ro
Mergi la conținut

Viaţa lui Tom Cruise, între imaginea de băiat bun şi cea a unui tip extrem de violent atunci când lucrurile nu-i sunt pe plac

Copiii celor 2, crescuţi în această religie, ar fi fost învăţaţi să îşi respingă mama, iar lucrurile nu s-au reglat pe parcursul anilor. Lui Nicole Kidman nu i-a fost permisă...
Share this article

Îl ştii drept Maverick în Top Gun, Rain Man, Lestat în Interviu cu un vampir, Jerry Maguire sau Ethan Hunt în seria Misiune imposibilă. Îl ştii dintr-o mulţime de filme, îl recunoşti după zâmbetul cuceritor şi îl poţi admira pentru faptul că-şi face singur cascadoriile, unele deloc uşoare. Tom Cruise este actor de legendă la Hollywood, dar şi unul foarte controversat, în ultimii ani, din cauza legăturii sale strânse cu Biserica Scientologică.

S-au scris multe de spre el, despre relaţiile sale amoroase şi, mai nou, despre schimbările neobişnuite pe care le-a suferit faţa sa. Deşi a fost mereu un punct de interes pentru presă şi fani, actorul a încercat să-și ţină viaţa privată cât mai departe de public. Nu i-a ieşit mereu, dar publicul pare la fel de fascinat de Tom Cruise cum era şi acum mai bine de 3 decenii, când cucerea cu apariţia sa din Top Gun. Acum, la 36 de ani de la premieră, actorul revine cu o continuare, Top Gun: Maverick. L-a prezentat deja la Cannes, iar premiera mondială este programată pentru 27 mai.

Tom Cruise la Cannes, foto: illustrateddailynews.com

Copilărie petrecută în sărăcie şi abuzuri

Viaţa lui nu a fost însă mereu la fel de spectaculoasă. Născut în Syracuse, New York, Tom Cruise Mapother IV şi-a trăit copilăria într-o sărăcie lucie. Tatăl era inginer electric, iar mama, profesoară, însă banii nu erau niciodată suficienţi pentru el şi cele 3 surori. De parcă sărăcia nu ar fi fost de ajuns, Tom Cruise a cunoscut încă din fragedă pruncie violenţa extremă care şi-a pus puternic amprenta asupra sa.

Tata a fost genul de persoană care, dacă ceva mergea rău, te lovea. A fost o lecţie extraordinară în viaţa mea – cum te legăna, te făcea să te simţi în siguranţă şi apoi, bang! Pentru mine asta a însemnat: „E ceva în neregulă cu tipul ăsta. Nu avea încredere în el. Ai grijă în preajma lui.”

Foto: pinterest.com

Nici în şcoală nu i-a fost însă mai bine.

Nu am avut prieteni apropiaţi. Eram mereu copilul nou cu pantofi aiurea şi accent diferit. N-am avut prieteni cu care să împărtăşesc lucruri şi cărora să mă pot destăinui. Iar faptul că am fost diagnosticat cu dislexie nu m-a ajutat deloc.

Tot tatăl a fost motivul pentru care s-au mutat în Canada, când şi-a găsit acolo un loc de muncă în Forţele Armate ale acestei ţări. Acolo, la şcoală, a descoperit cursurile de teatru şi a început să joace în piesele organizate cu diferite ocazii. După 2 ani s-a văzut însă nevoit să se întoarcă în America, după ce mama sa a decis să divorţeze şi să se întoarcă în ţara natală.

Tom Cruise, spirit rebel

Aici a uitat o vreme de actorie şi a început să frecventeze cursurile Seminarului St. Francis, aspirând să devină preot franciscan. A fost însă prins băut şi a fost exmatriculat, aşa că actoria a redevenit numărul 1 în interesele sale. Tom Cruise avea însă multe pasiuni, multe, nepotrivite cu vârsta sa.

Prima motocicletă a fost o Yamaha mică. Mama era plecată la muncă în weekend, aşa că am ascuns-o în subsol. Nu i-am zis că am cumpărat-o pentru că nu am vrut să intre în panică. Aveam vreo 10 ani. Aveam voie să-mi cumpăr orice cu banii mei.

