Drumul Andrei Ion de la un job part-time și un vis la o carieră de 20 de ani în private banking, responsabilă acum și de coordonarea Direcției de Planificare Financiară Personală în Raiffeisen Bank - LIFE.ro
Mergi la conținut
Conversații 1:1 susținute de

Cu o experiență vastă și o pasiune evidentă pentru domeniul financiar, Andra Ion, Director Executiv Planificare Financiară Personală la Raiffeisen Bank România, ne-a dezvăluit secretele din spatele succesului celei mai bune bănci din țara noastră pentru servicii de Private Banking, așa cum a fost desemnată la evenimentul Euromoney Global Private Banking Awards 2024.

Am vorbit cu Andra Ion despre elementele cheie care fac diferența în serviciile oferite de Raiffeisen Bank, precum abordarea personalizată, diversitatea universului investițional și organizarea de evenimente tematice. Cu o echipă de peste 15 bancheri personali specializați, Raiffeisen Bank reușește să ofere clienților săi experiențe unice și soluții la cele mai înalte standarde. Interviul ne oferă o perspectivă clară asupra uneia dintre cele mai prestigioase instituții financiare din România și a filosofiei care stă la baza excelenței în private banking.

Raiffeisen Bank a fost desemnată cea mai bună bancă din România pentru servicii de Private Banking în cadrul Euromoney Global Private Banking. Cu ce se diferențiază serviciile de private banking de la Raiffeisen Bank față de cele ale competitorilor de pe piața de la noi?

Raiffeisen Bank oferă servicii de private banking de peste 13 ani în România și ne mândrim că suntem  una dintre băncile cu cea mai mare istorie locală în oferirea acestui serviciu. În toți acești ani, Raiffeisen Private Banking a primit multiple premii, de la prestigioase publicații internaționale, care au recunoscut constant calitatea serviciilor noastre oferite în România clienților de private banking. 

Mediul financiar este unul extrem de competitiv, cu atât mai mult pe acest segment aparte unde experiențele și așteptările clienților sunt la cele mai înalte standarde, iar ceea ce noi oferim ne poziționează în elita serviciilor de private banking. Ne onorează recunoașterea venită din partea Euromoney pentru că este o reconfirmare a excelenței serviciilor noastre. 

Abordarea personalizată prin intermediul unei echipe de bancheri personali specializați în investiții, organizarea de evenimente tematice și diversitatea universului investițional sunt trei dintre elementele cheie care, la ora actuală, credem că ne diferențiază și ne poziționează ca lideri în industria financiară din România, dar și ca parteneri pe termen lung pentru clienții noștri.

Raiffeisen Bank
Drumul Andrei Ion de la un job part-time și un vis la o carieră de 20 de ani în private banking

Cât de mare este echipa Raiffeisen Private Banking?

În acest moment, avem în echipa Private Banking peste 15 bancheri personali, cu expertiză variată dar foarte relevantă pentru acest segment de business: trezorerie, piețe de capital, asset management, retail, și bineînțeles, profesioniști cu multă experiență în private banking. 

Având în vedere complexitatea unui job în private banking, faptul că avem experți valoroși alături de noi, care la rândul lor au experiențe anterioare diferite, ne ajută să învățăm continuu unii de la alții și să creștem constant valoarea echipei per ansamblu.

Totodată, este importat să precizez că suntem prezenți nu doar în București, ci și în orașele mari din țară, pentru a putea fi cât mai aproape de toți clienții noștri de private banking.

Care sunt cele mai apreciate servicii de private banking pe care le oferă Raiffeisen Bank?

Echipa noastră de bancheri personali are o abordare personalizată și acest lucru este extrem de apreciat de către clienți. Avem colegi foarte bine pregătiți să ofere soluții la cele mai înalte standarde clienților noștri. Echipa de bancheri personali, specializați în investiții, este mereu la curent cu privire la evenimentele din piețele financiare și asistă clienții în construirea și implementarea unui plan financiar, pornind de la nevoile și obiectivele acestora. Toți membrii echipei de bancheri personali au un nivel ridicat de cunoștințe și o experiență îndelungată în investiții și sunt certificați în calitate de consultanți în investiții.

