Cu peste 90 de țări vizitate și un stil de călătorie construit în jurul curiozității și al experiențelor autentice, Laura Ioana Isac – cunoscută online drept travelwith.lauri – și-a transformat pasiunea pentru explorare într-un mod de viață. Drumul ei nu a fost însă unul perfect planificat. Uneori, aventura începe chiar atunci când planurile se schimbă brusc, cum s-a întâmplat recent, când închiderea spațiului aerian din Orientul Mijlociu a obligat-o să traverseze aproape 800 de kilometri prin Irak pentru a-și regândi traseul.
Privind în urmă, Laura (travelwith.lauri) spune că pasiunea pentru călătorii a început cu o experiență aparent banală: primul sejur într-un hostel din Barcelona, unde a descoperit că lumea poate fi explorată și cu bugete mici, dar și că întâlnirile cu oameni din culturi diferite pot schimba felul în care privești realitatea. De atunci, călătoriile au devenit nu doar o pasiune, ci un proces continuu de descoperire – atât a lumii, cât și a propriei identități.
Astăzi, după ani de călătorii solo prin Africa, Orientul Mijlociu sau Asia Centrală, Laura (travelwith.lauri) vorbește deschis despre felul în care experiențele de pe drum au transformat-o: de la o persoană timidă, care la început se simțea inconfortabil chiar și să meargă singură la restaurant, la o femeie care traversează continente cu autobuze locale și se adaptează din mers unor situații imprevizibile. Călătoriile i-au oferit nu doar curaj, ci și o perspectivă mai nuanțată asupra lumii și asupra oamenilor.
În același timp, poveștile pe care le împărtășește Laura (travelwith.lauri) în online au devenit o sursă de inspirație pentru multe femei care visează să călătorească singure. Pentru Laura, scopul nu este doar să arate locuri spectaculoase, ci să demonteze stereotipuri și să arate că, dincolo de titluri alarmiste sau prejudecăți culturale, lumea este adesea mult mai deschisă, mai complexă și mai generoasă decât ne imaginăm.
Laura Ioana Isac (travelwith.lauri), ai vizitat peste 90 de țări și continui să adaugi noi destinații pe hartă. Tocmai trebuia să pleci către Kuwait. Cum și unde ești acum? Și cum este viața de globetrotter solo în aceste momente?
Kuwait trebuia să fie țara cu numărul 95 pentru mine. Însă, chiar cu o zi înainte să plec, Iranul a fost atacat iar spațiul aerian s-a închis în toată regiunea. Planul meu inițial era să traversez terestru granița din Irak în Kuwait și de acolo să am zborul de întoarcere acasă. Dintr-odată, a trebuit să regândesc totul. Am traversat din nou Irakul, de data aceasta din sud spre nord; aproape 800 de kilometri în două zile, cu mai multe shared taxis. A fost încă o dovadă că atunci când călătorești, planurile se pot schimba oricând și trebuie să fii pregătit să te adaptezi.
Dacă mă gândesc însă la momentul care a declanșat cu adevărat pasiunea mea pentru călătorii, cred că a fost prima experiență într-un hostel, acum aproximativ 10–12 ani. Am mers atunci în Barcelona să mă întâlnesc cu niște prieteni și am stat pentru prima dată într-un astfel de loc. Până atunci nici nu știam exact ce înseamnă cultura hostelurilor. Acolo am descoperit că poți călători cu bugete mult mai mici și, în același timp, că este incredibil de ușor să cunoști oameni din toate colțurile lumii.
După acea experiență, când m-am întors acasă, am început să călătoresc tot mai des. În primii ani am explorat mai ales Balcanii împreună cu o prietenă, în mare parte pentru că biletele erau mai ieftine, iar costurile de călătorie mult mai accesibile decât în Europa Centrală sau de Vest. Îmi amintesc că mulți oameni ne spuneau: „Mergeți în Albania? În Bosnia? Nu vă e frică? Nu e periculos?”.
