„Vreau și eu o relație ca a lor”. Povestea unei întâlniri la speed dating: Cine sunt Ion și Oana Puican, cuplul de psihoterapeuți ce lucrează prin exemplul propriu
Ion și Oana Puican sunt absolut fabuloși! Dacă îi cunoști, fără să știi despre ei că sunt psihoterapeuți, ai tendința să spui: „Vreau și eu o relație ca a lor”. Sunt veseli, amuzanți, fac haz de necaz, descriu lucrurile cu mult umor și par că știu să facă tot timpul comparațiile potrivite. Ulterior afli că așa sunt și în viața reală, viață ce se împarte atât în familie, cât și în cabine. Povestea lor e de film: Ion și Oana Puican s-au cunoscut în timpul unei sesiuni de speed dating, amândoi trecuți de tinerețea fluturilor în stomac și a acțiunilor nesăbuite din amor, amândoi conștienți și deschiși în fața oportunităților și ocaziilor pregătite de viață.
Oana fusese jurnalist și alesese deja de ceva timp să devină psihoterapeut, Ion era regizor de film, avea o viață așezată în TVR, dar era nemulțumit și știa că altceva bun avea să fie. Cunoscând-o și îndrăgind-o imediat pe Oana, a renunțat la aproape tot ce-l definise până atunci, s-a apucat de o nouă facultate și s-a făcut și el psihoterapeut.
Azi Ion și Oana Puican sunt psihoterapeuți, sunt singurul cuplu de psihologi care fac terapie de cuplu și vorbesc public despre asta. Unde? Pe Youtube, unde au un podcast și unde își expun viața de cuplu ca model de învățare, dar și pe site-ul lor.
O să încep cu următoarea caracterizare: „Singurul cuplu care face terapie de cuplu”. Ce înseamnă asta?
Ion: Singurul cuplu de psihoterapeuți care face terapie de cuplu.
Oana: Și care vorbește public despre asta, că altfel or mai fi ☺️. Să nu ne luăm un rol care ne aparține doar nouă pentru că s-ar putea să nu fie doar al nostru, însă nu mai sunt alții în România care vorbesc public.
Explică-mi puțin acest „vorbesc public”…
Ion: Cei care au adus terapia imago au fost tot așa, un cuplu de psihoterapeuți și au început să vorbească public nu neapărat despre psihoterapia de cuplu per se, ci mai degrabă o combinație între teorie și experiența personală.
Noi suntem dispuși și facem lucrul acesta, să vorbim despre noi și despre cum aplicăm în viața de zi cu zi teoria. Toate poveștile acestea despre relații, despre cum navigăm în viața de cuplu, le punem în practică și în viața noastră și suntem foarte deschiși în a vorbi despre experiența personală, ce facem noi zi de zi încât să fim un cuplu cât se poate de bine echilibrat, sănătos și funcțional.
Înseamnă că la voi e numai lapte și miere ☺️….
Oana: A, nu!
Ion: Hahaha! Să-ți dea Dumnezeu gură de aur, dar nu! Suntem foarte normali, să știi. Și acesta e avantajul. Cine crede că psihologii când pleacă din cabinet, merg acasă și plutesc într-un echilibru zen, se înșală ☺️. Suntem doi oameni normali, avem o familie normală, un copil cât se poate de normal și fain, certuri normale, împăcări normale, bucurii normale, suntem…
Oana: Normali. ☺️ Chiar azi am fost să ne uităm de o mașină nouă și jumătate din drum ne-am contrazis. Beneficiul de a fi în meseria asta și de a avea un background de terapie personală și studii e faptul că știm cum să ne redresăm după o chestie din asta…
Ion: vai ce bine sună: Știm cum să ne certăm! Noi am învățat să ne certăm constructiv, nu cu furie, nu cu lucruri rămase, îndopate în noi care să explodeze după trei luni… Noi știm să ne certăm. Cred că singurul lucru pe care îl aducem acasă din cabine și care chiar se învață în terapia de cuplu, acela de a învăța să te cerți.
Oana: Nu e vorba că nu ne mai certăm, ba dimpotrivă, noi suntem fanii certurilor în cupluri, bineînțeles, cu respect și cu iubire, deoarece cearta e foarte importantă. Asta cu „nu ne certăm niciodată, nu ridicăm vocea” nu există.
Ion: Astea sunt ingredientele unei distrugeri lente a unui cuplu, prin implozie.
Adică nu sunteți din ăia atenți la fiecare cuvânt și gest ca să nu lăsați traume….
Ion: nu, avem și noi de trăit. Nu poți să trăiești așa.
Oana: Căutăm să fim respectuoși unul cu altul, cred că asta e important. Uneori mai aruncăm și noi cu…
Cu ce vă vine la gură?
Oana: Mai zicem uneori ☺️. Mai mult eu.
