Căutare

Share this article
Articol sponsorizat de

Gianina Popescu – Pelin are 33 de ani și este una dintre cele patru câștigătoare a unei burse private  L’Oréal – UNESCO Pentru Femeile din Știință. Cum a ajuns aici la această vârstă?

Încă de mică, Gianina Popescu – Pelin a fost pasionată de științele exacte, a învățat rapid și ușor matematica și fizica, iar părinții au încurajat-o să facă ceea ce își dorește. A ajuns la Facultatea de Fizică, iar după absolvire a lucrat un an de zile în laboratorul de Medicină Nucleară al Institutului Clinic Fundeni. Foarte repede a realizat că nu ar fi putut să vadă toată viața suferința oamenilor, mai ales a copiilor și a ales să încerce să descopere lucruri noi, lucruri care ar putea să redea speranța pacienților bolnavi de cancer.

Gianina Popescu – Pelin s-a înscris la doctorat și a concurat pentru un post în cadrul Institutului Național de Fizica Laserilor, Plasmei și Radiației (INFLPR). Sună foarte pompos, dar din poziția de cercetător grad III, ea încearcă să îmbunătățească implanturile necesare bolnavilor de cancer osos.

Cu acest proiect, Gianina Popescu – Pelin s-a înscris în programul burselor L’Oréal – UNESCO Pentru Femeile din Știință și a câștigat. Acum, în următorul an, va avea fonduri pentru a-și duce cercetarea mai departe și astfel poate va reuși să salveze mai multe vieți.

„Știința are nevoie de femei. Proiect susținut de programul de burse private L’Oréal – UNESCO Pentru Femeile din Știință”.

A fost primul an în care ai aplicat pentru bursa L’Oréal?

Da. Nu mă așteptam să reușesc din prima, ce-i drept, dar a fost grozav.

Cum ai aflat de această bursă?

Avem o colegă în Institut (Alexandra Palla-Papavlu) care a aplicat și a câștigat. Aflând că s-a lansat din nou programul, am verificat condițiile impuse și încadrându-mă  în criteriile de participare am îndrăznit să-mi încerc șansa.

Cum sună proiectul tău, dar în cel mai simplu limbaj te rog 😀

Asta e complicat. Așa cum le explic elevilor care vin în vizită la noi în laborator … din păcate oamenii suferă de diverse afecțiuni precum osteoporoza, cancerul osos. Până de curând, o soluție găsită erau implanturile metalice din titan și aliajele sale, ca de exemplu protezele de șold. Din păcate, în mult prea multe cazuri, s-a observat în timp, respingerea dispozitivului implantat. Pentru a reduce acest efect nedorit, ne-am propus să acoperim implantul de titan cu materiale biocompatibile, aflate natural în compoziția osului (ex. hidroxiapatita), cu scopul de a reduce respingerea acestuia de către organism. Materialele propuse de mine sunt fosfații de calciu, despre care se cunoaște că sunt bioactive.

.Mi-am propus să dezvolt noi implanturi de titan cu suprafețe funcționalizate, care să permită eradicarea cancerului osos pe de-o parte, iar pe de altă parte să permită o integrare mai rapidă a implantului respectiv în organism.

Laserele din laboratorul de cercetare unde lucrează Gianina Popescu – Pelin

În ce situații am folosi acest implant?

În general, în cazul cancerului osos, se folosesc implanturi ortopedice pentru înlocuirea parțială sau totală a osului distrus. Pentru ca acest implant să fie cât mai bine integrat în organism, noi încercăm funcționalizarea cât mai bună a suprafeței acestuia. Cu ajutorul laserului depunem o acoperire pe suprafața implantului…De ce cu ajutorul laserului? Pentru că astfel se pot obține acoperiri aderente. Pentru a vă putea face o idee, acoperire este și lacul de unghii, care se exfoliază ușor. Noi funcționalizăm implanturi cu materiale biocompatibile, acceptate firesc de către organism care au capacitatea să elibereze în timp – în cazul meu – ionii de seleniu și de stronțiu. Acești ioni de seleniu și de stronțiu pot să fie eliberați treptat în organism pentru a preveni pe de-o parte reapariția tumorii, iar pe de altă parte pentru a facilita integrarea implantului în organism.

Ce se face acum?