Paradoxal, exact în acele locuri ne-am simțit printre cele mai în siguranță. Am întâlnit oameni incredibil de calzi și ospitalieri, care ne-au primit cu brațele deschise. A fost momentul în care am realizat că multe dintre ideile pe care le avem despre anumite țări vin mai degrabă din stereotipuri sau din ceea ce vedem în mass-media.
Cred că atunci s-a produs acel „click”. Mi-am dat seama că lumea este mult mai complexă și mai frumoasă decât ni se spune uneori și că vreau să o descopăr cât mai mult posibil.
Cum începe cu adevărat pasiunea pentru călătorii pentru Laura Ioana Isac, travelwith.lauri: de la primul hostel la 90+ țări vizitate
Laura Ioana Isac (travelwith.lauri), când te uiți în urmă, cum arată versiunea ta de la început, înainte de prima călătorie solo, comparativ cu cine ești astăzi?
Am fost mereu o persoană curioasă, dar dacă mă gândesc la Laura de acum zece ani, era mult mai timidă și mult mai precaută. Îmi amintesc că, la început, pentru mine chiar și un lucru aparent banal, cum ar fi să merg singură la un restaurant, însemna să ies din zona de confort. Chiar și ziua mă simțeam uneori stânjenită, iar seara preferam să îmi iau mâncarea la pachet și să mănânc în hostel sau în hotel, pentru că nu mă simțeam încă în largul meu.
Primele călătorii au venit și cu mici șocuri culturale, mai ales în unele destinații din Sudul Global. Însă, cu timpul, experiența m-a schimbat foarte mult. Astăzi, când revin în unele dintre acele locuri, mă simt mult mai relaxată și mai sigură pe mine. Am învățat cum să navighez situații dificile, cum să mă adaptez și, mai ales, am căpătat multă încredere în mine.
Sunt mai curajoasă și mult mai sociabilă decât eram atunci. De exemplu, când mi-am cumpărat biletul pentru Irak, foarte mulți oameni m-au întrebat dacă nu îmi este frică. Pentru mine, însă, întrebarea nu a mai fost una centrală. În călătoriile mele am descoperit că există încă foarte multă bunătate în lume și că majoritatea oamenilor sunt, de fapt, binevoitori.
Desigur, mai ales ca femeie, este important să rămâi atentă și precaută. Dar am învățat și să îmi ascult instinctul, care s-a ascuțit foarte mult de-a lungul anilor de călătorie.
Astăzi nu mai am nicio problemă să merg singură la restaurant, oriunde m-aș afla, chiar și în orașul meu. Dacă nu are nimeni timp să mă însoțească, pur și simplu mă duc singură. Este un lucru care acum mi se pare complet normal, dar care în trecut ar fi fost mult mai dificil pentru mine.
În același timp, am învățat să privesc mai critic și informațiile despre anumite destinații. Este bine să ne informăm, desigur, dar am observat că uneori există o tendință de a exagera pericolele, fie în mass-media, fie chiar în unele conținuturi de călătorie. Senzaționalul vinde. Eu mi-am dorit mereu să arăt și cealaltă parte a poveștii, acea parte în care oamenii, cultura și experiențele reale sunt mult mai nuanțate decât stereotipurile.
Ce ai simțit atunci când ai plecat pentru prima dată singură într-o țară necunoscută? Frică? Entuziasm? Ce te-a făcut să nu renunți la planul tău?
Prima dată când am plecat complet singură a fost și prima mea călătorie în Africa subsahariană. Se întâmpla în toamna anului 2018, când am mers în Kenya pentru un internship din cadrul facultății. Eu am studiat asistență socială în Germania, iar practica urma să aibă loc într-un centru pentru copiii străzii dintr-un slum din Nairobi, într-un program de reabilitare.
Îmi amintesc că atunci când am ales destinația nu am analizat-o foarte mult. Am decis cam cu șase luni înainte și mi-am cumpărat biletul. Emoțiile au venit abia după. În primele zile după ce am ajuns acolo chiar am plâns și am avut momente în care am crezut că nu voi reuși. Deși știam că una dintre limbile oficiale este engleza, în viața de zi cu zi oamenii vorbeau foarte mult swahili, iar la început mă simțeam complet pierdută.
