fbpx

Căutare

Share this article

Bunica, profesoară de limba română, i-a făcut cunoștință cu primele elemente premergătoare ale scrierii, totodată i-a umplut viața cu culori, în înțelesul obișnuit, dar și diferit al cuvântului. De atunci, tot în lumea aceasta se învârte. Când nu face grafică, scrie știri. Când nu pregătește vreun comunicat de presă, face fotografii sau pictează spitale. Este vorba despre buzoianca Andreea Zaleschi care îmbină arta cu presa și o face atât de bine, încât fiecare zi de-a sa îmbrățișează diferite nuanțe și la finalul acesteia, se citește mulțumirea.

 Mărturisește că, prin ceea ce face, poate direcționa cumva oamenii spre sentimente și senzații pentru a le da o formă prin intermediul culorii, tehnicii artei. A rezonat imediat și în momentul când a primit o propunere din partea Spitalului Județean de Urgențe din Buzău de a da culoare saloanelor de pe secția de Peditrie. Alături de o colegă de facultate și alți zece voluntari au redat povești cu ajutorul pensulelor și acrilicelor pentru a rupe mici zâmbete din partea celor care, chiar și pentru o zi, o noapte, câteva ore sau săptămâni, spitalul le este casă. Înainte de a veni cu mulțumiri Andreei, zic să o cunoaștem mai bine!

Andreea Zaleschi: „Sunt o persoană care caut binele în jur.”

Cine este Andreea Zaleschi? Cum te vezi prin proprii ochi?

Sincer, mereu am considerat această întrebare dificilă fiindcă nu obișnuiesc să vorbesc despre mine, mă consider „in progress”, în sensul că lucrez la aceea care sunt și învăț mereu. Însă am o metaforă pentru aceasta, sunt un haos și un calm, fragmente de eu și ne-eu, o persoană care caută binele, poezia și frumosul din jur, dar și un om cu griji, temeri sau momente de neîncredere în sine. 

Ce te bucură pe tine zi de zi?

Cerul cu ale sale stări, oamenii din jur și culorile. Mai pe scurt, orice lucru mărunt îmi bucură sufletul.

Cum arată sufletul tău în perioada aceasta?

Cred că l-aș asemăna cu un călător aflându-se într-un periplu, un drumeț pe cărări de munte, cu un ghiozdan în spate, bocanci, dar și o carte pe care să o poarte la piept și muzică la căști. Imagine cumva contrastantă, precum uneori aleargă gândurile, care încotro, ca un roi de albine în permanentă mișcare. Metafora călătorului am ales-o pentru a ilustra, prin vorbe, ceea ce caut, dar și misterul cărărilor ce-mi alcătuiesc drumul, uneori format din deja-vu-uri, din nostalgii, dar permanent într-o schimbare, descoperind totul în jurul meu, învățăminte, provocări, oameni… tot acest nou, dar și cumulul de emoții care te încearcă: curiozitatea, teama, dorința de a vedea și cunoaște mai mult.

Ce înseamnă voluntariatul pentru tine?

Voluntariatul, pentru mine, e modul real în care poți transforma o emoție pozitivă în faptă, modul palpabil prin care simt cum speranța și bunătatea prind formă în jurul meu prin activitățile pe care le pot face spre a ajuta. Este o cale de a rezona cu cei din jurul tău.

Ce-ți iei frumos pentru suflet din toate activitățile tale?

Emoțiile, stările și clipa, modul în care timpul se umple cu povești și momente pline de însemnătate.

Andreea Zaleschi: „Activez în media și grafică.”

Ce ai învățat tu despre tine în toți acești ani?

Sunt multe de spus aici, de aceea există acea parte de ne-eu din eu. Fiindcă mereu cred că e loc de mai bine. Iar acel ne-eu e compus din nerăbdare uneori, alteori din neîncredere sau frică. Tocmai de aceea, această parte din mine mă învață permanent să meditez asupra mea pentru a avea răbdare cu aceea care sunt și vreau să devin, asta pentru a lăsa loc de mai bine oriunde și oricând.

