Inspiring PeopleLife StoriesPoint of View
Foto: Raduly Laszlo
Inspiring PeopleLife StoriesPoint of View
Lucian Mîndruță: „Eu eram paznic de noapte la uzină ca să pot să-mi satisfac hobby-ul cu presa”
Ramona Raduly
|Reading time: 19 mins
Foto: Raduly Laszlo
Share this article

Lucian Mîndruță, „băiatul acela frumos de la știri”, spunea mamaia mea, este probabil unul dintre cele mai sonore glasuri ale presei românești. Și-a început cariera în presă în seara zilei de 24 decembrie 1989 cu un editorial care prevestea întoarcerea comuniștilor cu Ion Iliescu în  frunte. De atunci a mai fost la o agenție de știri, apoi la Soti că îi plăcea de Andreea Esca, la Tele 7ABC, atras de celebritatea lui Tatulici și apoi la PROTV și Antena 1. Prezența sa la pupitrul știrilor s-a încheiat brusc, în urma unui scandal apărut în presă, scandal care la vremea respectivă „l-a nenorocit”.

Acum este social media writer, are o emisiune la radio, la Digi FM, dar, mai mult decât orice, are o voce ce se face auzită. Este liber și poate spune ce gândește, fără nici un fel de îngrădire din partea nimănui, este un exemplu de jurnalist, de influencer mai mult, căruia nu-i spune niciodată patronul ce să publice și al cărui public dictează direcția în care merge. Un nou interviu din campania #PointOfView

Foto: Raduly Laszlo

Ai tot atâția ani de presă câți s-au scurs de la Revoluție. Cum ai ajuns să te faci jurnalist?

M-am apucat de presă în 24 decembrie 1989 când împreună cu o gașcă din Facultatea de Hidrotehnică și din cea de Civile am spart ușa de la Uniunea Studenților și am găsit acolo un loc unde ne-am aciuat noi care am vrut să facem o revistă a facultății. Noi, eram vreo 20 de inși. Inițial i-am spus Meșterul Manole, apoi a evoluat, s-a numit și Săptămâna Studențească, nu mai știu, i-am pierdut șirul denumirilor. Știu că la un moment dat trăgeam și 30-40 de mii de exemplare. Se vindea la tarabă. Cei mai întreprinzători dintre noi făcuseră un sediu și ne mutaserăm pe lângă Rosetti unde aveam și echipament, mașini de scris, primisem tot felul de ajutoare. Când au venit minerii, aveau și adresa respectivă pe listă – știi că ei au venit cu o listă de la cine se ocupa cu listele astea – și ne-au stricat tot ce am avut înăuntru, cu toporul.

Ce îmi aduc aminte, încă din 25 decembrie am prevăzut că se vor întoarce comuniștii, cred că mai am încă pe acasă articolul respectiv.

Întotdeauna am fost un pesimist și, al dracului, România m-a ajutat să am dreptate. Am prevăzut că inclusiv Iliescu este un comunist, că el va aduce toată gașca din generația lui și lotul din spatele lui Ceaușescu la putere, ceea ce s-a și întâmplat.

Dar tu atunci erai student la?

Eram student la Hidro.

Și apoi ai făcut Jurnalism?

Da.

Și părinții tăi ce au zis că te-ai băgat la jurnalism? Sau de unde aveai tu chestia asta de a scrie?

E mai complicat cu părinții mei, ei erau despărțiți de când eu aveam 4 ani. Înainte de 1989 orientarea mea era filo occidentală, cum era a multor români care acum nu-și mai aduc aminte și zic că era bine pe vremea lui Ceaușescu. Eu întotdeauna am iubit vestul și cultura lui. Nu m-am simțit confortabil într-o singură cultură, nu m-am simțit confortabil să stau doar pe Creangă, Sadoveanu și Eminescu, am dorit să aflu și mai mult. Dorind să aflu și mai mult, am dat de alte culturi, în primul rând cea franceză și apoi cea anglo-saxonă.

