„M-am trezit la aproape 40 de ani fără tată, cu gândul că moartea lui e din cauza mea.” Despre doliu în vremuri de COVID
Vedem zi de zi, de peste un an, statistici cu morți și îmbolnăviri de SARS-CoV-2. Ne contaminăm noi sau cei apropiați, pierdem oameni dragi, suntem martori la durerile altora și trăim cu toții un fel de doliu colectiv după lumea așa cum o știam.
Primul deces al unui pacient cu coronavirus din România a fost în 22 martie 2020, la 25 de zile de la confirmarea primul caz pe teritoriul țării noastre. În prezent, avem peste un milion de îmbolnăviri cu COVID confirmate, iar decesele numără peste 29.000 de oameni și tot atâtea familii în doliu. Un doliu care sfidează limitele umanului și pe care îl pot înțelege cu adevărat doar cei care au trecut prin el. Am strâns poveștile personale, autentice, ale unor oameni pentru care COVID-19 a însemnat moartea cuiva apropiat.
Au fost de acord să-și facă publică suferința gândindu-se la cei care trec, la rândul lor, prin boală, prin teamă sau chiar prin doliu, în speranța că le-ar putea oferi un sprijin – chiar dacă nu poți compara o pierdere cu alta și cea mai grea durere este întotdeauna a fiecăruia.
„Nu înțeleg cum l-am luat”
„Eu, când am luat virusul, purtam două măști. Eram la filmare la Catedrala Catolică, purtam două măști și umblam cu spirtul permanent în buzunar. Am interacționat de la distanță cu un coleg care a fost ulterior găsit pozitiv. Nu eram dintre cei care negau virusul, am crezut de la bun început. Deși am fost în microbuz cu opt persoane, nu l-a mai luat nimeni din echipă. Iar eu, dacă aș fi aflat din seara respectivă că acel coleg a avut coronavirus, n-aș mai fi mers în zilele următoare la ai mei acasă.”
Vorbesc cu Doru Iacovescu, director de imagine, despre care aflasem recent, de la prieteni comuni, că l-a pierdut pe tatăl lui din pricina coronavirusului. Amănuntele avea să mi le spună într-o discuție lungă, în care „nu înțeleg cum l-am luat” a apărut destul de des, ca și dorința de a arăta, prin propria poveste, cât de ușor poți transmite virusul cuiva drag, căruia i-ar putea fi fatal, chiar dacă tu, mai tânăr fiind, îl duci mai ușor pe picioare.
„Eu, de când a început pandemia, am stat cu mască, cu distanțare, cu tot ce trebuie. Le-am spus părinților mei să nu mai iasă din casă, la cumpărături, să facă liste cu ce au nevoie, că le cumpăr eu și le duc. Tatăl meu abia împlinise 80 de ani, mama, 70. Eram ca o soacră cu ei, gândindu-mă că sunt informați greșit, când ești în vârstă probabil că toată ziua stai și te uiți la televizor și sunt informații contradictorii, credeau că e o conspirație, că probabil lor nu li se va întâmpla”, spune Doru.
Înainte de Crăciun, avusese o filmare la Catedrala Catolică pentru care a fost testată întreaga echipă. Mai fusese testat și în televiziune, ambele rezultate fiind negative.
Unul dintre colegii de la filmare a ieșit însă pozitiv când a venit rezultatul, peste câteva zile. „Atunci la mine s-au pornit o serie de semne de întrebare, întrucât eu în perioada respectivă, neștiind că colegul a fost depistat pozitiv, fusesem la părinți acasă, la Ploiești – am avut ceva treabă la finanțe și am trecut pe la ei. În perioada aceea eu nu m-am simțit tocmai bine, dar am crezut că e tensiune, aveam o stare ciudată, îmi țiuiau urechile, aveam un fel de tuse pe care nu o bagi în seamă deloc, aveam gust, aveam miros, nu aveam temperatură, eram ca atunci când nu te odihnești câteva nopți la rând. Am fost la ei acasă având această tuse, am mâncat o ciorbă, tata a insistat să-mi plătească el un garaj pentru o mașină pe care o terminasem de restaurat, am luat banii și am plecat”, își amintește Doru amănuntele ultimei vizite așa-zis „normale” la părinții lui.
De Crăciun, Doru urma să-și vadă părinții împreună cu prietena, întâi pe ai lui, apoi pe ai fetei. Se pregătiseră cu cadouri, erau așteptați cu cozonaci și masa pusă. Aflând însă despre testul colegului, cu totul întâmplător, din televiziune, au decis să-și ia niște teste rapide de la farmacie. Al prietenei a ieșit negativ, al lui, pozitiv.
A fost convins că este o eroare, dar și-a anunțat părinții să nu-i mai aștepte și să sune la ambulanță să vină să-i testeze și pe ei, întrucât avuseseră contact direct cu câteva zile în urmă.
