fbpx

Căutare

Share this article

Ionuț Rus este un tânăr hoinar ce îndrăgește să călătorească prin lume, iar odată cu experiențele trăite peste granițele țării noastre s-a născut ideea de a da viață unui business, care, se pare, în acest an pandemic a avut productivitate mare.

În 2018, după un an petrecut în India și Nepal, a început acasă o afacere cu cânepă. A suprapus gustul estetic pentru vestimentație cu pasiunea pentru această plantă și a ieșit brandul DE IONESCU. Aduce în față un produs care nu este ușor de vândut, mai ales la noi în țară. Totuși, a găsit soluții ori de câte ori a întâmpinat o stavilă. Înainte de pandemie mai avea doar o fărâmă de speranță că va supraviețui, dar a dăinuit datorită motivului pentru care a decis să se implice într-o astfel de afacere: revitalizarea unei plante de mult timp uitată.

Ionuț Rus a ajuns să cunoască toată industria cânepii cu multă documentare și studiu și a înțeles că drumul de la semințe la produsul final nu e unul ușor, dar nu l-a împiedicat să creadă că business-ul său va fi unul fezabil. Anul acesta a lăsat costumele bărbătești deoparte și s-a apucat de fabricat măști și geci de blugi din cânepă. A fost o primă mișcare a sa pe urban și a realizat că i-a mers chiar mai bine decât i-ar fi mers cu costumele având în vedere că evenimentele au fost lăsate pe pauză. 

Te găsesc într-o nouă ipostaza de când nu am mai vorbit noi. Ești tată de fetiță. Cum te simți?

Mă onorează foarte mult apelativul. Suntem foarte bucuroși că avem o fetiță. O cheamă Malaika Gloria Florea. Noi i-am pus Malaika, căci doamna mea fiind de sorginte africană a vrut să-și aleagă un nume din limba Leon King și înseamnă înger. Gloria am vrut eu de la echipa Gloria-Bistrița, echipa locală și Florea după bunică-mea. E minunat. S-a născut la Sibiu, unde locuim. Ne-am mutat de la București. E mult mai ușor căci aici e si atelierul/producția. Ne-am dorit să fim aproape. E important să găsești persoana potrivită, să găsești o înțelegere tacită că urmează să vă gospodăriți și cam așa a fost la noi. Pentru că eu am stat un an în India și ea un an în Franța, a fost foarte greu la distanță. Dar eu am plecat cu gândul de a sta doar un an și știam că la o anumită dată o să mă întorc și atunci am rezistat.

Ionuț Rus: „Am primit un motiv în plus pentru care să muncesc.”

Cum reușești să jonglezi acum cu atribuțiile de tată și de antreprenor totodată? Cum te împarți?

De când s-a născut fetița, am reușit să scormonesc în interior și să găsesc un pic extra resurse de energie alimentate de zâmbetul și energia ei. Îți iubești copilul de când apare pe lume, dar e mic și nu prea realizezi. Trec lunile și începe să gângurească, atunci cumva găsești această energie în plus. Trezitul presupune ca eu să fiu în picioare la ora 5.00. Deja pentru mine sunt în plină zi acum. 🙂

Am noroc cu doamna foarte mult pentru că se ocupă mult de Malaika și încercăm să facem cu schimbul. Ea, venind acum din Franța, vrea să fim egali, să ne împărțim treburile. Sunt prins între ciocan și nicovală și nu pot fugi de atribuțiile mele de tată. Îmi aduc aminte cum era la mine. Tata era cu munca, mama era cu casa pe vremea mea. Acum, nu mai merge așa, pentru că văd că tindem către această egalitate între oportunități si sarcinile sunt împărțite.

Ca să concluzionez, am primit mai multă energie. Am primit un motiv în plus pentru care să muncesc, un motiv pentru care nu muncesc pentru bani, ci pentru a oferi copilului meu oportunitățile pe care eu nu le-am avut. Ce mi-a plăcut la părinții mei, e că ei m-au lăsat să trec granițele, deși nu eram încă adult. Era foarte fain pe atunci când am ajuns o data la Praga, o dată în Polonia, iar asta îți deschide un pic mintea. Ea, fiind de sorginte mixtă, trebuie să fiu un pic mai atent la conceptul de rasism. Doamna mea fiind doamnă de culoare, e un pic mai dificil.

A pățit să primească etichete?

