Povestea ieșeanului recunoscut de americani și apreciat de europeni. Mama sa credea că el se joacă în loc să învețe pentru examene. Florin Petrachi: „Este prea fină linia între sacrificiu și menire”

Florin Petrachi este un artist ieșean recunoscut de americani, apreciat de europeni și crescut în România. La 14 ani și-a ascultat instinctul și în vreme ce pașii lui mergeau spre lumea artei, mâinile deja se obișnuiau cu pensule, culori și pânză. „Frecam mereu praful cu uleiul de in ca să fac o compoziție ce era pentru culoarea albă. Era o metodă mai veche dar mai bună, folosită de maeștri în secolul XVI″, declara artistul în primul său interviu. În scurt timp a reușit să se întrețină singur, iar asta pentru că iubitorii de artă au văzut potențialul tânărului din Hârlău.

A început lecțiile de pictură în clasa a V-a, apoi a început să picteze diferite icoane. La vârsta de treisprezece ani, a descoperit vopseaua în ulei și a fost fascinat de ea. În loc să învețe pentru examenele finale, el doar picta, sau așa credea mama lui. S-a înșelat însă: Florin a studiat și pentru examene. Prima sa expoziție a arătat tablele de desen pe care le făcea pentru școală. A devenit recunoscut atât de profesori, cât și de colegii săi drept „Pictorul”. Primul tablou semnat de Florin a fost cumpărat de directorul școlii unde acesta învăța. Tranziția de la cel care realiza măști populare pentru evenimente culturale în copilărie la artistul care a expus în Paris a fost parcă pictată de soartă.

Florin Petrachi s-a școlit în România, dar a oferit bucăți din el întregii lumi

Operele lui au ajuns să se vândă în toata lumea, iar stilul pe care îl adoptă în lucrările pe care le realizează este diversificat: de la picturi moderniste, abstracte sau figurative până la picturi nud.

S-a școlit în România, dar a oferit bucăți din el întregii lumi. Florin a făcut liceul la Colegiul Național de Artă „Octav Băncilă” din Iași, apoi Facultatea de Arte Plastice „George Enescu”. Ulterior a făcut un master în cadrul aceleiași facultăți, în paralel urmând cursurile Facultății de Teologie Ortodoxă, Secția „Arta sacra”. Din 2010 și până acum a avut mai multe expoziții personale dar și colective. Acasă are două premii, respectiv premiul pentru pictură debut, Salon ARTIS UAP Iasi, și premiul pentru excelență în arte vizuale ”Dan Hatmanu”, pentru volumul “Zbor, tăcere, gol”, artist Cristi Diaconescu, autor Florin Petrachi, editura DANA.

„Modele artistice ale secolului al XX-lea, precum Henri Rousseau sau Gauguin, au marcat traseul artistic al lui Florin Petrachi care s-a despovărat însă de ele, construindu-și propria identitate”, spun criticii de artă.

Prima expoziție personală a fost la Paris în anul 2019. 15 lucrări în ulei pe pânză realizate în atelierul acestuia din Paris, au fost expuse iubitorilor de artă. Atelierul situat, după cum îl descrie chiar pictorul, „lângă fostul atelier al gigantului Pablo Picasso, pe rue du Pont de Lodi, perpendicular pe Rue de Grands Augustins a fost ca o energie în plus pe care am avut-o ca să creez, dat fiind că pe lângă Francis Bacon, Constantin Brâncuși, Gerhard Richter, Yan Pei-Ming, Picasso e unul dintre mentorii creației mele”, a declarat în urmă cu 4 ani. Lucrările făceau referire la Grădina Eden, iar dorința lui era stabilirea unui raport de comunicare între formă și culoare, între figurativ și abstract.

Talentul artistului poate fi văzut acum în București. „La porţile Edenului” este primul solo show al lui Florin Petrachi într-un muzeu din România, respectiv la Centrul de Cultură „Palatele Brâncovenești de la Porțile Bucureștiului”, din Mogoșoaia. Cele peste 60 de picturi din expoziţie şi cele 4 sculpturi în bronz vorbesc despre modernitatea artei lui Petrachi. Astăzi descoperim omul din spatele pensulei.

Florin Petrachi este un artist care venerează arta dintotdeauna și îi atrage cu încredere și pe restul oamenilor în această lume

Florin, te cunosc de 8 ani de zile, iar constanța modestiei tale nu mă surprinde. Totuși, nu urmărești să te promovezi decât organic. Pentru cei care ajung acum pentru prima dată la tine, cine ești tu?

Le iau pe rând că mi se par mai multe întrebări într-una singură. Tu îi spui modestie, eu îi spun felul meu de a fi. Din umbră se vede soarele, să știi și tot din umbră văd și oamenii care își întind mâinile pentru ceea ce eu ofer prin mâini. Știi vorba: „Căruța goală face mult zgomot?” Cred că de asta prefer nu neapărat creșterea organică, pentru că în definitiv cresc spre ce sau către ce? Revenind, prefer să mă arăt celor care vor să mă cunoască, să deschid ușa când mi se bate, nu să lovesc geamuri închise. Totuși, vorbind la persoana a treia, Florin Petrachi este un artist care venerează arta dintotdeauna și îi atrage cu încredere și pe restul oamenilor în această lume. El este dedicat oricărei forme de artă și are capacitatea de a aprecia pe toți cei care încearcă să creeze, să se exprime, indiferent de modalitate. Am avut visuri mărețe, culmi înalte de atins și multă creativitate de explorat.

