Căutare

Share this article

Ultimii 30 de ani au transformat românii din oamenii pricepuți la toate în cei care dau fuga la magazin ca să înlocuiască orice obiect stricat. Consumerismul a pus stăpânire și pe noi, apoi agitația de zi cu zi și multiplele activități menite să ne sustragă de la lucrurile pe care le aveam de făcut au completat peisajul. Acum pare că mulți vor să revină la obiceiul de a repara, reface sau schimba chiar ei lucruri care nu mai funcționează sau care pur și simplu nu le mai sunt pe plac. În acest context a apărut o sursă neobosită de inspirație. Gabi Ralea, jurnalist la origini, pasionată de când se știe de acest domeniu, a pus bazele primului blog de DIY din România. Ne învață cum să revopsim o mobilă care nu ne mai e pe plac, cum să-i dăm o nouă față canapelei stricată de pisică sau cum să reparăm blugii stricați. Am invitat-o la o discuție despre drumul ei în această zonă, dar și despre cum putem face amenajările la care visăm cu bani puțini și fără prea mari dureri de cap.

Ai lucrat în agenţie de presă 17 ani, după care ai făcut o schimbare bruscă în carieră. Iar acea schimbare pare-mi-se că ţi-a setat drumul către ceea ce faci acum şi, în fapt, era deja parte din viaţa ta. Ce anume din perioada aia te-a întors la origini?

Mi-a plăcut întotdeauna partea creativă a vieţii. Am vrut să mă fac designer, dar nu s-a putut. În comunism era destul de greu să trăieşti creând chestii, făcând artă, aşa că am ales să merg spre jurnalism. A rămas însă tot timpul în mine partea asta. Eu eram mereu cea care avea o idee de amenajare, care crea ceva. Primii bani i-am câştigat tricotând 2 pulovere şi pe care le-am vândut. Eram în clasa a 9-a.

Din presă am plecat într-un moment în care lucrurile o luaseră razna în domeniu, când nu se mai dădeau salarii. Am plecat însă pentru că nu simţeam atunci că presa mai duce undeva, acolo unde trebuie să ducă. M-am dus într-un start-up unde făceam content marketing pe piaţa americană. Lucram pentru piaţa americană de emergency preparedness, adică pregătire pentru situaţii de urgenţă şi supravieţuire care la ei e parte a unui domeniu mai mare care se numeşte homesteading, adică gospodărire. Aici m-am simţit foarte în largul meu pentru că era foarte apropiată de ceea ce făceam eu. Sunt o fire creativă şi am urmărit tot timpul să creez lucruri, dar prefer să văd partea practică a acestei creativităţi. Tot ceea ce fac trebuie să aibă un rost. Nu zic că arta de dragul artei nu are sens, dar pentru mine era mult mai interesant să fac lucruri care să fie şi de folos, să nu te încarce aiurea.

Am ajuns în zona asta de homesteading plecată din Mediafax, dintr-o zonă în care am creat content mulţi ani, am intrat pe piaţa asta unde iarăşi cream content, a fost o continuitate din punctul ăsta de vedere şi o apropiere de ceea ce eu îmi doream să fac. În perioada asta, după ce am plecat din Mediafax, am început să public proiectele de Do It Yourself pe cea mai mare platformă de acest gen din lume, hometalk.com, şi am fost foarte surprinsă să văd că ajung la 70, 80, 90.000, 150.000, apoi 200.000 de afişări.

Ce fel de proiecte, mai exact?

Cel mai accesat proiect al meu până în momentul de faţă este cel legat de transformarea unor dopuri de plută de la sticlele de bere sau şampanie în mânere pentru mobilă. Este un proiect care a depăşit 200.000 de afişări. Cel mai recent are deja câteva mii şi este despre cum am făcut perdele stil rulou, un fel de jaluzele, fără să cos. Am făcut huse fără să cos, huse pentru scaune, diferite tipuri de abajururi, am improvizat cactuşi din pietre pictate.

Cum îţi vin astfel de idei?

