fbpx

Căutare

Share this article

A trecut multă vreme de când așteptam cu sufletul la gură meciurile echipei naționale de fotbal și de când Gabi Balint marca în poarta adversarului, cu șutul său precis, fără ezitare. Unii dintre noi nici nu erau născuți, sau erau foarte mici atunci când pe teren s-au întâlnit 3 mari stele: Maradona, Pele din România și Maradona din Carpați. Dacă a fost un meci în care Pele și Maradona au jucat pe teren, acela a fost cel al României împotriva Argentinei, în grupele campionatului Mondial, Italia 1990. Este meciul despre care se povestește și azi și despre care se spune cu amuzament, dar și mândrie că Pele al nostru i-a dat gol lui Maradona. Acesta era Gabi Balint, același jucător senzațional ce venea de la Sângiorz-Băi pentru a descoeri lumea. Același Gabi Balint care împreună cu echipa sa, Steaua, câștiga finala Cupei Campionilor la Sevilla, în 1986.

Gabi Balint s-a retras din fotbal la vârsta de 30 de ani din cauza unei accidentări, însă spune azi că a realizat tot ce și-a propus, atât în fotbal, cât și în viață.

Eram foarte mică când se jucau aceste meciuri, când sufletele românilor tremurau de bucurie și mândrie și recunosc cinstit că nu am știut că pe Gabi Balint îl mai cheamă și Pele. Am aflat de curând într-un promo pe care l-a făcut noului documentar de pe Netflix în onoarea lui Pele și recunosc că am fost curioasă și intrigată să aflu mai mult.

Așa că l-am invitat într-un interviu în care am povestit despre toate acele momente importante, dar mai ales despre părinții lui, cei care i-au pietruit drumul în viață și i-au lăsat moștenire cele mai importante calități.

O discuție emoționantă, inspirațională, ce deschide ușa nostalgiei timpurilor apuse.

Cum v-a convins Netflix să promovați acest documentar despre Pele?

Nu i-a trebuit prea mult timp pentru că eu fiind un foarte mare fan al lui Pele, m-am bucurat foarte mult să pot să-i fac un promo și, în același timp, am fost foarte bucuros că Netflix a apelat la mine. Chiar văzusem documentarul înainte să fiu sunat și așteptasem cu nerăbdare ziua în care urma să fie difuzat.

Știu că sunteți un mare fan și mai știu că spuneați la un moment dat că aveți un autograf de la Pele pe care îl țineți în ramă. Cum l-ați obținut?

La un moment dat Hagi a plecat la o ședință la FIFA – era într-o comisie tehnică acolo și mi-a spus dinainte că se va întâlni cu Pele – așa că l-am rugat mult să vorbească cu el, să-i spună că există și în România un Pele, că tatăl meu mi-a pus acest nume datorită lui, pentru că el era cel mai mare fotbalist din lume în acea perioadă și că îmi doresc un autograf cu dedicație. Voiam neapărat să fie cu dedicație. M-am bucurat enorm când s-a întors Gică cu autograful, l-am pus în ramă și îl păstrez ca pe cel mai de preț obiect pe care îl am acasă.

Gabi Balint la Steaua

Când se întâmpla asta?

Nu a fost acum foarte mult timp, probabil au trecut vreo 15 ani de atunci.

Dar care e povestea numelui dumneavoastră? Cum l-a ales tatăl dumneavoastră? Era așa mare pasionat de fotbal?

Da. Tata era mare pasionat de fotbal, a jucat fotbal la fel cum și tatăl lui Pele a jucat, la un nivel mai mic decât cel la care am ajuns eu. Tata auzise la radio despre Pele, nu a reușit să-l vadă la televizor pentru că pe vremea aceea nu se transmitea la noi mai nimic din afară. Însă asculta mult posturile de radio – în special cele ungurești pentru că tata e maghiar –  și așa a aflat că e cel mai bun jucător din lume. În momentul acela taică-meu s-a atașat foarte mult de acest jucător și și-a imaginat că dacă va avea un băiat îi va pune numele Pele și se va ocupa de el să ajungă fotbalist. Și așa s-a întâmplat. Taică-meu a avut o foarte mare contribuție la viața mea sportivă ce a debutat când nu aveam nici un an. Nici nu începusem să merg bine și el m-a învățat cum să lovesc mingea.