Înainte de 1989 eu visam să emigrez, d-aia eram și la Hidro pentru că se accepta și în America, era ușor de făcut în America și planul era să plec din țară. Învățasem engleză foarte bine, ca o mulțime de alți oameni, doar că eu îl urma metodic. Eu nu-l uram pentru că nu aveam ce să mănânc.

Foto: Raduly Laszlo

Nu aveam ce să mănânc, am fost crescut doar de mamă, era foarte greu, ea fiind asistentă medicală care nu lua șpăgi. Erau săptămâni când nu aveam decât o bucată de carne și ea pretindea că nu-i place ca să mi-o lase mie să pot să cresc. Ăsta a fost pentru mine ceaușismul. D-aia, când a murit Ceaușescu pentru mine a fost, ca pentru sălbaticii din Africa, o sărbătoare.

Recunosc. Ceaușescu ne-a adus la nivelul de sălbatici să ne bucurăm de moartea lui. Și nu regret nici până azi, omul acela care a distrus atâtea vieți, nu mai merita să trăiască. Știu că e controversat ce spun acum, dar aici sunt de acord cu ce s-a întâmplat. Nu sunt de acord că după el nu a mai plecat nimeni. Și nu mă refer la moarte, mă refer la judecată. Sistemul nu a fost niciodată judecat.

Hai să ne întoarcem la tine. Voiai să emigrezi?

Da, eu voiam să emigrez în America, acesta era visul meu și am și plecat în 1992, dar m-am întors. Atunci eram în facultate, nu aveam de gând să fiu vreodată jurnalist, dar scriam. Scriam din adolescență, de pe la 12-13 ani.

Pentru tine?

Nu pentru mine, pentru fete. Era foarte util.

Când nu ai mașină, părinți sau bani, este foarte util să ai un skill care să atragă atenția fetelor. La mine era poezia. A funcționat.

Seara de 24 decembrie a fost prima ta experiență într-o redacție. Cum v-ați organizat voi așa repede?

Ce s-a întâmplat? Joia de dinainte de a pleca Ceaușescu am fost la miting. Ne-au fugărit cu tanchetele, intram din scară în scară de bloc. A treia zi au venit apelurile: mergeți să apărați instituțiile. Noi eram studenți, ne-am dus să apărăm Facultatea. Și stând acolo să apărăm Facultatea de teroriști și treaba era cam plictisitoare acolo și atunci ne-am apucat să scoatem un ziar.

Părinții tăi nu erau îngroziți?

Mai grav: tata era militar și mi-a transmis să nu cumva să mă prindă pe stradă în timpul Revoluției că ei au ordin să tragă. Am ignorat complet lucrurile astea.

Tot el nu-mi dădea voie să scriu în America prietenilor mei pentru că îi era frică de Securitate. Mie nu-mi era frică de nimic pentru că nu aveam ce pierde, nici eu nici mama. Mama era fată de deținuți politici și avea dosare oricum.

Foto: Raduly Laszlo

Ce ai scris prima dată?

Păi, prima dată am scris un editorial despre cum o să se întoarcă comuniștii în frunte cu Iliescu și apoi am umblat la sertarul meu cu poezii și am publicat de acolo.

Poeziile erau de dragoste sau erau cu tentă politică?

Normal, de dragoste. Ziarul nu era politic, avea o tentă occidentală.

Păi și ați știut voi să faceți distribuție, tipografie?

Nu. Eu eram redactor. Ăia cu tipografia erau alți colegi, de la Civilă. Bogdan Tomulică era și el în ziarul acesta.

Și aveați bani?

De unde să avem bani, nu aveam nici un ban. Tipăream pe datorie și veneam cu banii la pungă după ce îi adunam de la chioșc.

Și în presa reală cum ai ajuns?

