fbpx

Căutare

Share this article

life.ro îşi propune să treacă în revistă povestea câtorva dintre cluburile de lux bucureştene. Astăzi Fratelli. Urmează Loft şi Gaia. Clubbingul de lux din Bucureşti a înregistrat deja mai mult de 12 ani de existenţă, ceea ce, în acest domeniu volatil şi delicat, cool, plin de distracţie şi adrenalină, se numeşte deja istorie. Cum au început proprietarii cluburilor de lux de astăzi? Ce i-a determinat să aleagă această meserie? În februarie 2005 se năştea în capul a cinci bărbaţi prieteni şi rude (veri şi fraţi) ideea unei afaceri…  

Dani Caramihai, Liviu şi Mihai Popescu, Silviu Talpău şi Nicu Mergeani erau prieteni şi fuseseră chiar colegi (trei dintre ei) la liceu. Băieţii visau să-şi deschidă o cafenea. Dani aduce cu el ceva experienţă lucrând cu tatăl său la restaurantul Casa Albă din Băneasa, Nicu era avocat, Mihai arhitect, iar Liviu manager sportiv la Le club din cartierul francez.

A fost un mix fericit, spune Dani, pentru că ne-am adunat firi diferite, dar buni prieteni. Dani Caramihai, cel pe care l-am întâlnit într-o dimineaţă la cafea la Fratellini Bistro, una dintre locaţiile recente ale grupului, mi-a povestit cum au început…

Unde aţi deschis prima dată?

Dani Caramihai: Pe Nicolae Golescu, acolo unde a fost Fratelli Espresso Bar, în spatele Ateneului Român. Când am găsit locul ne-am dat seama că nu era prea potrivit pentru ceea ce se înţelegea atunci printr-o cafenea. Pe vremea aceea, cafenelele aveau vitrine mari la stradă îmi aduc aminte de Turabo Cafe, de exemplu, şi lumea stătea la vedere. Spaţiul pe care îl găsisem noi era exact opusul – avea o vitrină mică, apoi un hol lung de intrare. Dar nouă ne-a plăcut foarte tare şi ne-am dat seama că acela nu putea fi decât un loc de seară, tocmai datorită faptului că nu semăna cu celelalte cafenele din oraş, pentru că nu te vedea nimeni înăuntru… Asta era conveţia consumatorului de locaţii de zi din acei ani: trebuia să fie văzut. Şi atunci am decis că locul este pretabil unei locaţii de seară. Am zis atunci ok, hai să deschidem un soi de lounge care nu exista în România atunci. Era un loc în care să mănânci ceva, deşi spaţiul nu ne permitea să avem o bucătărie foarte mare. Şi atunci găteam sandvişuri, salate, quiche-uri…

Atunci nici nu visam că vom ţine prăvălia deschisă mai târziu de 12 noaptea. A fost un succes din prima zi. Am început investiţia în februarie 2005 şi am deschis în noiembrie 2005. Am fost norocoşi. Eu cred asta. Nu sunt superstiţios, dar cine are business ştie că şi norocul are importanţa lui, că altfel sunt lucruri pe care nu poţi să le explici.

Am deschis în prima zi cam pe la 4 după amiaza şi seara era deja full. Bine, ne-a ajutat şi faptul că fiind patru şi având acces la medii diferite şi prieteni din diverse domenii, am avut mulţi invitaţi. Cunoşteam destul de multă lume, Liviu din zona de expaţi ne-a ajutat foarte mult, pentru că lucrase la Le Club şi-i ştia pe toţi, Mihai avea deja în spate câteva locaţii făcute de el (Cristal Cabaret, Cuando), iar Nicu din zona de avocaţi… Asta a fost.

Cum aţi ajuns să deschideţi un club?

În fiecare seară programul se prelungea din ce în ce mai mult, pentru că una din regulilele acestui business este să te şi mulezi pe clienţi. Şi ei voiau să stea mai mult. Noi stabilisem nişte lucruri: să închidem la 12, de exemplu. Şi, de fapt, vinerea şi sâmbăta, închideam la 3, 4…

Şi aşa s-a născut clubul?

Da. Firesc. Din nevoia clienţilor

Câţi ani aveaţi? Erau din aceeaşi generaţie?

Noi pe atunci aveam 29, 30 de ani. Ce am reuşit noi atunci să facem a fost să scoatem din casă pe cei din generaţia noastră care erau suprasaturaţi de clubbingul consacrat. Ăla de dimensiuni mari de la momentul respectiv: Bamboo – care venea din Zerillo’s, Vox Maris, Cabaret, Cuando, Cristal etc. acolo unde era doar o discotecă, unde se dansa până la 5 dimineaţa.