Citește și: https://life.ro/sora-myriam-ghenta-sufletul-scolii-de-spital-din-sectia-onco-pediatrica-a-spitalului-marie-curie-daca-s-ar-vedea-lacrimile-care-au-curs-pe-umarul-meu-in-toti-acesti-ani-lumea-ar-fi-un-pic/

Cu ce te ocupi mai exact, Andreea? Care este rolul tău în societate? De unde ești de loc?

Ca orice om, să-mi găsesc un scop pentru viața aceasta, pentru a o umple cu un înțeles. Acum activez în două domenii: media și grafică publicitară, iar grafica –  arta –  este instrumentul meu de a crea legături între acest domeniu și cele din jur spre a bucura sufletele celor din jur prin creație.

Sunt de la aproximativ 300 de km depărtare, din Buzău, față de tine, Ema.

Ce-ți aduci aminte despre copilăria ta? La fel de creativă ca acum? Când ai descoperit că ai asemenea talent?

Creativitatea nu dispare niciodată, pot spune că se transformă și se dezvoltă permanent. Crește și ea odată cu mine.

Printre amintirile preferate din copilărie, se numără momentele când am început să descopăr scrierea, elementele de bază ale scrierii, dar și etapele premergătoare acestora: cum să țin un creion în mână, modul în care se așeza vârful acestuia pe hârtia albă, apoi caietele ce aveau linii – dictando și de matematică. Bunica este profesoară de limba română și ea m-a învățat toate acestea. Utiliza culori pentru a mi le preda. Nu folosea culoarea roșie atunci când greșeam ceva, ci îmi explica, folosind culori diferite, ceea ce am greșit spre a mă corecta. Iar în timpul predării, descopeream lumea vastă a culorilor. Mereu îmi spunea câte o poveste atunci când mă învăța despre o culoare nouă, pe care nu o văzusem până atunci. Cred că de aici a pornit totul. Era multă culoare când eram mică. Arta a fost alegerea mea după ce m-am mai rătăcit pe drum, prin alte domenii. Am avut o perioadă, în liceu, când am considerat că nu pot transforma un hobby într-o preocupare permanentă, fiindcă după cum spunea vorba unui citat „vei ajunge să nu mai găsești pic de plăcere în el.” Recunosc că m-am înșelat. Cred că acum mi-am găsit drumul și mă bucur că familia m-a sprijinit cu tot ceea ce a fost necesar și mi-a dat voie să descopăr, să-mi dau seama cum să gestionez o situație, să aleg ceea ce e mai bine pentru mine, să decid ceea ce vreau să fac pe baza a ceea ce-mi place, fără să încerce să mă influențeze în vreun fel sau altul.

Cum a fost fetița Andreea la școală? 

Probabil ca orice copil, puțin dezordonată, puțin neascultătoare… însă îmi vedeam de ceea ce aveam de făcut, citeam, mă jucam, coloram mult, făceam boacăne.

Cine te-a îndrumat să urmezi arta?

 Recunosc că nu rețin să fie un moment anume, am desenat de când mă știu.

Andreea Zaleschi: „Proiectul a fost pentru și despre suflet.”

Ce înseamnă să activezi în acest domeniu?

Înseamnă consecvență, implicare și descoperire. Arta este alcătuită din viziuni, metafore și sentimente. Fiecare om percepe diferit o senzație, într-un mod unic, chiar dacă o trăim cu toții, ceea ce este copleșitor la artă – să simțim atâția oameni același lucru, dar în același timp, atât de diferit și unic… Iar asta mi se pare minunat în acest domeniu. Că ai ocazia să lucrezi cu emoția. Îmi place că, prin ceea ce fac, pot direcționa cumva oamenii spre sentimente și senzații pentru a le da o formă prin intermediul culorii, tehnicii artei.

Cum ai ajuns să pictezi acel spital din Buzău? Implicarea ți-a aparținut în totalitate sau ai avut și mâini ajutătoare?