Primele zile au fost dificile până când am început să mă conectez cu oamenii de acolo și cu alți voluntari. În acel moment din viața mea treceam și printr-o relație care nu mai era sănătoasă și știam că trebuie să pun punct. Plecarea aceea atât de departe a fost, într-un fel, și o formă de curaj personal.
Dar acele trei luni m-au schimbat complet. La final, când a venit momentul să plec din Kenya, îmi amintesc că eram în taxi spre aeroport și plângeam pentru că nu voiam să plec.
În acea perioadă am început să călătoresc singură prin Africa de Est. Am mers pentru prima dată cu autobuze locale pe distanțe foarte lungi de 10, 15 sau chiar 17 ore prin Kenya, Uganda, Rwanda și Tanzania. De multe ori eram singura turistă din autobuz. Pentru mine, fiecare drum era o aventură și o lecție.
Privind înapoi, acea experiență a fost un punct major de cotitură. Dacă Barcelona a fost momentul în care am descoperit călătoriile low-budget, Kenya a fost călătoria care m-a „inițiat” cu adevărat în acest stil de viață. După acea experiență am început să călătoresc aproape exclusiv singură.
Când m-am întors acasă, mulți prieteni și cunoscuți mi-au spus că m-am schimbat mult. Cred că atunci am câștigat o încredere în mine pe care nu o mai avusesem până atunci.
Prima călătorie solo pentru Laura Ioana Isac, travelwith.lauri și lecția Kenya: momentul care i-a schimbat viața
Laura Ioana Isac (travelwith.lauri), când ai realizat pentru prima dată că poveștile tale au puterea de a schimba perspective și de a încuraja alte femei să plece singure la drum?
Cred că momentul în care am realizat cu adevărat impactul a fost în 2022. Atunci mi-am dat demisia pentru prima dată pentru a călători pe o perioadă mai lungă și am decis să fiu mult mai activă pe rețelele sociale. Tot atunci mi-am deschis și contul de TikTok, unde am început să postez în limba română. Până atunci postam mai ales în engleză pe Instagram.
Chiar și înainte primeam reacții foarte pozitive de la prieteni sau de la oameni care îmi urmăreau călătoriile. De multe ori, când mergeam în România sau vorbeam cu oameni aici în Germania, îmi spuneau: „Wow, Laura, ești atât de curajoasă”. Pentru mulți, faptul că alegeam destinații mai puțin turistice era surprinzător.
Dar momentul în care am înțeles cu adevărat că poveștile mele pot avea un impact a fost atunci când au început să apară mesajele de la femei care îmi spuneau că le inspiră ceea ce fac. Unele mi-au scris că, după ce au văzut videoclipurile mele, au prins curaj să călătorească singure sau să își planifice prima lor aventură.
De-a lungul anilor am primit foarte multe astfel de mesaje și, de fiecare dată, mă emoționează. Atunci realizez că ceea ce fac are sens.
În același timp, nu încerc doar să promovez călătoriile în locuri mai puțin turistice, ci și să arăt cum este să călătorești singură ca femeie. În mediul online românesc am observat că multe conturi de travel sunt cupluri sau bărbați care călătoresc. Mă bucur să văd că apar din ce în ce mai multe femei care fac solo travel, dar încă există mult loc pentru această perspectivă.
Pentru mine este important să transmit că și noi, femeile, putem face aceste lucruri. Poate uneori este puțin mai dificil și trebuie să fim mai precaute, dar nu este imposibil. Iar călătoriile nu înseamnă doar să descoperim alte culturi, ci și să ne descoperim pe noi înșine.
Cred că dincolo de zona de confort începe cu adevărat viața, acolo apar schimbările, acolo învățăm cel mai mult despre lume și despre oameni. În călătorii intrăm în contact cu persoane din medii complet diferite, cu alte valori, alte religii, alte limbi. Iar asta ne schimbă perspectiva.
De asemenea, încerc să arăt și cealaltă parte a poveștii despre anumite locuri. De multe ori, imaginea pe care o avem despre unele țări este construită din stereotipuri sau din ceea ce vedem în mass-media. Prin experiențele mele vreau să arăt că realitatea este adesea mult mai nuanțată.