A sunat și el la 112, ambulanța a venit a doua zi să-l testeze, iar peste alte două zile a aflat rezultatul: pozitiv. „Am pus iar mâna pe telefon, am întrebat-o pe mama dacă a sunat la 112, ea a zis că da, au venit, i-au testat. Când le-am cerut să văd rezultatul a zis că la ei la Ploiești nu e ca la București. M-a îmbrobodit”, conchide Doru.
Multă vreme după, avea să afle că la telefon li s-ar fi spus că, dacă vor să fie testați, trebuie să meargă ei la camera de gardă, la Spitalul Județean din Ploiești. Dacă ar fi aflat la timp că nu a venit nimeni să-i testeze ar fi trimis el teste pentru ei, ar fi făcut ceva. Neștiind, a stat în izolare 14 zile, fără să se simtă rău, a vorbit mai rar cu ai lui, simțindu-i mai agitați, doar cât să le spună că e bine.
„Mi-am luat saturația de oxigen și cred că ăsta este un lucru important și, în multitudinea de informații, este lăsat pe planul doi: să-ți monitorizezi oxigenul. Dacă scade sub 95 trebuie să te pregătești măcar să-ți faci rost de oxigen, să-ți dai seama că ceva se întâmplă cu tine, pentru că tu te simți foarte bine, chiar euforic că poți învinge boala, dar saturația ta poate fi foarte scăzută, iar tu să treci în câteva ore la o stare mult mai gravă.”
Doru Iacovescu, director de imagine
De Revelion a stat tot singur, mai venea prietena să-i lase mâncare și diverse surprize la ușă. Pe 9 ianuarie urma să iasă din carantină, abia aștepta să meargă la ai lui, să vadă că e totul în ordine. Pe 7 era ziua tatălui lui, iar Doru s-a luat cu diverse treburi, așteptând un moment în care să poate vorbi cu el mai în tihnă.
L-a sunat însă tatăl lui. „L-am simțit în voce foarte slăbit, foarte schimbat, ca un om deprimat, care pare să fi ajuns la un capăt. Vorbea un pic ciudat, nu-l auzeam bine, l-am întrebat de ce e așa, ce se întâmplă. Păi ce să fac, sunt cu coronavirusul ăsta pe aici pe acasă. Când l-am auzit, nu mi-a venit să cred. Eu știam că ei sunt bine, le spuneam oamenilor că și eu cu virusul sunt bine, și ai mei, la fel. O cer la telefon pe mama, dar știi cum sunt bătrânii, să nu te îngrijoreze, a zis că nu știe el ce vorbește, că e doar slăbit, că nu mai iese din casă.”
Doru se simțea bine, dar nu putea să plece oficial din casă. „În momentul ăla te simți ca un ciumat, nu știi dacă să dai o mână de ajutor sau mai bine să stai în spate, pentru că tu la rândul tău poți da mai departe boala. Apoi m-a sunat tata înapoi, a zis că sunt eu prea incisiv, iscoditor, că plânge mama, că ei au nevoie de liniște. Am ales să cred ce era mai ușor de digerat”, spune Doru.
„Am descoperit că, practic, eu i-am îmbolnăvit pe ei”
După terminarea carantinei s-a dus să-i vadă, a doua zi dimineață. La părinți acasă „se simțea ceva sumbru, tata era la pat, nu putea să se ridice, respira greu, eu mă dusesem cu testul de farmacie în buzunar, bănuind că ceva e în neregulă. M-am dus, l-am testat, mi-a dat pozitiv. În momentul ăla m-am pierdut cu firea, am devenit furios, m-am dus la farmacie să mai cumpăr un test pentru mama. Mă gândeam, tata are coronavirus, mama se simte bine, trebuie să-i izolez cumva. La mama, testul a ieșit negativ. Tata din dormitor până în baie gâfâia, am cumpărat un pulsoximetru, i l-am pus la deget, saturație 70 și ceva. Am vorbit cu un vecin, l-am așezat pe un scaun, l-am dat jos pe scări cu scaunul, l-am urcat în mașină, i-am spus mamei să pregătească lucrurile pentru spital, am mers cu el în mașină până la București cu 160-170 pe oră, direct la Balș la camera de gardă. L-au internat, mi-au zis că e grav, au testat-o pe mama, a ieșit negativă”, povestește rapid Doru în ce s-a transformat ziua în care era în plan doar să-și vadă părinții, în trecere, în drum spre Brăila, de unde era prietena lui.
La Balș, când a trebuit să fie date detalii despre istoricul medical al tatălui și evoluția bolii, Doru a aflat lucruri despre care nu avusese habar – că tatăl lui făcuse mai demult o depresie datorată faptului că nu mai putea să meargă bine, având poliartrită, că în urma depresiei stătea izolat, că a avut o problemă cu niște hemoroizi și asta l-a dus la anemie și că prima dată mama lui ar fi avut coronavirus, manifestat la câteva zile după ce fusese el acasă.
Continuarea articolului, AICI
Pe aceeași temă
Citește mai multe
