fbpx

Căutare

Share this article

Raluca Ana Elas sau Ra cum i se spune și-a dorit mereu să trăiască în natură, așa cum îi erau vacanțele în copilărie. S-a născut și a crescut în București, dar a vrut mereu să se mute la țară. Iar lucrul acesta s-a întâmplat odată cu apariția baiețelului ei Rian. Atunci când cel mic a făcut insuficiență respiratorie de trei ori din cauza poluării și pediatrul i-a recomandat să se mute la sat, Ra nu a mai stat pe gânduri și a plecat într-o aventură în doi într-un sat din județul Argeș, exact pe unde începe Transfăgărășanul. De altfel, spune despre ei că sunt „doi nomazi cu dorința de a prinde rădăcini într-un loc pe care încă îl căutăm”.

Raluca Ana Elas este „o visătoare incurabilă și o mamă extrem de devotată cu o putere de sacrificiu uriașă”. Iar acasă pentru Ra este „acolo unde este sufletul, copilul și pisica”. Dar cum arată viața unei femei singure la sat? Și care sunt sacrificiile, dar și bucuriile pe care le trăiește în fiecare zi?

Cine este Raluca Ana Elas?

Ra, cum mi se mai spune, vine de la Ra – zeul soare al Egiptului, RA = Raluca Ana. Sunt un spirit liber într-un trup de fată – femeie-mamă, născută cu arta și iubirea pentru natură în sânge. Îndrăgostită iremediabil de acest Pământ minunat, cu capul în norii pufoși, visez neîncetat la misterele universului. Încă am încredere că există un bine în toți oamenii, deși am trecut prin numeroase dezamăgiri. Iubesc iubirea care, alături de intuiție, a stat la baza fiecărei decizii din viața mea. Sunt o visătoare incurabilă și o mamă extrem de devotată cu o putere de sacrificiu uriașă. 

Raluca Ana Elas:„Eu consider că „acasă” este acolo unde este sufletul, copilul și pisica 😊 Așa l-am crescut pe Rian, băiețelul meu. L-am învățat să nu se atașeze prea mult de un loc sau de un lucru.

Unde stai, povestește-ne puțin despre căsuța în care stai împreună cu cel mic…

Momentan locuim în județul Argeș, într-un sat pe unde începe Transfăgărășanul, după Curtea de Argeș. Și spun momentan pentru că locuim cu chirie. Suntem doi nomazi cu dorința de a prinde rădăcini într-un loc pe care încă îl căutăm.

Până atunci eu consider că „acasă” este acolo unde este sufletul, copilul și pisica 😊 Așa l-am crescut pe Rian, băiețelul meu. L-am învățat să nu se atașeze prea mult de un loc sau de un lucru.

Căsuța unde locuim am umplut-o de căldură și iubire, o decoram zilnic în alte și alte feluri ca să nu ne plictisim. Puținii oameni care ne trec pragul spun că se aseamănă cu un mic muzeu și sunt fascinați de câte poți găsi la noi de la tot felul de pietre luate din râuri, peșteri, oase la fel găsite, flori uscate, gâze și gândăcei pentru insectar, picturile noastre direct pe pereți, până la zecile de cristale semi prețioase pe care le colecționăm, statuete și lucruri pe care le-am adus din toate călătoriile mele. Unele dintre cele mai interesante lucruri sunt un colier cu un cioc de Tucan pe care l-am adus din Peru, făcut de tribul Shipibo care trăiește pe Amazon pe care l-am vizitat și o bucată de maxilar al ursului preistoric Ursus Spelaeus pe care l-am găsit cu Rian într-o peșteră din masivul Piatra Craiului. Arheologia este una dintre cele mai mari pasiuni și mă bucur că am reușit să i-o insuflu și lui Rian.

Raluca și Rian
Raluca Ana Elas împreună cu fiul său, Rian

Ce te-a făcut să iei decizia să te retragi la țară? 