Din cunoștințele mele, la momentul acesta se introduc implanturi obișnuite, de obicei din titan.

Neacoperite de nimic?

În general nu sunt acoperite, cel mult sunt tratate chimic sau prezintă suprafețe modificate prin procesul de sablare.

Iar tu încerci acum să găsești formula acestei acoperiri optime, nu?

Da, asta încercăm, asta facem noi în laborator. Nu depunem neapărat acoperiri pentru tipul acesta de boală. Depunem acoperiri pentru o gamă largă de aplicații ce cuprind implanturile medicale și sistemele de eliberere controlată de medicamente, structurile fotovoltaice și electrozii pentru electronica transparentă, acoperirile dure sau protectoare.

Gianina Popescu – Pelin alături de colegii ei de la Institutul de cercetare

În ce laborator lucrezi tu?

Sunt mândră să fac parte din Laboratorul Interacțiuni Laseri-Suprafață-Plasmă condus de Prof. Dr. Mihăilescu Ion, din cadrul Departamentului Laseri  al Institutului Național de Fizica Laserilor Plasmei și Radiației.

Wow. Sună foarte important. Tu ești cercetător în fișa postului?

Da, sunt cercetător științific gradul III. Sunt mai multe grade: pornești ca asistent de cercetare și crești la cercetător științific, apoi cercetător științific grad III, grad II și grad I.

Adică mai ai două grade de atins?

Da, doar că se înăspresc din ce în ce mai mult criteriile pentru obținerea ultimelor două grade. Știi cum este, atunci când vezi luminița de la capătul tunelului, se găsește mereu cineva să mute capătul mai încolo … asta ca să vezi că cercetătorii au și simțul umorului nu sunt niște șoareci de bibliotecă înrăiți :-).

Povestește-mi te rog despre anii facultății..

Îmi amintesc cu drag despre perioada când am fost studentă la Facultatea de Fizică, în cadrul Universității București, despre viața din cămin și practica la Institutele de pe platforma Măgurele.

Gianina Popescu – Pelin în studenție

Tu de unde ești?

Din Focșani, municipiul de reședință al județului Vrancea, la limita dintre regiunile istorice Moldova și Muntenia

Cum de ai ajuns la fizică? Ce voiai să te faci când erai mică?

Când eram mică îmi plăceau foarte mult filmele cu super eroi, nimic care să aibă treabă cu cercetarea. Nici nu știam la vremea aceea că există posibilitatea să devii cercetător; asta am aflat abia după ce am ajuns la facultate și am realizat oportunitățile pe care mi le oferă domeniul ales..

Ceea ce pot afirma cu certitudine, este că de când eram mică îmi doream foarte mult să pot să fac dreptate. Simțeam că aș putea să fac mai mult, să fac ceva care să marcheze destinele oamenilor.

Gianina Popescu – Pelin alături de sora și părinții ei

Dar puteai să pui degetul pe ceva, cum ar fi profesia de avocat?

Îmi doream să fiu polițistă, un fel de Godină, varianta feminină. Mai târziu s-au schimbat opțiunile. Am făcut liceul de matematică fizică, mi-au plăcut foarte mult amândouă și nu m-aș fi văzut niciodată pe partea de uman. Nici în postura de profesor nu m-aș fi văzut cu toate că am finalizat modul pedagogic din cadrul cursurilor de la facultate, care mi-ar fi permis să devin profesor.

Ce erau părinții tăi?

Mereu vorbesc cu drag despre părinții mei. Mama e coafeză, iar tata a început ca frezor. Din povestirile mamei, la Revoluție sau imediat după, fabrica unde lucra tata a luat foc, acesta fiind nevoit să se reprofileze și astfel a devenit casier. De la el am învățat că în viață este important să te poți adapta la condițiile momentului, să nu renunți nicodată și să lupți mereu pentru ceea ce îți dorești.

Mama se trage dintr-o familie cu mulți copii, părinții ei neavând posibilități materiale. Mereu am admirat-o pentru perseverență. Pe lângă casă, muncă, preda lecții de frizerie bărbaților din penitenciarul Focșani. Lecția importantă primită de la mama a fost probabil aceea de a ieși mereu din zona de comfort. Mai mult, lucrurile minunate ți se pot întâmpla atunci când reușești să ieși din zona de comfort. Le sunt recunoscătoare pentru tot ceea ce au făcut pentru mine, pentru sfaturile și modelele oferite.