Păi tot pretinzându-mă jurnalist mergeam pe la conferințe de presă și acolo am cunoscut un tip de la o agenție de presă, AM Press, care mi-a zis că au și ei nevoie de redactori și, spre deosebire de revista noastră, ei plătesc J)). Ceea ce mi se părea un upgrade wow! O perioadă, câteva luni, am făcut traducerea buletinelor de știri în engleză, pentru Ambasade.

Mergând la asta, m-am întâlnit cu Amalia Neacșu de la Soti care, într-o bună zi mi-a zis că s-a îmbolnăvit prezentatorul lor. Aveau un singur prezentator. Și mi-a zis: „Nu vrei să vii tu să dai o probă?”. Îmi plăcea stația, dar mai ales îmi plăcea Esca, o văzusem la televizor. Apăruseră de o lună și eram fan.

Foto: Raduly Laszlo

Și așa ai ajuns tu la TV?

Da mă, și știi ce noroc am avut? Că eram foarte sărac, nu aveam haină. Când m-am dus acolo, am apărut așa ca o floare, în tricou. Și mi-au zis să încerc sacoul prezentatorului care era bolnav. Și mi s-a potrivit.

Dar ce s-a întâmplat cu prezentatorul bolnav? L-ai lăsat fără job?

Da, dar el oricum nu a mai vrut să se mai întoarcă pentru că era sătul să muncească fără să fie plătit.

Aaa, nici acolo nu se plătea?

Nu. Era de palmares. Eu eram paznic de noapte la uzină ca să pot să-mi satisfac hobby-ul cu presa.

Eu muncesc de pe la 14 ani. Făceam poze. În copilărie ca să pot să-mi cumpăr ce-mi doream, făceam poze la nunți, la înmormântări. Da, se făceau și la înmormântări iar eu am intuit că această piață merită exploatată că ăștia plăteau mai bine decât ăia cu nunțile. Mi-am luat așa casetofon, bicicletă…

De la Soti te-ai dus la ProTV?

Nu, de la Soti m-am dus la Tele 7 ABC. Am avut ofertă de la Sârbu, împreună cu Esca. Eu l-am refuzat, nu a uitat niciodată treaba asta, iar Esca s-a dus. M-am dus la Tele 7 pentru că nu aveam încredere în Sârbu, era unul bărbos cu ochelari, eu am ales celebritatea. Vezi cum te înșală celebritatea? Nu am avut dreptate cu Tatulici, am luat țeapă. Prima dată când m-am dus acolo, posturile cele mai mișto erau ocupate, unul de Radu Coșarcă.

Îi sunt recunoscător și lui Tatulici că totuși mi-a dat o șansă.

De acolo, țin minte și acum, eram în negocieri cu ProTV, Esca mă trăgea să vin că avea nevoie de un editor la știri. Am asistat la deschiderea postului și când am văzut grafica, am văzut că luaseră un pachet grafic din America, mi s-a părut că așa trebuie să fie. Mai ales că fusesem în America și știam cum trebuie să fie. Zece zile mai târziu eram angajat la ei și îi scriam jurnalul Andreei Esca. Și am făcut asta încă un an și ceva, fără pauză, fără weekenduri, fără nimic.

Și apoi te-ai dus la Antenă?

Foto: Raduly Laszlo

Nu, stai să-ți povestesc. A fost cea mai bună perioadă a vieții mele la PROTV.

Nu m-am dus la Antenă pentru că acolo îmi era rău, ci pentru că nu mai eram la știri. Și eu voiam la știri, pentru că mi se pare meseria cea mai frumoasă din lume. Poți să dormi în fiecare noapte liniștit pentru că nu ai ce planuri să-ți faci pentru mâine. Mâine, realitatea îți va livra știrile, nu trebuie să faci tu nimic.

Iar Sârbu mă dăduse afară de la Știri, deși am făcut breakingnews-ul cu 11 septembrie. Mă dăduse afară pentru că înregistrasem știrile.

Și cu Brucan cum te-a penalizat?