A fost un cumul de factori care m-au făcut să iau această hotărâre pe care am recunoscut că mi-o doream înainte să apară băiețelul meu. Principalul motiv a fost bineînțeles sănătatea copilului meu care a făcut insuficiență respiratorie de trei ori și alte boli asociate din cauza poluării. Știam în suflet că trebuie să plecăm neapărat din București și când pediatrul mi-a recomandat același lucru, nu am mai stat pe gânduri.

Alte motive care au grăbit mutatul nostru au fost imposibilitatea de a-mi permite să mai plătesc o chirie foarte mare în București, aglomerația și conștientizarea faptului că efectiv plăteam cu prea mult timp și energie orice făceam acolo.

Citește și: Viața la țară: au lăsat agitația de la oraș pentru ca cei mici să crească într-un mediu sănătos, în natură, înconjurați de bunici și de animale. Cum s-a născut Casa de sub Munte cu lucruri adunate de la bunici

Mulți oameni care au ales să se retragă la țară, dintre cei cu care am vorbit, au luat această decizie pentru copiii lor. Au animale. Grădini. La tine cum este?

De dinainte să îl nasc pe Rian am știut că vreau să îmi cresc copilul în natură, departe de oraș. Eu am crescut cu iubirea de „la țară” în suflet, copilărind 17 veri într-un sat de lângă Timișoara. Și mă consider extrem de norocoasă pentru că am avut șansa de a trăi o jumătate de copilărie la țară pentru că mi se pare de neprețuit. 

Acolo, de mică, am învățat să mulg vaca, adoram să adun ouăle calde de la găini, să întorc fânul. La țară am trăit cele mai distractive și mai amuzante momente și am putut să îmi dau seama de mică ce diferență este între copiii de la oraș și cei crescuți în sânul naturii la țară. Pentru mine în natură este viața adevărată și așa mi-am dorit să simtă și să crească și copilul meu. O viață mai simplă, însă cu adevărat hrănitoare pentru suflet.

Pentru că stăm cu chirie nu putem să avem animăluțele noastre, dar avem o grădină generoasă plină de pomi fructiferi (meri, peri, vișini, cireși și un piersic delicios), coacăze și muuuultă zmeură, preferata noastră. Avem chiar și o tufă de zmeură galbenă – nu am cuvinte să descriu gustul deosebit pe care îl are. 

Rian mănâncă zilnic cel puțin patru mere direct din copaci, pe lângă alte fructe pe care le mai găsește, mă bucur să văd cu câtă sănătate se hrănește puiul meu.

Raluca și Rian
Raluca Ana Elas într-o drumeție cu fiul său, Rian

Din ce trăiești?

Momentan trăiesc din jobul part-time pe care mi l-am găsit în oraș, la care se adaugă pensia alimentară a copilului. Împreună nu depășesc salariul minim pe economie. Din păcate aici nu am găsit niciun proiect pe partea de fotografie, care oricum din cauza pandemiei nu mai este ce a fost. Erau foarte binevenite ședințele foto pe care le mai făceam în București pentru că de profesie sunt fotograf. Cum spuneam, am fost conștientă că mutându-mă la țară voi pierde o parte din beneficiile pe care mi le aducea orașul. Dar nu regret nimic și sunt foarte mulțumită cu o viață mai săracă, dar mai curată. De aceea toate speranțele mele pentru a avea o viață decentă și a ne împlini visul de a avea bucățica noastră de pământ și o căsuță undeva pe un deal sau la marginea unei păduri stau în afacerea mea de suflet Aaru.

Povestește-ne puțin despre Aaru, mica ta afacere cu bijuterii cu cristale…

Această afacere s-a născut din pasiunea și iubirea mea pentru cristale, lemne și pietre. Nu fac doar bijuterii, ci și obiecte de decor, lămpi făcute manual și tablouri. Prima dată m-am îndrăgostit de cristale pentru frumusețea lor, apoi am început să mă documentez și le-am descoperit calitățile vindecătoare. După ce am scăpat de niște dureri fizice cu unul dintre cristalele mele favorite, Labradorit, mi-am dorit să îl pot purta și ca amuletă, la gât sau ca brățară ca să mă protejeze mereu.