Există o logică în toate aceste proiecte. Dacă ştii materialele – iar asta se învaţă în timp, ce poate să facă fiecare tip de material, cât poate să suporte, cât poţi să îl şlefuieşti, vopseşti, presezi, găureşti, cu ce poţi să-l asociezi – când înveţi despre fiecare material câte ceva şi ştii cam la ce anume este bun apar o grămadă de posibilităţi. Dacă ştii, de exemplu, despre plută că amortizează, că absoarbe mişcările, că este uşor de modelat deja începi să te gândeşti ce poţi să faci din ceva care are aceste proprietăţi. Restul este creativitate!

Dincolo de asta, pe mine m-a ajutat foarte mult contactul cu civilizaţia americană pentru că ceea ce eu am învăţat de la ei, în primul rând, a fost să-mi depăşesc limitele şi barierele. Am lăsat la o parte barierele cu care eu am plecat de aici.

Noi, românii, suntem foarte snobi. Am auzit de foarte multe ori expresii de genul: „Dar, ce, eu nu am bani? Nu-mi permit să-mi cumpăr un lucru nou?”

Să ştii că mă pregăteam să te întreb de ce ne-am înhăma noi la aşa ceva când e mai simplu să te duci la magazin.

Sunt mai multe motive, aşa cum am spus de multe ori când am susţinut ideea de bricolaj. În primul rând, pentru că salvezi nişte resurse. Noi nu ne dăm seama cât de repede se mişcă lucrurile la nivel macro într-o direcţie greşită. Toată treaba cu încălzirea globală, fenomenele meteo extreme sunt determinate într-o mare măsură şi de felul în care noi ne-am comportat cu planeta care nu ştiu cât timp o să ne mai suporte.

Apoi este un mod de a petrece plăcut timpul. Este o metodă prin care scapi mult mai OK de nişte tensiuni pe care le acumulezi în timpul zilei şi te ajută să te simţi mai bine, să evadezi din tot ceea ce este în jur, să faci tu ceva pentru tine, să îţi descoperi o pasiune sau un talent pe care nu-l ştiai. Eu spun mereu că nu există 2 mâini stângi, există doar oameni care încă nu au descoperit ce să facă cu ele.

Uite, eu te-aş contrazice ştiindu-mă pe mine.

E vorba de faptul că multora dintre noi ne este încă teamă să ieşim dintr-o cutie. Nu e nimic greşit în creativitate şi artă, nu poţi să spui că ajungi la un rezultat greşit. Sunt diferite moduri în care experimentezi nişte lucruri.

Mai e ceva! În momentul în care găseşti alte soluţii bazate pe reutilizarea resurselor, asta îţi modelează un anume fel de gândire. Ajungi să-ţi dai seama cât de multe poţi face cu atât de puţin. Este un mod de gândire sustenabil, iar în timp ajungi să-ţi dezvolţi o anume independenţă. În momentul în care poţi găsi singur soluţii pe baza a ceea ce ai, deja ai făcut încă un pas spre independenţă. E vorba de faptul că nu mai eşti dependent de tot ceea ce se vinde, nu mai eşti dependent de lucruri care vin gata făcute, iar în momentul în care reuşeşti să găseşti singur soluţii deja te descurci singur, iar asta înseamnă o pregătire pentru supravieţuire. Într-o situaţie limită, cum a fost acum, de curând, când mulţi dintre noi au fost nevoiţi să stea în casă şi a trebuit să-şi găsească singuri moduri de a rezolva diverse probleme: să se tundă singuri, să-şi repare singuri diverse obiecte. Bricolajul este o soluţie pentru situaţii în care trebuie să te descurci singur. Şi de la situaţii practice până la o mai mare libertate în gândire şi o independenţă şi o responsabilitate mai mare, din punctul meu de vedere nu e decât un pas.

Că tot veni vorba, ai observat să-ţi crească traficul în lunile astea?

O, da. Am avut o creştere mare de trafic, cam cu 30%, începând cu mijlocul lui martie şi până la începutul lui iulie. Acum s-a mai diminuat. În momentul în care oamenii au început să iasă din casă am revenit la traficul de dinainte, deşi în mod normal iulie şi august sunt luni cu un trafic mic.

Dar în perioada asta am simţit că oamenii vor mai mult. De asta am şi avut o campanie de live-uri pe Facebook, Am treabă acasă s-a numit. Au fost 14 live-uri pe diferite chestiuni, probleme, teme legate de DIY şi decor şi au mers foarte bine, au avut 50, 60.000 de afişări.