Nu mai știu când a fost scrisoarea cu Brian Adams, cred că în 1999 sau 2000. Veneau alegerile și PSD organizase un super concert Brian Adams, prezentat de PSD.

Eu chiar eram fan Brian Adams și când am văzut că idolul meu este împreună cu ce urăsc eu mai tare am zis că nu am cum să las așa. Fiind un jurnalist eficient am ajuns la el și i-am trimis un mail. Boul, că nu am cum să-i zic altfel, i-a dat scrisoarea managerului lui. Ăsta, alt bou, a trimis-o în România la cel care se ocupa cu organizarea concertului care era plătit de PSD, evident. Ăsta a luat mail-ul meu și i l-a dat lui Adrian Năstase, care a luat telefonul și l-a sunat pe Sîrbu. „Băi, zice Brian Adams că sunt probleme în România și că nu mai vine. Cum își permite ăsta?”.

Eu îi zisesem în scrisoare să nu mai vină. Sârbu a înnebunit, îți dai seama. Eu iar eram pe o pantă ascendentă. Făcusem tâmpenia aia cu înregistrarea știrilor cu un an înainte, dar cum totul mergea bine. eram director la Ziarul Financiar, unde fusesem pedepsit să fiu și începusem să-mi meargă bine. Pe mine, dacă mă lași o vreme fără să fac mari tâmpenii, în general e ok.

Dar asta nu era o tâmpenie…

Din punctul lor de vedere a fost. E, și tocmai mă pregăteam să încep emisiunea electorală și aveam o toamnă foarte full în față. Sârbu, atunci, m-a dat afară de peste tot, mai puțin de la Ziarul Financiar. Cred că știa că era nevoie de mine acolo. Dar, el cumva mă simpatiza. Așa că eu mi-am luat două săptămâni în care am fost și mi-am mai luat un brevet de pilot. După 2 săptămâni Brucan și-a dat seama că nici el nu poate să lucreze fără mine, l-a rugat pe Sârbu să mă lase înapoi și așa m-am întors și la emisiune. Nu am mai făcut emisiunea electorală, asta a fost pedeapsa.

Trebuie spus un lucru: Sârbu ținea cu tine chiar și când pierdea bani din cauza ta, iar asta se întâlnește foarte rar la patronii de presă din România. Prima lui solidaritate era cu oamenii cu care lucra.

Acum ce faci?

Acum am o emisiune la radio și sunt jurnalist de social media, raportat la fiecare postare ca să scadă reach-ul J. Sunt, un… terchea berchea acum. Nu știu de ce unora le e jenă de mine sau îi deranjez.

De fapt, pâinea mea o câștig acum din media training. Îi învăț pe oamenii de business să vorbească cu presa, în situații de criză. De asta pot să fiu jurnalist cu gura mare. Poți să mă dai afară din toate posturile din presă și să-mi închizi tot ce vrei, e foarte greu să-mi iei pâinea de la gură. Nu-mi pasă dacă mâine nu mai am un job în presă. Nu decid patronii, eu tot jurnalist o să rămân, asta e frumos acum. Nu mai decid patronii dacă sunt jurnalist sau nu. Ce mă poate scoate de aici e dezamăgirea care e din ce în ce mai mare. Și nu sunt dezamăgit de environment-ul acesta bucureștean, drăguț, din bula noastră, sunt dezamăgit de restul lumii. Eu merg foarte mult prin țară și e foarte deprimant. Dacă vrei să știi România adevărată, du-te la un birt sătesc la 100 de km de aici.

Mda.. Hai să mă întorc.

Foto: Raduly Laszlo

Am ajuns la PROTV în 1995, am fost dat afară de la Știri pentru că înregistram știrile prin 1999, după ce prezentam știrile de noapte de vreo 2 sau 3 ani.

