Nadine: „Moartea surorii mele a spulberat tot ce am construit vreodată. Atunci mi-a fost teamă că nu-mi voi mai putea reconstrui niciodată viaţa sau pe mine însămi” - LIFE.ro
Mergi la conținut

Nadine a trăit într-o viaţă cât alţii în 10. Cu bune, cu rele, este povestea ei. Artista s-a născut într-o familie mixtă, care s-a destrămat, din cauza regimului politic de atunci. La doar 6 ani a ajuns într-un orfelinat, experinţă care i-a marcat întreaga existenţă. Şi cum era să nu o facă?! Destinul i-a surâns însă mai târziu când a devenit cunoscută în întreaga Românie. A plecat apoi o perioadă bună în America, însă s-a reîntors să-şi termine studiile. Are un băiat de care este mândră şi pe care îl educă în spiritul valorilor în care ea crede şi are o dorinţă nestăvilită de a ajuta şi îndruma la rândul său alte femei, alţi oameni.

Nadine a trecut prin multe şi a învăţat din fiecare experienţă de până acum. I-au trebuit doi ani să scrie despre cum îţi poţi reconstrui viaţa, despre cum şi de câte ori o poţi lua de la capăt. Despre toate, ne vorbeşte Nadine!

Cum vezi viaţa acum, la 40 de ani?

Vârsta mi-a permis să acumulez mai multe informaţii, iar noile conexiuni îmi generează o claritate mai mare a vieţii de zi cu zi. Asta înseamnă că am mai multă acurateţe în a interpreta situaţii de viaţă, interpretare care, în cele din urmă, îmi dă un confort mai mare. Sunt mai optimistă, tot datorită vârstei, deoarece am avut timp să experimentez, să probez diverse acţiuni a căror rezultat a fost mai bine controlat de mine. Înainte, făceam o acţiune, iar rezultatul ei era o loterie. Cu vârsta, dezvolţi un mai mare control asupra deznodământului.

Ai lansat de curând cartea Îndeplineşte-ţi visurile şi planul tău cu tine. Ce ne poţi spune despre ea?

Este o carte scrisă de un om care a trăit în România, un om care cunoaşte societatea românească. Este o carte scrisă de un autor de dezvoltare personală român, care are habar despre cei cărora le scrie, în comparaţie cu cele mai multe cărţi de dezvoltare personală traduse şi al căror conţinut nu se potriveşte tipologiei românului. Nu poţi ca American să-l sfătuieşti pe Român… Nu poţi ca occidental să judeci un român de ce face acţiune după acţiune împotriva sa. Doar după ce ai trăit în societatea românească poţi să îţi dai cu părerea. Aşadar, este o carte pentru români, o carte unealtă pe care românul o poate folosi pentru a-şi construi o viaţă nouă. Indiferent de vârsta pe care o are, indiferent de statutul social, indiferent de câţi bani are sau nu are în bancă.

Nadine, la doar 6 ani a ajuns, într-un orfelinat, experinţă care i-a marcat întreaga viață

Cât timp ai lucrat la ea?

Am lucrat doi ani la ea. Am semnat contractul cu editura For You pentru 150 de pagini şi au ieşit 300… 300 de pagini necesare pentru a transforma.

Când ţi-ai făcut curaj să te apuci de scris?

De mult îmi doream să fac asta. În adolescenţă, am început prima oară să scriu… Mai târziu, însă, am identificat în mine nevoia de a scrie şi am putut să-i pun nevoii eticheta de VIS, nu doar de o simplă dorinţă. Acum doi ani am fost pregătită pentru a o scrie.

De câte ori a trebuit să-ţi reconstruieşti tu viaţa?

De mai multe ori, însă moartea surorii mele a spulberat tot ce am construit vreodată. Atunci mi-a fost teamă că nu-mi voi mai putea construi niciodată viaţa sau pe mine însămi.

Câte şanse crezi că are un om în viaţa asta?

Atâtea şanse câte vrea să aibe.

Te-ai întors să-ţi termini studiile.Ce a însemnat reîntoarcerea la şcoală, la o vârstă înaintată?