Am căutat pe net și am găsit câțiva artiști români care lucrează foarte frumos, dar nu am avut posibilitatea financiară să le cumpăr obiectele. Așa că această imposibilitate m-a făcut să încep să mi le fac singură. 

Așa am început, am cumpărat din puținul pe care îl am niște sârmă de cupru, câteva cristale. Și nu m-am oprit aici. M-am împrumutat pe la diverși prieteni ca să îmi pot cumpăra mai multă sârmă, cristale, unelte și ce mai aveam nevoie. Apoi am făcut atât de multe încât m-am gândit că este păcat să le țin doar pt mine, oricum nu le pot purta pe toate deodată (râde). Așa că, după lămpile și obiectele pe care le creez deja de doi ani, bijuteriile au venit ca o completare perfectă. Așa s-a născut Aaru.

Aaru înseamnă „Rai” în Egiptul antic, civilizație de care sunt aproape obsedată de când sunt mică, fiind convinsă că probabil am trăit în câteva vieți anterioare acolo, altfel nu pot explica atracția pe care o simt pentru cultura și civilizația lor. Aaru este Raiul meu, spațiul unde îmi dau frâu liber imaginației, unde mâinile mele făuresc obiecte magice, cu suflet. Și doresc ca prin mine și prin ce fac, să fac cunoscută puterea acestor magice pietre venite din Mama Pământ. Pentru că foarte mulți oameni consideră gemele doar niște pietre frumoase. Și este păcat să nu afle toată lumea cum își pot îmbunătăți viața, relațiile, sănătatea cu ajutorul bijuteriilor mele.

Raluca Ana Elas
Raluca Ana Elas și mica sa afacere Aaru

Raluca Ana Elas:Sunt născută și crescută în București, exceptând verile superbe de la țară. Neavând căsuța mea, m-am tot mutat de la vârsta de 18 ani, de când mă întrețin singură.

Înainte să te muți la țară, stăteai în București. Cum arăta viața ta aici?

Sunt născută și crescută în București, exceptând verile superbe de la țară. Neavând căsuța mea, m-am tot mutat de la vârsta de 18 ani, de când mă întrețin singură. 

Viața în București devenise oribilă pentru mine. Dacă înainte să fiu mămică mai găseam și părțile frumoase ale acestui oraș – parcuri, evenimente – după ce am născut totul s-a schimbat. Tot ce aveam în minte era să îmi cresc puiul în natură.

Doar gândul că trebuie să scot copilul în parc, să pierd câteva ore cu drumul, îmbrăcatul și așa mai departe, doar ca să stăm o oră într-un parc plin de oameni, mă deprima teribil. 

Iar viața mea era sufocată de oraș. Timpul pierdut pe drumuri, trafic, energia oamenilor, stresul pe care îl simți chiar și dacă nu ai motive să fii stresat și multe altele m-au făcut să îmi doresc să fug cât mai repede. Prima „fugă” a fost când Rian avea patru luni și încă eram împreună cu tăticul lui. La insistențele mele ne-am găsit o casă superbă cu chirie undeva în zona Moara Vlăsiei, după Balotești. Zona pe care o recomand tuturor care vor să plece din oraș, dar să și păstreze legătura cu el. Am locuit acolo, tot la țară timp de un an și jumătate. Apoi am revenit la oraș, unde în scurt timp am rămas doar eu cu Rian.

A mai durat o vreme de trei ani până am reușit să plec din nou. Trei ani în București care au fost însoriți datorită oamenilor puțini, dar frumoși, pe care i-am avut alături și care m-au susținut din toate punctele de vedere.

Ra și Rian
Raluca Ana Elas într-o aventură în natură cu fiul său, Rian

Povestește-ne puțin despre familia ta și ce părere au ei despre decizia ta de a trăi împreună cu cel mic la țară?

Familia mea este foarte, foarte mică, anume mama și tata, fără alte rude. Și ei sunt despărțiți de când aveam eu patru ani, însă fiecare mă ajută și mă susține total în orice fac. 