Înregistram pentru că înainte de noi, Sârbu băgase emisiunea lui Florin Călinescu care era prieten cu el și care nu avea nici o disciplină. El putea să vorbească până la ora 1 și eu îl așteptam cu știrile. Eu eram proaspăt căsătorit și eu voiam să mă duc acasă la ora la care scria în program. Eu stăteam până la 2 câteodată. Și i-am zis colegei mele, Adina: „Băi, știi ce? Nu se întâmplă oricum nimic în România între 11 și 12. Noi înregistrăm știrile și plecăm frumos acasă.

Informasem chiar și consiliul Pro, care era un fel de board, dar nimeni nu a avut curaj să-i spună lui Sârbu, iar am crezut că i-au spus. Și sună într-o seară Sârbu în regie și cere cu mine. Răspunde Cătălina Tănase: „Nu pot șefu că înregistrăm”. ”Ce înregistrați?”. „Păi înregistrăm știrile”. ”Ce faceeeeeți?”. A venit, m-a înjurat. Dețin cred recordul: m-a înjurat timp de 45 de minute fără să se repete și fără să respire. Și m-a dat afară. Eu nu l-am crezut. A doua zi m-am întors la serviciu și m-a deportat la Ziarul Financiar.

E adevărat că oamenii te confundau cu Mircea Radu?

Posibil, nu-mi mai aduc aminte. Acum e mai de actualitate asta cu Măruță. Dar atunci, Mircea Radu era star mai mare decât mine.

Mamaie zicea că sunteți amândoi băieți frumoși…

Trebuie să recunosc că aspectul m-a ajutat. În rest eram bâlbâit, scriam prostii, nu aveam calitățile necesare.

La televizor nu erai bâlbâit.

Asta cu bâlbâitul mi-a scos-o Huidu și a fost foarte dureros pentru mine și pentru familia mea. Și acum folosesc oamenii „Bâlbuță” când mă înjură pe Facebook.

Cât timp ai stat la Antena 1?

Șapte ani. Pare incredibil, dar am stat 7 ani. A fost cel mai mult.

Hai să vorbim despre presă. Ce înseamnă pentru tine o presă liberă?

O presă este exact cât de liberă o vrea poporul.

Nu patronul?

Nu. Pentru că în ziua de azi omul va găsi soluții să se facă auzit și plătit de popor dacă poporul vrea să-l asculte. Problema este că poporul nu mai vrea să mai asculte unele lucruri. Adică presa nu este neliberă pentru că a decis un patron că el este PSD-ist, sau PLN-ist sau USR-ist. Este neliberă pentru că un jurnalist când are o opinie sau când are un adevăr, mai grav, poporul întoarce urechea și spune „nu mă interesează, nu vreau să ascult, eu am deja alte opinii”.

Foto: Raduly Laszlo

Presa e liberă în funcție de public și de gradul de înțelegere al publicului. Și presa este tot mai neliberă în România pentru că nivelul de înțelegere al publicului scade pe măsura emigrării creierelor.

Presa în ziua de azi se poate face de oricare parte a baricadei vrei: mai bogat sau mai sărac. Poți să te duci în partea în care sunt toți corupții și acolo ai un salariu mai bun. Poți să te duci în partea cealaltă și va trebui să muncești cu ziua ca să te întreții. Problema e că nu te ascultă oamenii când le spui un lucru care nu intră în grila lor.

Cum ți se pare că arată azi presa din România?

Știi ce zicea Guliani: The truth is not truth. Presa din România este în sfârșit racordată la Occident, doar că e racordată la un Occident populist, dezinteresat de etică, cum este universul publicului lui Trump, de exemplu.

Din ce spui tu înțeleg că Antena 3 este presa din România…

Nu, pentru că și în partea cealaltă este exact la fel. Îmi pare rău că trebuie să zic, dar nu mai există presă echilibrată.