A schimbat în total 15 şcoli în 14 ani, iar în liceu a fost scos din echipa de fotbal după ce a fost prins bând bere chiar înainte să intre pe teren. S-a îndreptat apoi către clubul de teatru al şcolii şi a început să joace în piesele puse aici în scenă.

Foto: gymbeam.com

Star la Hollywood la numai 24 de ani

La 18 ani a decis că e cazul să încheie socotelile cu şcoala şi s-a mutat la New York, căutând să-şi împlinească visul, să devină un actor celebru. Ca să ajungă acolo trebuia să aibă însă şi bani ca să trăiască, aşa că o vreme a lucrat în restaurante, debarasând şi curăţând mesele. Când a realizat că nu are prea multe şanse de câştig în acest fel şi-a făcut bagajele şi a plecat la Los Angeles.

Foto: mobispirit.com

Iar aici a primit şi primul său rol, în drama romantică a lui Franco Zeffirelli, Endless Love. În acelaşi an a fost distribuit în primul său rol secundar important, în drama Taps, iar în 1983 a primit şi primul rol principal, în Ricky Business. Era deja cunoscut la Hollywood, dar avea să devină un star în adevăratul sens al cuvântului odată cu premiera din 1986 a celebrului Top Gun. A avut, de-a lungul carierei, şi nominalizări la Zmeura de Aur, dar şi filme care au scris istorie. Are 3 Globuri de Aur în palmares şi mai multe nominalizări la Oscaruri şi BAFTA.

Viaţa personală, influenţată de relaţia cu Biserica scientologică

Dacă în anii `80-`90 Tom Cruise era descris drept băiatul de aur al Hollywood-ului, anii 2000 au adus şi primele scandaluri şi acuzaţii, legate fie de firea sa vulcanică, fie de stricteţea cu care îşi susţine credinţa scientologică şi regulile ei drastice.

Iar scientologia a ajuns în viaţa lui prin intermediul primei sale soţii, actriţa Mimi Rogers. Mariajul lor nu a durat decât 3 ani, însă relaţia lui cu această religie a devenit cea mai puternică şi rezistentă din întreaga viaţă. Dacă o vreme a ţinut secretă implicarea lui în Biserica Sceintologică, după ce presa a scos la iveală acest fapt, s-a transformat nu doar într-un apărător al acesteia, dar şi într-un promotor. A făcut inclusiv o campanie de proporţii prin care urmărea recunoaşterea scientologiei în Europa. Mulţi ani mai târziu, după divorţ şi ieşirea din această biserică, Mimi Rogers l-a acuzat pe liderul său, David Miscavige, de distrugerea căsătoriei ei cu Tom Cruise.

Tom Cruise şi Mimi Rogers, foto: ronaldrichards.com

Nici a doua căsnicie nu a fost cu mai mult noroc, deşi multă vreme el şi Nicole Kidman au fost priviţi drept un cuplu ideal. S-au căsătorit la numai 10 luni de la pronunţarea primului divorţ al actorului şi au adoptat împreună 2 copii: Isabella şi Connor. Cruise a fost cel care a cerut divorţul în 2001, fără să ştie că Nicole era însărcinată.

Actriţa a pierdut însă sarcina din cauza unor complicaţii, la fel cum a pierdut şi copiii adoptaţi împreună cu Tom Cruise. Şi de această dată problema ar fi fost creată tot de apartenenţa la Biserica Scientologică, de care actriţa s-a îndepărtat încă dinaintea separării de soţul ei.

Aparent, dacă cei din jurul membrilor bisericii nu sunt validaţi de conducerea acesteia, credincioşii lor sunt îndemnaţi să îi îndepărteze. Copiii celor 2, crescuţi în această religie, ar fi fost învăţaţi să îşi respingă mama, iar lucrurile nu s-au reglat pe parcursul anilor. Lui Nicole Kidman nu i-a fost permisă prezenţa nici măcar la petrecerile lor de nuntă, iar orice încercare a ei de a-i contacta a fost sortită eşecului.

Au ales să fie scientologi şi, ca mamă, e datoria mea să îi iubesc. Orice ar face copilul tău, copilul trebuie iubit şi trebuie să ştie că are toată dragostea, iar eu sunt deschisă la asta. – Nicole Kidman

Connor este acum căsătorit cu Silvia, denumită şi “prinţesa scientologiei”, iar zvonurile spun că acesta nu iese niciodată din cuvântul tatălui, cel care i-ar fi şi decis relaţia.

