Cine este prinţul Andrew? Viaţa plină de controverse a celui despre care s-a spus că ar fi fost fiul preferat al reginei Elisabeta a II-a - LIFE.ro
Mergi la conținut

Cine este prinţul Andrew? Viaţa plină de controverse a celui despre care s-a spus că ar fi fost fiul preferat al reginei Elisabeta a II-a

Nu doar Epstein s-a numărat pe lista prietenilor săi cu înclinaţii penale. Ghislaine Maxwell, condamnată şi ea pentru infracţiuni sexuale şi fostul producător de film, Harvey Weinstein...
Share this article

Prinţul Andrew, cel de-al treilea copil al reginei Elisabeta a II-a şi al prinţului Filip, este una dintre cele mai controversate figuri ale familiei regale britanice. Cel de-al doilea fiu al reginei, dar preferatul acesteia după spusele apropiaţilor, a fost implicat de-a lungul vremii în mai multe scandaluri. Cel mai recent însă, în care a fost acuzat de agresiune sexuală, l-a lăsat fără distincţiile militare şi titlul de Alteţă Regală.

Prinţul Andrew, viaţa celui de-al doilea fiu al reginei Angliei

Născut pe 19 februarie 1960, la Palatul Buckingham, prinţul Andrew este fratele regelui Charles al III-lea şi a ştiut mereu că nu el va fi cel ce va prelua coroana. Dacă în momentul naşterii era al doilea în ordinea succesiunii la tron, pe măsură ce anii au trecut a coborât tot mai mult în ierarhie, ajungând acum al optulea la rând. Acest lucru i-a permis să-şi ducă viaţa într-un stil mai liber, prea liber după normele familiei regale şi, după cum avea să se vadă mai târziu, şi după cele legale şi morale.

Parcursul educaţional a fost conform tradiţiilor din familia regală. A avut o bonă dedicată, apoi a studiat la Gordonstoun, în Scoţia, la fel ca tatăl şi fratele său mai mare. A avut însă şi o etapă scurtă petrecută la un colegiu din Canada. S-a înscris apoi la Britannia Royal Naval College, unde s-a pregătit pentru a deveni ofiţer naval. Tot în mod tradiţional a urmat şi cursuri de pilotaj, iar în 1982 a fost pilot de elicopter în Războiul din Insulele Faulkland. A rămas ofiţer activ vreme de 20 de ani, mare parte a acestei perioade petrecând-o în aviaţa navală.

În 1986 s-a căsătorit cu Sarah Ferguson, primind tot atunci şi titlul de Duce de York, titlul rezervat şi oferit pe viaţă celui de-al doilea fiu al monarhului. În 1988 şi 1990 s-au născut cele 2 fiice ale cuplului, prinţesele Beatrice şi Eugenie. 2 ani mai târziu a venit însă anunţul separării, iar divorţul a fost finalizat 4 ani mai târziu, cei 2 rămânând însă în relaţii foarte apropiate.

Ei formează cel mai bun cuplu divorţat pe care îl ştiu. – prinţesa Eugenie

Citeşte şi: Regina Elisabeta a II-a a Marii Britanii: lucruri mai puțin știute despre viața celui mai longeviv monarh englez – LIFE.ro

Controverse, scandaluri şi acuzaţii penale

Retragerea din serviciul militar activ l-a pus pe prinţul Andrew în situaţia de a prelua tot mai multe îndatoriri ca membru al familiei regale, însă prietenia sa cu Jeffrey Epstein, omul de afaceri acuzat de abuzuri şi trafic sexual cu minore, l-a adus în situaţii deloc acceptabile, iar într-un final l-au făcut să piardă atât distincţiile militare, cât şi titlul de Alteţă Regală.

Epstein, care avea deja o condamnare la activ în 2008 pentru că a plătit o minoră pentru a întreţine relaţii sexuale, era un prieten apropiat al prinţului Andrew, iar cei 2 şi-au petrecut multe vacanţe împreună. Arestat din nou în 2019 şi acuzat de abuzuri sexuale şi trafic sexual cu minore, omul de afaceri a fost protejat de prinţul Andrew. În cadrul unui interviu pentru BBC acesta a declarat că prietenia lor s-ar fi încheiat în 2010, dar că nu o regretă deloc. Mai mult, a catalogat comportamentele pentru care Epstein era acuzat drept nepotrivite. A fost doar începutul scandalului, la câteva zile după asta prinţul anunţându-şi retragerea din activităţile ce presupuneau implicarea sa ca membru al familiei regale.

