Într-o țară în care cancerul de col uterin continuă să ia prea multe vieți, Claudiu Mirescu a ales să facă lucrurile altfel. Anatomopatolog la bază și antreprenor în sănătate prin vocație, Claudiu Mirescu este medicul care a transformat o frustrare din sistem într-o inovație medicală: CLARA, proiectul prin care testul Babeș-Papanicolau poate avea rezultat în doar 20 de minute.
Dar povestea lui Claudiu Mirescu nu începe în laborator, ci în banca unui liceu din Craiova, acolo unde o profesoară de biologie i-a schimbat destinul trimițându-l la Olimpiadă. De la medalia internațională câștigată la Buenos Aires până la microscopul din laboratorul său din Cluj, drumul lui este unul construit din curiozitate, profesori care l-au inspirat și dorința constantă de a vedea lucrurile dintr-un unghi diferit.
Astăzi, Claudiu Mirescu nu vorbește doar despre diagnostice la microscop, ci despre cum inovația poate salva timp, nervi și, uneori, vieți. Iar CLARA este doar începutul unei idei mai mari: aceea că medicina poate deveni mai rapidă, mai accesibilă și mai inteligentă.
Claudiu Mirescu, știu că am mai vorbit despre povestea ta, dar m-aș bucura mult să vorbim de această descoperire a ta, cea legată de testul Babeș-Papanicolau.
Da, sigur.
Eu aș vrea să pun puțin accentul pe partea de inovare, pentru că asta cred că ne diferențiază în piață. Noi, ca laborator, poate facem doar 10% din ce fac alte laboratoare. Dar ceea ce facem, facem altfel.
Și facem lucruri pe care alte laboratoare nu le fac.
Eu călătoresc mult și văd cum se lucrează în alte țări. Încerc să aduc ideile acelea și la noi. CLARA, de exemplu, este o concepție proprie, nu am împrumutat-o de nicăieri. Dar mai avem și alte elemente diferențiatoare, mai ales pe zona de sănătate sexuală și reproductivă — nișa pe care ne concentrăm noi în laborator.
Stai puțin, vreau să înțeleg exact. Când spui „diferențiator”, la ce te referi? Dă-mi un exemplu concret.
Ok, de exemplu: testarea HPV la bărbați.
Dacă un bărbat merge la majoritatea laboratoarelor să facă acest test, procedura este destul de neplăcută. O asistentă vine cu o periuță, cam ca acelea cu care spălam sticlele când eram mici, o introduce pe uretră și recoltează proba.
Nu e deloc confortabil.
Majoritatea bărbaților fac testul o singură dată și apoi nu mai revin la control.
La noi, testarea HPV la bărbați se face din urină.
Un alt exemplu: testele pentru boli cu transmitere sexuală.
În majoritatea laboratoarelor se recoltează din urină, dar rezultatele vin în 5–7 zile. Un medic mi-a spus foarte clar: „Dacă un pacient vine la mine cu simptome și îi spun să revină peste cinci zile pentru tratament, până atunci intră în prima farmacie și primește ceva la întâmplare. Îi trec simptomele, dar boala rămâne.”
Noi facem aceste teste în 40 de minute.
Este un panel complet de boli cu transmitere sexuală, din urină, pentru ambele sexe — cu rezultat în 40 de minute.
Mai mult decât atât, sunt foarte mulți oameni care nu vor să meargă la medic. Femei, bărbați, în general oameni care evită consultațiile.
Pentru ei am creat platforma recoltare-acasa.ro.
De acolo îți poți comanda un kit de autorecoltare. Îți iei proba acasă, o pui în plic și o trimiți la laborator. Noi facem analiza și îți trimitem rezultatele exact cum preferi: pe WhatsApp, prin e-mail, în plic sau chiar la Easybox.
Unii oameni nu vor să primească acasă un plic care ar putea ridica întrebări. De aceea am gândit sistemul foarte discret
Tot în această zonă se încadrează și CLARA.
CLARA este numele proiectului nostru pentru testul Babeș-Papanicolau cu rezultat pe loc. Și acesta este un diferențiator major.
În mod normal, rezultatul vine în 24 de ore. La noi acesta este timpul standard pentru test. Dar prin CLARA am reușit să scurtăm radical acest proces.
