Viaţa în Venezuela, ţara care stă pe o avere, dar se zbate în sărăcie şi mizerie

Pentru mulţi dintre noi Venezuela înseamnă o ţară exotică, cu unele dintre cele mai frumoase femei din lume, munţi înalţi, păduri tropicale, plantaţii de cafea, trestie de zahăr, banane şi nuci de cocos. Ceea ce este cât se poate de adevărat, dar ţara situată în nordul Americii de Sud este şi una dintre cele mai sărace şi mai periculoase din lume. Asta în condiţiile în care stă pe unul dintre cele mai mari zăcăminte de petrol de pe pământ şi pe un altul la fel de generos de gaze naturale. Viaţa în Venezuela a devenit în ultimul deceniu insuportabilă pentru majoritatea populaţiei, iar turiştii o ocolesc deşi ar putea fi o destinaţie turistică foarte atractivă.

Viaţa în Venezuela – 90% dintre locuitori trăiesc în sărăcie

Deşi pe vremuri era catalogată drept una dintre cele mai bogate ţări tocmai datorită rezervelor generoase de petrol pe care le are, Venezuela a intrat în ultimii zece ani într-o criză economică şi umanitară cumplită. 90% din populaţia ţării trăieşte în sărăcie lucie, fără acces la apă curentă şi orice condiţii decente de igienă. Nu doar alimentele lipsesc cu desăvârşire, ci şi produsele despre care majoritatea nu concepe să lipsească din casă precum hârtia igienică, săpunul sau detergentul pentru rufe. Penele masive de curent au devenit o constantă, astfel că deseori oamenii rămân în beznă cu zilele, uneori cu săptămânile.

Medicamentele sunt şi ele aproape imposibil de găsit şi oricum nu ar avea cine să le cumpere pentru că salariile, pentru cei care le au, sunt infime. În plus, inflaţia a depăşit 2 milioane la sută. Ca să ne facem o idee despre proporţii, un meniu pentru copii de la McDonald`s costă în prezent aproape jumătate din salariul minim de acolo.

Corupţia şi criminalitatea au atins cote extrem de ridicate, iar în timp ce oamenii mor de foame preşedintele ţării, Nicolas Maduro, refuză orice ajutor umanitar internaţional. Caracasul conduce detaşat topul celor mai periculoase oraşe din lume, având cea mai mare rată de criminalitate: peste 120 de crime la 100.000 de locuitori. De altfel, mai bine de jumătate din oraş este acoperit de favele în care infractorii fac legea. Nu-i de mirare, în condiţiile în care poliţiştii rar intervin în dispute sau crime. Salariile acestora au scăzut şi ele considerabil, ajungând la echivalentul a 40 de dolari pe lună, iar poliţiştii nu sunt doar demotivaţi, dar mulţi dintre ei sunt şi speriaţi de consecinţe în cazul în care ar intra în conflict cu bandele locale.

Şi drumurile dintre oraşe sunt la fel de periculoase. În loc de filtrele de poliţie cu care suntem obişnuiţi, aici sunt peste tot filtre cu infractori. Fiecare maşină care trece este oprită, iar şoferul trebuie să plătească o aşa-numită taxă de protecţie. În caz contrar este prins în ambuscadă, maşina îi este distrusă, iar el riscă să îşi piardă inclusiv viaţa.

În ultimii ani peste 3 milioane de oameni, aproape 10% din populaţia ţării, au fugit peste graniţe lăsând în urmă case, rude, tot ce aveau. Cei rămaşi, pe timpul zilei se străduiesc să-şi păstreze locurile de muncă – cei care mai au – mulţi dintre ei caută în gunoaie după resturi de mâncare, iar după lăsarea serii se închid în case de teama găştilor de indivizi certaţi cu legea.

Viaţa în Venezuela – Mărirea şi decăderea unei ţări cu resurse de invidiat

Odată cu descoperirea petrolului în Venezuela, la începutul secolului XX, economia ţării a început să fie construită pe baza rezervelor extrem de generoase. Şi a funcţionat. La jumătatea secolului, când cele mai multe state încă luptau cu sărăcia şi dezastrul de după cel de-al doilea război mondial, Venezuela avea unul dintre cele mai ridicate PIB-uri din lume. China şi Japonia, de exemplu, erau cu mult în urma ţării sud-americane, iar economia Venezuelei a tot continuat să înflorească până la începutul anilor `80. În doar câţiva ani însă preţul petrolului s-a prăbuşit, iar acela a reprezentat începutul dezastrului. Infaţia a crescut constant astfel încât în 1996 ajunsese la 99,9%.

2 ani mai târziu, după o campanie în care a promis combaterea sărăciei şi creşterea standardului de viaţă, Hugo Chavez a fost ales preşedinte. Iar în primii ani de mandat oamenii au crezut că lucrul acesta se va întâmpla cu adevărat. Preţul petrolului şi-a revenit, iar economia Venezuelei a început să-şi revină. Odată cu ea, şi locuitorii ţării care visau din nou vremurile nu foarte îndepărtate în care viaţa lor era liniştită şi prosperă. Ca şi până atunci însă, ţara era complet dependentă de exporturile de petrol şi de preţul barilului.

În 2013 Hugo Chavez a murit, iar conducerea a fost preluată de Nicolas Maduro, actualul şef de stat. La scurt timp după acel moment preţul petrolului s-a prăbuşit din nou şi ţara a început să se adâncească tot mai mult în sărăcie şi lipsuri pe toate planurile.

Ultimii ani au fost marcaţi nu doar de sărăcie şi foamete, ci şi de proteste încheiate de multe ori violent. Nicolas Maduro şi-a consolidat puterea în ciuda eforturilor opoziţiei, care îl acuză de corupţie şi că ar fi fraudat alegerile de anul trecut.