Ce caută românii în general, ce vor să facă?

Întrebarea pe care o primesc cel mai des este: „Cum pot să vopsesc mobila asta?” cel mai accesat articol de pe blog, varianta în limba română, este despre cum am vopsit un dulap din PAL. Oamenii vor să-şi vopsească mobila în primul rând. Apoi primesc zilnic întrebări legate de probleme de amenajare interioară. Sunt spaţii mici pe care oamenii vor să le reamenajeze, să le optimizeze şi nu ştiu cum. Pe de o parte pentru că nu au mobila potrivită sau asta cred ei, că nu e potrivită, dar mai ales pentru că nu ştiu să aleagă culorile. Şi asta e o problemă foarte mare la noi. Am observat cât de mult se orientează românii spre non-culori sau culori neutre pentru că le este frică de culoare, nu ştiu cum şi cât să combine sau atunci când combină aduc atât de multă culoare încât nu putem suporta. Sau fac totul în non-culori sau culori neutre şi vin cu câte o pată de culoare: o pernuţă care trebuie să se asorteze cu covorul, cu perdelele, cu vazele. Oricum am da-o ajungem în acelaşi loc, la faptul că nu există o educaţie artistică, nu învăţăm în şcoală lucruri care să ne fie de folos mai departe în aranjarea unei case. Abia acum am observat că se fac la educaţie tehnologică noţiuni de design interior, doar că sunt prost puse şi prezentate.

Cum am putea noi să ne autoeducăm în acest domeniu?

Nu ne rămâne decât online-ul. Cu părere de rău îţi spun că şi cursurile de design de la noi, cele mai multe suferă de aceleaşi probleme ca şcoala, au foarte multă teorie şi prea puţine răspunsuri concrete la probleme punctuale. Se învaţă noţiuni teoretice, se învaţă despre stiluri, culori şi scheme de culori, dar nu şi cum rezolvi concret nişte probleme. De exemplu, care este legătura între culorile pe care le alegi şi temperatura luminii exterioare care intră într-o cameră.

M-ai blocat.

Dacă ai o cameră care este orientată spre est ea va primi lumină rece. Într-o astfel de cameră nu pui o culoare rece. Nu poţi să pui verde, gri, albastru pentru că va părea neprimitoare. Pui, în schimb, o culoare caldă. Într-o cameră orientată spre vest şi care primeşte lumină galbenă, portocalie, deci foarte caldă nu poţi să pui galben sau portocaliu. Pui verde, gri, o culoare rece tocmai ca să balansezi acest accent.

Tu lucrurile astea le-ai învăţat în America?

Da. Un alt lucru foarte practic pe care l-am învăţat acolo: la ce înălţime pui tablourile sau cum creezi un aranjament într-o bibliotecă, cum pui decoraţiunile pe rafturi astfel încât să arate bine. Şi încă ceva foarte fain pe care l-am învăţat acolo a fost modulul de antreprenoriat. Toate cursurile de acolo, unde am făcut eu, aveau înglobat un astfel de modul. Te pregăteşti să faci ceva: coafeză, florist, decorator, orice, dar ce faci cu diploma? Acolo mi s-a spus ce am de făcut şi mai departe: cât trebuie să lucrez pro bono ca să îmi pot face un portofoliu, cum să contactez oamenii, cum să propun proiecte, ce tarife să am, ce discount-uri să fac, cum procedez cu meşterii – îi plătesc eu sau clientul, la ce trebuie să fiu atentă atunci când angajez meşterii. Am învăţat o mulţime de lucruri care aici nu se regăsesc nicăieri. Tot acolo am învăţat lucruri care la noi nu există: reamenajarea interioară. Ce înseamnă asta? Dacă iei, de exemplu, un designer de interior ai mari şanse ca el să vrea şi modificări structurale: dai jos un perete, aici pui gresie. Sunt oameni care au nevoie de mult mai puţin. Iau o casă, au un buget foarte mic şi atunci trebuie să facă reamenajare pe baza a ceea ce există deja în casă. Dintr-un buget mic poţi să dai o culoare pe pereţi, să vopseşti mobila şi să cumperi nişte textile sau poate nişte decoraţiuni. Ăsta e genul de proiect mai mic pe care oamenii îl pot face şi singuri dacă ştiu cum anume să schimbe culorile, cum să vopsească o mobilă, cum să îmbrace un scaun sau o canapea.