Ion: Se mai întâmplă, dar cred că nu ai nevoie să mergi neapărat la psiholog ca să-ți spună sufletul tău că în momentul în care scoți ceva pe gură aia rănește. Sau că este atât de dură, atât de cu furie spusă încât poate să nască o rană atât de mare… Toți știm asta. Faptul că oamenii nu se ascultă și că-și dau voie să lase să iasă lucrurile astea, aici devine o problemă. Noi nu lăsăm. Terapia te învață că trebuie să începi să te asculți pe tine.
Oana: Și să nu mai fii impulsiv. Eu, spre exemplu, sunt mai impulsivă și sunt și femeie, iar combinația asta … hm… not good! ☺️
Atunci e mai mult de muncă pe partea asta, de a gândi câțiva pași înainte de a scoate ceva pe gură, lucru pe care noi, femeile, nu prea îl știm. Bărbații sunt altfel: mai așezați, mai lenți în sensul bun, mai molcomi ☺️
Hai să ne întoarcem puțin în urmă cu povestea: de unde veniți fiecare dintre voi și unde și cum se unește acest drum?
Oana: Prima facultate pe care am făcut-o a fost Jurnalism, tot din dorința de a schimba ceva în oameni, de a schimba ceva în mine, dorință omniprezentă în cazul meseriilor acestora vocaționale. M-am prins foarte repede că nu e ce îmi trebuie mie, că nu mi se potrivește, că nu sunt suficient de înzestrată pentru meseria asta, așa că am început facultatea de Psihologie pe care oricum voiam să o fac prima, dar mama m-a sfătuit să nu o fac la 18 ani pentru că la vârsta aceea nu aș fi înțeles nimic din psihologie. M-am supărat, dar am făcut ca mama și după aceea am mulțumit pentru că așa a fost.
Am început facultatea în jurul vârstei de 30 de ani și a fost cu totul și cu totul altceva: s-a deschis o lume pe care oricum o aveam în mine, pur și simplu am fost ca peștele în apă și de acolo a mers totul natural. Când ne-am întâlnit noi doi, și el își dorea, dar era deja pe alt drum, însă, aflând că eu sunt psiholog, a dat frâu liber dorinței lui și a fost ca și cum s-au întâlnit doi pești care își doreau să fie în același ocean. A curs natural, nu am forțat nimic.
Și la tine, Ion?
Ion: Până ajungem la când ne-am cunoscut, la mine a fost puțin altfel. Eu vin dintr-un background de artă în sensul că am făcut liceu de artă, am cochetat cu arta plastică, care a rămas și va rămâne toată viața în mine, după care, datorită background-ului de acasă – taică-meu este unul dintre cei mai mari regizori de teatru radiofonic – am crescut în teatru, în magia scenei și m-am trezit la regie de film. Lucrând cu oameni, spunând povești cu și despre oameni, au urmat ani de zile în care am trecut de la ficțiune, de la regizorul care inventează povestea, la curiozitatea de a spune povestea reală, care, de multe ori este mult mai fascinantă decât orice ai putea tu să inventezi.
Am început să mă duc la terapii și la tot felul de mini formări, până am cunoscut-o pe Oana și ea a fost cumva imboldul de a termina și facultatea.
Mi-ar plăcea să spui tu, Ion, povestea întâlnirii voastre pentru că bărbații sunt adorabili atunci când povestesc astfel de momente…. ☺️
Ion: Hahaha!
Oana: El este un bărbat mai atipic, în sensul că el își amintește toate datele, toți anii, toate detaliile, are o zonă feminină mai dezvoltată, care mie îmi place la nebunie ☺️
Ion: Pot să-ți povestesc cinematografic ☺️
Da, așa!
Ion: Noi ne-am cunoscut într-o duminică, undeva pe la ora 11….
Oana: Ce-ți spuneam, Ramona?! ☺️
Ion: …Într-un mod foarte fain. Cred că știi deja din filme de conceptul de speed dating. Noi ne-am cunoscut la speed dating și e prima oară când povestim chestia asta în mod public. Ne-am cunoscut la un eveniment din ăsta de speed dating la care amândoi căutam ceva și amândoi am mers cu deschiderea că dacă e să apară, va apărea și ne-am văzut din masa aceea de 24 de oameni și am plecat acasă amândoi cu gândul la un singur om: eu la ea, ea nu știu la cine ☺️
Dar unul era clar ☺️!
Ion: Dar ăla era!
Oana: Mie nu mi-a plăcut deloc….
Ion: Și ca să vezi cum suntem programați, deși eram amândoi după niște ani de dezvoltare personală și terapie… La acest speed dating se dă o notă de la 1 la 5 și dacă dai peste 3, se face schimb de contacte. Mi-e mi-a plăcut enorm de mâța asta care se uita la mine cu niște ochi mari și nu zicea nimic, iar eu aveam impresia că vorbesc încontinuu, singur, dar, ca să nu par disperat – vezi cum suntem programați?! – eu i-am dat 4.
