Ziua de copt

Când eram copil, în un unele duminici mama se trezea în datul zorilor şi începea ziua făcând aluaturi şi umpluturi. Era „ziua de copt” cum zicea ea.

Făcea vreo două feluri de biscuiţi pe care îi îndesa în câteva cutii de carton, acoperite cu hârtie pergament şi din care ajungeam să mâncăm câte-o săptămână şi noi şi vecinii; făcea o plăcintă sărată, cu carne, cu brânză, cu spanac sau cu praz – ca să avem de pachet pentru şcoală – şi făcea o prăjitură „de duminică” din care fiecare avea o preferată: soră-mea voia Albă ca Zăpada – cu blaturi aerate şi cremă acrişoară de lămâie, acoperită generos cu zahăr pudră, tata alegea varianta cu cremă de cacao a Albei ca Zăpada, eu voiam napolitană cu nucă şi cremă de zahăr ars.

Mama hotăra de cele mai multe ori în funcţie de inspiraţia de moment (şi de conţinutul cămării, bănuiesc eu acum) întâmplându-se adeseori ca nimeni să nu-şi împlinească râvnirile gustative, căci ne trezeam cu răsturnată cu prune, cornuleţe cu gem sau plăcintă cu mere; dar chiar şi aşa, loc de dezamăgire nu era, fiindcă toată casa mirosea a vanilie şi a aluat copt, iar laviţa de pe balcon era plină de bunătăţi.

Eu nu fac prăjiturile pe care le făcea mama şi nici mâncărurile ei, dat fiind că nu am melancolia culinară a anilor ’80. 

Păstrez însă tradiţia „zilei de copt”, căci mă linişteşte la cap, mă înseninează la suflet, se pune de fitness şi nu în ultimul rând mă bucură la poftă.

Aşa că, sâmbătă dimineaţă, la sfârşitul unei săptămâni închise şi neprietenoase, am intrat în bucătărie să coc.

Am făcut pâine cu faină mixtă de grâu şi de secară, seminţe de floarea soarelui, in şi cânepă; am făcut Beacon Hill cookies şi am făcut muffins cu afine (blueberry  muffins).

Pentru Beacon Hill cookies am bătut 2 albuşuri cu o jumătate de lingură de oţet şi un vârf de cuţit de sare, iar după ce s-au făcut o spuma uşoară, am pus o jumătate de cană de zahar şi le-am bătut zdravăn, până s-au întărit şi s-au făcut lucioase.

Am pus apoi o cană de ciocolată tocată grosier, câteva picături de esenţă de vanilie şi două treimi de cană cu seminţe de floarea soarelui prăjite un pic în cuptor. Reţeta originală e cu nucă, dar mie îmi plac mai mult cu seminţe.

Am pus apoi cu lingura grămăjoare pe hârtie de copt şi le-am copt 15 minute la 180 grade.

Apoi am trecut la Blueberry Muffins pentru care am amestecat 100g de unt moale cu două linguri de ulei şi cu o cană plină ochi cu zahăr, le-am bătut bine cu mixerul, apoi am pus pe rând două ouă mari, o jumătate de cană cu lapte bătut (sau în lipsă, o jumătate de cană cu lapte dulce amestecat cu două linguri de oţet) şi o linguriţă de esenţă de vanilie. Am mai pus două căni pline cu făină, un pachet întreg de praf de copt, un strop de coajă rasă de lămâie şi o jumătate de linguriţă de sare şi le-am amestecat pe toate uşor şi foarte puţin. (Cu cât e mai amestecat un aluat după ce se adaugă faina, cu atât devine prăjitura mai îndesată şi mai puţin pufoasă.) Şi la sfârşit, am pus două căni de afine (eu am avut congelate) am mai amestecat puţin, apoi am împărţit aluatul în douăsprezece forme pe care le-am copt 25 de minute la 180 de grade.

Iar după ce mi s-a aplecat de la atâta dulce am terminat sesiunea de bucătărit cu Rillettes de saumon – o pastă din 100g de somon afumat amestecat cu 400g de somon proaspăt, gătit la abur,  100g de unt, 200g smântână de 20%, un pic de ceapa şalotă, multă lămâie, ceva mărar, piper roşu după dorinţă şi chives cam jumătate de caserolă.

Duminica dimineaţă mi-am pus rillettes de saumon pe o felie de pâine cu seminţe, am mâncat un muffins cu afine însoţit de un pahar de lapte bătut, iar mai târziu, mi-am făcut un ceai negru cu petale de trandafiri şi m-am îndulcit cu un Beacon Hill.

Azi e marţi şi încă mai miroase în casă ca în duminicile când mama avea „zi de copt”.