Da. Noi nu prea am avut persoane de sorginte mixtă, în special doamne și oamenii întorc capul pe stradă, ceea ce nu e un lucru rău, dar e foarte evident. Doamna venind din Franța unde e foarte multă istorie, colonialism, multe persoane de culoare fiind în Franța, lumea nu se uită atât de îndelung la tine pe stradă. Din cauza diferențelor, se naște un sentiment de frică din cauză că persoanele nu sunt în ton. Ce se acceptă aici sunt persoanele gen Cabral, care ai crescut cu ele la televizor, le știi de la televizor, vezi că vorbesc română, o română stâlcită și îți place. Dar am încercat să fiu mai atent, căci și fetița mea va pune întrebări de ce mama ei e din Franța și eu din România, de ce mama ei e de culoare și eu sunt alb și ea ce este. Legat de lucru, am încercat să fie bine.

Citește și: https://life.ro/vlad-tofan-tanarul-din-husi-milionar-la-24-de-ani-multi-se-uita-la-masinile-altora-eu-ma-uit-la-cum-sunt-imbracati/

În acest an cum ți-a mers? Un 2020 productiv sau…?

Foarte bine mi-a mers, Slavă Cerului. Un 2020 foarte productiv. Mult mai productiv decât 2019. În ianuarie, februarie 2020 am avut două luni pe zero. Am vrut să mă las. Venise mijlocul lui februarie și eram tot pe zero. M-am gândit că o să trebuiască să închid. Mă mutasem în București și doamna mea ținea casa. Îi spuneam:„ Lucrez aici, sunt bărbat de casă, nu pierd nopțile, numai că o să am nevoie un pic de ajutor”. Am avut un pic noroc de mentalitatea ei, pentru că ea crescând în străinătate, e în regulă ca femeia să câștige mai mult. Statul francez nu ne ajută cu nimic, ea doar lucrează.

Ionuț Rus: „Pe mine m-a salvat pandemia.”

Când ai început să te redresezi, mai ales că în martie a început pandemia?

Pe mine m-a salvat pandemia. Am avut noroc că cu puțin timp înainte de pandemie, am avut gândul de a ne muta pe măști. Măștile s-au vândut ca pâinea caldă. A fost un produs pentru care s-a creat o foarte mare cerere. Am încercat să nu intrăm în dansul acesta macabru al prețurilor exagerate, deoarece știu persoane care la început de pandemie cumpărau măști cu 30 de bani de la Dragonul Roșu și le vindeau în pachet de 3 măști cu 100 de lei. Așa a început treaba pe Emag. Nu am avut măști din cânepă pe Emag la început. Nu am vândut în România. Noi, am avut în schimb, colaborare cu companii care fac uleiuri de cânepă, care sunt foarte la modă în străinătate. Am încercat să avem câteva contracte să oferim sprijin câtorva magazine și în magazinele lor să vindem măști. Am făcut în jur de 100 de mii de măști și am funcționat cu ele până când am ieșit din pandemie, acum.

Ai abandonat celelalte produse, nu?

Toți banii de măști i-am rulat. Am investitit și mi-am plătit datoriile pentru că venisem după un an dezastruos.

Câți oameni ai în echipă și cum i-ai susținut în această perioadă? Ai desfăcut contracte sau cum ai procedat?

Avem un pic noroc pentru că am încercat să avem oameni care voiau să fie contractori, să aibă un PFA și să nu-i angajez la mine. Avem pe IT un om, pe social media manager încă unul, doamna contabilă, un om este pe creative writter, eu, avem un domn care e o mână dreaptă și în producție sunt 15. În total, suntem 21. Am avut noroc perioada asta, dar dacă 2019 a fost dezastruos, am acumulat multe datorii. Dacă nu le aveam la bănci, le aveam la persoanele care m-au ajutat să deschid business-ul.

În august am făcut niște geci de blugi. A fost o primă mișcare pe partea de urban și am realizat în septembrie că prinde mult mai bine decât costumele.

Costumele erau puse pe pauză pentru că nu au mai fost evenimente, nu?