Gianina premiantă

Ție îți plăcea să înveți sau te punea cineva?

Mi-a plăcut mereu să învăț și, cel puțin pe partea de real nu mi-a fost greu pentru că înțelegeam destul de repede atât la matematică și fizică, cât și la chimie. Îmi plăcea și biologia, mă fascina domeniul acesta, am fost și la olimpiadă la anatomie, dar nu am mers către medicină pentru că am simțit că nu e de mine. Sora mea mai mare a dat la Medicină și când am văzut cum învață ea am spus că nu e de mine, că eu nu pot să tocesc atâta. În plus, de mică nu am suportat mirosul de spital. Mi-ar fi plăcut ca specializări cardiologia sau neurochirurgia, dar mirosul de spital ar fi rămas.

Ce au spus părinții tăi când ai ales fizica?

Tot timpul m-au încurajat. Ei au încercat să ne lase să facem ceea ce ne dorim. Poate a fost și faptul că ei nu au avut posibilitatea să meargă la facultate, cert este că ne-au încurajat și ne-au susținut în toate deciziile noastre.

Cum era profesoara ta de fizică?

Pe cea din gimnaziu nu mi-o mai aduc foarte bine aminte, însă am reținut că explica foarte bine și m-a ajutat foarte mult pentru că mi-a pus bazele cunoștințelor în fizică. Cea din liceu mi-a plăcut foarte mult, era genul de persoană luptătoare care avea foarte mulți copii la olimpiade și care se zbătea ca noi să înțelegem foarte bine ce ne preda. Am plecat din liceu cu un bagaj destul de bogat la facultate. Multe dintre cerințele de la examenele din facultate știam să le rezolv pentru că-mi aduceam aminte din liceu noțiunile.

Cum erai la școală? Erai copilul care învăța la toate materiile?

Da, da! Învățam. Tot ce îmi nimerea în mână. Ce nu-mi plăcea nu pot să spun că învățam foarte ușor, învățatul mecanic nu prea ieșea sau mergea mai greu. Însă, în general, aveam norocul că prindeam destul de repede noțiunile, nu mă chinuiam foarte tare să învăț lucrurile respective, ceea ce, spun eu, mi-a prins foarte bine. Poate mi-ar fi plăcut să fiu puțin mai preocupată, dacă insistam mai mult, poate m-ar fi ajutat mai mult pe viitor.

Ești cercetător. Cercetătorii sunt cei mai deștepți oameni din lume…😀

Probabil că așa este. Einstein spunea „Imaginația este mai importantă decât cunoașterea”. Iar într-adevăr cercetătorii sunt curioși și poate inventivi si da, fizica e în toate. Aveam un profesor care spunea că fizica nucleară este în tot ce ne înconjoară. 😀

Te-ai dus vreodată cu tema nefăcută la școală?

Nu cred. Cred că la limbi străine aveam o problemă pentru că nu-mi plăceau și nu mă descurcam foarte bine. Eu am făcut franceză din clasa a doua și țin minte că tot timpul mă rugam de sora mea să mă ajute cu compunerile la franceză, iar ea mereu îmi spunea: „Fă-ți și tu compunerea măcar în română și eu te ajut cu traducerea”. Iar eu îi răspundeam: „Ce rost are să mă chinui eu, când poți să o faci tu direct”😀Dar până la urmă cu toate negocierile, tot eu ajungeam să le fac până la urmă.

Care a fost cea mai mică notă a ta?

Sinceră să fiu, nu mai știu. Cred că 8. Nu știu dacă am avut notă mai mică, poate la informatică, nu-mi amintesc.

Erai colega de clasă după care copiau toți? Măcar la fizică?

Cred că la BAC a fost așa. Toată lumea îmi cerea să trag ciorna mai într-o parte. La clasă nu prea se putea, nu-ți prea permiteau profesorii, în plus, e destul de vizibil. Am stat și eu o dată și am supravegheat un examen și este prea evident când copiază.

Dar tu ai copiat vreodată?