După această etapă, urmează o revenire în Europa „ca să te odihnești”. Ce înseamnă pentru tine odihna? Este ea fizică, psihică sau mai degrabă o recalibrare înainte de următoarea aventură?
Pentru mine, odihna înseamnă atât una fizică, cât și una psihică și emoțională. Modul în care călătoresc eu este foarte diferit de ideea clasică de vacanță. Nu merg într-un loc unde sunt așteptată la aeroport de un taxi, stau într-un resort all-inclusive și mă relaxez pe un șezlong la plajă. Desigur, există și momente de liniște, dar, în general, călătoriile mele sunt foarte intense.
Încerc mereu să am o experiență cât mai autentică și să mă conectez cu locul. De aceea aleg foarte des să stau la localnici. În ultima mea călătorie, de exemplu, am fost cinci zile în Tunisia și șaisprezece zile în Irak. Am petrecut doar două nopți într-un hostel și una într-un hotel. În rest am stat la localnici, fie prin Couchsurfing, fie la familii la care am ajuns prin recomandări.
Acest mod de a călători îmi oferă o perspectivă complet diferită asupra locurilor. Pot vedea cum arată viața de zi cu zi, pot împărți mesele cu oamenii, pot înțelege mai bine cultura și ospitalitatea lor. Sunt experiențe pe care nu le-ai avea dacă ai sta doar într-un hotel.
Dar, în același timp, acest stil de călătorie este foarte intens. În fiecare zi sunt multe impresii, întâlniri și conversații noi. Uneori nici nu ai timp să procesezi tot ceea ce trăiești. În multe situații dorm foarte puțin. De exemplu, în Irak am călătorit și în timpul Ramadanului, când viața socială începe foarte târziu seara.
Pe lângă asta, mereu trebuie să îmi organizez singură totul: transportul, traseele, cazările. Nu călătoresc cu tururi sau ghizi. Iar uneori apar și situații neașteptate, cum a fost momentul în care spațiul aerian s-a închis și a trebuit să găsesc rapid o soluție pentru a traversa țara.
De aceea, când revin în Europa, simt nevoia de un moment de recalibrare. Este timpul în care pot să încetinesc ritmul, să îmi văd prietenii, să procesez toate experiențele și să îmi organizez materialele. Chiar dacă încerc uneori să editez și să postez în timpul călătoriilor, este foarte greu când ești mereu în mișcare.
Pentru mine, această perioadă de „odihnă” este, de fapt, o pauză necesară pentru a integra tot ceea ce am trăit și pentru a mă pregăti pentru următoarea aventură.
Când planurile se schimbă pe drum pentru Laura Ioana Isac, travelwith.lauri: provocări și improvizații în Irak și Mauritania
Laura Ioana Isac (travelwith.lauri), ai vizitat locuri greu accesibile și zone considerate „off-the-beaten-path”. Care a fost cea mai mare provocare logistică pe care ai întâmpinat-o și cum ai reușit să o gestionezi?
Am întâmpinat astfel de provocări de câteva ori, dar cel mai dificil a fost în Mauritania și în Irak.
Prima a fost la granița dintre Senegal și Mauritania. Pentru a trece frontiera trebuia să traversăm câțiva kilometri cu o barcă, iar acolo există multă corupție. Mi s-a cerut un preț foarte mare, aproape cât plătisem pentru zece ore de autobuz până acolo. Am refuzat politicos, dar ferm, și am întins suma pe care știam că o plătesc de obicei localnicii. După câteva minute de negocieri au acceptat.
Când am ajuns însă pe partea mauritană, am aflat că persoana responsabilă pentru vize plecase deja acasă. Cum încă aveam semnal telefonic din Senegal, am reușit să contactez un prieten, iar după aproximativ douăzeci de minute a apărut cineva care a rezolvat situația.