Când ai făcut cursul, de ce l-ai făcut? Pentru tine sau aveai deja o idee pentru ce va urma?

L-am făcut pentru mine, dar cu ideea de a aduce la noi acest concept. Sunt foarte mulţi oameni care vor să facă schimbări în casă. Sunt foarte interesaţi de partea asta de vopsire a mobilei şi reamenajare interioară pentru că sunt mult mai accesibile din punct de vedere al bugetului, iar pe de altă parte este şi un fel de damage control. Nu e ceva ce strici şi nu mai poţi repara. Dai jos o perdea, pui alta, muţi o mobilă, îi pui 2 decoraţiuni. Nu e nimic ireversibil şi tocmai de asta oamenilor li se par mult mai accesibile. Marja de eroare este destul de mică şi dacă ceva nu iese bine poţi reveni la varianta iniţială.

Cum a apărut blogul în viaţa ta? Bine, el exista, dar când ţi-ai dat seama că poţi să-l transformi în ceva unic pe piaţa din România?

Blogul s-a numit iniţial Obrăznicături şi a fost aşa numit pentru că era un jurnal online ale păţaniilor noastre, cu ce făcea băiatul meu şi toate perlele pe care le scotea copil mic fiind. Am simţit nevoia să le adun undeva, să nu le pierd şi am scris destul de constant o vreme, fără vreun gând de a-l transforma în ceva anume. A evoluat odată cu noi şi după ce a ieşit din zona perlelor şi a intrat în zona crafts, a proiectelor de grădiniţă şi şcoală, am început să pun şi din ce mai meşteream noi. Iar în perioada în care lucram cu SUA şi am pus proiectele pe hometalk.com mi-am dat seama că aveam nevoie de o platformă pe care să pun acele articole. Platforma asta îi promovează pe bloggerii care produc conţinut de calitate. Cu cât ai la ei mai multe proiecte cu trafic bun, ei îţi promovează articolele scrise pe propriul blog şi le trimit către listele lor cu abonaţi. Fiind printre cei cu multe proiecte accesate m-au întrebat unde trimit traficul şi atunci am făcut o variantă în engleză pentru Obrăznicături. Ulterior proiectele de acolo le-am adunat şi le-am publicat într-o carte, pe Amazon.

Aşa, cum ai ajuns tu să faci această carte?

Aveam nişte prieteni buni în State şi ei mi-au spus că e foarte mişto ce fac, că proiectele mele sunt altfel decât cele de la ei, că sunt foarte fresh şi mi-au propus să le pun într-o carte, să le vând. A fost tot o carte DIY în sensul că eu am scris-o, eu am editat-o, eu am ilustrat-o, inclusiv partea de marketing. Am avut nevoie de ajutor la copertă pentru că Amazonul are anumite condiţii grafice pentru varianta printată.

Gabi Ralea

A ieşit, s-a vândut, a fost pe primul loc în categoria ei o vreme, are în continuare 5 stele pe baza review-urilor celor care au cumpărat-o. Poate o să aibă şi o soră tot în zona de DIY.

Asta poate mă face să cred că ai deja un plan, dar nu vrei să vorbeşti despre el.

Exact! Aşa a apărut varianta în engleză a blogului. După care, în momentul în care am plecat din firma în care lucram, la început de 2018, m-am întrebat dacă mă ocup de acum înainte de ceea ce mi-aş dori să fac sau mă duc să lucrez în continuare pentru altcineva, într-o corporaţie sau agenţie. Mi-am dat termen de un an ca să văd dacă merge pe cont propriu. În condiţiile astea aveam nevoie de un site unde să mă exprim şi aşa a apărut gabiralea.ro.

Ţi-a fost frică?

O, fără frică nu faci nimic. Am murit de frică, nu puteam să dorm, dar cu cât e frica mai mare, cu atât e şi motivaţia mai mare. Atunci am cumpărat domeniul şi am început să postez constant, să iau în serios tot ce fac şi pe site şi pe Facebook. Facebook-ul a plecat de la 1800 de oameni la începutul lui 2018 şi acum am aproape 22.000.