Exact. Erau blocate. Și ușor, nebunia măștilor se domolise. Pentru noi, atinseseră un vârf Everest în aprilie anul trecut. În aprilie, anul trecut, toată lumea căuta și ele nu se mai găseau. Noi, având producție, puteam să le producem. Ce mi s-a părut foarte greșit este că la noi în România s-au extirpat toate exporturile de măști, nu s-au putut trimite măști în străinătate, dar s-au trimis măști din străinătate. Ca și mic producător local, îți cam distrug afacerea. Noi, ca să reușim, îți spun acum ție, am luat două măști și le-am legat între ele cum erau două măști pe partea din stânga cu ațe, în loc de elastic și le-am declarat la vamă ca și sutien. Am făcut o românească, dar nu aveam altfel cum să le vindem, căci la vamă ți le opreau. Curierul nu voia să ți le ridice dacă le declarai ca măști. Practic, așa a mers o perioadă. Am reușit să-mi plătesc datoriile ca și mică firmă și în august am făcut o primă colecție de geci urbane, o reinterpretare a gecilor de la un brand cunoscut.

Au prins bine, spuneai tu.

Da, pentru că era o geacă la o sută de euro. O geacă de cânepă, e altceva. La noi, era mai ieftină și au prins. Am văzut pentru prima dată că aveam rulaj pe partea de haine.

Ai simțit susținerea locală în perioada aceea?

Nu prea, pentru că nici pe alea nu le-am dat în România. În România, în general ne-am adresat bărbatului român care nu neapărat că are mai puțină cunoaștere, dar e mai puțin conștient decât o doamnă. Am vrea ușor-ușor să intrăm pe piața aceasta la noi, totuși. Nu pot spune, ca să răspund la întrebare, că am simțit un suport mare din partea locală. Am întâlnit oameni frumoși care au cumpărat și din România. Noi ne adresăm, în general, celor care sunt din generația Milllenials, care sunt născuți în jurul anilor 1980 care merge până în 1995. Toată generația aceasta este reprezentată de oameni elevați, culturali,  care au un salariu decent, care călătoresc și sunt mai deschiși odată cu călătoriile, care vorbesc măcar o limbă străină și nu depind de 100 de euro. Viața lui lunară nu depinde de o geacă sau nu de 100 de euro. Clientul nostru face parte din categoria care își permite să cheltuie pe o geacă această sumă de bani, fără să-i afecteze bugetul lunar.

Ionuț Rus: „Noi folosim doar cânepă.”

Voi folosiți doar cânepă, nu?

Da, noi concepem doar material de cânepă, cu excepția faptului că la unele sacouri se folosește și căptușeală. Facem doar sacouri semicăptușite. Nu facem sacouri căptușite întreg. Cele semicăptușite îți oferă mai mult de lucru, căci ele trebuie să arate bine pe interior. Dacă pui doar o căptușeală acolo, nu mai vezi ațele, nu mai vezi practic cum arată un sacou. Sunt mai de primăvară-vară. Când avem de folosit doar puțină căptușeală, folosim doar in din Franța. Folosim in franțuzesc, în rest tot ce producem noi este doar din cânepă. Procesul începe din momentul în care se achiziționează fibra. Noi, nu folosim cânepă românească pentru că nu mai există topitorii. Dacă nu mă înșel, ultima topitorie a fost închisă la Arad prin 2007, înainte să intrăm în UE.

De ce e importantă topitoria, să explic acum. Din moment ce creștem planta, practic trebuie făcut procesul de cules. Când o culegi, cânepa are niște diferențe față de in. Inul după ce l-ai cules, este mic. Firul e subțire și el este făcut pentru lenjerie de noapte, cămășuțe de noapte. Cânepa, are același proces de culegere, dar e o plantă mult mai mare. Poate ajunge la 5 m înălțime. Și atunci, fibra e foarte groasă. Și când procesezi, e mult mai greu pentru că ai o plantă la 5 m, cu o fibră groasă și îți dă mult mai multă bătaie de cap. Fibra de cânepă e mult mai apretată. Să zic așa, decât o cămășuță din in. Când culegi cânepa, faci procesul de topire, dar la in îl faci pe câmp. Inul îl lași să se usuce vreme de 2 săptămâni. La cânepă, nu poți să faci toată treaba asta pentru că topirea la câmp nu merge mână în mână cu planta asta groasă. Nu-ți rămâne decât să faci topirea la apă. Topirea la apă presupune că iei baloții și îi pui în apă. Înainte, se făcea la râu. În 2006-2007, după cum ziceam mai era o singură topitorie la apă. Se făceau niște bazine uriașe și acolo se prelucrau. În momentul de față, e greu să faci asta. Îți trebuie foarte multă apă la cânepă. Trebuie să filtrezi apa. După ce iese cânepa din apă, are forma unei bucăți de lemn. Și aia trebuie lăsată să se usuce. După ce se usucă, trebuie trecută printr-o meniță, un instrument de tocare a fibrei până când e bătută micuț-micuț. Rămâne un fir. După ce se face acel proces, se face alt proces, de cardare sau de pieptănare. Îți separă fibra lungă de fibra scurtă. După care rămâi cu o fibră lungă frumoasă, o duci la o filatură ca să o fileze, să o facă fir. După ce ai un con de fir, mergi la o țesătorie cu câteva sute de kg ca să o facă pânză. După ce faci pânză, o duci la finisat. După trei ani, am ajuns la o finețe a materialului care îți oferă zero % contractare. Adică, nu contează de câte ori speli pantalonii sau geaca, dar nu mai intră la apă. Cam ăsta ar fi procesul. După care se ia pânza, se duce la atelier, se confecționează.

