Wow! Lucrări de Andy Warhol vor fi expuse la Teatrul Naţional din Bucureşti - LIFE.ro
Mergi la conținut

Expoziţia „Andy Warhol” va fi deschisă publicului, la Teatrul Naţional „I.L. Caragiale” din Bucureşti, în Foaier Rotondă, Sala Mică, între 7 decembrie 2016 şi 28 februarie 2017. TNB va prezenta publicului român opera lui Andy Warhol – un artist celebru cu rădăcini slovace. După inaugurarea în centrul istoric al Bucureştiului, cu câteva săptămâni în urmă, a unui bust dedicat lui Alexander Dubček, un politician bine cunoscut lumii întregi, în Galeria Teatrului Naţional din Bucureşti vor fi expuse lucrări ale regelui artei pop: Andy Warhol.  Cu această ocazie, TNB evidenţiază prima preşedinţie a Slovaciei în cadrul Consiliului Uniunii Europene. Andy Warhol s-a născut din părinţi slovaci după ce aceştia s-au mutat în Statele Unite ale Americii, aşa cum au făcut-o milioane de alte familii. Familia lui Andy Warhol locuia în Pittsburgh, unde la începutul secolului trecut trăia o mare comunitate de slovaci. După finalizarea studiilor de artă la Carnegie Mellon University din Pittsburgh, tânărul Andy Warhol s-a mutat la New York, unde a început să îşi dezvolte deplin creativitatea artistică. Andy Warhol a adus o abordare revoluţionară tuturor genurilor de artă pe care le-a atins – pictură, sculptură, fotografie, muzică, film, modă, literatură. El a încercat, într-un fel, să sincronizeze arta cu timpul modern influenţat de consumism în care trăia – am putea chiar spune că a ajutat la definirea acelor vremuri.

În 1960, el a fondat faimoasa “Fabrică” (Factory), adunând în jurul său diverşi artişti şi prieteni precum Mick Jagger, Liza Minelli, John Lennon, David Bowie, Diana Ross, Brigitte Bardot, mai târziu chiar Michael Jackson.

De-a lungul deceniului, s-a devenit tot mai clar că s-au produs schimbări profunde în cultura artei şi că Warhol a fost în mijlocul acestei transformări. Unele dintre cele mai faimoase lucrări ale sale sunt: „Cutii de supă Campbell (Campbells Soup Cands)”, „Sticle de Coca-Cola (Coke Bottles)”, pictură ale catastrofelor lumii şi portrete ale unor celebrităţi precum Mick Jagger, Marilyn Monroe şi Elvis Presley.

Andy Warhol a devenit celebru încă din timpul vieţii, şi datorită citatelor sale faimoase. El a spus că „în viitor fiecare om va fi faimos în întreaga lume pentru 15 minute“. 

Share this article

Citește mai multe


Creșterea taxelor | Ce se întâmplă cu banii de pensii ai românilor și cu investițiile la bursă
Cu investiții totale de 23,5 mld. lei pe bursă – adică aproape un sfert din banii de pensii private ai românilor – fo...
Creșterea taxelor | Biriș pune punctul pe ”i”: Pierdem miliarde din PNRR sau supărăm mediul de afaceri?
Pus în fața unui deficit bugetar scăpat de sub control, Guvernul României are în prezent de ales: crește impozitele ș...
Cum se simte oboseala cauzată de cancer. Apare aproape în toate tipurile de neoplasme avansate
Cum se simte oboseala de la cancer? Oboseala este un simptom comun al cancerelor avansate, însă acest tip de oboseală...
Asociația Caritas Alba Iulia, despre reforma sistemului de asistență socială: Serviciul social nu e muzeu
Asociația Caritas Alba Iulia, despre reforma sistemului de asistență socială: Serviciul social nu e muzeu Sectorul fu...
Animalul de companie are o respirație urât mirositoare? Iată câteva cauze
Nimic nu se compară cu afecțiunea câinelui, cu excepția cazului în care animalul de companie are un caz grav de halit...
Cum dansează pe manele mireasa lui Oțil și nașa Roxana Ionescu. Ramona Olaru și Diana Munteanu, campioane și ele
Dani Oțil și Gabriela Prisăcariu au făcut cununia religioasă duminică, 30 iulie, la 2 ani de când au devenit soț și s...
Spune-le și altora