Organic?

Cam 80%, da. Nu poţi să susţii într-un singur om – pentru că eu fac tot, nu am asistenţi în spate, nu am oameni care să-mi genereze content – nu poţi să creezi în mod constant content de o asemenea calitate încât să fie totul viral şi să ai o creştere organică atât de mare. Dar sumele investite au fost foarte mici.

Aşa, tu scrii articole foarte frumoase, live-uri la fel, dar lumea ajunge să se întrebe din ce câştigi.

Când am ales să fac blogul, am zis că trebuie să ajung să trăiesc pe cont propriu, să nu depind de nimeni. Am zis că dacă într-un an nu îl fac să producă, mă duc şi mă angajez. Dar nu e vorba doar de ce apare pe blog, e vorba şi de alte activităţi conexe: workshop-uri, proiecte, campanii care nu implică neapărat apariţii pe blog. Primii bani pe care i-am scos din această activitate au fost în august 2018, cu un workshop la care au fost 120 de oameni.

Ăsta nu prea mai e workshop, e ditamai evenimentul.

Era un workshop pentru Policolor şi le sunt foarte recunoscătoare că au avut încredere în mine. Eram încă la început, aveam 6 luni de când eram pe piaţa românescă. Am plecat de la ideea că n-o să vină nimeni sau poate vin prietenii mei şi când am văzut că nu era loc pentru câţi oameni erau, mi-a stat inima.

Deci nu era un workshop pentru angajaţi.

Nu, era pentru public. Era un workshop într-un mall despre cum combinăm culorile. Trebuia să dureze 2 ore şi am mai stat încă vreo 40 de minute, la final, pentru că veneau o mulţime de oameni la mine să mă întrebe diverse lucruri. Şi-i întrebam şi eu de ce au venit, de unde mă ştiu: „Vă ştiu de pe site. Vă ştiu de pe pagina de Facebook sau din grupurile de Facebook.” Mi s-a părut wow. Nici acum nu am reprezentarea grafică a câţi oameni mă ştiu.

Revenind la sursele de venit, sunt pe de o parte campaniile plătite pe blog care înseamnă articole, sunt workshop-uri pentru public, workshop-uri corporate. Am avut şi proiecte punctuale, cum a fost cel de curând în care o companie din zona IT voia să trimită nişte cadouri sub forma unor kit-uri DIY şi aveau nevoie de cineva care să le facă demonstraţia, cu instrucţiuni, cu tot.

Apoi aplic ce am învăţat la cursurile de reamenajare şi iau proiecte în acest domeniu. Doar că aici sunt foarte selectivă în privinţa proiectelor în care mă implic pentru că unii oameni încă au impresia că ştiu mai bine. Dacă tu mă angajezi să-ţi fac reamenajare, eu îţi propun nişte chestii pe baza a ceea ce am vorbit şi ţi le recomand pentru că eu consider că se potrivesc, am pretenţia să mă laşi să-mi duc treaba până la capăt. Dacă la mijlocul proiectului iei un obiect cu care dai peste cap bugetul şi-l trânteşti unde nu se potriveşte nu mai ajungem la ceea ce am promis că îţi livrez.

Mie îmi place foarte mult să lucrez cu lemnul, cu textilul şi cu vopseaua. Aşa am descoperit cât de mult îmi place să vopsesc mobila şi am câteva piese pe care vreau să le refac artistic. Să le transform în altceva decât nişte piese simple de mobilier pe care le iei şi le pui într-o cameră şi bagi lucruri în ele.

Trebuie să-ţi mărturisesc că eu eram covinsă că faci deja lucrul ăsta şi că şi câştigi bani din asta.

Încă nu.

Revenim la cele 2 mâini stângi şi la oamenii care cred că nu au talent în această zonă. Ce ar trebui să facă cineva care vrea să se apuce totuşi de treabă. Care e primul lucru pe care să-l facă?

În primul rând trebuie să renunţe la ideea că nu poate.

Şi cum faci asta?

