„Când fetița noastră a murit la 40 de zile de la naștere, viața nu a mai avut sens. Doliul meu este marcat de aceste kilograme și m-am agățat de ele ca de singurul semn al trecerii ei prin lume”. Cu designerul Bianca Popp despre fat shaming

Unii consideră că fat shaming-ul asupra persoanelor supraponderale poate avea efecte pozitive asupra obiceiurilor lor alimentare, motivându-i astfel să adopte un stil de viață sănătos. Cu alte cuvinte, dacă ai în față o persoană care are probleme cu greutatea, faptul că îi repeți într-una că e grasă și oribilă, făcând-o să-i fie rușine de felul în care arată, ea se va schimba începând de mâine, va mânca sănătos și va slăbi văzând cu ochii.

Ei bine, această afirmație e departe de adevăr și nu o spun eu, o demonstrează evidențele științifice. În locul unei motivații pozitive, fat shaming-ul are ca efect imediat faptul că acea persoană se va simți îngrozitor, va mânca și mai mult și se va îngrășa și mai tare.

Și mai e ceva: înainte să aruncăm cu piatra, poate nu ar strica puțin să ne așezăm și să judecăm. Ne-am întrebat vreodată oare ce se ascunde în spatele unor kilograme în plus?

Dacă nu ai făcut asta niciodată, îți recomand să citești mărturia Biancăi Popp. Eu am rămas fără cuvinte și am jurat că niciodată nu voi mai deschide gura fără să gândesc. Bianca Popp este designer vestimentar și privind creațiile ei, nu aș fi bănuit nici o secundă ce se ascunde în sufletul ei.

Bianca Popp: „Găsesc că viața mea este mult mai simplă și mai confortabilă de când sunt grasă. E o asumare completă de ‘în afara normelor’, de care mă bucur”

„Cred că cea mai tristă componentă a bodyshamingului este neînțelegerea faptului că nu suntem făcuți să arătăm la fel, că există tipologii corporale care sunt genetice și împotriva cărora este ne-natural să luptăm. Peste asta vine și faptul că îngrășarea peste punctul de echilibru al corpului sănătos este rezultatul unui dezechilibru în funcționarea individului. Poate fi o dereglare a funcțiilor unor organe sau poate fi o dereglare emoțională. De cele mai multe ori fatshamimgul înseamnă să blamezi pe cineva că este bolnav sau în dezacord cu sine însuși (traumatizat, stresat, rănit), trimițându-l să eradice efectele acelui dezechilibru fără să țină cont de cauze.

Eu m-am îngrășat de la tratamentul hormonal care mi-a fost prescris ca să pot păstra sarcina. Mi-am dorit o familie mai mult decât orice altceva, dar mi-am dorit o familie cu iubire și armonie, și egalitate, și respect, nu să fac copii cu orice preț și să-i cresc cum o fi. Când am întâlnit în sfârșit bărbatul lângă care să mă simt liberă să fiu eu însămi și apoi am rămas însărcinată, părea că toate visele mele s-au împlinit. Când fetița noastră a murit la 40 de zile de la naștere, viața nu a mai avut sens. Niște ani. Am reușit să mă remotivez să trăiesc punând toată energia mea de mamă în hainele pe care le fac, al căror scop nu a fost niciodată doar joaca mea, ci să ajute femeile pe care le îmbracă să se simtă ele însele și să se asume cu toate diferențele lor. Primul meu brand s-a numit Antiuniforma. 

M-am luptat cu uniformizarea și cu standardizarea de când m-am apucat să fac haine la 11 ani, în 1986, când, mergând în excursie cu clasa, ziceai ca suntem toți în uniformă, deși nu eram, pentru că se găseau atât de puține sortimente de haine în magazine încât singurele soluții să te îmbraci cu personalitate erau fie să ai acces la haine din afara țării, ceea ce aveau foarte puțini, fie să porți hainele de pe vremea părinților, ceea ce îți atrăgea alt tip de bullying, fie să ți le faci. Nu aveam acces la haine de afară, se râdea de mine când mă îmbrăcam în hainele din copilărie ale mamei, așa ca m-am apucat să-mi fac singură haine.

Acest deziderat de exprimare liberă, inclusiv prin haine, a devenit firul roșu al vieții mele. Și a devenit și mai important după ce a murit fetița mea, pentru că m-am trezit într-o lume neprietenoasă, în care a fi în doliu este o rușine, în care oamenii te ocololesc fiindcă le e teama ca ai putea să le strici dispoziția cu tristețea ta. A existat o presiune socială imensă să mă prefac că fetita mea nu a existat. Dar doliul are un sens, doliul este un proces cu durată variabilă al cărui rezultat este acceptarea pierderii și a consecințelor pierderii. Doliul meu este marcat de aceste kilograme și m-am agățat de aceste kilograme ca de singurul semn al trecerii Irmucăi prin lume. Mi-am spus: asta sunt eu, asta voi fi eu întotdeauna, nu vreau să încetez să fiu mama Irmucăi. Este posibil într-o zi să nu mai simt asta și să vreau să revin la numărul de kg anterior sarcinii. Este posibil ca într-o zi să încerc să slăbesc. Poate o să constat că e prea târziu să slăbesc. Sau poate o să reușesc. Nu știu. Dar este alegerea mea. Este corpul meu și nu e treaba nimănui ce fac cu el, decât a mea. 

În plus, găsesc că viața mea este mult mai simplă și mai confortabilă de când sunt grasă. E o asumare completă de ‘în afara normelor’, de care mă bucur. Bullying-ul la care am fost supusă pe diverse alte teme toată viața și-a pierdut puterea. Într-un fel, devenind grasă am devenit puternică. Nu mai e o dramă când mi se recomandă, fără să solicit asta, diete, tratamente, doctori, medicamente, săli, sporturi, terapii. Deși în mod constant se găsește câte un binevoitor care vrea să mă salveze. Mă enervez, dar nu mai sufăr. 