Citește și: Alina Meran, artista crescută în casa de copii și care a supraviețuit în fața unui sistem nedrept. Despre un suflet încercat, credința și pasiunea transformate în putere și reușită

Ai copilărit în Moldova, acolo unde știu că ai expus și unde te întorci cu drag. Ce a avut copilul Florin în plus față de un alt copil cu potențial artistic?

Voință și visele mărețe de care tocmai ți-am spus acum câteva secunde. Am fost un copil născut într-o familie modestă, în inima Moldovei. Copilul Florin a fost ambițios de mic și destul de dedicat eul-ui său artistic. Atât de mult știa ce vrea să facă încît a decis să pornească spre acest drum înainte de a termina ciclul gimnazial acasă. Uite, încă vorbesc la persoana a III-a. (râde). Am mers către Liceul de Artă, apoi Facultatea de Artă, Facultatea de Teologie, un master și așa mai departe.

Florin Petrachi: „Vocația am descoperit-o la prima întâlnire cu un instrument de scris”

În gimnaziu te-ai întâlnit cu vocația? V-ați dat întâlnire sau te aștepta?

Otilia, vocația nu așteapă a fi descoperită, deși înțeleg jocul tău de cuvinte metaforice. Pur și simplu te naști cu ea și o simți cum se intensifică până începe să te domine încât nu mai poți face altceva. Nu este o sclipire ca atunci când iți vine o idee, ci mai degrabă este un nucleu ce arde perpetuu. Bineînțeles, acel moment al declanșării a fost la o vârstă fragedă, deși încă încerc să îmi amintesc acel ﮼când?”. Cel mai probabil a fost la prima întâlnire cu un instrument de scris.

Citește și: Eugen Raportoru, talentul care depășește orice graniță impusă de etnie și clasă socială. Născut cu sânge de rom și provocat de viață la cele mai grele încercări, este azi unul dintre cei mai renumiți pictori ale cărui lucrări vor fi admirate la Bienala de la Veneția

Ai mai folosit această metaforă: instrument de scris. Tu ți-ai instrumentat viața?

Viața mi-a oferit foarte multe uși, foarte multe geamuri, foarte multe porți. Pe unele le-am deschis la momentul potrivit, la altele doar am bătut. Am avut mereu un scop bine definit și nu m-am lăsat răpus de nimic. Perseverența e laitmotiv-ul vieții mele și știu sigur că nu poți niciodată bate la un geam crezând că se va transforma în ușă.

Florin Petrachi: „Ne construim din sentimente, unele ne propulsează instant, altele par a fi covârșitoare”

Ce frumos. Sunt multe lucruri pe care nu le putem schimba în lumea asta. Ating un subiect acum pe care știu că nu-l dorești a fi dezvoltat, tocmai de aceea îți ofer libertatea de a răspunde fix cum dorești. Știu că ești cel de azi, fără să fi avut un exemplu patern. Tocmai că te cunosc și știu că ești cerebral, sunt curioasă să aflu cum te-ai modelat în absența unui tată.

Mă vezi cerebral, sunt, însă asupra majoritatea deciziilor pe care le-am luat până în acest moment, am ales uneori și dintr-o sensibilitate pe care artisul și-o dezvoltă. Se spune că dacă nu am fi simțit durerea, nu am fi știut niciodată ce este fericirea! Ne construim din sentimente, unele ne propulsează instant, altele par a fi covârșitoare. Ce nu realizăm este că cele copleșitoare, în fapt, ne motivează cel mai mult. În majoritatea timpului încercăm să ne demonstrăm nouă, celorlalți, uneori în amintirea celorlalți, care pot fi artiști sau părinți…Asta fac și eu: demonstrez, indiferent de dimensiune!

Ce te inspiră acum când pui mâna pe pensulă și ai în fața ta o pânză?

Totul și nimic. Sunt perioade când cauți o muză, sunt perioade când imaginația te duce în locuri pe care nu le știi, sunt oameni care ne schimbă viziunea. Fiecare artist are ceva, inclusiv imaginație.

„Arta trebuie mulțumită!”

Tu ai fost inspirat de Adolf Hitler… cel puțin în urmă cu 5 ani. Ce reprezenta personajul pentru tine?

…reprezenta un om dedicat unor principii personale. Deși în cazul acesta nu vorbim de ceva pozitiv, consider că indiferent de scop, dacă ai o pasiune, ai pentru ce trăi. Adolf Hitler s-a dăruit principiilor sale și și-a investit toată puterea în acest lucru. Dacă toți artiștii ar avea această ardoare pentru creație, arta s-ar declara mulțumită.

Arta se poate declara mulțumită? Acesta este crezul care te-a diferențiat de alți artiști?

Suntem cu toții diferiți și avem înstincte diverse. Probabil chiar dacă aș încerca sa copiez pe cineva sau ceva, aș sfârși inovând. Arta trebuie mulțumită.

Putem vorbi și de sacrificiu în dreptul cuvântului artă și de sacrificii făcute de un artist? Tu câte sacrificii ai făcut în drumul evoluției tale?

Suficiente încât să fiu unde sunt acum. Totul se plătește în viață și aici nu mă refer la bani. Nimic nu o să fie vreodată pierdut dacă este făcut pentru visul tău. Credința este o stabilitate în viața mea. Sunt un om credincios și îi mulțumesc lui Dumnezeu pentru tot ce mi-a dăruit. Mie îmi place foarte mult să călătoresc, să calc unde au călcat alți artiști și de ce nu, pe unde nu au reușit să calce. Uneori drumurile te obosesc, dar niciodată ele nu sunt sacrificii. Este prea fină linia între sacrificiu și menire ca să o dezbat acum.