Cele mai bune ținute la Premiile Oscar 2021. Cine a strălucit pe covorul roșu? - LIFE.ro
Mergi la conținut

Cele mai bune ținute la Premiile Oscar 2021. Cine a strălucit pe covorul roșu?

Care au fost cele mai bune ținute la Oscar în 2021? Cine s-a remarcat pe covorul roșu? Și ce creații au strălucit înaintea vedetelor?
Share this article

A 93-a ediție a Galei Premiilor Oscar a părut puțin diferită în 2021 față de alți ani, însă cele mai bune ținute nu au lipsit nici acum de pe covorul roșu. Chiar dacă multe dintre cele mai cunoscute vedete au lipsit de la decernarea premiilor, așa cum a fost cazul marelui câștigător Anthony Hopkins, de exemplu, cei maxim 170 de invitați, cărora li s-a permis să participe la ceremonie, au încercat să se comporte ca într-un an obișnuit, atunci când cele mai bune ținute de Oscar erau apreciate de mulțimea de fotografi prezenți la eveniment.

De la o rochie de ducesă, din satin albastru, semnată de Louis Vuitton și purtată de Regina King, până la o ținută galbenă creată de Valentino, inspirat de Cher și purtată de Zendaya, și până la o rochie aurie de Vera Wang, inspirată din anii 1980 – frumoasele doamne de la Hollywood au încercat să arate cât mai bine pe covorul roșu .

Nu trebuie să-i uităm nici pe domni, în special pe Lakeith Stanfield , care a dominat scena bărbătească, purtând o salopetă Saint Laurent.

Recunosc că în fiecare an, după gală, consult publicațiile internaționale de modă, pentru a aduna impresii legate de cele mai bune ținute de la Oscar, însă alegerile celor de la Harpers Bazaar au fost mai mereu pe gustul meu.

Citește și: Cele mai frumoase rochii la Oscar. Cele mai impresionante 10 ținute ale tuturor timpurilor la premiile Academiei americane de film

Cele mai bune 10 ținute la Oscar 2021

Zendaya într-o rochie galbenă, semnată Valentino, asortată cu bijuterii Bulgari

La apariția ei pe covorul roșu, toată lumea a rămas impresionată de această ținută galben lămâie, personalizată de Valentino Haute Couture, care venea impecabil pe o siluetă superbă ce scotea în evidență modelul fără bretele și detaliile decupate, dar și colierul de diamante, în valoare de 6 milioane de dolari, de la Bulgari. Nu numai că a atras atenția asupra colecției de bijuterii din 2021, dar Magnifica a redefinit singură termenul „în valoare de un milion de dolari”.

cele mai bune ținute Oscar
Zendaya într-una dintre cele mai bune ținute de la Oscar 2021. Foto: Harpers Bazaar

Andra Day într-o ținută personalizată semnată de Vera Wang, accesorizată cu bijuterii Tiffany

Actrița din „The United States vs. Billie Holliday”, nominalizată la cea mai bună actriță, și-a făcut apariția ca un star de cinema adevărat, într-o rochie personalizată, decupată asimetric, din plasă metalică de aur lichid (creată cu ajutorul sudorilor), purtând eticheta Haute a lui Vera Wang. Ea și-a asortat rochia disco-chic cu diamante Tiffany & Co. în valoare de peste 2 milioane de dolari.

cele mai bune ținute Oscar
Andra Day într-una dintre cele mai bune ținute de la Oscar 2021. Foto: Harpers Bazaar

Vanessa Kirby într-o ținută Gucci, cu accesorii Cartier High Jewelry

Actrița nominalizată ca fiind cea mai bună într-un rol principal, cu filmul „Pieces of a Woman” a apărut într-o ținută destul de neobișnuită pentru Gucci, de culoarea trandafirului roz pal. Nuanța extrem de feminină a fost compensată de un ruj roșu, unghii de culoare închisă și un detaliu subțire, decupat în talie. Iar bijuteriile Cartier au înnobilat această ținută inspirată din anii ’90.

cele mai bune ținute Oscar
Vanessa Kirby. Foto: Harpers Bazaar

Amanda Seyfried într-o rochie Giorgio Armani Prive, asortată cu bijuterii Forevermark

Actrița nominalizată pentru cel mai bun rol feminin secundar, a adunat tot glamourul de la Hollywood în această ținută Haute Couture, o rochie de bal, din tul roșu, plisat, cu mult volum și multe volane, de un dramatism covârșitor. Dramatismul a fost accentuat de spiritul ei drăguț, de cerceii cu diamante și de un ruj mai potrivit ca niciodată.

cele mai bune ținute Oscar
Amanda Seyfried într-una dintre cele mai bune ținute de la Oscar 2021. Foto: Harpers Bazaar

Viola Davis, într-o rochie creată de Alexander McQueen, accesorizată cu bijuterii Forevermark

