Istoria personajului Spider-Man şi motivele care l-au transformat într-unul dintre cei mai îndrăgiţi supereroi - LIFE.ro
Mergi la conținut

Istoria personajului Spider-Man şi motivele care l-au transformat într-unul dintre cei mai îndrăgiţi supereroi

Spider-Man a fost personajul celui mai scump musical realizat vreodată pe Broadway, Spider-Man: Turn Off the Dark, pentru producţia căruia s-au cheltuit...
Share this article

Spider-Man (Omul Păianjen), alias Peter Benjamin Parker a împlinit luna aceasta 60 de ani de existenţă şi este, totuşi, mai proaspăt şi mai popular ca oricând. Ce-i drept, întotdeauna are succes ideea că un adolescent normal poate deveni peste noapte salvatorul omenirii, dar şi creatorii săi au ştiut să-l păstreze în paşi cu vemurile. La o asemenea aniversare merită să trecem puţin prin istoria personajului Spider-Man şi să-i vedem evoluţia.

Cine este Spider-Man

Prima apariţie a lui Spider-Man a fost în august 1962, într-o bandă desenată din revista amazing Fantasy. Creatorii săi, Stan Lee şi Steve Ditko, au construit pentru Marvel Comics un personaj fictiv ce reprezenta un student remarcabil, orfan, ce trăia de la vârsta de 6 ani, în New York, cu mătuşa şi unchiul său.

Acesta ia parte la o demonstraţie ştiinţifică când este muşcat de un păianjen devenit radioactiv care îi transferă astfel capacităţile şi puterile sale: miros, capacitatea de a urca pe pereţi şi cartuşe cu pânze de păianjen. Puterile vin însă la pachet şi cu o mulţime de responsabilităţi, iar cel mai mare regret al lui îl va urmări toată viaţa. Tânărul Peter Parker refuză la un moment dat să prindă un hoţ, iar acesta va fi cel care îl va ucide ceva mai târziu exact pe cel care l-a crescut, unchiul său.

Acesta a fost momentul în care Parker îşi ia în serios rolul şi decide să lupte fără odihnă pentru a opri fărădelegile şi infractorii care ameninţă siguranţa oamenilor obişnuiţi. Ca în orice poveste clasică cu supereroi, duşmanii vor fi din ce în ce mai mulţi şi mai periculoşi, iar aventurile, tot mai pline de adrenalină.

Este însă o poveste care pune accent şi pe problemele clasice cu care se confruntă cei mai mulţi dintre adolescenţi: probleme în relaţiile emoţionale, timiditate, bani insuficienţi, interacţiuni sociale greoaie, confuzie existenţială.

Citeşte şi: Cum a ajuns Andrew Garfield de la băieţelul introvertit crescut într-un orăşel britanic la star hollywoodian – LIFE.ro

Istoria personajului Spider-Man

Spider-Man a fost mai întâi personaj de benzi desenate, apoi de film de televiziune – The Amazing Spider-Man, jocuri, filme pentru marele ecran şi o mulţime de produse dintre cele mai diverse. Popularitatea lui a crescut însă extrem de mult după anii 2000, când a devenit o prezenţă constantă pe marile ecrane.

După 5 ani în care personajul a devenit unul obişnuit al celor mai celebre benzi desenate ale vremii, în 1967 apare şi prima serie animată dedicată lui, serie ce avea să fie difuzată la televiziune până în 1970.

În 1977 a fost realizat primul film cu Peter Parker în rol principal, în interpretarea lui Nicholas Hammond, The Amazing Spider-Man. Anii 2000 aveau să-l aducă din nou pe marile ecrane şi să-l transforme într-unul dintre cei mai populari supereroi. În 2002 a fost lansat Omul-Păianjen în regia lui Sam Raimi, cu Tobey Maguire în rol principal. Şi următoarele 2 filme ale seriei, din 2004 şi 2007, au avut aceeaşi echipă, iar Omul-Păianjen 2, cel în care adversarul lui Spider-Man este Dr. Octopus, este considerat cel mai bun din trilogia regizată de Raimi.

În 2012 şi 2014 Andrew Garfield este cel care preia rolul în Uimitorul Om-Păianjen şi primim o nouă viziune a personalităţii personajului principal, cea a unui rebel distant care încearcă să desluşească misterul ce pluteşte asupra identităţii părinţilor săi. Tot acum se şi îndrăgosteşte de Gwen Sacy, dar şi găseşte un nou oponent în persoana lui Dr. Connors.

În 2011 Spider-Man a fost personajul celui mai scump musical realizat vreodată pe Broadway, Spider-Man: Turn Off the Dark, pentru producţia căruia s-au cheltuit 75 de milioane de dolari.

Spider-Man a intrat apoi în ograda Marvel, iar rolul supereroului este preluat de actorul Tom Holland, care este deja la cel de-al treilea film din serie: Omul-Păianjen: Întoarcerea acasă (2017), Omul-Păianjen: În lumea păianjenului (2018), Omul-Păianjen: Departe de casă (2019) şi Omul-Păianjen: Niciun drum spre casă (2021).

Citeşte şi: Tom Holland, actorul britanic care face furori în rolul lui Spider-Man – LIFE.ro

Imagini din acest articol ne-au fost furnizate de depositphotos.com.

Share this article

Citește mai multe


Creșterea taxelor | Ce se întâmplă cu banii de pensii ai românilor și cu investițiile la bursă
Cu investiții totale de 23,5 mld. lei pe bursă – adică aproape un sfert din banii de pensii private ai românilor – fo...
Creșterea taxelor | Biriș pune punctul pe ”i”: Pierdem miliarde din PNRR sau supărăm mediul de afaceri?
Pus în fața unui deficit bugetar scăpat de sub control, Guvernul României are în prezent de ales: crește impozitele ș...
Cum se simte oboseala cauzată de cancer. Apare aproape în toate tipurile de neoplasme avansate
Cum se simte oboseala de la cancer? Oboseala este un simptom comun al cancerelor avansate, însă acest tip de oboseală...
Asociația Caritas Alba Iulia, despre reforma sistemului de asistență socială: Serviciul social nu e muzeu
Asociația Caritas Alba Iulia, despre reforma sistemului de asistență socială: Serviciul social nu e muzeu Sectorul fu...
Animalul de companie are o respirație urât mirositoare? Iată câteva cauze
Nimic nu se compară cu afecțiunea câinelui, cu excepția cazului în care animalul de companie are un caz grav de halit...
Cum dansează pe manele mireasa lui Oțil și nașa Roxana Ionescu. Ramona Olaru și Diana Munteanu, campioane și ele
Dani Oțil și Gabriela Prisăcariu au făcut cununia religioasă duminică, 30 iulie, la 2 ani de când au devenit soț și s...
Spune-le și altora