Există presă care ține cu ai noștri și presă care ține cu ai lor. În tabăra noastră există un set ferm de idei și convingeri. Dacă tu, ca jurnalist din tabăra asta îndrăznești să expui o idee care iese din acest set, ai pățit-o: te înjură. Nu se mai poate discuta calm, oamenii nu mai vor de la presă altceva, vor ca presa să le confirme ceea ce ei cred deja. Nu mai poți să mai vii cu un set de informații noi, pentru că dacă nu seamănă cu ce-și doresc ei, s-a terminat. Dacă eu spun că vreau să mă duc la referendum să votez nu, „a, păi la noi s-a stabilit că e boicot. nu mergem la referendum”. Stai mă, dar nu eram liberi?

La fel și în partea cealaltă. Cred că dacă apare vreunul la Antena 3 și spune că domnul Dragnea e un bou, s-a terminat. Și nu colegii lui sar pe el, sare publicul, pentru că publicul nu poate să accepte ideea asta. La fel și la noi. Dacă ieși și spui „nu-mi place Johannis, nu-mi place Cioloș, uite au greșit aici”. „Nu ai cum, te-ai vândut la ceilalți”.

Asta înseamnă că presa de azi e un fel de propagandă, de o parte și de alta…

Presa de azi nu e propagandă, e ecoul vremurilor noastre și vremurile noastre sunt vremuri în care o ducem prea bine și ne căutăm singuri nod în papură.

Cred că presa noastră produce marfă foarte bine adaptată la gustul publicului. Oamenii nu mai percep presa azi ca pe un furnizor de informații, ci ca pe un furnizor de entertainment și atunci valoarea de entertainment a jurnalistului e din ce în ce mai importantă: să fii sclipitor, să fii pe fază, să îi înjuri pe ăia, să te scălămbăi, să nu te scălămbăi, să fii serios, să faci șhow acolo, să ai 3 cuvinte pe secundă ritm verbal. Toate astea sunt teatru TV.

S-a ajuns aici pentru că astea au fost în fiecare zi alegerile publicului. Publicul are telecomanda în mână. Eu nu fac vinovate nici trusturile, nici patronii, nici jurnaliștii, eu fac vinovat publicul că el continuă să consume acel produs. Și nu vinovat, e un cuvânt prea greu, e responsabil și trebuie să-și asume.

Social Media pare că a deschis drumul tuturor spre a deveni formatori de opinie. Pare că ies formatori de opinie peste noapte….

Mi se pare foarte bine, pentru că asta nu ne mai asigură nouă monopolul, cei care suntem plătiți să fim jurnaliști.

Și poate ne iau pâinea…

Știu, iar asta e foarte riscant, dar asta e minunat pentru libertatea de expresie. Pe de altă parte, unii dintre ăștia sunt fake influencers.

Apropo de puterea presei. A fost un episod neplăcut din viața ta personală. Ți s-a părut că atunci presa a întrecut limita? Crezi că ar trebui să se impună o deontologie, o limită?

Nu, nu a întrecut limita. Dar atunci au fost implicați și oameni politici. Atunci a fost vremea în care Băsescu tocmai declarase că presa este o vulnerabilitate la adresa siguranței naționale. Din acea epocă se trag dificultățile mele, iar povestea e mai complicată, nu e așa cum s-a văzut la televizor. Presa a făcut exact ce trebuia să facă: a avut o informați foarte hot și a dat-o. Și eu dădeam știrea.

Foto: Raduly Laszlo

Dar un episod din acesta, pe unul mai slab poate să-l nenorocească pe viață…

Da, și pe mine m-a nenorocit pe viață. Mi-am pierdut job-ul de prezentator de știri și nu l-am mai primit niciodată. Pentru mine a fost o nenorocire multă vreme.

Acum descopăr că nu mai e o nenorocire pentru că dacă aș fi rămas blocat ca prezentator de știri poate nu aș mai fi avut timpul și libertatea să fiu social media writer, să fac lucrurile pe care le-am făcut în ultimii ani. Eu m-am întors la anii 1990. Arunci nu eram plătit și m-am întors acolo. Cât am fost la TV am fost din ce în ce mai bine plătit, aveam tot mai multe nevoi, dar nu eram fericit pentru că eram îngrădit. Libertatea se restrângea.