Tot în Mauritania am făcut o experiență foarte neobișnuită: am călătorit cu trenul care transportă minereu de fier prin deșertul Sahara. Am ajuns în Choum, un mic sat în deșert, unde am întâlnit o familie de localnici care făcea această călătorie din necesitate, nu pentru aventură sau pentru un „bucket list”, așa cum fac mulți turiști.
În seara aceea trenul nu a mai venit. Localnicii nu vorbeau prea bine engleză, iar eu mă pregăteam deja să dorm afară. La un moment dat au venit câțiva oameni care au tradus cu Google Translate și ne-au spus că bărbații vor rămâne cu bagajele, iar femeile și copiii să meargă cu ei. Mi-am ascultat instinctul, care nu îmi spunea că ar fi un pericol, și am decis să am încredere. Am dormit în grădina unor localnici până când ne-am putut continua călătoria.
A doua zi am urcat în tren și am petrecut aproximativ 13 ore într-un vagon deschis plin cu minereu de fier, traversând deșertul Sahara alături de acea familie și de bagajele lor.
A alta provocare mai complexă a fost însă în Irak. A trebuit să fac față închiderii spațiului aerian și să traversez aproximativ 800 de kilometri prin țară, combinând două zboruri și multiple curse cu mașina. Am fost foarte obosită, dar am reușit să rămân calmă și organizată. M-am folosit de toate contactele pe care le aveam, grupuri locale de Facebook, recomandări de la prieteni, ghizi locali și am întrebat alți călători cum au gestionat situații similare.
Am învățat că, în astfel de momente, cea mai importantă prioritate este siguranța. Tot restul oboseala, pierderea de bani sau planuri compromise poate fi reparat ulterior. Dacă reușești să rămâi calmă și să găsești rapid soluții, lucrurile se rezolvă mult mai ușor.
Există o experiență—bună sau rea—care ți-a schimbat fundamental modul în care privești lumea sau oamenii?
Cele mai puternice experiențe pentru mine au fost, fără îndoială, cele frumoase. Ele m-au marcat mult mai profund decât experiențele negative, pentru că am învățat să nu generalizez: oameni buni și răi există peste tot.
Am descoperit, de multe ori, că locurile despre care lumea îmi spunea să fiu precaută, țări din Sudul Global, țări musulmane, considerate „periculoase” pentru femei s-au dovedit a fi locuri în care m-am simțit extrem de bine primită. Am fost invitată în casele oamenilor, mi s-a oferit mâncare și un loc unde să dorm. Pe stradă, oamenii mă întrebau mereu dacă am unde să stau și refuzau să mă lase să plătesc pentru lucruri simple, precum apă sau ceai.
Au fost momente incredibile: în Tadjikistan am fost invitată la o nuntă de către un călător întâlnit în avion, iar în Irak, cineva m-a invitat la o nuntă exact când am ajuns acolo, pentru că ne cunoșteam din mediul online. Această ospitalitate, generozitate și bunătate te marchează profund. Te fac să fii mai atentă la oameni, mai pozitivă și mai deschisă.
Călătoriile m-au învățat să nu fiu orientată doar către probleme, ci să fiu orientată către soluții. M-au făcut să privesc oamenii cu alți ochi și să încerc, atunci când pot, să întorc și eu această bunătate înapoi.
În același timp, călătoriile m-au învățat să privesc lumea mai critic. Am observat că multe informații sunt prezentate superficial, dintr-o perspectivă eurocentrică, și că ceea ce pare „bun” sau „rău” este adesea o construcție influențată de interese geopolitice. Această perspectivă m-a făcut mai curioasă despre istorie, politică și modul în care conflictele și deciziile globale afectează oameni reali.
Astfel, călătoriile nu doar că mi-au oferit experiențe memorabile și întâlniri cu oameni extraordinari, ci mi-au schimbat fundamental felul în care văd lumea și cum înțeleg relațiile dintre oameni și culturi.
Solo travel ca femeie pentru Laura Ioana Isac, travelwith.lauri: frică, curaj și mesajele care au inspirat alte călătoare
Laura Ioana Isac (travelwith.lauri), care este cel mai frumos lucru pe care l-ai învățat de la o comunitate locală, în oricare dintre cele peste 90 de țări?