A însemnat reconectarea cu o parte din mine care a fost trunchiată. Adultul care am devenit a preluat copilul care am fost. A mai făcut-o în trecut, altfel nu puteam ajunge aici, însă a facut-o în alte zone ale vieţii mele. De această data, copilul din mine m-a tras de mânecă şi mi-a spus că vrea înapoi la şcoală. I-am cumpărat ghiozdan, penar şi … m-am dus la şcoală. Este vindecător. Şcoala/ banca sunt simboluri ale stimei de sine, ale viabilităţii sociale. Este important să nu treci prin viaţă cu ele improvizate. Multe femei din România au nevoie să se întoarcă la şcoală. Asta le-ar apropia de independenţa financiară, ceea ce le-ar elibera pe ele şi copiii lor din căsnicii abuzive în care trăiesc în sărăcie şi violenţă. Întoarcerea mea la şcoală vreau să fie şi o cărămidă pusă pentru acest demers. O normalizare a ideii de continuare a studiilor. De investiţie în propriul potenţial. Şi sper ca ministerul educaţiei să dezvolte un program de încurajare a adulţilor pentru a se întoarce să îşi termine studiile.

Crezi că nicioadată nu e prea târziu pentru unele lucruri?

Absolut! Nu este niciodată prea târziu pentru nimic. Dacă vrei să devii balerină şi ai 70 de ani, vei deveni varianta ta de balerină şi, cu siguranţă, va mai exista cineva de 70 de ani pe lumea asta care să îşi dorească acelaşi lucru şi să îţi urmeze exemplul. Asta este ceea ce musai trebuie să facem ca indivizi, să trăim după propria lege, dar să devenim călăuze pentru alţii. Aşa evoluăm ca indivizi şi ca specie.

Pe Noah cum îl educi?

Să se respecte şi să respecte tot în jurul lui. Să caute să înţeleagă logica şi firescul lucrurilor, pentru că toate lucrurile au o logică şi un firesc. Să nu stea lângă oameni care îi crează disconfort. Să facă diferenţa dintre omul politicos şi cel nepoliticos, să îşi exprime emoţiile, să stea doar acolo unde este fericit şi să facă pace cu realitatea vieţii pentru că din orice i se întâmplă, nimic nu este personal; se mai întâmplă şi altora.

Ai rămas orfană la 6 ani şi ai trăit într-un orfelinat. Cum a fost această experienţă pentru tine?

A fost traumatizant. Nu se poate măsura trauma… am rămas cu multe cicatrici care îşi vor spune cuvântul până la final. Frumuseţea situaţiei este că am dezvoltat o minte care îmi foloseşte pentru a trăi cu bucurie în fiecare zi. Am ajuns să apreciez viaţa, bunătatea unui om, un simplu gest de bunăvoinţă îl percep ca pe o minune divină. Mi-a spus cineva că mă emoţionez şi entuziasmez ca Zorba, mi-am dat seama că aşa este.

Ce înseamnă familia pentru tine? Pentru un copil care a trăit o perioadă în orfelinat?

Totul. Familia mea, sânge din sângele meu, înseamnă totul. Nu îmi pasă de carieră, de bani sau de aprecierile nimănui, îmi pasă în schimb de aprecierile familie şi de putinţa de a împărţi totul cu ei. Îmi ador familia. Suntem foarte conectaţi şi trăim în armonie constantă. Ne respectăm şi ne iubim.

Dar încrederea în oameni, când ţi-ai pierdut-o?

Târziu… paradoxal, dar târziu. Mi-am pierdut încrederea în oameni în relaţia cu mine, însă nu mi-am pierdut încrederea în abilităţile şi capacitatea lor de a se transforma după bunul plac.

A fost vreun moment în care te-ai gândit să renunţi la viaţă?

Da… În adolescenţă şi după moartea surorii mele. Adolescenţa a fost greu de gestionat, mai ales că totul se întâmpla în public, prin prisma profesiei. Eram şi singură, nu mă sfătuia nimeni, nu îmi dădea nimeni nici o direcţie. Nu ştiam să discern între bine şi rău. Moartea surorii mele a fost un şoc pe care uneori îl resimt ca şi cum s-ar fi întâmplat ieri. Încă nu pot vorbi despre acest subiect mai pe larg.

Revenind la Noah, simţi că te împlineşte?

Da. Mă împlineşte total datorită constanţei. Am realizat că este prima oară când cineva mă iubeşte constant, fără să îşi ia iubirea înapoi, fără să condiţioneze iubirea pe care mi-o poartă. Asta schimbă un om. Asta vindecă un om.

Cât şi cum te-a schimbat copilul tău?

M-a făcut să vreau să mă trezesc mai devreme, să nu mai fumez, să nu mai înjur, să învăţ de faţă cu el, pentru a-i deveni exemplu de studiu şi persevernţă. M-a făcut să vreau să scot ce-i mai bun din mine pentru a-i câştiga şi păstra respectul şi admiraţia.

Trăieşte într-o familie armonioasă şi este mare lucru. Care este secretul unui mariaj reuşit, în cazul vostru?