Ideea de a copia sau înșela în sine mă deranjează. Noi în cercetare avem restricții grave în ceea ce privește plagiatul… În plus, nici nu mi-ar fi ieșit prea ușor pentru că mă înroșesc.

Gianina Popescu – Pelin la absolvirea facultății

Adică ai încercat?

Se poate spune că am încercat!  În facultate erau materii unde se primeau doar probleme la examen și ți se permitea să consulți cărțile pentru formule, dar nici așa nu o făceam că mă treceau toate căldurile și mă gândeam că decât să trec prin acele emoții, mai bine mă las păgubașă și scriam ce știam.

Ai avut vreo restanță?

Nu, nu am avut.

Dar a fost vreun an în care nu ai luat bursă?

Am luat în fiecare an bursă, cu excepția masterului. Însă, în facultate, pentru bursă se dădea examen separat și în funcție de nota obținută primeai sau nu bursă. Apoi în anii următori se acorda bursa în funcție de media obținută în anul anterior.

La doctorat am câștigat o bursă POSDRU, dar doar în primul an.

Doctoratul l-ai făcut aici? Nu ai avut nici un stagiu în străinătate?

Da. Am avut un stagiu în Franța. Bursa POSDRU îți dădea posibilitatea să mergi în stagiu între 3 și 8 luni. Și aici este o poveste interesantă.  Eram gravidă când am plecat cu bursă. Trei luni am stat în Franța și era cât pe ce să nu mă mai lase să mă întorc în țară. Eu m-am întors pe 1 septembrie, când nu prea mai aveam voie să zbor și am născut în octombrie.

De aceea am ales să plec în stagiu doar pentru 3 luni. M-am consultat cu soțul și am hotărât să mă duc cu bursa înainte să nasc, pentru că mi-ar fi fost greu să îl efectuez având un copil mic Mereu am căutat să găsesc echilibrul dintre viața de familie și cea profesională. Sper să reușesc să le fac mândre pe fetele mele și să le insuflu dorința de cunoaștere, așa cum au făcut părinții mei cu noi.

Gianina Popescu – Pelin în timpul stagiului de doctorat din Franța

Nu ți-a trecut niciodată prin cap să rămâi acolo?

Sincer nu, dar poate și din cauza faptului că eram gravidă, singură între străini. Cum am menționat mai sus, simțeam că aș putea să fac mai mult, să fac ceva care să marcheze destinele oamenilor. Și îmi doresc să fac asta în țara mea. Unde mai pui, că acolo mă aștepta soțul nerăbdător.

Și nu ar fi venit după tine?

Sigur, însă simțim la fel și anume că este nevoie de oameni care să investească timp și energie în țara noastră. Schimbarea vine din fiecare. Și da, a venit în ultima săptămână … să mă ajute cu bagajul 😀!

Cum sunt cercetătorii de acolo? Sunt mai relaxați?

În general, se știe că francezii duc un stil de viață „plus détendu”! Unii sunt într-adevăr mai relaxați astfel că la ora prânzului era cam pustiu în Institut, mai rămâneau doar câte unul sau doi în laborator…bineînțeles, studenți străini 😂

Ți se pare că e mai simplu să fii cercetător în Franța decât în România?

Depinde. Acolo unde eram eu, de exemplu, erau și niște fete românce și le-am întrebat cum li se pare. Ele mi-au spus așa: „Ca cercetător în Franța ar trebui să dai un examen pe țară.” Cu funcția obținută puteau să plece în orice Institut își doreau ele. La noi nu e așa: dacă eu sunt cercetător CS3 aici și vreau să merg în alt institut, o iau de la capăt cu funcția de asistent cercetare, ceea ce e destul de dificil. Pe de altă parte, este liniștitor să ai siguranța că îți poți finaliza studiile de cercetare fără grija lipsei fondurilor sau a materialelor.

Dar Franța și celelalte state dezvoltate alocă bugete, alocă importanță statutului de cercetător, alocă interes….

E drept și asta. Zic totuși că și noi suntem pe drumul cel bun. Este adevărat că aici trebuie să lupți foarte mult să câștigi proiecte, dar cum se știe, mai bine vine doar cu „sacrificiu”.

Ne întoarcem puțin în copilărie. Tu ai copilărit în Focșani?