Mai aveți frați?

Mai am o soră, cu 11 ani mai mică decât mine.

Înseamnă că ea nu a putut să poarte nume de fotbalist…

Nu. Dar mai e ceva. Tatăl meu fiind așa pasionat de fotbal și dorindu-și mult copii fotbaliști, am mai avut un frate care, din păcate nu a trăit decât câteva zile, tata a apucat să-l declare și i-a pus numele celui de-al doilea cel mai mare fotbalist din lume în perioada respectivă, Eusebio, jucătorul naționalei Portugaliei. Din nefericire fratele meu nu a trăit deoarece s-a născut prematur.

Gabi Balint în copilărie

Ce meserie aveau părinții dumneavoastră?

Erau oameni simpli. Mama era cameristă la o vilă turistică din Sângeorz-Băi și muncea din greu acolo. Țin minte că iarna trebuia să care lemne în fiecare dintre cele 14 camere, să facă focul, să ducă apă, să facă curat, o muncă destul de grea pentru ea. Însă mama a fost o femeie puternică. Aveam noroc că noi locuiam chiar lângă vila în care lucra ea și tot timpul putea să fugă să vadă ce mai fac. Mă lăsa singur pentru că nu se pomenise la acea vreme de babysitter 😀.

Tatăl meu a fost electrician la început, după care a obținut un post de conducere în stațiunea Sângeorz-Băi, era inspector de cadre. În timpul liber juca fotbal, iar în fiecare weekend cânta la saxofon în formația stațiunii.

Dar mama ce și-ar fi dorit pentru dumneavoastră?

Nu știu pentru că oricum nu a avut loc de tata. Tata, din primul moment în care a aflat că are băiat, mi-a trasat drumul. Tata s-a îmbătat de două ori în viața lui. Prima dată, când m-am născut eu a băut o jumătate de damigeană de vișinată și a doua oară când a luat mama porc, iar el voia să cumpere televizor să vadă campionatul mondial din 1966. Tata i-a spus mamei că nu mai luăm porc în anul acela că se împrumutase să cumpere televizorul și trebuiau să aștepte să-și plătească datoriile. Mama nu s-a lăsat și a cumpărat un porc împreună cu o soră de-a ei, l-au împărțit pe jumătate și când a venit tata acasă și a văzut, de nervi s-a îmbătat și a spart și o farfurie. Îmi amintesc că m-am speriat și eu atunci, însă aceea a fost singura lui ieșire.

Gabi Balint la un an și jumătate

El a spus din primul moment că e cel mai fericit de pe pământ și că eu voi fi 100% fotbalist pentru că el mă va învăța să joc fotbal. Mama îl certa tot timpul: „Mai lasă-l în pace că uite cum vine mereu cu treningul rupt, cu tenișii rupți, tot timpul trebuie să-l spăl…”. Plus că făceam prostii în casă. După ce veneam de afară, de la fotbal, începeam să mă joc cu o minge făcută din ciorapii maică-mii, o loveam de pereți, ușa era pe post de poartă, iar eu în timp ce jucam comentam ca și cum jucam o finală de campionat mondial.

Să înțeleg că visul tatălui a devenit și visul dumneavoastră sau au mai fost și alte vise ascunse ce nu au apucat să iasă la suprafață?

Eu nu știam altceva în afară de fotbal. Când mai prindeam câte un instrument muzical acasă, încercam să învăț să cânt la el. Pentru că tata, așa cum spuneam, cânta la saxofon în formația stațiunii, m-a încurajat să învăț și eu să cânt, atunci când prindeam câte un instrument pe acasă. Însă gândul meu era la fotbal. Dacă nu aș fi făcut fotbal, cu siguranță că aș fi făcut muzică. Nu cred că aș fi rămas acolo, la acel nivel, sigur m-aș fi dezvoltat într-o direcție sau alta. Dar nici facultate nu cred că eram în stare să fac 😀. La școală eram premiant, însă aveam alte idei, voiam să merg în lume, să ies, să devin cunoscut.