Propunerea a venit din partea Spitalului Județean de Urgență Buzău și am rezonat imediat cu aceasta. Nu am lucrat singură fiindcă saloanele din spital nu puteau fi blocate un timp îndelungat. Astfel, alături de o colegă de facultate, Andreea Zabulic, am coordonat o echipă de zece voluntari, elevi ai Colegiului Național Pedagogic, ce au răspuns prompt și cu entuziasm propunerii de a ni se alătura. Desigur, l-am perceput atât ca pe o activitate artistică, cât și ca pe o provocare fiindcă a presupus lucrul cu multă grijă, atenție înspre detalii și răbdare spre a da viață unor povești și personaje de basm în cadrul saloanelor de pe secția de Pediatrie. Pe lângă tuburile de acrilice, pensule și alte materiale, am lucrat mai ales cu senzațiile și sentimentele, spre a le transforma în povești vizuale despre copilărie.

Ce semnificație a avut acest proiect pentru tine?

 Proiectul acesta a fost pentru și despre suflet, dar și despre rolul meu ca om, atunci când am ceva de făcut. Mi-am furat clipe să-mi amintesc de copilărie, atunci când bunica îmi citea basme și poezioare pentru copii spre a-mi modela inspirația într-o formă vizuală pe care să o realizez, apoi mi-am construit activitatea pe dorința de a realiza ceva frumos, de a transmite emoție prin ceea ce fac, de a bucura sufletul celor care vor vedea desenele. A fost ca o formă de auto-educare, forma de a mă crea pe mine, din copilul care am fost, dar și din adultul care am devenit și caut să devin în continuare, în permanență.

Cât a durat proiectul?

Proiectul a început la finele verii lui 2020, în octombrie finalizând lucrarea murală pe secția de Pediatrie. Pandemia a blocat activitatea începută, astfel că proiectul a luat o pauză, asta până în primăvară când l-am reluat, de data aceasta tematica mergând înspre ortopedie. Luna trecută, pe 22-23 aprilie, am finalizat și pictura din cabinetul de Ortopedie și Traumatologie din Ambulatoriul Integrat al Spitalului Județean Buzău, unde am lucrat alături de Mihaela Filip, o voluntară, elevă la Liceul de Arte „Margareta Sterian” din Buzău, o fată foarte implicată în acțiuni de voluntariat, dar și foarte talentată într-ale desenului.

Andreea Zaleschi: „ Eu, când eram mică, mă temeam de vizita la medic.”

Câtă suferință ai văzut în spital?

Îmi amintesc o clipă din ziua când pictam unul dintre saloanele de la Pediatrie. Eram cu toții antrenați asupra lucrării: colega mea, eu, voluntarii, când deodată, un copilaș – probabil internat, sau, dacă nu, la control, nu știu exact – s-a oprit în dreptul ușii salonului cu mama sa, ne-a făcut cu mânuța și se uita cu bucurie și curiozitate la desenele pe care le făceam. Din ce îmi aduc aminte, îl văzusem pe același copilaș venind, mai devreme, pe secție, probabil la control și era îngândurat, poate temător. Însă atunci când a venit la noi, era tot numai un zâmbet. Mi se face pielea de găină când îmi aduc aminte… este o senzație pe care nu o pot descrie în cuvinte, atunci când vezi impactul sufletesc al desenelor pe care le realizezi pe chipul oamenilor.

Ai sperat ca măcar cu un strop să reușești să înfrumusețezi zilele celor care instituția de sănătate le este casă?

Sper acest lucru permanent, atunci când ponesc o lucrare. Mi-am dorit să iasă bine, mi-am dorit să las ceva din suflețelul meu în conceptul creat spre a transmite o stare, un gând bun, o vibrație a unui sentiment celui care îl va privi. Mereu mi-am dorit să pot oferi, să ajut, să bucur sufletele celor din jur așa cum pot.

Consideri, în accepțiunea ta, ca fiecare spital din România a trebui să aibă măcar un colț pictat pentru a mai „tăia” din răceala albului și pentru a se mai pierde „frica” de vizita într-un asemenea spațiu?