Am închiriat acum un spațiu fizic în Sibiu care va fi dedicat în întregime plantei textile din cânepă din România. Sperăm să-l renovăm până în următorul an. Ce am mai făcut anul ăsta a fost să găsim magazine care să fie interesate de produsele noastre să le expună. Mi-am dat seama că oamenii sunt interesați de o geacă de cânepă, dar ar dori să o probeze înainte, să vadă cum se simte în ea. Și am reușit să găsim trei locații, una în Amsterdam, alta în Budapesta și în Belgia și urmează două în Irlanda.

În România nu ai reușit să închegi o astfel de colaborare?

Nu. Am încercat, dar nu s-a vrut. Nu a existat interes, am găsit magazine, dar cred că tot e la nivelul de servicii. Am avut la un moment dat în București, a domnului Ivan Pațachin, dar venise pandemia și mi-am dat seama că ar trebui să plasăm produsele într-un magazin de modă. Acum încercăm să avem cât mai multe astfel de magazine unde să putem să expunem.

Se pare că, cu românii, nu poți să faci treabă, nu?

Ar fi corect în măsura în care am exclude producția. Aș simți că pot face cu România doar pe partea de producție. Să găsesc firme să producă, dar nu pe partea de desfacere. Nu am găsit ușa deschisă în România pentru ce înseamnă desfacere pe piața asta. Nici măcar nu mai avem site-ul în română, dar pe partea de producție am găsit oameni faini.

Ai clienți de prin toată țara?

Da. Am de la Constanța, București, zona Bistriței, Nordul României, Timișoara. Foarte buni clienți în România sunt oamenii din Harghita și Covasna. Sunt de excelentă calitate. Nu contează de ce naționalitate sunt, din perspectiva mea. Toată zona mi s-au părut oameni de încredere. Și am rămas foarte plăcut surprinși. Dacă ar fi să aleg un grup preferat de oameni cu care să lucrez, ar fi oamenii cu care lucrez din Sibiu și oamenii din partea secuimii.

2020 ți s-a părut perioada cu cele mai mari cumpene în business sau ai mai avut etape pe care le-ai traversat greu?

Cred că am trecut peste cea mai grea perioadă. Am început afacerea în octombrie 2018 și cea mai grea perioadă a fost ianuarie-februarie 2020.

A fost o voce în mintea ta care îți tot spunea să închizi afacerea?

Da, mai ales că deja locuiam în alt oraș. Venind dintr-o cultură în care bărbatul lucra și femeia stătea acasă, dar la noi era invers. Eu nu produceam, lucra doar doamna mea și merge așa o săptămână, două, dar nu la infinit. Nu mi-era deloc confortabil. A fost dificil mai ales că plăteam și pe alții.

Ionuț Rus:„Afacerea a fost începută cu gândul că o să revitalizăm piața din România.”

Te-a susținut familia?

Am simțit susținerea, dar n-am acceptat să-mi dea mama bani la 28 de ani. Nu mai sunt student să-mi dea părinții bani. Ajungi la o vârstă și nu se mai cuvine. Nu o să învăț probabil nimic la final de zi, dacă știu că există o plasă de salvare. Afacerea asta a fost începută cu gândul că o să revitalizăm piața din România și o să facem un milion de euro din cânepă.

Ai dat încredere visului tău și anume că vei construi un business fezabil?

A fost o idee venită în Nepal când eu trăiam ca un vagabond în India și Nepal. Nu aveam grija zilei de mâine. Eram foarte relaxat. Totul s-a născut dintr-un idealism dus la extrem. Îmi spuneam că sună atât de bine că nu are cum să nu meargă.

Share this article
Ți-a placut povestea? Ajută-ne și promoveaz-o pe social media
read
next
promoted
articles
loading...

Abonează-te la newsletter-ul LIFE.RO