Viola David nu e deloc străină de aparițiile pe covorul roșu, însă, de această dată, chiar dacă nu a plecat acasă cu o statuetă Oscar, fiind nominalizată pentru cea mai bună actriță, a șocat prin ținuta ei de crăiasă a zăpezii. A purtat o rochie albă cu broderii aplicate de Sarah Burton pentru Alexander McQueen. Iar stilul a fost completat de un clutch semnat de Jimmy Choo.

cele mai bune ținute Oscar
Viola Davis într-una dintre cele mai bune ținute de la Oscar 2021. Foto: Harpers Bazaar

H.E.R. într-o ținută personalizată Dundas, cu bijuterii Chopard

Stevie Nicks întâlnește vibrațiile lui Aaliyah, care a ales o salopetă personalizată, evazată, de o culoare albastru de cobalt și cu o pelerină cu glugă, semnată Dundas. Cântăreața a accesorizat ținuta cu ochelari de soare Bonnie Clyde și bijuteriile Chopard.

cele mai bune ținute Oscar
H.E.R. Foto: Harpers Bazaar

Carey Mulligan într-o rochie semnată Valentino și pantofi Sophia Webster

Mulligan a pariat pe auriu într-o rochie uimitoare Valentino Haute Couture, care are o talie decupată (o tendință importantă a nopții la Oscar 2021). În timp ce actrița poate fi în concordanță cu temele recurente ale serii, ea s-a remarcat în această capodoperă aurită.

cele mai bune ținute Oscar
Carey Mulligan într-una dintre cele mai bune ținute de la Oscar 2021. Foto: Harpers Bazaar

Angela Bassett într-o ținută semnată de Alberta Ferretti, accesorizată cu bijuterii Chopard

Angela Bassett pare fără vârstă într-o rochie personalizată din crepe roșu, cu umeri de organza drapată, semnată de Alberta Ferretti. Aspectul influențat de anii ’80 este cât se poate de dramatic și este completat de bijuteriile Chopard, dar și de coafura simplă și interesantă.

cele mai bune ținute Oscar
Angela Bassett. Foto: Harpers Bazaar

Laura Dern într-o superbă creație Oscar de la Renta, accesorizată cu bijuterii Pomellato

Ați putea spune că Dern apare ca o pasăre specială, care iese în evidență într-o mulțime pe covorul roșu, o mulțime care s-a întrecut în decupaje, în culorile roșu și auriu. Rochia albă și neagră ce-i acoperea complet corpul, cu o talie joasă și o fustă uimitoare de pene, a meritat riscul.

cele mai bune ținute Oscar
Laura Dern într-una dintre cele mai bune ținute de la Oscar 2021. Foto: Harpers Bazaar

Lakeith Stanfield într-un costum Saint Laurent

Ne plac bărbații care iubesc moda. Iar cu această ținută Saint laurent, actorul nominalizat pentru cel mai bun rol secundar, dovedește încă o dată că este capabil să recreeze imaginea bărbaților de pe covorul roșu.

Ținuta inspirată din anii 70, în combinații alb-negru, are un guler larg de cămașă, deschis sub un costum cu centură, asociat cu ochelari de soare cu lentile maro și un lanț argintiu.

cele mai bune ținute Oscar
Lakeith Stainfeld. Foto: Harpers Bazaar
Share this article

Citește mai multe


Creșterea taxelor | Ce se întâmplă cu banii de pensii ai românilor și cu investițiile la bursă
Cu investiții totale de 23,5 mld. lei pe bursă – adică aproape un sfert din banii de pensii private ai românilor – fo...
Creșterea taxelor | Biriș pune punctul pe ”i”: Pierdem miliarde din PNRR sau supărăm mediul de afaceri?
Pus în fața unui deficit bugetar scăpat de sub control, Guvernul României are în prezent de ales: crește impozitele ș...
Cum se simte oboseala cauzată de cancer. Apare aproape în toate tipurile de neoplasme avansate
Cum se simte oboseala de la cancer? Oboseala este un simptom comun al cancerelor avansate, însă acest tip de oboseală...
Asociația Caritas Alba Iulia, despre reforma sistemului de asistență socială: Serviciul social nu e muzeu
Asociația Caritas Alba Iulia, despre reforma sistemului de asistență socială: Serviciul social nu e muzeu Sectorul fu...
Animalul de companie are o respirație urât mirositoare? Iată câteva cauze
Nimic nu se compară cu afecțiunea câinelui, cu excepția cazului în care animalul de companie are un caz grav de halit...
Cum dansează pe manele mireasa lui Oțil și nașa Roxana Ionescu. Ramona Olaru și Diana Munteanu, campioane și ele
Dani Oțil și Gabriela Prisăcariu au făcut cununia religioasă duminică, 30 iulie, la 2 ani de când au devenit soț și s...
Spune-le și altora