Clienții apreciază că le suntem aproape și le oferim acces la cele mai noi tendințe și evoluții din piețele financiare, prin intermediul unor webinarii interactive, buletine informative lunar, dar mai ales prin intermediul evenimentelor pe care le găzduim. Anul trecut, de pildă, am lansat un concept nou de evenimente tematice variate (piețe financiare, macroeconomie, artă, fiscalitate, imobiliare, industria auto, etc) – “Business Club Events by Raiffeisen Private Banking” – o platformă de socializare și informare, dezvoltată intern și dedicată exclusiv clienților noștri de private banking. Conceptul, care s-a bucurat de un real succes în comunitatea clienților noștri, îl organizăm în colaborare cu specialiști din cadrul Grupului Raiffeisen și în parteneriat cu reprezentanții unor industrii cheie ale economiei romanești. Prin informațiile actuale despre realitățile și tendințele economiei, ale piețelor financiare și diferitelor industrii, sprijinim clienții în luarea deciziilor de investiții, derularea afacerilor proprii sau dezvoltarea unor afaceri noi.

Suntem deschiși la tot ce este nou, ne menținem apetența pentru inovație și ne adaptăm în permanență universul investițional, atenți la nevoile clienților și la contextul de piață, aflate într-o continuă dinamică. Toate acestea sunt detalii care contează și ne poziționează în elita bankingului. 

Andra Ion: „Un bun profesionist, cu un set corect de valori, va oferi mereu cele mai bune servicii, indiferent de domeniul de activitate”

Care este sfatul tău pentru cei care se gândesc la ce servicii de private banking să apeleze? Și de ce să le aleagă pe cele de la Raiffeisen Bank?

În peste 20 de ani de experiență în Private Banking, mi-am pus de multe ori această întrebare, din dorința constantă de a le oferi clienților un serviciu actual, relevant și valoros.

Din punctul meu de vedere, cel mai important criteriu este experiența și expertiza echipei de private banking. A întregii echipe, nu doar a unora dintre membrii ei. De ce? Pentru că dacă aș fi client de private banking, în primul rând aș vrea să am confortul că sunt pe mâinile cele mai bune, că discut cu experți care înțeleg toate riscurile și oportunitățile piețelor financiare și care pot să mi le explice astfel încât să iau decizii avizate. Și apoi, că indiferent cu cine discut din echipă, calitatea serviciilor și a cunoștințelor este unitară. 

Un bun profesionist, cu un set corect de valori, va oferi mereu cele mai bune servicii, indiferent de domeniul de activitate. 

Iar clienții de private banking au construit la rândul lor companii, au crescut și coordonat echipe, sunt experți în domeniile lor de activitate. Acești clienți știu exact ce așteptări au de la un consilier în private banking – vor un partener de încredere, un expert in domeniul administrării averilor. Este ceea ce noi construim an de an, de peste 13 ani, în Raiffeisen Private Banking.

Citește și: A început cu „Bună ziua” și „Mulțumesc”, dar spune că în curând o să vorbească fluent în română. Cine este Zdenek Romanek, CEO-ul Raiffeisen Bank România

Îți propun să ne întoarcem puțin în timp. Cum ai ajuns să lucrezi în domeniul bancar?

În timp ce eram studentă la ASE, chiar la Finanțe-Bănci, după mai multe job-uri part-time încă din anul 1, în anul 3 am avut șansa să mă angajez, tot part time, într-o bancă. Fiind înăuntrul organizației, în paralel cu job-ul și facultatea, am avut suficient de multă ‘nebunie’ încât să îmi fac timp și de sesiuni de practică în mai multe departamente din bancă, să am o imagine cât mai bună de ansamblu. Mi-a fost mai ușor apoi să îmi imaginez care este „my wildest dream” când vine vorba de „my dream job” într-o bancă. Și aveam două direcții în minte: trezorerie și private banking. Cu prima ocazie cu care au fost deschise poziții la una dintre ele, am aplicat. Prima a fost în trezorerie, unde am fost refuzată. A fost primul și, sper eu, ultimul refuz de job primit vreodată 😃.