Da. Bunicii din partea mamei sunt din Vrâncioaia și toate verile le petreceam acolo. Ne strângeam toți verișorii și făceam tot felul de năzdrăvănii, mergeam la muncile câmpului trimiși de bunica, dar a fost foarte frumos, eu zic că am avut o copilărie frumoasă.

Gianina Popescu - Pelin
Gianina Popescu – Pelin alături de sora ei

Erai fetița aia cuminte pe care unde o puneai acolo stătea?

Eiii, nu. Dar cred că sunt puțini copii așa, în general tot faci la un moment dat o prostie.

Care a fost prostia aia pe care ai făcut-o tu și de care își amintește și azi familia?

Din povestiri știu că am plecat de acasă singură ca să ajung la mama la muncă. Mama mi-a zis că aveam puțin peste doi ani. Noi suntem generația cu cheia de gât și sora mea trebuia să aibă grijă de mine. Am lăsat-o în casă și am plecat pe stradă și m-am dus la mama la muncă. Am traversat un bulevard foarte mare și m-au văzut colegele mamei mele. Când m-a văzut mama a încremenit. Apoi mi-a spus că aș fi vrut să mă duc și la tata, pentru că l-am întrebat și pe el unde lucrează. 😂

Vă lăsau singure în casă?

Ne mai lăsau. Părinții lucrau în schimburi și făceau cu schimbul și acasă. Nu au avut cu cine să ne lase.

Bănuiesc că același lucru îl experimentezi și tu acum cu copiii tăi…

Da, exact același lucru. E destul de complicat când vine vorba de copii. Acum înțelegem mai clar eforturile și sacrificiile părinților.

Cele două fetițe ale Gianinei

Care era jucăria ta preferată?

Nu știu dacă am avut vreuna. Mă jucam cu păpuși, le făceam haine, decupam materialele și le coseam. Mai găteam din nămol și pe la țară cred că mă mai luptam cu ceilalți copii.

M-aș fi gândit că te jucai cu lasere…

Nu, nu aveam habar de lasere. Abia la facultate am descoperit domeniul acesta. Eu mă gândeam oricum că voi lucra în domeniul medical. De fapt așa am și început. Am lucrat prima dată la Institutul Clinic Fundeni unde efectuam scintigrafii.

Și ai văzut toată durerea aceea din Fundeni?

Da și cred că și acesta a fost unul dintre lucrurile care m-au determinat să caut alt drum, mai ales că aveam și copilași printre pacienți.

Când se întâmpla asta?

În primul an de master.

Trebuia să lucrezi sau făceai un stagiu?

Nu, am vrut eu. Urma să-mi fac teza de master, m-am dus pe la centre de medicină nucleară și unul dintre fizicienii de acolo m-a recomandat șefului de secție de la Fundeni. Am fost sunată și întrebată dacă sunt interesată să lucrez ca fizician medical. Am zis: „Cum să nu!”. Nu am vrut să ratez această șansă, mai ales că era pe domeniul meu.

Dar tu când ai terminat facultatea, care era gândul tău?

Exact acesta. Să merg pe partea de analize medicale, să fac fie tomografii, radiografii, fie alte tipuri de analize de diagnosticare.

Puteam să merg și către cercetare, dar dacă nu mi s-a oferit posibilitatea, nu mi s-a oferit șansa de a fi luată sub aripa unui profesor și direcționată, nu m-am gândit.

Gianina Popescu - Pelin
Gianina Popescu – Pelin la absovirea doctoratului

Cât ai stat la Fundeni?

Am stat un an, făceam analize, lucram într-un mediu radio activ…

A fost vreun caz care te-a șocat, care ți-a spus „gata, până aici!”

Da, erau toate cazurile de copii. Mi-a venit un copilaș de trei ani cu cancer osos și am fost nevoiți să-l anesteziem pentru a-i face scintigrafia osoasă. Acesta a fost pentru mine punctul culminant. Eu sunt destul de emotivă și mă doare să văd oamenii suferind. Nu-mi imaginez cum reușesc cei care lucrează la oncologie pediatrică. Îi respect pentru tăria de care dau dovadă!

Până la urmă de ce ai plecat din Fundeni?

În primul rând pentru că îmi era foarte greu să văd oamenii suferind, iar în al doilea rând nu aveam posibilitatea să evoluez, intrasem într-o rutină și un automatism. Așa că m-am gândit să încerc și partea de cercetare.