Români care schimbă medicina: Claudiu Mirescu
Cum ai descoperit asta? Și de ce tu faci asta, iar alții nu? Nu s-a gândit nimeni până acum să dea rezultatul atât de repede?
Cred că răspunsul e simplu: nu s-a gândit nimeni.
Medicii care reușesc să intre în contract cu Casa de Asigurări primesc cam 20 de lei pe lamă. Practic, un nimic.
Iar pentru testarea HPV, dacă vrei să o faci gratuit prin sistemul public, trebuie să te internezi în spital. Se face doar pe internare, în condițiile în care recoltarea durează un minut.
Pe scurt, statul nu sprijină aproape deloc această zonă. Iar rezultatul se vede în statistici: România este campioană în Europa la mortalitate și morbiditate prin cancer de col uterin.
Revenind la întrebarea ta: de ce eu și nu alții?
Pentru că un laborator mare nu va investi niciodată în a face testul Babeș-Papanicolau mai rapid sau mai eficient. Nu aduce profit. Ei preferă să investească în aparate care fac multe glicemii sau hemoleucograme, pentru că de acolo vin banii.
Noi, făcând doar asta, ne-am gândit cum putem satisface nevoia din piață. Primeam mereu telefoane de la paciente: „E gata rezultatul? Când e gata?”
În piață, rezultatele vin în două săptămâni, uneori într-o săptămână, alteori în patru zile sau în trei zile. Noi am zis că vrem să coborâm la un minim istoric care să nu poată fi bătut.
Așa am ajuns la 20 de minute.
De ce nu s-a gândit nimeni până acum? Nu știu. M-am gândit eu. Ne-am gândit noi.
Când spui anatomopatolog, eu mă gândesc la medicul care dă certificate medico-legale sau la cel care face autopsii la morgă.
Asta este o confuzie foarte răspândită, în mare parte din cauza filmelor.
În România există două specialități complet diferite: anatomia patologică și medicina legală.
Medicina legală ține de Ministerul Justiției și se ocupă de expertize pentru instanțe: agresiuni, accidente, crime, cazuri suspecte.
Anatomia patologică este altceva.
Există și componenta de autopsii în spitale, dar acelea sunt făcute pentru stabilirea cauzei de deces la pacienți internați, adică oameni bolnavi. Nu este nimic suspect acolo.
În realitate, 99% din activitatea noastră este diagnosticul microscopic.
Hai să o spun foarte simplu.
Orice se scoate dintr-un om — fie că vorbim de apendice, de colecist sau de orice altă intervenție — ajunge la anatomie patologică și este analizat la microscop.
Un chirurg poate vedea o formațiune și poate spune că „pare ceva crescut acolo”. Dar nu poate spune dacă este o tumoră benignă sau malignă.
Diagnosticul final îl punem noi, la microscop.
Doar anatomia patologică poate spune clar dacă este cancer sau nu și ce trebuie făcut mai departe.
Pentru chirurg, în acel moment, este doar „o carne crescută”. Diagnosticul real vine abia după analiza microscopică.
Mai ajută-mă cu o lămurire. De ce ți-ai face business într-un domeniu care există deja în spitale? Cine sunt, de fapt, clienții tăi?
Medicul din spital lucrează pentru medicii din spital și pentru pacienții internați acolo. E același principiu ca la laboratoarele din spitale.
De ce există MedLife sau Regina Maria? Pentru că fiecare spital are laboratorul lui, dar acele laboratoare lucrează în primul rând pentru pacienții internați sau pentru ambulatoriul propriu.
În privat, lucrurile funcționează altfel. Nouă ne vin probe de la medicii care lucrează în privat — din spitale private, din clinici sau din cabinete medicale.
De exemplu, peste drum de noi e un cabinet de ginecologie.
Când doamna doctor termină consultațiile în seara asta, ne sună. Vine șoferul nostru — sau, uneori, chiar eu — și ridicăm probele.
A doua zi dimineață, pacientele au deja rezultatul pentru testul Babeș-Papanicolau.
Unde ai laboratorul?
În Cluj, pe strada Bună Ziua, în zona de sud a orașului.