Acum toți puștii vor să ajungă ca Ianis Hagi. Pe vremea aceea ce visau copiii?

Aveam mai multe exemple pe care doream să le urmăm. Pe vremea aceea, de exemplu, era o revistă în două culori, Fotbal, în care apăreau tot timpul poze cu fotbaliști renumiți din România și așa am început eu să-i cunosc. La televizor, așa cum am mai spus, nu prea se transmiteau meciuri și, în plus, mie nu prea îmi plăcea să mă uit la meciuri la televizor pentru că mi se păreau prea lungi și plictisitoare. Preferam să joc, mai bine să ies afară cu copiii la o miuță decât să stau să mă uit la un meci întreg de fotbal.

La un moment dat am început să decupez jucătorii importanți ai României din revistă și să le lipesc pozele pe pereți. În holul din apartamentul nostru de la Sângeorz-Băi erau pozele tuturor marilor fotbaliști – Dobrin, Dinu, Iordănescu – și îmi imaginam că într-o bună zi le voi schimba cu pozele mele. Drept dovadă, azi sunt numai poze cu mine în tot apartamentul, așa cum mi-am dorit de mic.

Tot ce mi-am propus am reușit. Asta a fost frumos că întotdeauna mi-am dorit ceva și încet, încet mi-am îndeplinit toate visurile. La început am vrut să ajung la echipa din Sângeorz-Băi; am ajuns la juniori, unde tatăl meu era antrenor. Apoi am fost la echipa mare din Sângeroz, am marcat primul gol într-un meci oficial din divizia C, apoi am plecat la Gloria Bistrița și de acolo am venit la Luceafărul București. Îmi doream să ajung la o echipă de primă ligă, am ajuns la cea mai bună, la Steaua. Mi-am dorit la echipa națională, am ajuns și acolo, am fost și la un campionat mondial, am jucat trei ani și în străinătate, ce putea să fie mai frumos decât să treci prin toate etapele pe care ți le-ai propus?

Gabi Balint la 3 ani, îmbrăcat în echipamentul tatălui său

La ce vârstă ați plecat de acasă?

La 15 ani. Și acum țin minte discuția din bucătărie, cu mama și cu tata. Mama plângea pentru că nu voia să plec: „Cum să plece copilul meu la București, în nebunia de acolo? Sigur o să ajungă vreun golan, pe străzi” – Așa avea ea încredere în mine 😀. Glumesc.

Așa sunt mamele 😀

Ea voia să mă țină lângă ea, deși apăruse și sora mea și era foarte fericită că avea și o fată.

Tata ne-a zis clar, și mie, și maică-mii: „E un moment crucial. Acesta poate fi viitorul lui. Dacă rămâne aici, nu-l vede nimeni. O să ajungă probabil să joace la Gloria Bistrița atât. Acolo, la București, toți ochii vor fi ațintiți asupra lui”. Și a avut dreptate. Nici eu nu am vrut să plec, și mie îmi era greu să mă despart de casă, de părinți, de prieteni… Dar, până la urmă am plecat, tata spunându-mi așa: „Te duci și vezi. Daca după o lună, două nu te simți bine și nu-ți place, vii acasă și asta a fost. Nu o să te forțeze nimeni”. Până la urmă m-am adaptat repede. Stăteam la internat, cu băieții și a fost foarte frumos. La 15 ani am început să fac fotbal profesionist, cu antrenamente de două ori pe zi, cu meciuri internaționale jucate, fiind juniorii echipei României.

La ce vârstă ați ieșit prima dată din țară?

Cred că aveam 16 ani neîmpliniți. Imediat ce am ajuns la București, la Luceafărul, a fost un turneu la Cannes, pe Costa de Azur.

Gabi Balint la 16 ani

Wow! Direct la Cannes…

Da! A fost extraordinar de frumos. Era primul meu zbor cu avionul. Imaginați-vă, la 15 ani și jumătate, un copil venit de la Sângiorz-Băi care abia ce văzuse puțin Bucureștiul, să ajungă la Cannes, e ceva… Am participat la acel turneu care s-a încheiat cu niște jocuri de artificii incredibile și un banchet impresionant la un cazinou de acolo. Apoi au urmat zeci de deplasări, zeci de țări vizitate…

Puteți să puneți degetul pe acel moment important în care ați simțit că tata e cu adevărat mândru? Că și-a realizat visul?