Conştientizarea faptului că cel cu care te-ai căsătorit este un om care în fiecare zi se schimbă, se transformă, iar întoarcerea la tine este o opţiune a sa personală şi nu o obligaţie. Acest mod de a vedea lucrurile face partenerii să se preţuiască. Eu ştiu că Apostolescu nu mai este cel pe care l-am întâlnit în 2000 şi nici cel cu care m-am căsătorit în 2010. Ar fi utopic să îmi doresc să rămână acelaşi. Şi pe el îl schimbă viaţa, cum o face şi cu mine, însă diferit. Mai ştiu şi că în fiecare zi când se întoarce acasă, alege să se întoarcă acasă, la fel şi eu. Alegem, în fiecare zi, să ne întoarcem unul la celălalt. NU este obligatoriu. Îi sunt recunoscătoare că mă alege tot pe mine şi familia noastră, cum şi el îmi este recunoscător pentru acelaşi lucru.

Nadine s-a născut într-o familie mixtă, care s-a destrămat, din cauza regimului politic de atunci

Ce valori preţuieşti cel mai mult? După ce principii de viaţă ai ajuns să te ghidezi?

1.Nu mai forţez lucrurile şi nu mai insist. Am observat/ simţit/ văzut firescul lucrurilor care trebuie să ţi se întâmple şi nefirescul celor care nu îţi aparţin şi, deci, nu trebuie să insist asupra lor. 2.Nu mai tolerez glumele proaste, mitocănia şi orice situaţie care îmi crează disconfort din rea voinţă. 3. Nu îmi negociez respectul şi iubirea de sine. 4. Respect tot ce este în afara mea şi dacă înţeleg şi dacă nu înţeleg (cu excepţia celor care scuipă pe stradă, aruncă mucuri pe geamul de maşină etc.)

La muzică ai renunţat?

Nu am renunţat, dar nu este momentul potrivit. Când nu este momentul potrivit, nimic nu se aşează şi nu întâlneşti oamenii potriviţi. Când ai cântat ultima dată? Cred că acum doi ani. Mi-a plăcut teribil.

Dar cu televiziunea cum ramane? Te mai vezi făcând un proiect pe micul ecran? Da, dar nu poate fi decât un proiect care să aducă ceva semnificativ în viaţa românului. M-aş întoarce în condiţiile în care aş putea aduce calitate în viaţa românului.

Citește și

Ce te face fericită acum? Ce te împlineşte ca femeie? Ca om?

Mintea mea. Iubesc felul în care creierul meu conectează informaţiile. Iubesc felul în care mintea mea, cu toate informaţiile pe care le deţine, le conectează de aşa natură încât să îmi dea voie să trăiesc în armonie cu mine însămi şi cu tot ce am în jur. De aceea, în mai tot ce fac şi la mine pe blog şi în cartea mea, pun accent pe schimbarea gândurilor, pentru că ele sunt “ cuiul lui Pepelea”. Întâlnim oameni prosperi, de succes, cu familii spendide a căror minte îi ţine întemniţaţi în gânduri negre ce sunt anesteziate cu droguri şi alcool. Cumplit. De aceea, îmi iubesc mintea pentru că ea este cheia.

FOTO: Arhiva personala

Share this article

Pe aceeași temă

Citește mai multe


Creșterea taxelor | Ce se întâmplă cu banii de pensii ai românilor și cu investițiile la bursă
Cu investiții totale de 23,5 mld. lei pe bursă – adică aproape un sfert din banii de pensii private ai românilor – fo...
Creșterea taxelor | Biriș pune punctul pe ”i”: Pierdem miliarde din PNRR sau supărăm mediul de afaceri?
Pus în fața unui deficit bugetar scăpat de sub control, Guvernul României are în prezent de ales: crește impozitele ș...
Cum se simte oboseala cauzată de cancer. Apare aproape în toate tipurile de neoplasme avansate
Cum se simte oboseala de la cancer? Oboseala este un simptom comun al cancerelor avansate, însă acest tip de oboseală...
Asociația Caritas Alba Iulia, despre reforma sistemului de asistență socială: Serviciul social nu e muzeu
Asociația Caritas Alba Iulia, despre reforma sistemului de asistență socială: Serviciul social nu e muzeu Sectorul fu...
Animalul de companie are o respirație urât mirositoare? Iată câteva cauze
Nimic nu se compară cu afecțiunea câinelui, cu excepția cazului în care animalul de companie are un caz grav de halit...
Cum dansează pe manele mireasa lui Oțil și nașa Roxana Ionescu. Ramona Olaru și Diana Munteanu, campioane și ele
Dani Oțil și Gabriela Prisăcariu au făcut cununia religioasă duminică, 30 iulie, la 2 ani de când au devenit soț și s...
Spune-le și altora