Oana: Și eu ca disperata i-am dat 5 ☺️
Ion: Și de acolo ne-am văzut la câteva zile distanță și am mâncat o înghețată care nu s-a mai terminat, de la ora 6 până la 5 dimineața și de atunci nu cred că au trecut mai mult de 5 zile să stăm departe unul de celălalt.
Oana: Și la 2 luni m-a cerut de nevastă și iată-ne! ☺️
Ion: E ușor în momentul în care știi ce-ți dorești.
Oana: Eram și maturi amândoi, el avea 36 de ani, eu 31. Trecuserăm prin niște experiențe…
Oana, de ce nu ți-a plăcut de el și totuși i-ai dat 5?
Oana: Nu, mie nu mi-a plăcut numele lui: Ion. Așa m-a zgâriat la ureche… nu-mi plăcea deloc, deși și pe mine mă cheamă Oana și sunt nume din aceeași familie…
Ion: Nu, tu ești din familia mea ☺️
Oana: Da, așa e! ☺️ Când mi-a scris prima dată, s-a semnat la final Ion. Pfff! Și ca să vezi cum e, pe fiica noastră o cheamă Ioana…
Să nu uiți niciodată de unde ai pornit ☺️
Ion: E născută și de Sfântul Ion ca să fie treaba treabă ☺️
Evident că vă întreb: ce căutați voi la speed dating?
Oana: unul pe celălalt ☺️
Ion: Ce ne doream. Cred că în momentul în care știi ce-ți dorești și ești deschis suficient, ai și deschiderea să cauți în toate locurile posibile pentru că niciodată nu mi-a plăcut în cluburi sau baruri… În plus, abia începuseră rețelele de SM, dar nu era vorba de TikTok, Tinder, etc. De unde?
Oana: Practic ne învârteam în aceleași cercuri, nu aveam unde să găsim pe cineva că eram aceeași oameni.
Ion: Niciunul dintre noi nu mergea în cluburi, eu nu am fost niciodată pasionat, nu mai aveam nici vârsta. Cred că asta e frumusețea: să poți să fii suficient de deschis să-ți dai seama că poate să apară de absolut oriunde și să îți dai șansele. Foarte mulți oameni vin în terapie cu această durere, rană a singurătății și e un banc pe care eu îl spun adesea: Un om s-a dus la Dumnezeu și i-a zis „Ajută-mă doamne să câștig la Loto”. S-a dus așa în fiecare zi și aprindea lumânări până când, o voce s-a auzit de sus și a spus: „Dar joacă! Cumpără-ți un bilet și joacă!”. Fix asta e: dacă nu joci, dacă nu te expui și nu ești suficient de deschis să-ți dai seama că poate să apară de absolut oriunde, atunci e foarte greu.
Acum poate să apară regizorul din mine și să spună: E foarte frumos să mergi la bibliotecă unde amândoi să puneți mâna pe aceeași carte, singurul exemplar din bibliotecă pe care amândoi l-ați citit de nenumărate ori, drept urmare vă dați unul altuia citate și zâmbiți după care ajungeți să beți o cafea cu gust de … trandafiri.
Oana: Se mai întâmplă, dar mai rar.
Ion: La finalul poveștii ăsteia curge genericul. În realitate nu curge niciun generic sau, cel mult, genericul poți să-l faci tu, dacă știi să-l faci. În realitate povestea e mult mai tristă și trebuie să o modelezi tu. Abia apoi poți să scrii povestea, așa cum o scriem noi azi: într-o duminică, pe la ora 11-12 ne-am întâlnit la speed dating…. Iar detaliile sunt mult mai mult și mai frumoase: eu m-am învârtit de 15 ori în fața barului unde ne întâlneam pentru că mergeam a nu știu câta ora și mă întrebam: „Intru și de data asta?”, „Dar de ce să mai intru?”
Oana: Eu am fost prima dată și am nimerit ☺️
Ion: Un film există, dar el este raportat la realitate, iar dacă știm să ne uităm la realitate, la micile detalii ale realității noastre, ne dăm seama că sunt mult mai frumoase decât în filmul ăla în care ei se văd în bibliotecă pentru că, în primul rând povestea e palpabilă, e vie.