În momentul în care am debutat în prima ligă, când am semnat cu Steaua, a fost și el chemat pentru că trebuia să-și dea consimțământul, eu fiind minor. Atunci el mi-a zis: „Alegi ce vrei, însă părerea mea e că Steaua e un club serios, e clubul armatei, aici e disciplină și te va ajuta în viitor”. Nu trebuia să mă convingă pentru că decizia o luasem deja. Nu pot să spun că am fost stelist de mic, însă simpatizam cu Steaua. Tata a fost mândru de când am semnat contractul cu Steaua, iar apoi, faptul că i-am oferit posibilitatea să vină pe stadion la Sevilla, la finala Cupei Campionilor, sau la Campionatul Mondial din Italia, în 1990, au fost evenimente ce l-au făcut să nu-și mai încapă în piele de bucurie. Pentru el a fost ceva senzațional și atunci și-a dat seama unde a ajuns băiatul lui. Când m-a văzut campion european, ce putea fi mai frumos?

Gabi Balint la 18 ani

Am putea vorbi de un meci de suflet al carierei dumneavoastră?

Sunt câteva meciuri foarte importante și mi-e greu să le diferențiez. Însă sunt câteva meciuri în care am marcat niște goluri și care au rămas clar în amintirea tuturor pasionaților. Și acum, când vine vorba de o calificare la un campionat mondial, lumea vorbește despre meciul cu Danemarca în care eu am marcat două goluri și am reușit calificarea după ce am fost conduși. Pentru mine acela a fost un meci extrem de important. Apoi a fost finala Cupei Campionilor de la Sevilla, din 1986. Atunci noi am câștigat pentru prima oară acel trofeu și până azi nu a mai reușit nici o echipă românească să ne egaleze. Mai apoi a fost campionatul mondial din Italia unde am jucat cu Argentina, am marcat golul egalizator și ne-am calificat mai departe în grupă. Acestea ar fi cele trei meciuri extrem de importante în cariera mea de fotbalist. Evident că au mai fost și altele, dar nu de o așa însemnătate.

Meciul cu Argentina este cel despre care se spune că Pele al nostru i-a dat gol lui Maradona?

Da. Așa a fost. Eram pe teren Pele cu Maradona. Dacă s-au întâlnit vreodată Pele cu Maradona pe un teren de fotbal, acela a fost meciul. Și era și Maradona din Carpați, cum era supranumit Hagi. Am fost cam multe vedete pe teren atunci 😀.

Ați spus la un moment dat că nu prea vă plăcea că purtați numele Pele…

Nu că nu-mi plăcea. Eram stânjenit de fiecare dată când trebuia să-mi spun numele. „Cum te cheamă?”. „Balint Pele Gavril”. La mine acasă, în Sângiorz, nimeni nu-mi spunea Pele. Pele mi se părea prea mare pentru mine. Când l-am văzut pentru prima dată, la campionatul din 1970, când a câștigat finala, cum îl purtau pe brațe fericiți, am realizat cine e el cu adevărat. Și cu timpul am realizat cât de mare a fost și cât de important este numele lui, iar eu orice aș face, nu voi putea ajunge vreodată la nivelul lui. El a fost de trei ori campion mondial, ceva imposibil pentru o țară ca România. Preferam să nu rostesc prea mult numele Pele. Dar când am venit la București, din prima zi, Iordănescu, la Steaua numai Pele mi-a spus. I-am spus o dată să nu-mi mai spună așa, însă el numai așa mi-a zis. Sincer, totdeauna visul meu a fost să-l întâlnesc pe Pele, să-i strâng mâna și să-i spun cât de mândru sunt că-i port numele.

Gabi Balint și Steaua după câștigarea finalei Cupei Campionilor Europeni, 1986

Aveți două fiice. Dacă peste un timp aș vorbi cu ele, ce v-ar plăcea să-mi spună că au moștenit de la dumneavoastră? Care ar fi cele mai importante valori pe care vă doriți să le transmiteți?