Şi voi ce aţi schimbat?

Noi am plecat deci de la cafenea, am ajuns la lounge, ulterior ne-am gândit să avansăm şi ne-a fost clar că locaţia respectivă, nefiind una de zi, vara nu aveam ce să facem, că nu aveam nici terasă… Şi atunci, am început să ne gândim la o zonă. Herăstrăul care era atunci într-o perioadă descendentă, că aşa e în HoReCa – sunt perioade ascendente şi descendente ale unor zone şi mai era ceva: lumea care frecventa atunci Herăstrăul nu ne interesa… Şi atunci am vorbit cu Dinu Pescariu să ne închirieze în Tei, acolo unde la început ne-am şi construit un ponton şi un club: Fratelli Social Club, de fapt ers tot un lounge. Era un loc în care se mânca, numai că aveam un meniu cam avangardist pe vremea aia cu sushi, sashimi… Am fost un pic înaintea vremurilor, fiindcă oamenii, cu tot respectul, nu ieşiseră atât de mult, meniul nu a avut succes în primă fază, genul acesta de entertainment era prea mult în perioada aceea. Dar noi am continuat şi seara am dat din nou muzica tare şi în serile de week-end, aproape fără voia noastră, am devenit un club în toată puterea cuvântului. Asta se întâmpla în 2006, la 7 luni după ce am închis Expresso bar. Şi iată, acum, în octombrie, Fratelli Social Club deschide cel de-al 11 lea sezon.

Deci ceea ce aţi adus nou a fost ideea de lounge.

Da, clubul se deschidea la 5 după amiaza şi bucătăria se închidea la 1 noaptea. Tocmai asta a fost ideea, să existe şi un loc unde să se mănânce înainte de toate. Cei care mâncau rămâneau şi la club. Dar noi să nu uităm că în anii ăia, banii se făceau mult mai uşor ca azi şi se cheltuiau la fel de uşor… Astăzi poate că sunt oameni cu la fel de mulţi bani, poate chiar mai mulţi, dar disponibilitatea de a cheltui este infinit mai mică. Dar atunci chestia asta a contat şi eu spun mereu că noi am fost oamenii potriviţi la locul potrivit. A fost un noroc să deschidem un business exact în perioada în care societatea era pe un trend ascendent. Mi-ar plăcea să ne mai întâlnim cu perioada aceea, deşi mă îndoiesc sincer că se va întâmpla.

Care a fost cea mai delicată perioadă?

Când hala clubului a luat foc pe 2 ianuarie 2008. A fost un ghinion imens chiar dacă noi avem teoriile noastre care nu au legătură cu ghinionul, nu are rost să intrăm în comentarii, cert este că hala mare a ars. Eram într-o situaţie delicată, trebuia să găsim o soluţie, practic am mutat totul din Fratelli Studio în Lounge, am curăţat zona, şi în luna februarie am dat drumul din nou, renunţând la ideea de restaurant şi lăsând doar clubul, timp în care am reconstruit Studioul pe care l-am inaugurat peste aproape un an. Nu a fost uşor, dar asta a fost, au trecut 8 ani şi prestăm în continuare constant.

Cum se văd proprietarii de cluburi unii pe alţii, ce relaţii au, cum se tratează?

Cu respect.

Ce calităţi îţi trebuie să faci un club?

În primul rând, să nu fii fricos, asta ca să nu spun că trebuie să ai curaj. E un business care are multă adrenalină de toate felurile. Tentaţii mari, stârneşte multe invidii, gelozii. E un business asumat. Dar l-am simţit dintotdeauna. Ţin minte că la 20 de ani am văzut filmul Coctail cu Tom Cruise. Şi ţin minte că le-am spus unor veri de-ai mei: la 30 de ani vreau să am şi eu un bar din ăsta. De afacerea asta trebuie să te ţii şi să-ţi placă. În momentul în care eşti tentat doar de bani, faci greşeli. Pentru că aici trebuie să ai o doză de tolarenţă foarte mare, să înţelegi lucruri mai mult decât le înţelegi într-un alt business, indiferent de client, pentru că avem şi clienţi corporate pe lângă clienţii de club obişnuiţi. Şi trebuie să te asiguri că experienţa pe care o primeşte clientul marţea trebuie să aibă aceeaşi calitate ca cea pe care o primeşte sâmbăta.

read
next

Abonează-te la newsletter-ul LIFE.RO