Foto: bravotv.com
Citeşte şi: De la Hōkūlani la Nicole Kidman: cum a ajuns un copil timid din Sydney vedeta din Big Little Lies – LIFE.ro

După divorţ Tom Cruise a fost implicat vreme de 3 ani într-o relaţie cu Penelope Cruz, iar finalul acesteia ar fi însemnat începutul unui proiect secret în cadrul bisericii, unde mai multe actriţe, şi ele membre ale acesteia, ar fi fost chemate la audiţii menite să-i aducă lui Cruise soţia perfectă. Jurnaliştii care au lansat această ipoteză au fost ameninţaţi cu judecata, însă procesul nu a fost pornit niciodată.

Până la urmă starul de la Hollywood şi-a găsit singur o nouă soţie, pe Katie Holmes, şi din nou publicul era cucerit de cuplul abia format. După 6 luni de când au început să iasă împreună, cei 2 anunţat că aşteaptă un copil, primul copil biologic al actorului. Suri, fiica lor, s-a născut în aprilie 2006, iar în noiembrie, acelaşi an, Tom şi Katie s-au căsătorit. David Miscavige a fost cavalerul de onoare.

6 ani a durat mariajul celor 2, iar de data asta, Tom a fost cel care şi-a pierdut copilul, nu fără o luptă cumplită. Deşi Katie Holmes părea extrem de ataşată de credinţa în care a introdus-o soţul său, în realitate ar fi încercat să păstreze aparenţele ca să îşi protejeze fiica. Tot pentru fiica ei a decis să divorţeze şi nu a fost dispusă nicio clipă să renunţe la ea. A reuşit să obţină custodia, iar de atunci Tom Cruise nu şi-a mai văzut fiica, tot pentru că biserica îi interzice să aibă relaţii cu oameni din afara comunităţii religioase.

Foto: mirror.co.uk

De la divorţul din 2012 actorul nu s-a mai afişat în public cu nimeni. A fost surprins anul trecut, de mai multe ori, în compania actriţei britanice Hayley Atwell, partenera sa de platou din Misiune Imposibilă 7, însă finalul anului a adus şi vestea separării.

Ultimii ani i-au adus actorului multiple reproşuri şi din partea unor foşti colegi de platou, care au vorbit despre diferenţa colosală dintre imaginea afişată de băiat bun şi violenţa de care dă dovadă în limbaj ori de câte ori i se pare că ceva nu funcţionează aşa cum îşi doreşte el. Evident, Tom Cruise a negat de fiecare dată toate acuzaţiile.

Imagini din acest articol ne-au fost furnizate de depositphotos.com.

Share this article

Citește mai multe


Creșterea taxelor | Ce se întâmplă cu banii de pensii ai românilor și cu investițiile la bursă
Cu investiții totale de 23,5 mld. lei pe bursă – adică aproape un sfert din banii de pensii private ai românilor – fo...
Creșterea taxelor | Biriș pune punctul pe ”i”: Pierdem miliarde din PNRR sau supărăm mediul de afaceri?
Pus în fața unui deficit bugetar scăpat de sub control, Guvernul României are în prezent de ales: crește impozitele ș...
Cum se simte oboseala cauzată de cancer. Apare aproape în toate tipurile de neoplasme avansate
Cum se simte oboseala de la cancer? Oboseala este un simptom comun al cancerelor avansate, însă acest tip de oboseală...
Asociația Caritas Alba Iulia, despre reforma sistemului de asistență socială: Serviciul social nu e muzeu
Asociația Caritas Alba Iulia, despre reforma sistemului de asistență socială: Serviciul social nu e muzeu Sectorul fu...
Animalul de companie are o respirație urât mirositoare? Iată câteva cauze
Nimic nu se compară cu afecțiunea câinelui, cu excepția cazului în care animalul de companie are un caz grav de halit...
Cum dansează pe manele mireasa lui Oțil și nașa Roxana Ionescu. Ramona Olaru și Diana Munteanu, campioane și ele
Dani Oțil și Gabriela Prisăcariu au făcut cununia religioasă duminică, 30 iulie, la 2 ani de când au devenit soț și s...
Spune-le și altora