Eu cred că a fi bun și a face bine sunt pietre de temelie în viață. Să fii pozitiv în viață e ceva ce sper că le-am transmis și că vor accepta cu bucurie învățăturile mele. În acest moment sunt extrem de mândru de ele și probabil că voi fi toată viața. Cea mare este studentă la Barcelona, îi place foarte mult să învețe și mă bucur că văd că-și găsește drumul ei în viață. Cea mică e foarte talentată la muzică, e artistă și cu siguranță își va găsi un loc important în lumea asta.

Cine este omul fără de care credeți că nu ați fi fost Gabi Balint de azi?

Vreau să vorbesc și de mama, însă, categoric tatăl meu a fost cel care m-a îndrumat spre fotbal. El a avut niște momente și a luat niște hotărâri în viața mea, care au fost decisive. El m-a călăuzit pe drumul acesta, încă de la vârsta de 11 luni.

Mama mi-a dat sensibilitate și bunătate, două calități ce m-au format omul de azi. Nu vreau să par perfect pentru că nu există așa ceva, însă toată lumea din jur îmi spune că am un suflet mare și sunt om bun, lucruri ce contează foarte mult și pe care le-am moștenit de la mama.

Gabi Balint alături de colegii de echipă de la Sângeorz-Băi

Vorbiți maghiară?

Nu. Am vorbit germană pentru că mama era nemțoaică. Cu un tată maghiar și o mamă nemțoaică, eu am jucat pentru România. Așa mă necăjea un coleg al tatălui meu când eram mic. Porecla mea era „Ticălosul” și de câte ori mă întâlneam cu acest coleg al tatălui meu, de fiecare dată îmi zicea: „Ești mă tu? Maică-ta e nemțoaică și taică-tu maghiar”. Iar eu răspundeam tot timpul mândru: „Eu sunt român!”. ”Ești român pe naiba. Ești corcitură”, îmi răspundea tot timpul și mă ataca rău cu asta.

Când eram mic și mă întreba cineva cum mă cheamă, răspundeam: „Balint Pele Ticălosul”. Dacă o să scriu vreodată o carte autobiografică, așa o să o numesc 😀

Când eram mic nu știam românește, știam numai germană pentru că mama numai așa vorbea cu mine. Asta până am mers la grădiniță și apoi a început să-mi fie rușine să mai vorbesc germană.

Tata nu a vrut să mă învețe că nefiind un orășel din secuime, erau foarte mulți români acolo și considera că nu prea am cu cine să vorbesc. A fost o alianță frumoasă și interesantă între maghiari și sași, chiar dacă la început bunica din partea lui taică-meu nu a fost de acord cu această legătură. Mai apoi a acceptat și a iubit-o foarte mult pe maică-mea. Pe vremea aceea erau nemții cu nemții, ungurii cu ungurii, nu prea se făceau astfel de alianțe.

Gabi Balint la 4 ani, marea speranță a fotbalului românesc

Există vreun mare regret al vieții dumneavoastră?

Cred că acesta este, că nu l-am întâlnit pe Pele. Iar acum e și mai greu să-l întâlnesc pentru că el se deplasează greu, nu cred că va mai ajunge în Europa, iar să ajung în Brazilia, mai ales pe pandemia asta, e la fel de greu. Însă poate nu e timpul trecut și poate voi primi un semn de la el. Mi-aș dori să știe că, după ce mi-a dat acel autograf și i-a spus Hagi că există un fotbalist în România pe care îl cheamă Pele, acum după ce a ieșit documentarul despre el, acest fotbalist e mândru că-i poartă numele și l-a promovat cum a putut. Nu cred că era nevoie prea mare de promo-ul meu pentru că lumea știe foarte bine cine a fost, însă mă gândesc că poate cei tineri nu au conștientizat ce a însemnat el pentru fotbal și ar fi bine să se uite puțin și în trecut, înainte de Ronaldo și Messi.

Share this article
Ți-a placut povestea? Ajută-ne și promoveaz-o pe social media
read
next
promoted
articles
loading...

Abonează-te la newsletter-ul LIFE.RO