Fericirea ne face să râdem sau râsul ne face să fim fericiţi? - LIFE.ro

Căutare

Share this article

O să încep cu o întrebare indiscretă – când e ultima dată când ai râs de unul singur? Sau fără motiv? Da, sigur că ştiu ce se spune despre oamenii care râd de unii singuri – nebuni de-a dreptul, nu-i aşa? Dar oare aşa să stea lucrurile? Să fie cu rost să râzi doar dacă eşti fericit? Şi, pe principiul oul ori găina, avem nevoie de fericire pentru a râde sau râsul ne face fericiţi?

Ei bine, nu ştiu dacă ştiaţi dar există o formă de yoga care se bazează pe râs. Se foloseşte în special de aspectul contagios al râsului şi promovează auto-stimularea râsului şi exersarea lui în grup pentru a ajunge la hohote de râs autentic. Asta ne spune că (cel puţin unii dintre) strămoşii noştri se prinseseră de valoarea unui hohot de râs din toată inima. Ştiinţa de azi confirmă şi ea că o porţie de râs ne oxigenează creierul, ne relaxează şi eliberează endorfine. Implicit, de vreme ce scade hormonii de stres, contribuie la stimularea sistemului imunitar.

Întrebarea e cum trecem peste tabuul reprezentat de credinţa conform căreia un om normal la cap are nevoie de motive, adică nu poate râde de capul lui, fără motiv. Primul pas e o schimbare de perspectivă. Aceea în care trecem de la a aştepta să ai un motiv pentru a râde la a căuta un motiv de râs. Îmi amintesc de o discuţie din cabinet – „De ce nu zâmbeşti mai mult?”, am întrebat eu? „E nevoie de o viaţă fericită pentru a zâmbi”, a fost răspunsul. Clienta a primit ca temă un exerciţiu simplu – avea de mers prin casă, 15 minute/zi, cu un creion între dinţi. O săptămână mai târziu a venit cu constatarea că timp de aproape o oră după exerciţiu se simţea mai relaxată şi zâmbea mai mult. Concluzia a fost inerentă – pentru a zâmbi mai mult, nu ai nevoie de o viaţă fericită, ci ajunge să ţii un creion între dinţi. Dincolo de explicaţia ştiinţifică a rezultatului exerciţiului (pentru că există una) morala este cred eu că tocmai atunci când viaţa nu te face să râzi, ai nevoie să faci un efort şi să râzi tu de ea.

Al doilea pas este să exersezi cu paşi mici trecerea de la a te lua în serios la a nu face asta prea des. Nu de alta, dar cred că dacă vă gândiţi un pic, cele mai mari clenciuri din viaţă aşa încep – cu un om care se ia în serios. Istoric vorbind, de exemplu, dacă Hitler s-ar fi privit prin ochii lui Chaplin lucrurile ar fi fost mult diferite. Povestea despre viaţă a omului care nu se ia în serios are un discurs mai puţin dramatic. De pildă, mă simt neadecvat şi în derivă, poate deveni „mă simt parcat de un şofer începător – în diagonală într-un univers paralel”. De asta am apreciat mult Cimitirul Vesel de la Săpânţa pentru că nu lua moartea în serios şi vrând-nevrând aducea zâmbetul şi pe faţa vizitatorului. Lucrurile pe seama cărora reuşeşti să râzi îşi pierd din importanţă, devin mai puţin intimidante. Iar asta îţi oferă mai multe şanse să găseşti o soluţie. Aşa se face că folosesc în terapie ceea ce numesc bancuri terapeutice. Pentru că mi se pare cu mult mai prietenos să-i spun omului din faţa mea o glumă decât să îi explic că are parte de (să zicem) disonanţă cognitivă.

Al treilea pas este să îţi dedici 15 minute pe zi umorului şi râsului din toată inima. Indiferent cât de serios simţi nevoia să fii. Vrei să încerci un zâmbet? Încearcă o secvenţă din „Un peştişor numit Wanda sau pe una din „Petrecerea.  Sau citeşte „Trei într-o barcă”. Sau fă orice altceva te face să râzi pe săturate. Nu în ultimul rând, dacă vreţi să vă amuzaţi din toată inima, şi să aflaţi ceva mai multe despre filozofia terapiei prin râs, găsiţi aici un discurs al lui Lenny Ravich.

Concluzia? Sigur că fericirea ne face să râdem, dar poate cel mai important în momentele de trântă cu existenţa este să înveţi cum să devii fericit pentru că râzi. Măcar pentru a îţi trage sufletul şi a găsi resurse să mergi mai departe.

Share this article
Ți-a placut povestea? Ajută-ne și promoveaz-o pe social media
read
next

Abonează-te la newsletter-ul LIFE.RO