2 ani mai târziu, în 2021, lucrurile au escaladat când Virginia Giuffre, în vârstă de 38 de ani, l-a dat în judecată pe prinţ, acuzându-l că ar fi abuzat-o sexual pe când ea avea 17 ani. Acelaşi Epstein ar fi fost cel care ar fi forţat-o să întreţină relaţii sexuale cu prinţul Andrew. Fiul reginei Elisabeta a II-a a negat vehement acuzaţiile, dar avocaţii lui au încheiat procesul amiabil, după ce prinţul a acceptat să plătească o sumă de bani către Virginia Giuffre şi să facă o donaţie către organizaţia caritabilă a acesteia, organizație ce militează pentru drepturile victimelor abuzate. Un articol publicat în Daily Telegraph susţine că sumele respective s-au ridicat la 10 milioane de lire sterline, respectiv 2 milioane de lire sterline, bani pe care ducele de York i-ar fi plătit cu sprijinul mamei sale. A plătit însă şi cu toate titlurile, distincţiile şi drepturile de patronaj pe care le avusese până atunci, toate acestea fiindu-i retrase de Casa Regală.

Acesta a fost însă apogeul unei lungi perioade de comportamente controversate ale prinţului. Nu doar Epstein s-a numărat pe lista prietenilor săi cu înclinaţii penale. Ghislaine Maxwell, condamnată şi ea pentru infracţiuni sexuale şi fostul producător de film, Harvey Weinstein, condamnat la 23 de ani de închisoare pentru abuzuri sexuale erau printre apropiaţii prinţului Andrew. Toţi 3 au fost, de altfel, invitaţi la aniversarea de 18 ani a prinţesei Beatrice, în 2006. Tarek Kaituni, un traficant libian de arme, a fost şi el mulţi ani în anturajul apropiat al ducelui. Se lăuda frecvent cu influenţa pe care o are asupra acestuia şi chiar ar fi aranjat întâlniri între el şi dictatorul libian Muammar Gaddafi.

Nici viaţa luxoasă dusă de prinţ nu a fost deloc apreciată de public şi presă. În timp ce alţi membri ai familiei regale încercau să transmită ideea unui stil de viaţă ponderat, el îşi făcea vacanţele în locuri care mai de care mai exotice, folosea excesiv elicopterul reginei pentru călătoriile sale private şi primise chiar porecla „Andy mile de zbor” ca urmare a excursiilor sale frecvente. Iar pasiunea pentru femei celebre, precum modelul Alexandra Escat, prezentatoarea tv Caroline Stanbury şi modelele Playboy Denise Martell şi Angie Everhart nu au făcut decât să-i întărească imaginea neplăcută în faţa publicului.

Citeşte şi: Marea iubire a unui rege: adevărul din spatele poveștii de dragoste dintre Charles și Camila, viitorii monarhi ai Regatului Unit al Marii Britanii – LIFE.ro

Imaginile din acest articol ne-au fost furnizate de depositphotos.com.

Share this article

Citește mai multe


Creșterea taxelor | Ce se întâmplă cu banii de pensii ai românilor și cu investițiile la bursă
Cu investiții totale de 23,5 mld. lei pe bursă – adică aproape un sfert din banii de pensii private ai românilor – fo...
Creșterea taxelor | Biriș pune punctul pe ”i”: Pierdem miliarde din PNRR sau supărăm mediul de afaceri?
Pus în fața unui deficit bugetar scăpat de sub control, Guvernul României are în prezent de ales: crește impozitele ș...
Cum se simte oboseala cauzată de cancer. Apare aproape în toate tipurile de neoplasme avansate
Cum se simte oboseala de la cancer? Oboseala este un simptom comun al cancerelor avansate, însă acest tip de oboseală...
Asociația Caritas Alba Iulia, despre reforma sistemului de asistență socială: Serviciul social nu e muzeu
Asociația Caritas Alba Iulia, despre reforma sistemului de asistență socială: Serviciul social nu e muzeu Sectorul fu...
Animalul de companie are o respirație urât mirositoare? Iată câteva cauze
Nimic nu se compară cu afecțiunea câinelui, cu excepția cazului în care animalul de companie are un caz grav de halit...
Cum dansează pe manele mireasa lui Oțil și nașa Roxana Ionescu. Ramona Olaru și Diana Munteanu, campioane și ele
Dani Oțil și Gabriela Prisăcariu au făcut cununia religioasă duminică, 30 iulie, la 2 ani de când au devenit soț și s...
Spune-le și altora