Mama este cea mai bună prietenă a mea, fără ea nu știu cum m-aș fi descurcat în multe situații. Este baza și stâlpul meu și mă consider norocoasă pentru că am o așa mămică. Puterea mea de sacrificiu de la ea vine. M-a crescut singură și s-a chinuit mult să îmi poată oferi tot ce am avut nevoie ca să ajung un adult independent și puternic. Pe lângă asta, mama mi-a insuflat iubirea pentru mare pentru artă și pentru „frumosul” vieții. Este o boemă și o ființă sensibilă, la fel ca mine.

Tata nu a fost mereu implicat în viața mea, însă de când sunt mămică, cumva relația noastră a devenit mult mai strânsă. Alături de mama, este un bunic tare bun și ne ajutăm mult unul pe celălalt.

Acum un an și jumătate, când din senin am văzut un anunț pe un grup de pe Facebook despre o căsuță drăguță de închiriat într-un sat din județul Argeș, nu am stat o secundă pe gânduri, i-am luat pe mama și pe Rian la o „plimbare”. Pe drum i-am spus mamei că este posibil să fi găsit o nouă căsuță. Am ajuns, am văzut căsuța, am bătut palma cu propietarul după nici o oră și în două săptămâni mi-am strâns toată viața din București și i-am făcut zâmbind cu mâna neprivind în urmă.

Pentru prietenii și părinții mei a fost un șoc, i-am luat total pe nepregătite. Știau de mult că vreau să fug iar de oraș, dar nu se așteptau să fie atât de rapid. Așa a fost toată viață mea, am luat decizii fără să stau pe gânduri bazându-mă pe intuiție, arma mea cea mai puternică.

Tot cu ajutorul oamenilor dragi care s-au adunat într-o mică echipă, am reușit să mă mut repede. Nu mi-a fost ușor pentru că, vă rog să mă credeți, se strâng muuuulte după 15 ani de stat în chirii, plus patru ani de locuit cu un copil. Orice părinte știe prea bine ce înseamnă. Așa că am fost susținută moral nu numai de familie, ci și de  prieteni.

Citește și: Doi tineri din Hunedoara visează să renunțe la job-urile de la oraș pentru a trăi la sat, în natură. Povestea LivAdA – The tiny House, o căsuță ridicată de Robert și Diana în satul Peștenița

În postarea din grupul „Mutat la țară” spuneai că ești mamă singură și că vecinii îți tot spun să-ți „găsești și tu un creștin să te ajute”. Cum merge treaba asta ?😊

Treaba asta nu merge momentan. Sunt singură deja de patru ani și se simte. Ajungi să te obișnuiești așa și nu prea e bine. Pentru că probabil îmi va fi foarte greu să mai am încredere și să mai las pe cineva să intre în lumea mea și a lui Rian. Acum doi ani am avut două încercări total eșuate care cumva m-au făcut și mai tare să mă închid în cochilia mea. Mi s-a spus în față că e nasol că am un copil. Am simțit din plin presiunea stereotipurilor și a stigmatizării. Noi, mamele singure, trăim în continuare într-o societate care judecă foarte mult. Clar ca mamă singură ești doomed (condamnată). Nimeni nu vrea să se implice cu adevărat și nimeni nu vrea să crească copilul altui bărbat. Lucru care mi se pare atât de nedrept. Copilașul asta minunat de ce să nu merite un super tătic care să îl iubească și eu la rându-mi un partener și un om minunat alături, cu care să construiesc o viață frumoasă?!

Rian
Rian, acasă împreună cu pisica familiei

Cum te înțelegi cu vecinii? Cum te-au primit în sat?

Cu vecinii mei mă înțeleg super bine, deși sunt introvertă, oriunde m-au purtat pașii, am întâlnit numai oameni frumoși cu care m-am împrietenit. Unul dintre vecinii mei este chiar proprietarul casei. El mă ajută oricând cu orice am nevoie, necunoscând orașul lângă care locuim, m-a trimis de multe ori cu „recomandări” la mecanic, la farmacie și oriunde am mai avut nevoie.

