Vocea României revine la PRO TV după 2 ani de pauză. Cine sunt noii juraţi şi ce schimbări aduce cea de-a 10-a ediţie a emisiunii - LIFE.ro
Mergi la conținut

Vocea României revine la PRO TV după 2 ani de pauză. Cine sunt noii juraţi şi ce schimbări aduce cea de-a 10-a ediţie a emisiunii

Tudor Chirilă, Irina Rimes şi Smiley îşi păstrează scaunele de antrenori de la ultima ediţie, însă vor avea alături nu unul, ci 2 juraţi noi. Smiley va împărţi scaunul...
Share this article

Aşteptată cu nerăbdare de fani, cea de-a 10-a ediţie a emisiunii Vocea României revine pe post în această toamnă, cu juraţi noi, o noutate în împărţirea scaunelor şi chiar şi un nou sponsor. Din cauza pandemiei de coronavirus emisiunea a fost pusă pe pauză în ultimii 2 ani, dar producătorii sunt decişi să îşi ia revanşa şi să ofere un spectacol de zile mari.

Vocea României revine cu 2 antrenori noi

Tudor Chirilă, Irina Rimes şi Smiley îşi păstrează scaunele de antrenori de la ultima ediţie, însă vor avea alături nu unul, ci 2 juraţi noi. Smiley va împărţi scaunul, într-o decizie neaşteptată şi nemaivăzută, cu Theo Rose, cântăreaţa care şi-a făcut debutul la PRO TV pe post de co-prezentator la o altă emisiune-concurs, SuperStar.

Sezonul ăsta voi vorbi pe 2 voci. Una de băiat şi una de fată. Şi ce fată! Scaunul dublu îmi dă această putere de a mă ajuta în evaluări, opinii, reacţii de o reprezentantă foarte cool a noii generaţii de artişti din România. Theo Rose va fi şi va zâmbi lângă mine la fiecare ediţie şi împreună ne pregătim să ne bucurăm de acest drum fabulos, spectaculos şi aventuros pe care-l deschide noul sezon Vocea României. – Smiley

Sunt deschisă, alături de Smiley, să îi ajutăm, să îi îndrumăm şi să le pun şi eu pe tavă tot ce am învăţat până acum în anii de succes ai carierei mele. Sper să le fie de folos şi sper să primesc de sus, de la Dumnezeu, inspiraţie, generozitate şi bună dispoziţie ca să pot să îi destresez. – Theo Rose

Foto: vocearomaniei.protv.ro

Cel de-al patrulea scaun va fi ocupat de o altă voce puternică a ultimilor ani, Denis Roabeş, solistul trupei The Motans. Acesta spune că aştepta de multă vreme o astfel de provocare şi că este nerăbdător să dea mai departe din cunoştinţele lui.

De-a lungul vieţii am avut noroc să întâlnesc persoane care m-au ajutat să mă formez atât ca om, cât şi ca artist. Iar acum mă aflu în ipostaza în care să sper că şi eu, la rândul meu, îi voi influenţa pozitiv pe cei pe care-i voi întâlni. – Denis Roabeş

Fericiţi de revenire sunt şi ceilalţi 2 juraţi Vocea României. Tudor Chirilă este încântat că a rămas în echipă şi este convins că va avea ocazia să descopere mult mai multe voci bune după această pauză.

Mi-a fost foarte dor de Vocea României pentru că mi se pare că este un show de televiziune unde am reuşit să îmi găsesc locul. Am privilegiul să mă bucur de atâta emoţie care vine de la concurenţi, iar eu doar trebuie să stau pe scaun şi să fiu expus la această emoţie, ceea ce este foarte tare. După care am posibilitatea să îmi exersez competenţele pedagogice şi să lucrez cu ceea ce eu numesc o echipă, chiar dacă show-ul presupune, de multe ori, adversitate. – Tudor Chirilă

Irina Rimes spune că i-a lipsit şi ei tare mult emisiunea, mai ales că vede proiectul ca pe o reală provocare: foarte frumos, dar şi foarte greu.

Avem şi colegi noi, de aceea mă aştept la un sezon foarte interesant şi plin de surprize. Am văzut-o pe Theo în alte proiecte şi mi-a plăcut de ea, atitudinea şi frumuseţea ei m-au convins din start, iar pe Denis îl ştiu încă de la începuturi şi ştiu ce zace acolo: un strateg înnăscut, un artist pe cât de puternic, pe atât de sensibil şi un om bun care nu se sperie de greu şi nici de muncă: toate calităţile necesare pentru un coach bun. – Irina Rimes

Foto: vocearomaniei.protv.ro

Sezonul aniversar vine şi cu un sponsor nou al emisiunii. CEC Bank este instituţia care va oferi marele premiu, în valoare de 100.000 de euro.

Credem că vocea românilor este una dintre cele mai importante valori de promovat. Ne bucurăm că putem fi parte dintr-un proiect care susţine şi ajută la descoperirea, cultivarea şi perfecţionarea vocilor românilor. – Alexandra Frunză, Identity&Communication Director CEC Bank

Ultimul sezon Vocea României s-a desfăşurat în toamna lui 2019 şi l-a avut pe Horia Brenciu pe cel de-al patrulea scaun al juraţilor. A mai avut loc o ediţie specială, Reuniunea, pe 1 decembrie 2020, aşa că aşteptările sunt extrem de ridicate. Preselecţiile pentru ediţia cu numărul 10 au avut deja loc în primăvară.

Citeşte şi: Irina Rimes și povestea vieții de artist în România. De la sacrificiile unui trai în sărăcie pentru marea pasiune a muzicii, la căutarea eternă a marii iubiri și până la succesul de azi – LIFE.ro
Share this article

Citește mai multe


Creșterea taxelor | Ce se întâmplă cu banii de pensii ai românilor și cu investițiile la bursă
Cu investiții totale de 23,5 mld. lei pe bursă – adică aproape un sfert din banii de pensii private ai românilor – fo...
Creșterea taxelor | Biriș pune punctul pe ”i”: Pierdem miliarde din PNRR sau supărăm mediul de afaceri?
Pus în fața unui deficit bugetar scăpat de sub control, Guvernul României are în prezent de ales: crește impozitele ș...
Cum se simte oboseala cauzată de cancer. Apare aproape în toate tipurile de neoplasme avansate
Cum se simte oboseala de la cancer? Oboseala este un simptom comun al cancerelor avansate, însă acest tip de oboseală...
Asociația Caritas Alba Iulia, despre reforma sistemului de asistență socială: Serviciul social nu e muzeu
Asociația Caritas Alba Iulia, despre reforma sistemului de asistență socială: Serviciul social nu e muzeu Sectorul fu...
Animalul de companie are o respirație urât mirositoare? Iată câteva cauze
Nimic nu se compară cu afecțiunea câinelui, cu excepția cazului în care animalul de companie are un caz grav de halit...
Cum dansează pe manele mireasa lui Oțil și nașa Roxana Ionescu. Ramona Olaru și Diana Munteanu, campioane și ele
Dani Oțil și Gabriela Prisăcariu au făcut cununia religioasă duminică, 30 iulie, la 2 ani de când au devenit soț și s...
Spune-le și altora