Căutare

Share this article

Deşi se înscriu, amândouă, la categoria târguri de vin, Vinitaly este „din alt film” decât Prowein. Sentimentul acela de siguranţă teutonică al tramvaiului care vine în staţie exact la 12:31, dacă aşa scrie în orar şi care, la un moment dat, se transformă, cumva, într-o nelinişte bacoviană, nu îşi are locul în Italia, unde neliniştile ţin mai mult de integritatea fizică în urma unui aleator, dar extrem de probabil, contact cu unul din sutele de scutere care zumzăie în toate părţile.

Şi unde se stă la coadă şi la trecerea de pietoni. Eufemistic vorbind despre coadă. Pentru că acest concept este total diferit în cele două ţări. Nu o să regăsim aici coada organizată, linia lungă şi cuminte, de câte doi oameni, care are un puternic caracter civilizator, ci îmbulzeala clasică în care cotul are un rol extrem de important în a ajunge pe partea cealaltă a străzii.

Şi aceasta pentru că, pur şi simplu, cel care a gândit trecerea respectivă nu şi-a imaginat vreodată că vor exista atât de mulţi vizitatori la târg, care vor dori să ajungă în partea cealaltă a străzii. Şi pentru că poliţistul din mijloc, care „dirijează” traficul (fluxul nesfârşit de persoane de fapt), a decis să ia o mică pauză pentru a purta o discuţie de o inteligenţă emoţională nativă şi rară cu o jună coborâtă parcă de pe podiumurile de defilare de la Milano. În timp ce mulţimea nerăbdătoare freamătă ca o turmă de bizoni de o parte şi de alta a trecerii de pietoni.

Da, Vinitaly şi Prowein împart puţine caracteristici comune. Una ar fi imensitatea copleşitoare a manifestărilor respective. Dacă la Prowein ţări cu tradiţie în lumea vinului îşi adjudecă câte o hală, chiar două, la Vinitaly, lumea exuberantă şi flamboaiantă a vinului italian se înghesuie în câteva hale imense. Zic înghesuie, nu pentru că nu ar avea loc la propriu, fizic, ci mai degrabă la figurat, metaforic, la nivel de orgolii şi ambiţii.

Foto: Dan Micuda

Fiecare regiune viticolă importantă (da, toate sunt importante, una mai importantă decât alta) are dedicată câte o hală. Cine se mai îndoieşte de faptul că Italia, în nebunia proprie fiecărui stil şi producător în parte, este cea mai diversă ţară producătoare de vin, ar trebui să viziteze măcar o dată Vinitaly.

Vorba aceea, că la ei, dacă se schimbă satul, se schimbă şi soiul de struguri, este perfect ilustrată în practică. Dacă schimbi standul, schimbi (uneori cu ecarturi şocante) stilul/filozofia şi calitatea vinurilor. E ca la pescuit: schimbi locul, schimbi norocul…

Caleidoscopul este halucinant şi, la un moment dat, refuzi să mai încerci să înţelegi ceva şi te laşi dus de valul de vizitatori. O mulţime pestriţă, electrică şi ecletică, care, spre deosebire de Prowein, este dominată, cel puţin în prima zi de târg, de tineri şi localnici veniţi să îşi petreacă o duminică „liniştită” în compania vinului.

Pentru a pune un pic de ordine în haos există însă celebra degustare „Tre Bicchieri” unde sunt prezente vinurile de top din toate regiunile Italiei care au câştigat râvnitul titlu la concursul organizat în fiecare an de revista de „food & wine” Gambero Rosso. Practic, este o oportunitate excelentă de a evalua atât nivelul de calitate per ansamblul al industriei de vin italiene, cât şi diferenţele impresionante de stil între vinurile şi zonele viticole „din cizma”. Bineînţeles că degustarea se face, tot în stil italian, cu o coadă care se formează la intrare cu o oră înainte de deschidere şi cu participanţi care ajung ulterior şi nu ţin cont de coadă şi intră peste rând. Sună familiar?

Foto: Dan Micuda

Apoi, în interior avem, la fiecare masă, somelieri AIS în uniforme şi cu tastevin, care servesc vinurile şi atât. Niciunul nu are nici cea mai mică înclinaţie să îţi demonstreze cât eşti de ignorant şi lipsit de cunoştinţe şi cât de pregătiţi sunt ei. Pur şi simplu, doar îţi comunică, profesional, ce bei şi, eventual, îţi răspund la câteva întrebări tehnice, dacă ştiu răspunsurile. Oricum nu e loc său timp de întrebări, hoardele de vizitatori atacă, în valuri, standurile şi rişti ca la unele vinuri să se termine cele două-trei sticle alocate de către producător degustării şi să rămâi doar cu poza etichetei.

Vinitaly este o afacere de casă a italienilor. Străinii sunt plasaţi „strategic” într-un cort, la margine de perimetru expoziţional. Şi nici nu sunt mulţi cei care se încumetă să vină sau, de fapt, să vândă vin pe piaţa locală. În mod cumva normal şi firesc, din România nu a fost nici un expozant şi este, până la urmă, o muncă de Sisif şi o aroganţă ciudată să participi la târguri de vin în Italia. În condiţiile în care producătorii locali acoperă cam toată plajă de stiluri şi tipuri de vin, să crezi că poţi vinde, în mod constant, vin românesc în Italia este cumva o frumoasă nebunie specifică tinereţii. Mai degrabă ne-am chinui să vindem castraveţi vecinilor de la sud de Dunăre, că măcar este mai aproape şi ne costă mai puţin transportul.

Bineînţeles, fiind în Italia, evenimentul nu este lipsit de o pleiadă de critici şi polemici locale. Există chiar un târg de vinuri paralel, Summa – organizat de renumitul producător Alois Lageder, în Magre, la vreo 100 km de Verona – care are loc în prima zi de Vinitaly, reunind nume grele din Italia, Germania şi Austria. Şi oferă servicii de transport tur-retur gratuit din Verona cu plecare de la intrarea Vinitaly. Că aşa e în Italia.

Pe scurt, Vinitaly nu este doar un (alt) târg de vin. Este o experienţă în sine. Pe care, pentru a te bucura cu adevărat de ea, trebuie să o iei aşa cum este şi să nu te chinui să o înţelegi, clasifici sau încadrezi în tipare. O filozofie de abordare excelentă şi pentru a înţelege vinul italian, dealtfel. Sau pentru Italia per ansamblu.

read
next

Abonează-te la newsletter-ul LIFE.RO