M-am înscris la doctorat și am dat concursul pentru ocuparea postului de asistent de cercetare în cadrul INFLPR. Am luat examenul, am intrat și la doctorat și așa a început drumul meu în cercetare. Unul plin de satisfacții și provocări…

Unde l-ai cunoscut pe soțul tău și cum sună povestea de dragoste a unei cercetătoare?

Pe soțul meu îl știu din liceu. El venea în stagii de practică în Focșani. El este inginer hidro-geolog. A fost la noi în casă, fiind colegul cumnatului meu și așa l-am întâlnit prima oară.

Apoi când am ajuns eu la facultate, l-am reîntâlnit și povestea a prins viață! Și uite că ușor-ușor, s-au adunat 14 ani de când am hotărât să ne construim viața împreună.

Gianina Popescu - Pelin
Gianina alături de soțul ei, la nunta lor

Și acum aveți?

Două fete și un motan! Una are șapte ani și cealaltă are cinci. Mă simt extraordinar de norocoasă, soțul meu mă ajută foarte mult, mă înțelege și mă sprijină necondiționat. Nu a fost ca în alte cazuri în care toată povara pică pe umerii mamelor și multe dintre femei sunt obligate să renunțe la cercetare.

Ce face un cercetător în timpul liber?

În cazul meu, se ocupă de copii. Trebuie să le acordăm cât mai multă atenție, iar eu mă relaxez desenând. Le desenez diverse lucruri fetelor și le pun pe ele să le picteze. Mergem prin parc, în oraș, la teatru, dansăm, pictăm tricouri pe care apoi le purtăm mândri … într-un cuvânt, facem tot ce putem să le acordăm atenție, timp de calitate și multă iubire.

Gianina Popescu - Pelin
Gianina și familia ei

Ce vrei să te faci când o să fii mare? Cercetător gradul I?

Sinceră să fiu nu sunt genul care să planifice lucrurile și care să-și dorească funcții. Știm cu toții expresia „Dumnezeu râde cu gura până la urechi când omul îşi face planuri”! Cercetarea o fac de plăcere! Îmi place nespus munca de laborator,  ador să descopăr lucruri noi, sunt curioasă și pasionată de ceea ce fac…


10 ani, 25 de câștigătoare, burse în valoare de 1 milion de lei.

Lansate în România în 1999, bursele L’Oréal – UNESCO Pentru Femeile din Știință au sprijinit până în prezent 25 de tinere cercetătoare, cu burse în valoare totală de peste 1 milion  de lei. Rezultatele științifice ale proiectelor susținute au deschis noi arii de cercetare la nivel național și internațional, au generat noi metode de diagnostic șd tratament pentru boli rare, au dus la formarea de noi laboratoare și departamente, ori au dus la atragerea de fonduri europene pentru noi proiecte de cercetare.

Ediția a zecea a programului s-a desfășurat în perioada iulie – octombrie 2019 și a reunit 72 de dosare de candidatură.

Programul de burse naționale se adresează cercetătoarelor cu vârsta de maxim 35 de ani, care fie sunt doctorande, fie au obţinut titlul ştiinţific de doctor şi urmează un program de pregătire postuniversitară în țara noastră.

Despre programul internațional For Women in Science (în română  Pentru Femeile din Știință)

Pe parcursul ultimilor 20 de ani, Fundația L’Oréal și UNESCO au sprijinit 3.200 de tinere femei de știință din toată lumea, prin programe de burse. Bursele L’Oréal – UNESCO For Women in Science (în română – Pentru Femeile din Știință) se acordă anual, la nivel național sau regional, în ceremonii organizate în 117 țări.

275 de tinere beneficiază de programe de burse naționale sau regionale în fiecare an. Dintre acestea, cele mai promițătoare 15 femei de șde i m sunt selectate în cadrul programului Internațional Rising Talents.

Anual, cinci femei de știință primesc premiul L’Oréal – UNESCO For Women in Science Award în domeniul lor de activitate. Fiecare laureată primește câte un premiu de 100.000 euro.

Pentru mai multe detalii: www.forwomeninscience.com

read
next

Abonează-te la newsletter-ul LIFE.RO