Claudiu Mirescu și ideea curajoasă care ar putea rescrie manualul prevenției cancerului
Dar până anul trecut, în august, când ai deschis business-ul acesta, cu ce te ocupai? Lucrai la spital?
Nu.
Laboratorul există din 2018. Business-ul deschis anul trecut este unul nou și se ocupă strict de partea de rezultate rapide, pe loc.
Am făcut o companie separată pentru că este mult mai ușor din punct de vedere fiscal și pentru atragerea de investitori.
Din ce îmi povestești și după ce mi-ai clarificat un pic lucrurile — și mi-ai scos Hollywood-ul din cap — înțeleg că meseria de anatomopatolog este foarte solicitantă pentru ochi.
Da, este.
De aceea avem microscoape cu tot felul de protecții. Nu doar filtre de transparență, ci și protecții optice. Putem regla foarte multe lucruri direct din controalele microscopului.
De exemplu, dacă un ochi are o dioptrie diferită față de celălalt, totul se poate ajusta din microscop. Practic, fiecare medic își personalizează setările.
Din cauza asta, de multe ori, doi oameni cu optici diferite nu pot lucra confortabil pe același microscop.
Mai sunt și alți medici în laborator sau ești singurul cu microscopul?
Suntem cinci.
O să mă întorc puțin în timp. Când eram mici, mulți dintre noi voiam să devenim doctori. Dar când vine momentul să alegi specializarea, de ce ai ales anatomia patologică?
Aici o să fiu foarte sincer.
În anul trei de facultate, când am făcut această disciplină, mi-a plăcut foarte mult de profesorul meu. Sunt unul dintre acei oameni care și-au ales cariera datorită unui profesor.
Am spus asta public de multe ori și o spun și acum: îi sunt recunoscător.
Datorită lui am descoperit anatomia patologică. Țin minte că pe la mijlocul anului trei m-am dus la el și i-am spus că aș vrea să fac practică la anatomie patologică.
S-a uitat lung la mine și mi-a spus: „Hai cu mine.”
Și m-a dus direct la morgă.
Probabil credea că o să mă răzgândesc foarte repede. Dar nu a fost cazul.
După aceea m-a trimis în biroul rezidenților și, practic, toată vacanța de vară — aproape trei luni — am lucrat acolo ca un rezident.
Și mi-a plăcut enorm.
De atunci am știut că asta vreau să fac.
Am simțit o conexiune cu disciplina asta și mi-a plăcut foarte mult și partea logică, aproape algoritmică.
Eu nu am neapărat o memorie vizuală extraordinară, deși lucrez cu ochii. În schimb, am o gândire algoritmică.
Iar pentru anatomie patologică exact asta îți trebuie.
Citește și: „Cancer adevărat? Cancer, cancer?”. La 37 de ani, cu un bebeluș de două luni în brațe, Andreea Tuliciu a aflat că are cea mai agresivă formă de cancer mamar. Cum a ales să danseze prin chimioterapie
Bun, dar ai apucat să lucrezi în sistemul de stat, într-un spital? În afară de rezidențiat.
Da. După rezidențiat am lucrat doi ani la Spitalul Municipal. Am ținut locul unei doamne doctor care era în concediu de creștere a copilului.
Și nu te-ai gândit să rămâi în sistemul de stat?
Niciodată.
De ce? Nu e bine?
Hai să spunem că problema era la mine. Aveam o problemă cu autoritatea.
Asta e ca în despărțiri: „It’s not you, it’s me.”
Exact.
Dar sunt recunoscător medicilor cu care am lucrat acolo. Am învățat foarte multe de la ei. A fost, probabil, cel mai bun start de carieră pe care îl puteam avea.
Au dat dovadă de o didactică extraordinară. Nu am învățat doar „furând meseria”, ci mi-au explicat lucrurile. Am avut și norocul unui rezidențiat foarte bun.
Știi că se spune, în general, despre rezidențiat, că rezidenții doar îi ajută pe medicii primari: scriu foi, scriu după dictare, scriu la calculator.
Scriu, scriu, scriu. La noi nu a fost așa.
Din prima zi ni s-a spus foarte clar cum stau lucrurile: orice probă trece întâi pe la medicul rezident. Rezidentul se documentează, formulează un diagnostic și abia apoi merge la medicul primar, cu care verifică și discută cazul.