Pe partea cealaltă am avut marele noroc ca vecina mea, tanti Nuța, să aibă trei nepoței minunați care au devenit prietenii cei mai buni ai copilului meu, jucându-se aproape zilnic împreună. Ca să nu mai spun de ce bunătăți primesc din ambele părți, de la zacuscă făcută la ceaun în curte de tanti Nuța, până la compot și dulcețuri, fructe și ouă proaspete din partea soției domnului proprietar.

Pe lângă ei, m-am împrietenit cu o tanti din satul următor de unde cumpăr ouă de la găinile ei și vin de țară făcut de dânsa. Apoi au urmat și alți oameni (nu prea mulți), vecini de sat, părinții copiilor cu care Rian s-a împrietenit cât timp a terminat grădinița aici. Toți oameni minunați. 

Asta îi spun mereu și lui Rian: oamenii pe care îi atragi sunt reflexia propriei persoane, așa că să fim mereu buni, cu gânduri curate, să ajutăm cât putem de mult, și răsplata va veni prin alții întotdeauna.

„Viața mea este o aventură întreagă, nu am nicio secundă pauză de la drame, nebunii, tot felul de situații bune și rele. Dar tocmai acest fapt m-a întărit de-a lungul anilor, învățând să fac totul singură, să mă descurc în orice situație întâlnesc.”

Acum serios, cum te descurci singură la sat? Am văzut că tai singură lemne… nu fără peripeții. 

Viața mea este o aventură întreagă, nu am nicio secundă pauză de la drame, nebunii, tot felul de situații bune și rele. Dar tocmai acest fapt m-a întărit de-a lungul anilor, învățând să fac totul singură, să mă descurc în orice situație întâlnesc. 

Singură la sat este greu, dar și frumos. Prefer de o mie de ori să muncesc mai mult fizic decât o făceam la oraș, dar să aud păsări, vântul printre frunze, să aud găinile, să simt cum respir aer curat, să fie întuneric beznă noaptea și cerul cu miliarde de stele. 

Îmi sparg singură lemnele, îmi place mult, este o terapie pt mine. Am vrut să le și tai singură cu drujba, dar vecinii mei nu m-au lăsat spunându-mi că este prea periculos să lase o fată cu drujba. 

Nu este deloc ușor pentru o singură persoană să țină o casă întreagă la curte, care implică mult mai multe decât un apartament de la oraș. Să cresc un copil de care mă ocup intensiv și căruia încerc să îi ofer cât mai mult din timpul și energia mea, să gătesc zilnic, să merg la job și să mă ocup și de micuța mea afacere. Dar cumva, reușesc să duc totul. Știți că se spune că Doamne, Doamne nu îți dă mai mult decât poți duce. 

În București îmi era mult mai ușor, aveam ajutor cu copilul, pe mama, pe prietenele mele. Aici nu am pe nimeni care să facă asta. Dar mă descurc foarte bine și așa. Unul dintre punctele mele forte este acela de a reuși să mă adaptez rapid oriunde, cumva mă descurc, se așează lucrurile pentru că am încredere în mine chiar dacă sunt și momente grele când cred că nu mai pot. Dar sunt doar momente trecătoare. 

Raluca și Rian
Raluca Ana Elas împreună cu fiul său, Rian

Cum s-a adaptat copilul tău la viața de la sat?

Copilul meu, ca și mine, nu a trebuit să se adapteze la viața de la sat, noi ne adaptam de fapt la viața din București. Aici suntem ca acasă, de parcă am fi locuit aici de o viață. Chiar am fost plăcut surprinsă când Rian în timpul unei discuții cu un vecin, m-a corectat și a zis că el nu este băiat de oraș, ci este țăran, adică un om care locuiește la țară și este super mândru de acest lucru. 

Deși are doar șase ani înțelege multe și de multe ori a dat dovadă de înțelepciune. Este foarte fericit cu viața noastră aici, mergem aproape zilnic prin munți, pe dealuri, pe râuri, în peșteri. Nu folosim gadgeturi, ne place să ne ascultăm intuiția, să descoperim drumuri noi care ne duc spre locuri minunate. Avem deja o listă mare cu locuri favorite în care mergem, adunăm vreascuri de foc din pădure, ne uităm cu binoclul după păsări și animale, cercetăm orice loc care ni se pare interesant, venim acasă mereu cu mașina plină de tot felul de minunății găsite. 

