Totul despre serialul „Poveste din Anatolia”, senzația momentului pentru pasionați - LIFE.ro
Mergi la conținut

Totul despre serialul „Poveste din Anatolia”, senzația momentului pentru pasionați

Pe fundalul unor evenimente dramatice, ce pun pe jar o întreagă comunitate, se dezvăluie povești de familie, viața de zi cu zi a protagoniştilor, precum și personajele excelent conturate.
Share this article

Pe fundalul unor evenimente dramatice, ce pun pe jar o întreagă comunitate, se dezvăluie povești de familie, viața de zi cu zi a protagoniştilor, precum și personajele excelent conturate.

În centrul acţiunii se află un tânăr inventator, Taner (interpretat de Berk Atan), care trăiește într-un mic orășel din stepa Anatoliei, Gedelli, străjuit de muntele Gonul („Muntele Inimii”)

Poveste din Anatolia

De acest munte se leagă viața locuitorilor din Gedelli, dar și o legendă care pare să nu le dea pace. Potrivit acesteia, “când inima unui îndrăgostit este rănită, o piatra va cădea de pe muntele Gonul”.

Citește și: Viața lui Engin Akyürek, actorul turc idolatrizat de femeile din întreaga lume

Inima lui Taner a fost furată cu mulți ani în urmă de Dilek (Gulsim Ali), o tânără a cărei amintire plină de candoare îl bântuie încă pe acesta

Degeaba încearcă mama lui să îl convingă să-și găsească liniștea și să se căsătorească, tânărul pare captiv în trecut, ca sub o vrajă. Viața lui Taner nu este deloc ușoară, acesta și-a pierdut tatăl, a fost nevoit să renunțe la visul de a-și continua studiile, pentru a-și întreține familia. Dar visul lui rămâne în continuare acela de a construi un aparat de zbor, iar inteligența sclipitoare și creativitatea sa îi sunt aliați în această privință.

Într-o bună zi, viața locuitorilor din Gedelli este dată peste cap, „Muntele lnimii” se cutremură din temelii

Doi ingineri geologi vin să cerceteze cauzele acestui fenomen, iar ce nu știe Taner este că unul dintre geologi este chiar Dilek, tânăra care i-a furat inima încă din copilărie și adolescență, fata pe care nu o poate uita.

Și cum acolo unde există dragoste există și suferință, cei doi protagoniști nu vor fi scutiți de încercări teribile, al căror martor tăcut și constant este muntele Gonul.

Citește și: Cele mai frumoase actrițe din Turcia

Cine este Berk Atan din serialul turcesc „Poveste din Anatolia”

”Poveste din Anatolia”, noul serial turcesc îl aduce pe Berk Atan în atenția tuturor, el fiind unul dintre personajele principale.

Berk Atan

Are 32 de ani, este actor și model de meserie și este cunoscut publicului larg de peste hotare pentru rolurile din serialele ”Cennet” și ”Guneș”.

Cine este Gulsim Ali din serialul turcesc „Poveste din Anatolia”

De asemenea, drama turcească are și un personaj feminin în rol principal, fiind vorba de Gulsim Ali. Ea are 28 de ani, este actriță și model și s-a făcut remarcată pentru rolurile Aslıhan Hatun din Diriliş: Ertuğrul și comediile de familie Gönül Dağı, Hanım Köylü.

Gulsim Ali

Citește și: 8 dintre cele mai frumoase seriale turceşti de dragoste

Ce actori mai fac parte din distribuția serialului turcesc „Poveste din Anatolia”

O listă întreagă de actori vor apărea în ”Poveste din Anatolia”, precum: Melis Sevinç, Hazal Çağlar, Semih Erturk, Nazlı Pınar Kaya, Cihat Süvarioğlu, Ecem Ozkaya, Zümre Meğreli, Ali Düsenkalkar, Eser Eyüboğlu, Sait Seçkin, Erdal Cindoruk, Ergun Kuyucu, Ruhi Sari, Cemil Şahin, Halil Ergün, Ege Aydan, Ramiz Mullamusa, Utku Ateş, Çiğdem Aygün, Şebnem Dilligil, Cemre Melis Çınar, Nuri Gökaşan, Gulhan Tekin, Feyza Işık, Ferdi Sancar, Ulviye Karaca și Ferhat Eşsiz.

Sursa foto: Facebook

Share this article

Citește mai multe


Creșterea taxelor | Ce se întâmplă cu banii de pensii ai românilor și cu investițiile la bursă
Cu investiții totale de 23,5 mld. lei pe bursă – adică aproape un sfert din banii de pensii private ai românilor – fo...
Creșterea taxelor | Biriș pune punctul pe ”i”: Pierdem miliarde din PNRR sau supărăm mediul de afaceri?
Pus în fața unui deficit bugetar scăpat de sub control, Guvernul României are în prezent de ales: crește impozitele ș...
Cum se simte oboseala cauzată de cancer. Apare aproape în toate tipurile de neoplasme avansate
Cum se simte oboseala de la cancer? Oboseala este un simptom comun al cancerelor avansate, însă acest tip de oboseală...
Asociația Caritas Alba Iulia, despre reforma sistemului de asistență socială: Serviciul social nu e muzeu
Asociația Caritas Alba Iulia, despre reforma sistemului de asistență socială: Serviciul social nu e muzeu Sectorul fu...
Animalul de companie are o respirație urât mirositoare? Iată câteva cauze
Nimic nu se compară cu afecțiunea câinelui, cu excepția cazului în care animalul de companie are un caz grav de halit...
Cum dansează pe manele mireasa lui Oțil și nașa Roxana Ionescu. Ramona Olaru și Diana Munteanu, campioane și ele
Dani Oțil și Gabriela Prisăcariu au făcut cununia religioasă duminică, 30 iulie, la 2 ani de când au devenit soț și s...
Spune-le și altora