Asta îți dă un nivel de responsabilitate pe care nu îl ai atunci când doar stai și copiezi sau faci muncă administrativă.
Te duci la medicul primar cu o părere. Și vrei ca acea părere să fie una documentată.
De ce ai ales medicina? Vii dintr-o familie de medici?
Nu, deloc. Vin dintr-o familie de ingineri.
De fapt, medicina a fost prima mare „surpriză” pentru familia mea. Ei ar fi preferat să merg tot pe inginerie.
Dar alegerea a venit, din nou, datorită unui profesor.
Mai exact, datorită profesoarei mele de biologie din liceu. Ea a avut inspirația — probabil într-un impuls de moment — să mă trimită la Olimpiadă. Era clasa a IX-a și era ceva nou pentru mine.
Liceul meu era unul care încuraja performanța. Nu în detrimentul rezultatelor la bacalaureat, dar punea accent pe performanță.
Așa am ajuns la Olimpiada de biologie în clasa a IX-a, a X-a, a XI-a și a XII-a. Am ajuns până la etapa internațională și am câștigat medalie de bronz la Olimpiada Internațională de Biologie din Buenos Aires, Argentina.
În acel moment aveam practic admiterea asigurată la medicină. Și, sincer, chiar dacă nu aș fi avut-o, tot medicina aș fi ales.
Mi se părea pur și simplu firesc.
Tu ești din Craiova, nu?
Da, sunt din Craiova.
Și ai venit la facultate la Cluj. De ce Cluj și nu București?
Adevărul este mult mai simplu decât pare.
Cel mai bun prieten al meu din liceu, cu care sunt foarte bun prieten și astăzi, era cu un an mai mare și venise deja la facultate în Cluj.
Și știi cum e când ești adolescent: te uiți la cei mai mari ca la niște modele.
El mi-a spus: „Hai la Cluj, e bine.”
Eu am făcut repede calculele și am zis: „Perfect, vin și eu.”
Și uite că sunt aici de atunci.
Câți ani ai acum?
- Îi fac peste câteva zile.
La mulți ani, atunci!
Mulțumesc.
Ți-ai făcut familie în Cluj? Te-ai căsătorit? Ai copii?
M-am căsătorit, dar nu am copii. Am o pisică.
A fost și asta o alegere… firească. Sau, mai corect spus, ea m-a ales pe mine.
Acum cinci ani și jumătate treceam pe stradă și am găsit-o într-o pungă. Ce era să fac?
Ce urmează pe plan profesional? Care este următorul test pe care îl vei scoate în 20 de minute?
Vom continua pe partea de inovare.
Pasiunea mea este să mă uit la același lucru la care se uită toată lumea, dar dintr-un unghi puțin diferit.
Noi, la anatomie patologică, vedem lucrurile la microscop. Dar imaginația este, cred, superputerea mea.
De obicei, pornesc de la soluția finală. Îmi imaginez cum vreau să arate rezultatul și apoi construiesc drumul până acolo.
Pentru anul acesta, planul este să scalăm business-ul în afara României.
În primul rând, ne uităm la țările din jur, dar nu numai. Încercăm să intrăm pe piețele din țările baltice.
Am fost acolo și mi-a plăcut foarte mult. Pe lângă faptul că vara ai aproape 22 de ore de lumină — nu o să înțeleg niciodată conceptul de viață de noapte acolo, pentru că practic nu există noapte.
Este o zonă foarte interesantă: o intersecție între est și vest. Mă simt acasă prin cultura estică, dar în același timp există un sistem foarte bine reglementat, care funcționează — partea vestică.
În paralel, analizăm și Orientul Mijlociu. Contrar imaginii pe care o avem din știri, lucrurile stau diferit acolo.
Am fost și am văzut cu ochii mei: sănătatea femeii și prevenția sunt tratate cu foarte multă atenție, atât de stat, cât și de organizațiile private.
Claudiu Mirescu, dar piețele acestea — țările baltice sau Orientul Mijlociu — nu sunt printre primele la incidența cancerului de col uterin, nu?
Nu.
România este pe primul loc.