Un lucru care m-a impresionat foarte mult în mai multe locuri din lume este importanța familiei și a comunității. De exemplu, în sudul Turciei am stat la o familie de kurzi care locuia într-o casă cu șase etaje, iar fiecare etaj aparținea unui membru al familiei. Trăiau aproape unii de alții, dar fiecare avea spațiul lui.
Am văzut ceva similar și în Maroc, unde multe familii locuiesc în case cu două sau trei etaje, în care trăiesc împreună mai multe generații. În Irak mi-au spus că, de multe ori, unul dintre frați sau una dintre surori rămâne cu părinții chiar și după ce se căsătorește, iar dacă unul dintre părinți moare, celălalt nu este lăsat niciodată singur.
Pentru mine a fost o lecție frumoasă despre grijă, responsabilitate și despre cât de important este sentimentul de apartenență. În multe societăți occidentale independența este foarte valorizată, dar în aceste comunități am văzut cât de multă forță există în ideea de a rămâne aproape unii de alții și de a avea mereu pe cineva alături.
Laura Ioana Isac (travelwith.lauri), care este locul (sau poate locurile) unde vrei să te întorci? Poate chiar există vreun loc unde ai vrea să te muți definitiv?
Am vizitat 94 de țări, unele de mai multe ori. De exemplu, Maroc de trei ori, Kenya de patru ori, Tanzania de două ori, și câteva țări europene de mai multe ori. Încerc să fac mereu un mix între destinații noi și locurile în care m-am simțit foarte conectată și „acasă”.
Un astfel de loc este Kenya. A fost punctul de cotitură pentru călătoriile mele solo și m-a învățat cum pot să fiu singură și fericită. Acolo m-am simțit adesea mai „acasă” decât în Germania, pentru că oamenii sunt extrem de deschiși și sociabili, iar conexiunea cu localnicii este foarte ușor de stabilit.
Cipru este un alt loc care mi-a plăcut mult, însă sunt conștientă că există diferența dintre a călători și a trăi permanent undeva. Nu există țara perfectă: îmi lipsesc multe lucruri din România, dar acolo ar fi mai dificil din punct de vedere financiar. În Germania pot economisi mai mult pentru călătorii, iar jobul meu de asistent social îmi oferă stabilitate, lucru pe care nu l-aș avea în toate țările în care aș vrea să mă mut.
Sunt mereu flexibilă și deschisă să încerc locuri noi, însă mă ghidez și după realitate: costuri, sistem social, posibilități de muncă și viață de zi cu zi. Nu m-aș vedea trăind permanent în Germania, dar pot spune că îmi place să fiu flexibilă și să explorez continuu locuri unde mă simt bine, conectată și inspirată.
Citește și: Un profesor de matematică. O fostă kinetoterapeută. O fetiță îndrăgostită de călătorii. Și viața văzută din „dubi”. Eco on wheels: „Dacă alții, înaintea noastră, au trăit cu puțin, putem și noi. E vorba doar de alegere”
Cum îți influențează ritmul călătoriilor relațiile personale — familie, prieteni, conexiuni pe care le creezi temporar în alte țări?
Călătoriile au un impact diferit asupra prieteniilor și relațiilor romantice. În ceea ce privește prietenii, chiar dacă mulți dintre ei s-au stabilit, s-au căsătorit sau au copii și timpul pentru întâlniri este mai limitat, menținerea legăturii este mai ușoară datorită mediului online. Chiar dacă lipsesc mai mult timp, dorul de ei există, însă faptul că călătoresc singură nu înseamnă că nu mă conectez cu oamenii.
Dimpotrivă, am legat prietenii deosebite în timpul călătoriilor. De exemplu, am cunoscut o prietenă în Kenya, care locuiește acum în Austria, și o fată din New York într-un hostel în India, pe care am vizitat-o doi ani mai târziu. În Senegal am întâlnit doua fete din Algeria, care mi-au trimis o invitație să vizitez tara si mi-au oferit cazare câteva luni mai târziu. Astfel de experiențe m-au făcut să realizez că poți construi relații profunde, chiar și la distanță sau pe termen scurt.