Am și rămas blocați, ni s-a oprit motorul pe Transfăgărășan într-o zonă fără semnal. Am găsit din greșeală un bârlog de urs, dar niciodată nu ne-a fost teamă. Am rămas închiși pe un drum forestier duminică seară, dar ne-am descurcat și am ieșit din această situație.

 Avem în mașină un kit care conține spray cu piper, lanterne de mai multe feluri, ciocan geologic, sită, ferăstrău de mână și altele. Nu ne lăsăm niciodată să fim luați pe nepregătite oriunde ne-am afla.

Apa de băut o luăm de sus din munte direct de la unul dintre cele mai bune izvoare din țară. Pe lângă asta, Rian ajută și vecinii de câte ori este nevoie, adună ouăle, exact ce îmi plăcea și mie când eram mică, strânge fructele, are grijă de găini.

Citește și: „Orașul îți oferă multe posibilități, dar și tot atâta stres”. De ce s-au mutat doi tineri de la București într-un cătun de la poalele munților Făgăraș

Cum arată o zi din viața voastră 😊

Ziua începe devreme la ora 6:30. Fac pregătirile pentru pachețelul de școală și ce mai e nevoie, apoi amândoi mergem la oraș – el la școală, eu la job. Am un job part-time, altfel nu am cum pentru că ziua lui se termină la ora 12, nu am cu cine să îl las și nici nu există vreun afterschool în zonă.

Îl iau de la școală și începe aventura zilei, ne gândim pe unde să mai mergem, ce drumuri să mai cercetăm pentru că zona în care stăm abundă de locuri superbe. Spre amiază ne întoarcem acasă unde începe treaba pentru mine – gătit, spălat, curățenie. El iese la joacă cu copiii vecinilor (atunci când vin) sau desenează sau face tot felul de proiecte. Adoră să facă poțiuni de tot felul, inventează parfumuri, adună rășină din copaci. Apoi mâncăm de seară și la ora opt suntem la nani. 

De obicei după ce îl adorm, începe și timpul meu pe care îl petrec, în mare parte, lucrând la bijuteriile mele. Uneori se mai întâmplă să adorm odată cu el… și ce bine e a doua zi după un somn așa lung și odihnitor.

Raluca Ana Elas
Raluca Ana Elas într-o expediție prin țară alături de fiul său, Rian

Ce ai învățat despre tine, Raluca Ana Elas, în perioada aceasta de când te-ai mutat la țară?

De când m-am mutat la țară mi-am reconfirmat că pot face orice îmi pun în gând, că nu există obstacole, ele sunt create doar de mintea noastră. Mi-am dat seama că atunci când îmi urmez intuiția fac cea mai bună alegere, că sunt puternică și că sunt cea mai fericită atunci când trăiesc aproape de natură.

Citește și: Povestea tânărului care s-a mutat la sat pentru că nu-și găsea locul în București. De ce își spune Marcel Limbășan Meșterul Cârpeală

Și ce îți dorești pentru viitor?

Cel mai mult îmi doresc să reușesc ca viitoarea mutare să nu mai fie cu chirie, ci să avem bucățica noastră de pământ undeva într-un sat din țara asta superbă în care trăim. Nici măcar casă nu vreau, doar o bucată de pământ. Sunt pregătită să stăm cu cortul sau într-o rulotă până voi reuși să îmi văd visul împlinit, acela de a avea căsuța noastră eco pe care sunt în stare să o ridic singură cu mâinile mele. Ce îmi doresc cel mai mult este să avem locul nostru, de unde să nu mai trebuiască niciodată să plecăm, unde copilul meu să poată prinde rădăcini, unde să îi pot împlini toate dorințele lui. Visez la un loc unde să îi pot face o căsuță în copac, să avem animăluțe și o grădină mare cu multe legume și flori. 

read
next

Abonează-te la newsletter-ul LIFE.RO