Dar îmi aduc aminte cum sufeream de fiecare dată când oamenii încercau să mă ajusteze să mă îmbrac “normal”, să nu mai am voce de copil, să nu-mi mai țin mâinile și picioarele cum le țin, să merg la sală ca să nu mai am fundul mare, să mă angajez, să nu-mi contrazic șefii, să nu plec singură în lume, să nu mă mai rad în cap, să mă mărit, să fac copii, să am casa mea, să cer părerea celor superiori mie, să mă ajustez social, să mă conformez standardelor, să mă supun. Nu m-am supus niciodată. Ci doar mă simțeam rănită și protestam făcând și mai și. Așa cum fac și oamenii cărora li se spune agresiv să slăbească: se îngrașă și mai tare. Nu suntem construiți să ne supunem. Din păcate, pentru mulți stigmatul social al diferenței lor, fie că este numărul de kg sau este altceva, duce la depresie și, nu de puține ori, la gânduri de sinucidere. Am trecut prin faza asta, nu în legătură cu kilogramele, dar știu cum este să te afli în acel punct. Și este un loc foarte periculos”.

Și dacă mai ai putere și nu ți-a rămas un nod în gât, te invit să afli puțin mai multe despre fat shaming.

Ce este Fat Shaming-ul?

Fat Shaming-ul implică criticarea și hărțuirea persoanelor supraponderale cu privire la greutatea lor sau obiceiurile alimentare pe care le au pentru a le face să se simtă rușinate de ele însele.

Credința este că acest lucru îi poate motiva pe oameni să mănânce mai puțin, să facă mai mult sport și astfel să piardă în greutate.

În majoritatea cazurilor, oamenii care îi fac pe alții „de rușine” sunt slabi și nu au fost niciodată nevoiți să se lupte cu o problemă de greutate.

Cercetările arată că o mare parte a discuției despre obezitate pe rețelele de socializare implică fat shaming-ul, care se transformă adesea în hărțuire cibernetică – în special împotriva femeilor.

De fapt, există întregi comunități online în care oamenii se adună pentru a-și bate joc de persoanele supraponderale.

Cu toate acestea, stigmatul și discriminarea împotriva persoanelor supraponderale provoacă daune psihologice majore și agravează problema.

Citește și:

Povestea unei femei grase și fericite, Lorelei Bratu: „am ales să trăiesc, nu să aștept să slăbesc ca să pot merge la plajă sau să port fustă scurtă.”

Fat Shaming-ul îi face pe cei supraponderali să mănânce și mai mult

Discriminarea cauzează stres și îi afectează negativ pe oameni. Și nu trebuie să fii savant ca să știi asta.

În cazul unor indivizi supraponderali, acest stres poate duce la un comportament alimentar și mai dezechilibrat și, implicit, la o creștere și mai mare în greutate.

Într-un studiu în care au fost implicate 93 de femei expuse informațiilor stigmatizării din cauza greutății corporale, cele care erau deja supraponderale au început să consume și mai multe calorii și să piardă controlul asupra alimentației proprii.

Într-un alt studiu pe 73 de femei supraponderale, cele care au vizionat un video despre stigmatizare, au consumat cu până la de trei ori mai multe calorii în comparație cu cele care nu au văzut acel filmuleț.

Și sunt numeroase alte studii care susțin ideea că orice tip de fat shaming cauzează stres persoanelor supraponderale, ceea ce duce la un consum mai mare de calorii și la o greutate corporală și mai mare.

Fat shaming-ul și efectele nocive asupra persoanelor obeze

Efectele fat shaming-ului sunt mai mari decât creșterea greutății corporale, ceea ce este foarte grav. Acestea pot duce la:

• Oamenii discriminați din cauza greutății corporale sunt expuși unui risc mai mare de a suferi de depresie și alte probleme mentale.
• Tulburări alimentare.
• Scăderea stimei de sine.
• Din cauza stresului și a creșterii în greutate, precum și a nivelului de cortizol și a problemelor psihice, discriminarea din cauza greutății poate avea ca efecte o mulțime de boli cronice.

Fat Shaming-ul și riscul de suicid

Așa cum spuneam mai sus, studiile arată că fat shaming-ul este direct corelat cu riscul de depresie. Numeroase studii arată că depresia este o afecțiune des întâlnită printre cei cu probleme de obezitate. Iar depresia este cauza principală atunci când vorbim de riscul de suicid.

Zilele trecute se vorbea în social media despre motivele care au dus la sinuciderea unui actor român. Dar, mai mult decât atât, despre depresia de care suferea și pe care nimeni nu a băgat-o în seamă.

Întotdeauna am avut o problemă cu etichetele pe care le lipim cu atâta ușurință pe oameni, fără să ne gândim o secundă că poate stratul lor protector poate fi extrem de fragil. Fat shaming-ul îmi amintește de toate episoadele de bullying prin care fiecare dintre noi am trecut în comunism, acea epocă în care oricine putea să spună orice despre oricine. Atunci nu era atât de denigrant să fii gras, era mai degrabă un motiv de laudă într-o societate în care principala grijă a oamenilor era aceea să facă rost de mâncare. Azi, în accepțiunea unora sau altora e ceva inacceptabil, mai ales când toată viața noastră ar trebui să se ghideze în funcție de modelele pe care le urmăm.

Într-adevăr, poate nu e o mândrie să fii supraponderal. Mai degrabă aș spune că nu e sănătos, însă, adaptând vorbele biblice, să ridice piatra aceia care toată viața lor au urmat la virgulă un stil de viață sănătos.