În schimb, conexiunile romantice sunt mult mai complicate. Stilul meu de viață este foarte mobil, iar faptul că schimb mereu locurile și călătoresc pe termen lung face dificilă construirea unei relații stabile. Chiar dacă am întâlnit persoane cu care a existat chimie, adesea diferențele logistice sau stilul de viață diferit au făcut imposibilă continuarea.
Am învățat că, dacă vreau să prioritizez o relație romantică, trebuie să ajustez felul în care călătoresc, să creez mai multă stabilitate și să accept că șansele de a găsi pe cineva cu aceeași lungime de undă sunt rare. Relațiile romantice necesită compatibilitate, chimie și disponibilitate, iar pentru un nomad ca mine, aceste condiții sunt mai greu de realizat.
Când călătorești solo atât de mult timp, singurătatea devine uneori companion inevitabil. Cum gestionezi momentele în care „drumul” se simte greu?
Încerc să văd mereu partea plină a paharului. Mulți cred că a călători singur înseamnă singurătate, dar eu am descoperit exact contrariul: atunci când călătorești singură, te conectezi mult mai ușor cu oamenii decât atunci când ești cu cineva. Șansele de a lega prietenii sunt mult mai mari.
Exista chiar și momente în care îmi doresc să fiu singură. Bateria socială scade, iar aceste momente de solitudine sunt necesare și sănătoase. Îi recomand oricui să încerce: mergi singur la o plimbare, vizitează un loc sau chiar relaxează-te pe plajă doar cu gândurile tale.
Pe de altă parte, fiind o persoană sociabilă, îmi este ușor să cunosc oameni, atât locali, cât și alți călători. În hosteluri sau prin aplicații de conectare între călători, leg legături rapid. Chiar și pe stradă, interacțiunile simple se transformă adesea în prietenii.
Când apar momente mai dificile, încerc să citesc, să vorbesc cu o prietenă sau să găsesc mici ritualuri care să mă ajute să trec peste. Astfel, singurătatea devine mai degrabă un timp pentru reflecție și odihnă, decât un sentiment de izolare.
Ce înseamnă „acasă” pentru un globetrotter ca Laura Ioana Isac, travelwith.lauri: între libertate, comunitate și dorul de oameni
Laura Ioana Isac (travelwith.lauri), ai dezvoltat un set puternic de principii privind călătoriile cu buget redus. Care este una dintre strategiile tale esențiale?
Există un mit că a călători este scump, dar în realitate, astăzi este mult mai accesibil. Transporturile sunt mai ieftine, biletele de avion flexibile pot costa chiar și 50 de euro, iar dacă ești flexibil cu datele și aeroporturile, poți să-ți creezi călătorii foarte avantajoase.
Dacă nu pui preț prea mare pe confort, există și variante gratuite sau foarte ieftine de cazare: la localnici prin Couchsurfing, în hosteluri sau camere împărțite cu alți călători. De exemplu, într-un hostel din Maroc am împărțit o cameră cu o fată din Argentina și am plătit aproape la fel ca pentru un pat intr-o camera de hostel.
Folosesc transportul public, mănânc unde mănâncă localnicii și, din când în când, fac și hitchhiking. În unele țări, nivelul de trai mai scăzut și ospitalitatea oamenilor fac călătoria chiar mai accesibilă:poți găsi hosteluri cu 5 euro sau camere private cu 10 dolari.
Principiul meu esențial este că bugetul redus nu înseamnă compromisuri majore la experiență: trebuie doar să fii flexibil, să cauți alternative și să fii deschis catre generozitatea localnicilor.
Cum arată pentru tine „acasă”, Laura Ioana Isac (travelwith.lauri)? Este un loc, o stare, un ritual sau o colecție de momente?
Pentru mine, „acasă” nu este doar un loc fizic. Mi-am făcut un tatuaj cu un joc de cuvinte — „ (t)here”, care se poate citi „here and there”, adică „aici și acolo”. Cu călătoriile am realizat că inima mea este aici, în locul în care trăiesc acum, dar și în bucăți în diferite colțuri ale lumii. Am lăsat acolo prieteni, experiențe și amintiri, am simțit apartenență și am fost primită cu căldură în multe locuri.