La scurt timp am obținut însă un post de junior în departamentul Private Banking, după un stagiu de practică de aproximativ 6 luni. Cred că obținerea acestui job a fost unul dintre cele mai fericite momente profesionale de-a lungul carierei mele. Eram în anul 4 la ASE, chiar înainte de susținerea licenței. Și eram, probabil, printre primii 5 angajați din România în acest domeniu de activitate.

Ai știut mereu că acesta este drumul tău profesional… ce visai în copilărie?

Când eram mică, sigur nu. Voiam sa fiu doctoriță, inspirată fiind de bunica mea asistentă medicală. Apoi în liceu, am știut că vreau să intru la ASE, la Finanțe – Bănci.  De ce? Probabil pentru că pe vremea aceea la ASE Finanțe – Bănci se intra cel mai greu dintre toate universitățile, erau cei mai mulți candidați pe loc. 

Andra Ion
Andra Ion, Director Executiv Planificare Financiară Personală la Raiffeisen Bank România

De ce Raiffeisen Bank… cum arată drumul tău către coordonarea Direcției de Planificare Financiară Personală?

Drumul meu în sistemul bancar a început de la o ambiție, un job part-time și un vis. Am avut toate rolurile din cadrul unui departament private banking, în ultimii 20 ani: de la consilier la business development, investment specialist. Apoi am crescut, format și coordonat echipe, am lansat noi departamente de private banking în mai multe bănci, am preluat și reorganizat echipe mature și le-am crescut la nivelul următor. Am avut mult noroc să întâlnesc oameni care au crezut în mine și au contribuit la formarea mea ca profesionist.

Raiffeisen Bank pentru mine înseamnă jumătate din acești 20 de ani, de la lansarea Private Banking în 2011, creșterea și consolidarea segmentului timp de 8 ani, pe parcursul cărora am primit multiple recunoașteri internaționale și multe satisfacții profesionale și personale alături de oameni minunați cu care am crescut și m-am dezvoltat până la preluarea noului rol. În prezent, sunt Director Executiv Planificare Financiară Personală și în sfera mea de responsabilități intră nu numai Private Banking, dar și segmentul Affluent, cât și strategia și dezvoltarea planificării financiare personale adresată clienților retail, alături de alte arii de activitate în cadrul băncii. 

Călătoria mea profesională înseamnă, în primul rând, oameni minunați de la care am învățat mult, oameni alături de care ‘am crescut’ profesional, oameni faini cu care mi-a făcut plăcere să fac echipe în alte organizații. 

Andra Ion: „Am investit primii bani din primul salariu în fonduri de investiții, 100% acțiuni românești”

Care și cum a fost prima sumă investită de tine?

Țin minte și acum. Eram în anul 4 de facultate, junior private banking și mă uitam cu deplină admirație la cei 2 colegi ai mei din departament. Am investit primii bani din primul salariu în fonduri de investiții, 100% acțiuni românești. Apoi am investit direct pe BVB, în acțiuni. Eram tânără, înțelegeam cum funcționează piața de capital și riscurile asociate unei investiții în acțiuni, iar orizontul meu de timp pentru portofoliul pe care atunci am început să îl construiesc, era lung.

De atunci, am rămas aproape de piața de capital, am investit constant și continuu. Acum, din lipsa timpului, prefer să investesc în fonduri de investiții, care sunt de altfel administrate la rândul lor de profesioniști. Am, astfel, confortul că un specialist ia cele bune decizii pentru mine, eu economisesc timp, iar economiile mele sunt puse la lucru

Care este acea primă lecție financiară pe care ai primit-o? De la cine și în ce context?

Prima lecție financiară am primit-o de la bunica mea, care mi-a repetat constant cât este de important să fii independent financiar. Și că primul pas este să înveți, să poți să înțelegi mai bine oportunitățile. Pentru că apoi vei putea să planifici și să iei decizii, să te ții de plan, să fii disciplinat.

