Ce dar să faci când ți-ai epuizat toate ideile? Cadouri inspirate de Crăciun - LIFE.ro
Mergi la conținut

Au mai rămas câteva zile până la dimineața magică, cu cadouri de Crăciun, când toți cei dragi și fără vârstă dau năvală sub bradul împodobit și scotocesc după cutia pe care este scris numele lor. Iar dacă scrisoarea către Moșul a fost interceptată de vreun stol rătăcit de păsări ori cine știe cum s-a pierdut pe drum, s-ar putea să aveți nevoie de soluții miraculoase.

Ne-am gândit și noi la câteva idei care v-ar putea scoate din bucluc.

Bijuterii și decorațiuni din porțelan, pictate manual. Wagner Arte

Ana și Irina, surorile Wagner, spun povești pictate pe porțelan de mai bine de 10 ani și nu s-au oprit nici în vreme de criză economică, nici când pandemia ne-a răsturnat toate planurile.

Designeri români, în cartierul Primăverii. AlbAlb

Cristina Olteanu este un finanțist care a făcut din pasiunea sa pentru artă și frumos o misiune. Așadar a creat un hub, într-o casă superbă din cartierul Primăveri, unde expune și vinde creații ale designerilor români. Găsești acolo de la bijuterii, la eșarfe, poșete sau haine, până la schițele Irinei Neacșu.

AlbAlb

 

Cine a fost complicele?

Dacă-ți place să auzi, printre strigăte de bucurie și „La mulți ani!”, „Cine-a avut ideea asta? Cine-i vinovatul?” însemnă că vrei să știi ce înseamnă complice.ro și ce se întâmplă acolo.

Oana Pascu era un corporatist de succes atunci când a decis că target-ele de vânzări și predictibilitatea specifice unei multinaționale nu mai sunt suficiente pentru visurile ei, așa că a demisionat și a început un job similar lui Moș Crăciun.

Acum, dacă ești în căutarea unor cadouri speciale, măsurabile în experiențe, bucurii și wow!-uri, trebuie să intri în legătură cu  spiridușii de la complice.ro.

Pentru cei care caută experiențe

 

Când toate colile de împachetat vor fi sfâșiate și aruncate pe jos ți-ai fi dorit un altfel de ambalaj pentru cadouri. La fel a gândit și Atelierul de pânză.

Andreea Savin este managerul Atelierului de pânză, un proiect ViitorPlus – asociația pentru dezvoltare durabilă, și a creat pentru acest an săculeți din pânză naturală pentru ambalat cadourile. Mai mult decât atât, Andreea, împreună cu colegele ei,  derulează un amplu program de refolosire a bucăților de textile rămase în urma croitului, bucăți care altfel ar ajunge la groapa de gunoi.

Până una-alta căutați săculeții de cadouri de la Atelierul de pânză.

Bijuterii din aramă ori argint bătute  în atelierul meșteșugarului. Mesteshukar ButiQ

Khalid Inayed a crescut într-o comunitate de refugiați în Iordania, iar la vârsta majoratului a ajuns în România pentru studii universitare. A trăit și s-a format cunoscând din interior sentimentul minoritarului, iar în urmă cu aproape 13 ani a creat un atelier în care meșteșugari din comunitățile minoritare, care nu găseau o piață de desfacere, să-și poată vinde produsele. Între timp, profilul Mesteshukar ButiQ s-a schimbat, iar în spațiul cochet de la Universitate poți găsi obiecte născute din imaginația unui designer.

Khalid Inayeh, arhitect și fondatorul Mesteshukar ButiQ

Oricare ar fi alegerea voastră sau lista locurilor unde veți intra în aceste zile până la Crăciun, vă provocăm să cumpărați local, să încurajați antreprenorii pentru care ultimele luni au fost la limita supraviețuirii, să încurajați locurile care vă plac!

Share this article

Citește mai multe


Creșterea taxelor | Ce se întâmplă cu banii de pensii ai românilor și cu investițiile la bursă
Cu investiții totale de 23,5 mld. lei pe bursă – adică aproape un sfert din banii de pensii private ai românilor – fo...
Creșterea taxelor | Biriș pune punctul pe ”i”: Pierdem miliarde din PNRR sau supărăm mediul de afaceri?
Pus în fața unui deficit bugetar scăpat de sub control, Guvernul României are în prezent de ales: crește impozitele ș...
Cum se simte oboseala cauzată de cancer. Apare aproape în toate tipurile de neoplasme avansate
Cum se simte oboseala de la cancer? Oboseala este un simptom comun al cancerelor avansate, însă acest tip de oboseală...
Asociația Caritas Alba Iulia, despre reforma sistemului de asistență socială: Serviciul social nu e muzeu
Asociația Caritas Alba Iulia, despre reforma sistemului de asistență socială: Serviciul social nu e muzeu Sectorul fu...
Animalul de companie are o respirație urât mirositoare? Iată câteva cauze
Nimic nu se compară cu afecțiunea câinelui, cu excepția cazului în care animalul de companie are un caz grav de halit...
Cum dansează pe manele mireasa lui Oțil și nașa Roxana Ionescu. Ramona Olaru și Diana Munteanu, campioane și ele
Dani Oțil și Gabriela Prisăcariu au făcut cununia religioasă duminică, 30 iulie, la 2 ani de când au devenit soț și s...
Spune-le și altora