Oana ai zis că tu ai o poveste a ta…
Oana: La mine e simplu. Eu fusesem într-o relație și eram despărțită de un an și ceva și mă învârtisem într-o lume care mie nu-mi plăcea, în care nu mă regăseam, o lume de oameni mai superficiali. Am nimerit acolo de foarte tânără și am rămas acolo și îmi doream altceva. Era foarte simplu la mine: eram deschisă să merg oriunde aș fi întâlnit un alt tip de bărbat decât cei pe care îi cunoscusem eu, sau erau prin jurul meu. Așa că m-am dus cu ochii închiși și m-aș fi dus de mai multe ori pentru că mi s-a părut și mi se pare în continuare un mediu foarte civilizat în care poți să întâlnești pe cineva în viața reală.
Ion: Intențiile sunt comune, ceea ce e extraordinar, mai ales la vârstele astea.
După două luni te-a cerut de nevastă…
Oana: Da! De Sfântu Ion ☺️. Dar ne-am căsătorit la trei ani distanță.
Ion: Știi vorba aia că dragostea durează trei ani? Noi am așteptat să vedem dacă e adevărat. Au fost reglări, ne-am zdruncinat, ne-am reechilibrat, puțin mai pe repede înainte că aveam ceva timp de recuperat, dar am fost un cuplu la fel ca toate celelalte.am avut și noi ruperile noastre și astea au fost bine venite pentru că nu ai cum să construiești ceva solid și durabil fără astfel de experiențe.
Ion, am o întrebare mai delicată pentru tine: Ce a zis taică-tu în fața tabloului următor: o cunoști pe Oana la speed dating, o ceri după două luni de soție, rămâi fascinat de ce face ea, pleci din TVR de unde nu pleacă nimeni înainte de pensie, te apuci de încă o facultate și devii psihoterapeut?
Ion: Taică-meu a avut avantajul vremurilor pe care le-a trăit, în sensul că a fost un om nevoit să se adapteze unor situații mult mai zdruncinate și dificile precum război, ruși, comuniști, canal, etc. El avea filosofia asta: lasă lucrurile așa cum vin, bucură-te și mulțumește-i lui Dumnezeu, do the best that you can! Eu am fost în valul acela de plecări din TVR și chiar dacă mentalitatea lui era să ai pensie, a văzut că ne susținem reciproc și a fost mulțumit.
Ai mei oricum mă știau de țăcănit, nu am fost niciodată altfel. Ca să înțelegi, am dat la Regie după ce timp de aproape doi ani m-am pregătit pentru arhitectură. Oana a venit pe acest beckground, așa că el a zis: „Să vă fie bine!”
Când noi am avut perioada noastră de zbucium, taică-meu îmi spunea: „Măi, nu vă grăbiți, dă-i timp, aveți răbdare!”. Eu eram: „Nu mai vreau să o văd niciodată!”. Ai mei și ai ei erau cei împăciuitori. Ce înseamnă vârsta și înțelepciunea!
Hai să ne întoarcem la activitatea voastră: Cum sunt românii în relațiile lor, din ce vedeți voi în cabinet?
Oana: În ziua de azi renunță ușor. S-a ajuns în extrema cealaltă. Acum niște zeci de ani se stătea prea mult în niște relații disfuncționale și nu era bine nici așa, dar, în ziua de azi, cel puțin în relațiile proaspete se renunță prea ușor, se renunță la prima adiere de vânt.
Pe de altă parte au început să vină din ce în ce mai mult la terapie, și-au dat seama că este o soluție terapia de cuplu și este.
Ion: Nu neapărat în cazuri problematice. Terapia de cuplu nu este făcută neapărat pentru problemă. Terapia de cuplu poate să fie un instrument de cunoaștere și de reglare a unor unor instrumente de comunicare, a unor dinamici între cei doi parteneri, mult mai sănătos pe termen lung. Nu trebuie să vii în prag de divorț la terapia de cuplu. Noi spunem că dacă ar fi după noi, am introduce terapia de cuplu înainte de căsătorie sau înainte de a face un copil.
Oana: e ca medicina preventivă care se practică în alte țări. Ce încercăm noi să facem este să aducem oamenii ca să învețe cum să gestioneze relația, să învețe cum să nu ajungă în prag de divorț, să învețe să construiască, să nu ajungă în ultima clipă când ajung să se bată, să se omoare, să scoată cuțitele. Apoi e greu să mai bagi cuțitul. Sunt foarte multe beneficii și elemente pe care nu le cunoaștem, diferențe între noi, moduri de comunicare, bagaje pe care le aducem din familiile noastre.
Dacă am ști toate lucrurile astea, dacă am învăța, așa cum învățăm matematică, chimie, biologie la școală, nu am mai ajunge în situațiile în care să scoatem cuțitele.
Unde vă găsim? Unde spuneți voi că vorbiți despre voi?
Noi vorbim despre noi la podcastul nostru: „Să vorbim de vorbă” și mai vorbim despre noi pe site-ul nostru, pe psihologpuican.ro unde scriem articole, deloc pur teoretice, ci mai degrabă umanizate.
Pe aceeași temă
Citește mai multe