Asta înseamnă pentru mine astăzi Planificare Financiară și șansa să devii independent financiar, deci mai încrezător în tine și în viitor. Iată că, acum, dau un nume lecțiilor primite când eram mică.

Acest comportament l-am observat și la majoritatea clienților de private banking în toți acești ani.

Andra Ion
Andra Ion, Director Executiv Planificare Financiară Personală la Raiffeisen Bank România

Andra Ion: „Prima lecție financiară am primit-o de la bunica mea, care mi-a repetat constant cât este de important să fii independent financiar”

Ce faci atunci când nu ești la birou? Ce hobby-uri ai?

Când nu sunt la birou petrec timp cu familia mea și cu prietenii apropiați. Citesc beletristică contemporană, călătoresc cât de mult îmi permite timpul și mereu mă ocup eu de organizare pentru că îmi face plăcere și mă relaxează. 

Recomandă-ne, te rog, o carte și un film…

Carte – „O viață măruntă” de Hanya Yanagihara. De altfel, toate cărțile acestei tinere scriitoare sunt, pentru mine cel puțin, foarte bune. Și orice carte semnată de Fredrik Backman. 

Film – recent am văzut și mi-a plăcut mult „One day”. Altfel, sunt mai degrabă omul cărților decât omul filmelor 😃

Dacă ai putea organiza o cină la care să inviți 3 oameni (trecut, prezent, viitor) pe cine ai alege? Și ce ai discuta cu ei?

Astrid Lindgren, Hanya Yanagihara, viitoarea doamnă/ domnișoară câștigătoare a Premiului Nobel pentru literatură. Ce aș discuta? Mai mult ca sigur, despre idei creative, idei geniale, viziune, curaj, sacrificii și alegeri în viață.

Citește și: „Cred că uneori femeile își pun singure obstacole, așteptând să fie 120% pregătite pentru a face un pas în față” – Alina Rus, Vice-Președinte & CFO Raiffeisen Bank România

Și, ultima întrebare, ce le-ai spus colegilor tăi atunci când ați primit premiul pentru cea mai bună bancă din România pentru servicii de Private Banking în cadrul Euromoney Global Private Banking?

Le-am mulțumit pentru dedicația, pasiunea și efortul pe care le pun în activitatea de fiecare zi. Îi admir pentru dorința continuă de învățare deoarece aceasta este mare parte din cheia succesului nostru ca echipă!

Share this article

Pe aceeași temă

Citește mai multe


Creșterea taxelor | Ce se întâmplă cu banii de pensii ai românilor și cu investițiile la bursă
Cu investiții totale de 23,5 mld. lei pe bursă – adică aproape un sfert din banii de pensii private ai românilor – fo...
Creșterea taxelor | Biriș pune punctul pe ”i”: Pierdem miliarde din PNRR sau supărăm mediul de afaceri?
Pus în fața unui deficit bugetar scăpat de sub control, Guvernul României are în prezent de ales: crește impozitele ș...
Cum se simte oboseala cauzată de cancer. Apare aproape în toate tipurile de neoplasme avansate
Cum se simte oboseala de la cancer? Oboseala este un simptom comun al cancerelor avansate, însă acest tip de oboseală...
Asociația Caritas Alba Iulia, despre reforma sistemului de asistență socială: Serviciul social nu e muzeu
Asociația Caritas Alba Iulia, despre reforma sistemului de asistență socială: Serviciul social nu e muzeu Sectorul fu...
Animalul de companie are o respirație urât mirositoare? Iată câteva cauze
Nimic nu se compară cu afecțiunea câinelui, cu excepția cazului în care animalul de companie are un caz grav de halit...
Cum dansează pe manele mireasa lui Oțil și nașa Roxana Ionescu. Ramona Olaru și Diana Munteanu, campioane și ele
Dani Oțil și Gabriela Prisăcariu au făcut cununia religioasă duminică, 30 iulie, la 2 ani de când au devenit soț și s...
Spune-le și altora