Eu, când eram mică, mă temeam de vizita la medic, desigur, o teamă complet irațională, dacă stau să o analizez prin prisma gândirii mele de acum. Însă îmi aduc aminte că frica fugea ca prin minune dacă vedeam în jurul meu culoare, personaje de basm, peisaje din cărțile citite. Cred că asta m-a determinat a porni acest proiect de voluntariat. Ca oameni, percepem diferit lucrurile, la fel și o încăpere. Cred că, dacă lăsăm culorile să ne vorbească, să ne spună o poveste, orice spațiu poate deveni un mesager al stărilor pozitive, poate transmite un mesaj, ne poate ajuta să ne împrietenim cu acel loc. Cred că arta înnobilează, fie că vorbim de muzică, desen, teatru… oricare dintre artele frumoase pot înnobila sufletele celor care doresc să o vadă, să o asculte… Cred că își poate găsi locul pe pereții oricăui spital, pe lângă munca impresionată realizată de medici și personalul medical. De asemenea, cred că poate deveni și un mesager fiindcă e important să conștientizăm importanța acestui domeniu – medicina, în viața noastră, a unui control, a unor analize, dar și ceea ce realizează personalul medical pentru oameni în fiecare clipă. Și poate că vizual, prin imagini, desene, se alungă această teamă – de un control, de un diagnostic – care, cred eu, ne încearcă pe oricare dintre noi, la orice vârstă.

Cât de bine se îmbină arta cu presa, Andreea?

Dacă ar fi să trasez câteva linii de legătură între cele două, pot spune că aș asemăna îmbinarea lor cu o schiță fiindcă presa înseamnă clipa, iar arta trasează emoția acelei clipe.

Andreea Zaleschi: „ Mi-a plăcut mereu să compun, iar prin presă pot face asta.”

Cum arată o zi de a ta?

Destul de normală aș spune, deși niciodată nu știu precis ce urmează să fac. Mă pliez pe clipă și las inspirația să facă restul. Acum poate că lucrez la o știre, iar peste cinci minute posibil să dau o fugă undeva în afara orașului pentru a face câteva fotografii.

De când activezi în presă și cât de mult îți place această nișă?

 Din anul doi de facultate am început să lucrez în presă ca și colaborator, însemnând vara anului 2018. Atunci căutam să-mi ordonez prioritățile și să-mi fac un program pe care să-l respect. M-am „speriat” de vacanța de vară și de o pauză atât de lungă chiar înainte de licență, dându-mi seama că aveam nevoie de organizare și responsabilități pentru a putea lucra consecvent în anul ce urma. Eu sunt o persoană care nu ar putea lucra într-un birou zi de zi, oră de oră. Îmi place acest domeniu fiindcă nu există două zile la fel, totul se transformă, totul freamătă, să spun așa. În plus, mereu mi-a plăcut să compun, să scriu, iar prin presă pot face asta, pot transmite o informație obiectiv și în timp real.

Ce proiecte ticluiești în viitorul apropiat?

Lucrez deja la câteva proiecte personale, de data aceasta pe fotografie și social media, însă cu aplicabilitate pe grafică și… alte domenii pe care le-am mai abordat de-a lungul timpului. Însă despre acestea voi posta mai multe pe pagina de Instagram și Facebook, la timpul potrivit. Să spunem așa: work in progress.

Care este cea mai arzătoare dorință a ta?

Una dintre dorințele pe care le am este să pot în continuare să ofer, să ajut, să transmit emoție prin arta pe care o fac. Dacă picăturile de suflet pe care le presar în lucrările mele aduc o bucurie cuiva, pentru mine este îndeajuns, este o mulțumire sufletească greu de exprimat în cuvinte.

Ce vrei să-ți transmiți prin intermediul acestui interviu de care să ții cont și peste ani? 

 Un sfat pe care permanent mi-l spun: orice este de făcut, să fie făcut din suflet, cu iubire înspre domeniul ales. Doar așa putem avea profesioniști în jurul nostru, care să ducă mesajul unei îndeletniciri/meserii, așa cum trebuie, mai departe. Și, de asemenea, să ne ajutăm permanent, să avem o vorbă bună la noi oricând fiindcă doar cu noi suntem în competiție, cu nimeni altcineva.

Share this article
Ți-a placut povestea? Ajută-ne și promoveaz-o pe social media
read
next

Abonează-te la newsletter-ul LIFE.RO