Mulțumesc sorții că am apucat să pierd în viață, că la un moment dat m-au dat afară, că am luat-o iarăși de jos și am putut să reconstruiesc.

Mă uit acum la cei care au rămas acolo, în televiziune și eu cred că am avut o viață mai interesantă decât ei.

Ești liber acum? Te consideri liber?

Da, dar poate că nu sunt chiar atât de liber. Poate că domnul Dragnea a decis altfel. Pe de altă parte nu sunt complet liber pentru că depind în continuare de clienții mei, de public. În continuare nu pot să-i spun niște lucruri publicului meu, asta pentru că sunt în România.

Ce am eu de spus despre țara asta este atât de teribil încât dacă aș face-o, probabil nu aș păți mare lucru deoarece lumea ar zice că sunt nebun, dar i-ar afecta negativ pe copiii mei și ar rămâne ei cu această povară.

Te-ai gândit să intri în politică?

M-am gândit, am avut oferte vara asta.

De la cine?

Din mai multe locuri. Nu de la PSD și sunt foarte indignat. De ce nu a încercat și pe mine să mă ia? M-au văzut mai prost îmbrăcat, ce e cu mine?

M-am tot gândit și erau tentante pentru că simt nevoia să fac politică. Dar m-am tot gândit și am tot discutat și cu ai mei și am realizat că în momentul în care intru într-un partid politic și mă înregimentez, nu o să mai am din ce plăti. Partidul nu plătește membership-ul, iar jurnalistul nu poate să fie și jurnalist și să fie și în partid.

Foto: Raduly Laszlo

Și nu e ca și cum te duci azi în politică și mâine dacă nu-ți mai place politica te întorci la jurnalism…

Nu, nu mai poți. Doar în America poți.

Cum ți se pare clasa politică de acum vs cea de la începuturile tale în presă. Eu cred că ăia de atunci se exprimau puțin mai bine, aveau un oarecare respect pentru exprimarea frumoasă.

Eu cred că clasa asta politică de acum e puțin mai bună decât cei care au ales-o.

Adică merita mai rău?

Da. Se putea și mai rău. Deocamdată nu i s-a propus postul de ministru al Culturii lui Dani Mocanu. Știi cine e Dani Mocanu?

Nu…

Este cel mai tare manelist din România. Este numărul 2 în România la vizionări pe Youtube. Când Dani Mocanu scoate un hit, face 20 de milioane de vizionări. Smiley face cu 30% mai mult și e numărul 1. Tu nu-ți cunoști țara, vezi?

Dani Mocanu va ajunge ministru al culturii, dar deocamdată trebuie să iasă din pușcărie unde este închis pentru proxenetism.

Și ție îți place țara asta?

Da, mor după ea.

Nu te-ai gândit să îți iei familia și să pleci sau ești masochist?

Ba da, m-am gândit, dar familia nu vrea, și ei îi place țara și în alte țări probabil că e mult mai bine pentru cetățeanul mediu. Aici e foarte bine pentru oamenii ca noi pentru că în bula noastră e foarte confortabil decât ar fi în exil, într-o țară în care nu am avea bula. Ce e mișto la țara asta e că a generat un mecanism de protecție pentru oamenii ca noi.

Cum ai vrea tu să fie țara asta pentru copiii tăi?

Aș vrea o Românie în care să se întoarcă toți colegii mei de liceu care au plecat.

Foto: Raduly Laszlo

Și cu ce i-ar ajuta pe copiii tăi?

I-ar ajuta pentru că ar trăi într-o țară în care dacă ai o idee bună ar avea cine să o cumpere. În momentul acesta dacă ai o idee bună sau frumoasă, e greu să o vinzi.

Asta îmi doresc: să se întoarcă oamenii inteligenți în România pentru că au plecat prea mulți și se simte al dracului de tare.

Inspiring PeopleLife StoriesPoint of View
Share this article