În universul artistic al Ildikó Mureșan, cunoscută sub numele de Orka, desenul, obiectul și povestea se întâlnesc într-o lume în care imaginația are libertatea de a transforma orice în viață. De la desenele făcute în copilărie pe foi de caiet, până la bijuterii, colaje, fotografii brodate sau păpuși create din materiale diverse, parcursul ei artistic este unul al explorării continue și al bucuriei de a descoperi forme noi de expresie.
Formată la Facultatea de Arte, secția Pedagogia Artei, artista și-a construit în timp un limbaj vizual personal, influențat de suprarealism și de fascinația pentru imaginarul simbolic. În lucrările sale se întâlnesc desenul, pasta ceramică – realizată după o rețetă proprie –, textilele, hârtia și colajul, toate integrate într-un proces creativ care pornește adesea dintr-o emoție sau dintr-o dorință intuitivă de a crea.
După perioada colaborării cu Flavia Marele în proiectul Nammura, Ildikó continuă astăzi universul artistic sub numele Orka – un nume care, în vechile limbi nordice, sugerează forță și energie. În atelierul ei, creația se naște dintr-o stare de „așteptare pașnică”, în care imaginile apar treptat și se transformă pe măsură ce prind formă.
În acest interviu, artista vorbește despre începuturile sale, despre felul în care ia naștere o lucrare, despre influențele care o însoțesc și despre noile direcții ale universului Orka, în care, în ultima perioadă, păpușile au devenit un teritoriu artistic plin de entuziasm și descoperire.
Cum ai descoperit că arta este drumul tău?
Am început să desenez pe la patru ani. Desenam foarte mult; din anii copilăriei s-au adunat sute de desene. Eram fascinată de creioane și de carioci. Pe atunci, la noi nu prea se găseau carioci, așa că aveam noroc cu rudele din Ungaria care îmi aduceau.
Aveam și un caiet cu foi albe pe care îl duceam la școală și în care desenam atunci când mă plictiseam la ore. Odată, în clasa întâi, învățătoarea m-a prins desenând în timpul orei și mi-a smuls caietul. Am înjurat-o. Cred că a fost prima mea înjurătură — nici acum nu știu de unde o știam, pentru că acasă nu auzisem astfel de cuvinte.
După aceea am întrerupt desenul până pe la 15 ani, când un coleg de clasă mi-a trezit din nou interesul. Mai târziu am urmat Facultatea de Arte, la secția Pedagogia Artei. După terminarea studiilor am desenat mult pe hârtie, apoi am început să creez obiecte din pastă ceramică — o rețetă personală — pe care desenez. Am făcut bijuterii, colaje, fotografie brodată, iar de anul trecut am început să creez și păpuși.
Povestea Orka sau cum ajung desenele din copilărie să se transforme în meserie
Cum s-a născut numele și conceptul proiectului?
În jurul anului 2005 am început să lucrez împreună cu Flavia Marele sub numele Nammura. Cream fotografii îmbinate cu desen, obiecte din ceramică și păpuși.
Din 2020 am rămas doar eu. Numele Orka mi l-a spus Flavia într-o zi — nici nu mai țin minte contextul — și a continuat să mi-l spună până când a rămas. L-am păstrat pentru că îmi place mult. În limbile nordice vechi, înseamnă forță, energie.
Care sunt temele sau emoțiile pe care încerci cel mai des să le explorezi în lucrările tale?
Nu îmi propun neapărat o temă anume, deși uneori obiectele pe care le creez ajung să poarte o anumită tematică timp de câteva săptămâni. Dar nu este ceva planificat — pur și simplu se întâmplă.
Ceea ce apare înainte de procesul creativ este o dorință puternică de a face ceva. De multe ori nici nu știu exact ce. Emoția acestei dorințe începe însă să nască imagini fragmentare.
În general nu creez din tristețe. Creez din bucurie sau dintr-o stare mai neutră, pe care aș numi-o o așteptare pașnică.
Cum arată o zi obișnuită în atelierul tău?
Încep în jurul orei 12. Dimineața este pentru meditație și lectură.
Apoi urmează câteva ore de lucru în atelier. În timpul procesului creativ îmi iau și pauze în care mă gândesc la ceea ce am făcut și la ceea ce urmează. Uneori aceste pauze sunt la fel de importante ca lucrul în sine.
Pornești de la o idee clară sau de la experiment și material?
De cele mai multe ori apare o idee, dar nu o văd în totalitate. Încep de la ceea ce mi se arată la început, iar pe măsură ce lucrez imaginea se completează și se transformă.
Procesul de creare este, pentru mine, și un proces de descoperire.
Există artiști sau curente care ți-au influențat puternic stilul?
Cel mai aproape de sufletul meu este suprarealismul. A rămas cu mine încă din adolescență.
Preferințele se schimbă însă odată cu mine. În perioada aceasta privesc cu multă bucurie lucrările lui Brueghel cel Bătrân, pictura Renașterii italiene și a Țărilor de Jos, dar și pe Max Ernst. Nu știu în ce măsură mi-au influențat stilul.
