Cântăreţi italieni: viaţa lui Eros Ramazzotti, contabilul ajuns peste noapte idolul atâtor generații - LIFE.ro
Mergi la conținut

Cântăreţi italieni: viaţa lui Eros Ramazzotti, contabilul ajuns peste noapte idolul atâtor generații

A ratat admiterea la Conservator, moment în care tânărul artist consideră că n-a fost să fie şi se apucă de cursuri de contabilitate. Moartea unui prieten bun îl face...
Share this article

Pe 23 aprilie 2023 Eros Ramazzotti revine la Bucureşti pentru un nou concert, în cadrul turneului de promovare al noului său album, Battito infinito, care marchează aniversarea celor aproape 40 de ani de carieră. Este, aşa cum ne aşteptăm de la artistul italian, un album despre iubire, libertate şi pasiune. Aşa cum a fost întreaga sa viaţă, de altfel: o căutare continuă a iubirii şi o carieră construită pe o pasiune din copilărie.

Muzica, un vis aproape abandonat transformat în carieră internaţională

Eros Walter Luciano Ramazzotti s-a născut pe 28 octombrie 1963 la Roma, într-o familie simplă, dar în care a primit esenţialul – a crescut înconjurat de dragoste. Mama, casnică, a fost mereu acolo pentru el şi fratele său, Marco, iar tatăl, muncitor în construcţii şi cântăreţ amator, i-a încurajat mereu să îşi urmeze pasiunile şi să le dezvolte.

La 7 ani Eros Ramazzotti a început lecţiile de pian, apoi de chitară. În adolescenţă compunea melodii împreună cu tatăl său şi decisese că acesta va fi drumul său. Doar că a ratat admiterea la Conservator, moment în care tânărul artist consideră că n-a fost să fie şi se apucă de cursuri de contabilitate. Moartea unui prieten bun îl face să-şi reconsidere viaţa şi decide că este de datoria lui să-şi urmeze visul.

Renunţă la studiile de contabilitate şi se înscrie la concursul „Noile voci din Castrocaro” cu o melodie compoziţie proprie, Rock 80. Ajunge în finală, pierde în faţa lui Zucchero şi a Fiordalisei, dar primeşte primul său contract. Se mută la Milano cu fratele şi mama sa, iar o vreme locuieşte chiar în sediul companiei de înregistrări. Primul său single, Ad un amico, nu se bucură de prea mare succes, iar următorii ani nu sunt cei mai buni pentru tânărul cântăreţ.

În 1984 Eros Ramazzotti participă la Festivalul Sanremo şi câştigă cu melodia sa, Terra promessa, categoria debutanţilor, dar şi o vizibilitate neaşteptată în întreaga Europă. Revine la Sanremo în următorul an cu Una Storia Importante şi deşi nu se clasează decât pe locul al şaselea, single-ul devine hit în multe dintre ţările europene şi se vinde numai în Franţa într-un milion de copii.

Eros Ramazzotti la Sanremo în 1986, foto: wikipedia.org

În 1986 lansează un al doilea album care se vinde în sute de mii de exemplare în ţări precum Germania şi Elveţia, iar cea de-a treia participare la Sanremo, cu piesa Adesso tu, îi aduce în sfârşit marele premiu. Eros Ramazzotti era acum idolul unei generaţii. Următorul an lansează cel de-al treilea album şi pleacă în primul său turneu: 9 luni de concerte în faţa a peste un milion de oameni.

Au urmat ani de zile în care artistul italian putea fi numit „răsfăţatul industriei muzicale.” La lansarea celui de-al cincilea său album, în 1990, la Veneţia, au fost prezenţi mai mult de 200 de jurnalişti din întreaga lume. Eros Ramazzotti a fost primul cântăreţ italian care a cântat, cu casa închisă, la Radio City Music Hall din New York şi tot atunci ajunge pentru prima dată la unele dintre cele mai celebre emisiuni ale acelei perioade: The Tonight Show with Jay Leno şi Good Morning America.

Începe să fie invitat să urce pe scenă alături de cele mai mari nume ale muzicii europene: Elton John, Rod Stewart, Joe Cocker, după care realizează colaborări care aveau să devină istorice, precum cele cu Andrea Bocelli, Tina Turner, Joe Cocker, Cher, Carlos Santana, Anastacia, Luciano Pavarotti şi Laura Pausini.

De-a lungul carierei Eros Ramazzotti a scos 15 albume şi zeci de single-uri, înregistrând vânzări de peste 60 de milioane de copii.

Eros nu găseşte iubirea de-o viaţă

Numele zeului iubirii nu i-a adus prea mult noroc în dragoste celui care a făcut să suspine milioane de femei din întreaga lume. Dorit de o mulţime de femei celebre şi frumoase, Eros Ramazzotti a fost cucerit de modelul elveţian Michelle Hunziker, cu care s-a şi căsătorit în 1998, la 2 ani după ce aceasta a adus-o pe lume pe fetiţa lor, Aurora Sophie. Mariajul n-a durat însă decât 4 ani şi l-a lăsat pe artist cu o dezamăgire imensă în suflet.

Cred că singura pe care am iubit-o în viaţa mea a fost Michelle. S-a întâmplat cu ea şi gata! Pur şi simplu nu reuşesc să mă mai îndrăgostesc şi nici nu voi mai face greşeala să mă însor vreodată. – extras din biografia lui Eros Ramazzotti, publicată în 2003

După câţiva ani iubirea i-a zâmbit din nou însă şi cântăreţul a decis să mai dea o şansă căsniciei, de această dată alături de modelul şi actriţa Marica Pellegrinelli. Au făcut şi 2 copii: Raffaela Maria şi Gabrio Tullio, însă şi acest mariaj s-a încheiat după 5 ani.

Citeşte şi: Cântăreţi italieni: viaţa artistei Laura Pausini, „regina muzicii pop” din peninsulă – LIFE.ro

Imagini din acest articol ne-a fost furnizate de depositphotos.com.

Share this article

Pe aceeași temă

Citește mai multe


Creșterea taxelor | Ce se întâmplă cu banii de pensii ai românilor și cu investițiile la bursă
Cu investiții totale de 23,5 mld. lei pe bursă – adică aproape un sfert din banii de pensii private ai românilor – fo...
Creșterea taxelor | Biriș pune punctul pe ”i”: Pierdem miliarde din PNRR sau supărăm mediul de afaceri?
Pus în fața unui deficit bugetar scăpat de sub control, Guvernul României are în prezent de ales: crește impozitele ș...
Cum se simte oboseala cauzată de cancer. Apare aproape în toate tipurile de neoplasme avansate
Cum se simte oboseala de la cancer? Oboseala este un simptom comun al cancerelor avansate, însă acest tip de oboseală...
Asociația Caritas Alba Iulia, despre reforma sistemului de asistență socială: Serviciul social nu e muzeu
Asociația Caritas Alba Iulia, despre reforma sistemului de asistență socială: Serviciul social nu e muzeu Sectorul fu...
Animalul de companie are o respirație urât mirositoare? Iată câteva cauze
Nimic nu se compară cu afecțiunea câinelui, cu excepția cazului în care animalul de companie are un caz grav de halit...
Cum dansează pe manele mireasa lui Oțil și nașa Roxana Ionescu. Ramona Olaru și Diana Munteanu, campioane și ele
Dani Oțil și Gabriela Prisăcariu au făcut cununia religioasă duminică, 30 iulie, la 2 ani de când au devenit soț și s...
Spune-le și altora