Apucându-te, luând acel obiect. Faptul că l-ai luat este un prim pas, un semn de încredere în propriile forţe. E bine să începi la scară mică. Dacă vrei, de exemplu, să vopseşti mobila, ia un scaun, o noptieră, o piesă mică de mobilier, care nu necesită modificări profunde sau reparaţii ample. Iei un scaun de bucătărie şi testezi. Trebuie să îţi dai seama ce fel de material e, dacă e lemn sau PAL. Dacă ai aflat materialul poţi să alegi tipul de vopsea. Pentru lemn sunt unele, pentru PAL, altele. Citeşte apoi despre vopsitul mobilei, află despre metode, paşii de urmat: cureţi, degresezi, şlefuieşti puţin, cureţi din nou, dai cu vopsea, vezi cum aderă. Sunt producători de vopsea care vând şi cantităţi mici, testere, cam cât un capac de la un tub de spray. Totul se bazează pe testare: ce prinde mai bine, cu ce lucrezi tu mai bine.

Asta, ca să ne iasă odată din cap faptul că trebuie să facem din prima un lucru care să iasă impecabil.

Toată lumea greşeşte. Şi mie mi se întâmplă să nu-mi iasă ceva din prima. Nu am acordat suficientă atenţie, nu am avut un moment bun, a bătut vântul, a căzut o scamă, a căzut musca în vopsea. Nu există să nu greşeşti. Din greşelile astea înveţi, vezi ce înseamnă fiecare eroare şi mergi mai departe. Apoi încerci tot felul de tehnici, vezi cum iese dacă dai într-un fel, dacă pui mai multă apă sau mai puţină, dacă faci model sau îi aplici un şablon. Sunt o mulţime de variante de încercat, totul e să îţi dai timp, să nu te grăbeşti şi să nu te enervezi. Uneori, din greşeli ies cele mai frumoase lucruri. Să zicem că ai dat vopseaua şi apoi lacul, prea repede şi s-a crăpat vopseaua pe dedesubt – îţi iese un efect antichizat extraordinar. Poate vopseaua nu a fost suficient diluată, ai dat cu ea şi au rămas urme de pensulă – şi acela e un efect foarte fain.

Nu trebuie să fie totul impecabil pentru ca un obiect să fie frumos.

Aici stă valoarea obiectelor acestea, în faptul că sunt diferite, au amprentă personală şi când te uiţi la ele, îţi aminteşti cum arătau înainte. În momentul în care vezi reacţia celorlalţi la ce ai reuşit tu să faci, asta te motivează foarte mult şi te ajută să mergi mai departe.

Repet, nu există 2 mâini stângi. Trebuie doar să găseşti ce-ţi place să faci. Poate vopsitul mobilei nu e pentru tine, dar poţi face altceva care să-ţi placă mai mult. Poţi să tricotezi, să croşetezi, să coşi, să brodezi, să grădinăreşti. Sunt atât de multe lucruri în zona asta de DIY pe care le poţi face încât este imposibil ca un om să nu descopere ceva care să îi facă plăcere. Uite, eu fac o mulţime de lucruri, dar nu sunt în stare să-mi fac părul. Dacă am pus mâna pe perie sau placă, iese un dezastru. Dacă mi-ar judeca cineva îndemânarea după cum folosesc placa pentru păr aş fi un om terminat.

Ascultându-te, am stat să mă gândesc dacă acest DIY nu este o întoarcere la viaţa părinţilor, bunicilor noştri.

Hai să clarific un lucru! Do It Yourself înseamnă să-ţi faci singur ceea ce în mod normal ți-ar face un specialist: un gard, o mobilă, schimbatul roţilor la maşină, o pană, schimbatul unor ştergătoare. Do It Yourself nu se referă doar la micile meştereli din care scoţi nişte chestii creative. Se face o diferenţă între DIY şi crafts. Crafting este să creezi lucruri mărunţele, e un fel de artizanat. DIY este să faci chestii utile: o zugrăveală, o reparaţie, o instalaţie, o haină reparată, un bec schimbat la maşină. Inclusiv dacă îţi planifici singur vacanţa: înseamnă că renunţi la serviciile unei agenţii. DIY înseamnă orice fapt, lucru, obiect pe care îl rezolvi singur, fără să apelezi la un specialist.