În suprarealism simt că orice scenariu este posibil. În lumea pe care o creez pot aduce la viață orice.
Crezi că arta obiectuală și bijuteria artistică sunt suficient apreciate în România?
Cred că, în ultimii zece ani, au început să fie mai bine înțelese și, odată cu asta, mai apreciate. Procesul acesta este încă în desfășurare — o apropiere și o învățare a modului în care citim obiectul de purtat și obiectul decorativ.
Eu nu simt nevoia ca cineva să îmi traducă sau să îmi explice un obiect de artă. Simplul fapt că el există într-un anumit fel vizual și estetic îmi vorbește inimii și întregului corp — sau nu îmi spune nimic.
Valoarea lui vine din emoția pe care o creează celui care îl privește. Iar această emoție nu este discutabilă: ea există într-un mod profund personal în fiecare dintre noi.
Un artist creează dintr-un spațiu foarte intim, iar când lucrarea este finalizată, ea deschide alte spații, diferite, dar la fel de importante.
Arta este viață, iar viața este în artă.
Povestea Orka și o stare de „așteptare pașnică”
La ce proiecte lucrezi în această perioadă?
După o pauză de aproape trei ani, am reînceput să lucrez vara trecută. În timp ce lucram, mi-am dat seama că vreau să creez ceva nou, ceva ce nu mai făcusem până atunci — ceva care să îmbine toate tehnicile și tot ceea ce știu.
Aveam nevoie de o provocare și de un entuziasm nou. Așa a apărut păpușa.
În această perioadă creez păpuși în care folosesc pasta mea ceramică, desenul, materialul textil, hârtia, colajul și cusătura. Este un proces care îmi aduce multă bucurie și entuziasm.
Există materiale sau tehnici noi pe care vrei să le explorezi?
În acest moment îmi doresc să explorez mai mult colajul. Aș vrea să îl duc pe diferite suprafețe, să văd cum ar putea trăi altfel decât pe hârtia clasică.
Cum ai vrea să evolueze universul Orka în următorii ani?
Am încredere că lucrurile vor evolua frumos, datorită imaginației și entuziasmului pe care le am. Nu mă gândesc foarte mult la direcția exactă, pentru că am observat din experiență că, atunci când creez din ce în ce mai mult, lucrurile încep să se transforme în mod natural.
Acest „altfel” m-a surprins mereu plăcut până acum.
Atâta timp cât rămân conectată la sufletul meu, știu că sunt ghidată către mai mult din ceea ce sunt cu adevărat.
Unde anume te pot urmări citiorii noștri?
Pe instagram
Citește și: Din Republica Moldova, în Elveția. Violonista Alexandra Conunova: „Sunt un terapeut al sufletelor prin muzică”
Interviul face parte din proiect „Povestea mea” ❤️
Antonia Bogdan este trainer de limba română pentru expați și franceză, lingvist, traducător, Art lover, Fashion Addict, World traveler.
„Sunt Antonia și dintotdeauna am fost pasionată de limbi străine și de călătorii, fiind conștientă de importanța lor pentru toți, indiferent de cultura sau mediul în care trăim. Cred cu tărie că stăpânirea mai multor limbi deschide uși către noi oportunități și creează punți între culturi, facilitând comunicarea și înțelegerea reciprocă. Limba este nu doar un instrument de comunicare, ci și o cale de a înțelege gândirea, obiceiurile și perspectivele altor oameni.
În activitatea mea de trainer, îmi propun să transmit această pasiune și să arăt cursanților cum învățarea limbilor străine poate îmbogăți nu doar viața profesională, ci și experiențele personale. Fie că este vorba despre a învăța o limbă pentru muncă, călătorii sau dezvoltare personală, sunt dedicat să ajut fiecare persoană să își atingă obiectivele lingvistice și să descopere cât de important este să poți comunica eficient în mai multe limbi.
Pe lângă faptul că vorbesc mult în cadrul sesiunilor de training, îmi place să și scriu despre lucrurile care merită
Toată lumea are o poveste, ne lipsește doar imboldul să o împărtășim
Într-o lume care se află mereu în mișcare, îți oferim un loc în care să te bucuri de lucrurile și, mai ales, de oamenii care contează cu adevărat. Descoperim împreună povești incredibile de viață care să ne inspire înspre o viață mai bună. „Povestea mea” devine spațiul în care vorbim onest și deschis despre orice.
Fii parte din comunitatea LIFE.ro. Spune-ți povestea și lasă-ne să te cunoaștem, să învățăm împreună și să-i motivăm pe ceilalți să fie schimbarea de care avem nevoie.
Ai trăit câțiva ani în străinătate, acum te-ai întors și vrei să ne spui de ce. Ai învins o boală și acum vrei să fii inspirație pentru oamenii care se luptă cu aceeași situație. Ți-ai schimbat job-ul. Ai trecut printr-o despărțire sau trăiești o mare iubire. Spune-ne povestea ta în noul proiect LIFE.ro, „Povestea mea”.