Astfel, „acasă” pentru mine înseamnă mai multe lucruri simultan. Este locul unde m-am născut și am copilărit, unde am prieteni apropiați, dar și spațiile din lume unde m-am simțit conectată, inspirată și acasă în inimă. În acest sens, „acasă” nu se reduce la o țară sau un oraș ci este o colecție de momente, de oameni și de locuri care mi-au format experiența de viață.
Laura Ioana Isac (travelwith.lauri), ce mecanisme sau strategii te ajută să faci posibil acest stil de viață și să călătorești atât de mult?
Călătoriile mele nu au apărut dintr-un impuls, ci au fost mereu planificate și integrate în stilul meu de viață. Am început să călătoresc mai mult în perioada în care aveam un job part-time și exploram mai ales Europa și Balcanii. Distanțele sunt mici, iar dacă ai flexibilitate poți găsi zboruri foarte ieftine, uneori chiar sub 50 de euro dus-întors. De multe ori plecam în weekenduri prelungite sau în perioade scurte libere.
În timpul studiilor foloseam vacanțele lungi, de vară sau de iarnă, pentru a călători. Uneori renunțam la joburi temporare pentru acele luni, știind că atunci când mă întorc pot găsi altul. Pentru mine a existat mereu această dilemă: fie ai bani și nu ai timp, fie ai timp și nu ai bani. De două ori mi-am dat demisia pentru a putea călători mai mult, dar aceste decizii au fost gândite și planificate cu ani înainte.
Un rol important îl are și stilul meu de viață. Am încercat mereu să trăiesc mai simplu pentru a putea investi în experiențe: am locuit o perioadă cu părinții mei sau în apartamente împărțite, nu am rate la bancă, masina și evit cheltuielile inutile. În felul acesta pot pune bani deoparte pentru călătorii.
Chiar și atunci când am avut un job full-time, încercam să folosesc concediile cât mai eficient, combinând zilele libere cu sărbători pentru a avea perioade mai lungi. Așa am reușit, de exemplu, într-un concediu de trei săptămâni să vizitez Kenya, Zambia, Malawi și Botswana.
În ceea ce privește destinațiile, încerc să rămân flexibilă. De multe ori spun că las destinațiile să mă aleagă pe mine. Dacă ești fixat pe un loc și pe o perioadă exactă, călătoria poate deveni scumpă, dar dacă ai flexibilitate apar mereu oportunități.
Iar motivația vine chiar din călătorii. Pe drum simt că sunt cea mai autentică versiune a mea și tocmai de aceea știu că acest stil de viață merită fiecare compromis.
Laura Ioana Isac (travelwith.lauri), dacă ai scrie o scrisoare către tine însăți, cea de dinainte de prima plecare, care ar fi singurul adevăr pe care ai vrea să-l știi atunci despre drumul ce urma să vină?
I-aș spune că îi va fi frică, dar că frica este, de multe ori, doar în mintea noastră. Și că tocmai încercând va descoperi că poate depăși mult mai multe temeri decât își imaginează.
Probabil că vor fi și oameni în jur care vor încerca să o descurajeze și să o convingă să urmeze drumul deja bătut: o viață „clasică”, cu pași previzibili. Dar i-aș spune să își asculte inima și să își urmeze propriul drum, pentru că acolo va găsi fericirea.
Pe parcurs va întâlni oameni extraordinari, va descoperi multă bunătate și va înțelege că există și o altă poveste despre lume decât cea pe care o auzim adesea. Toate aceste experiențe o vor face să își dorească să împărtășească mai departe ceea ce vede și trăiește.
Vor exista și momente dificile: clipe de singurătate sau de neînțelegere. Dar, privind înapoi, va ști că și-a urmat visele și că a trăit exact viața pe care și-a dorit-o.
Iar asta schimbă un om profund. Și poate cel mai frumos lucru este că, uneori, planurile se schimbă dar tocmai asta face aventura atât de frumoasă.