LINK FB:

Lucruri care pe vremuri le făceau ai noştri fără să aibă nevoie de ajutor şi care acum par SF-uri.

Spun din nou, cred că ar trebui să ne gândim mai mult la felul în care folosim resursele. De exemplu, în momentul în care treci la colectare selectivă îţi dai seama cât consumi şi câtă risipă faci, câte pungi de plastic şi câte pungi de hârtie consumi, sticle, ambalaje. Când te apuci să repari ceva – poate s-a stricat un raft într-o bibliotecă sau tapiţeria unei canapele – dacă o îmbraci sau o retapiţezi vei realiza câţi bani ai economisit renunţând la a lua una nouă.

Pe lângă nepricepere oamenii se mai plâng şi de lipsa de timp.

E şi nu e aşa. Într-adevăr, ne mănâncă foarte mult timp mersul la serviciu. Dusul şi întorsul este un calvar. Nu doar că pierzi 2-3 ore într-o zi în acest fel, dar e vorba şi de toată energia negativă pe care o acumulezi în acest timp. De-aia spun că nu e neapărat că nu mai avem timp, dar nu mai avem nici chef. Când ajungi acasă târziu, obosit şi pe deasupra, nervos, chiar nu mai ai chef de nimic. Aia nu mai e starea în care să zici: dacă nu iese, aia e. Îţi e şi mai teamă de un eşec în momentul în care eşti într-o stare proastă.

Cu toate astea mi se pare că în ultima perioadă oamenii caută puţin din binele şi frumosul de altădată.

Da, cred că vor să fugă de ce e acum în jur, de agitaţia şi de lipsa de empatie. Eu, la rândul meu, am fugit. Încercăm să fugim spre altceva în ideea în care poate vremurile de demult erau altfel. Căutăm acel altfel care ni se pare nouă mai mişto. Nu cred că era mai ceva decât acum, doar că avem noi o altă percepţie. Dincolo de asta cred că putem să ne facem noi propria bulă, propriul loc în care să trăim bine.

Un fel de DIY la nivel personal.

Exact! Doar că e dificil. Ţine de cum îşi rezolvă fiecare problemele cu el, problemele personale. Pentru că aici nu e vorba doar de oraş, de multe ori se adună: stresul pe care ţi-l aduce traficul, stresul pe care ţi-l aduce serviciul, atunci când nu este ceea ce îţi doreşti, se adună tot felul de frustrări şi de care oamenii încearcă să fugă.

Tu ai făcut schimbări de carieră păstrând totuşi o componentă constantă. Ce-ţi mai doreşti acum?

Primul plan este să trec sănătoasă de pandemie. Am aflat în primăvară că am astm bronşic ceea ce mă încadrează într-o grupă de mare risc. Ţine foarte mult de măsurile de prevenţie, dar ţine şi de your state of mind. Dacă ai un organism şi un psihic slab, eşti mult mai vulnerabil la tot. Aşa că m-am împăcat cu situaţia actuală şi cu starea de fapt şi încerc să trec cu bine.

Rămâne să văd ce o să fie apoi, căror condiţii trebuie să mă adaptez pentru că e un pic haos acum. Acum lumea a plecat în concedii, încearcă să profite de vara asta, dar mi-e clar că din toamnă lucrurile vor lua din nou amploare. Am ceva în minte pentru atunci şi nu doar pentru piaţa noastră, m-am reactivat şi pe piaţa din State pentru că acolo situaţia e mult mai grea decât la noi şi oamenii au mare nevoie. Dar momentan nu-mi pot face planuri pe termen lung, am doar direcţii pe termen lung.

Am mai învăţat un lucru. Din toate schimbările astea care mi s-au întâmplat, faptul că mi-am dorit să fiu pe picioarele mele şi să fac ce-mi doresc, apoi faptul că mi-am dorit să ajung la tv şi am ajuns, apoi mi-am stabilit un alt loc în care am vrut să ajung – m-am văzut şi acolo, am ajuns astfel la concluzia că trebuie să am grijă ce-mi doresc, că se îndeplineşte. Având chestia asta în minte îmi dau seama că trebuie să mă gândesc foarte bine la ce-mi doresc în continuare

read
next
promoted
articles
loading...

Abonează-te la newsletter-ul LIFE.RO