Warren Buffett, miliardarul filantrop care și-a donat averea în scopuri caritabile - LIFE.ro
Mergi la conținut

Warren Buffett, miliardarul filantrop care și-a donat averea în scopuri caritabile

În 2006, Warren Buffett a anunțat că donează 85 la sută din averea sa fundației deținute de Bill Gates și soția aceștia, Melinda. Aceasta a fost cea mai mare donație personală făcută în America.
Share this article

Warren Buffett este un adevărat guru al afacerilor: supranumit “oracolul din Omaha”, unul dintre cei mai bogați oameni ai planetei și-a câștigat averea fabuloasă prin investițiile pe care le-a făcut la bursă și prin Berkshire Hathaway, un holding ce deține zeci de companii din diverse domenii.

În vârstă de 88 de ani, Warren Buffett se află pe locul trei în topul celor mai bogați oameni din lume, cu o avere de 84 de miliarde de dolari, după Jef Bezos, fondatorul Amazon, și Bill Gates, fondatorul Microsoft. În 2008, Buffett se afla pe primul loc în clasamentul miliardarilor. În ciuda averii sale imense, Waren Buffett este cunoscut pentru stilul său de viață modest și pentru gesturile filantropice. În 2006, Buffett a anunțat că își donează cea mai mare parte din avere în scopuri caritabile.

Warren Buffett – afacerist încă din copilărie

Nu este întâmplător faptul că Warren Buffett a ajuns unul dintre miliardării planetei. Încă din copilărie câștiga bani pe cont propriu: se spune despre el că la cinci ani vindea mai scump, din ușă în ușă, sticle de cola, guma de mestecat și acadele, pentru a ieși în câștig, iar la numai 11 ani a investit pentru prima oară la bursă. Investițiile din adolescență i-au adus un câștig de 10.000 de dolari până la vârsta de 20 de ani. Era un afacerist înnăscut, așa că i-a fost ușor să înceapă o carieră ca broker. Până la 30 de ani era deja milionar.

Născut pe 30 august 1930 in Nebraska, Omaha, Warren Buffett a fost un elev eminent: deși nu și-a propus niciodată să meargă la Facultate, a studiat până la urmă Școala de Afaceri Wharton de la Universitatea din Pennsylvania timp de doi ani. A renunțat pentru că se plângea că știe materaia mai bine decât profesorii. S-a transferat apoi la Universitatea din Nebraska – Lincoln, pe care a terminat-o în numai trei ani, obținând o diplomă în administrarea afacerilor. Într-un final, a aplicat și la celebra Harvard Business School, însă a fost respins pe motiv că e “prea tânăr”. A ajuns până la urmă la Universitatea Columbia, unde a fost modelat de unul dintre “eroii” săi – Benjamin Graham, un influent om de afaceri, investitor și profesor.

Sursa foto: HEPTA

Berkshire Hathaway, compania care l-a făcut miliardar pe Warren Buffett

Înainte de a investi în compania care l-a făcut miliardar, Berkshire Hathaway, Warren Buffett a lucrat pentru diverse firme, dar a început și afaceri pe cont propriu, care i-au adus câștiguri semnificative. Buffett a început să cumpere acţiuni la Berkshire Hathaway în 1962, atunci când era doar o companie de textile. La vremea aceea era deja milionar datorită businessurilor sale.

Cumpărarea Berkshire Hathaway a fost o decizie riscantă, pentru că această companie era la un pas de faliment, însă Buffett i-a schimbat domeniul de activitate din companie de textile într-o instituție de investiții financiare. În 1970 a devenit președintele companiei și, nouă ani mai târziu, averea sa ajungea la 620 de milioane de dolari, intrând în Top Forbes 400. În următorii ani a făcut numeroase investiții, una dintre cele mai bune fiind faptul că a cumpărat 7% din compania Coca Cola.

Berkshire Hathaway l-a transformat, în 2008, în cel mai bogat om de pe planetă, însă între timp Jef Bezos și Bill Gates au urcat pe primele locuri în clasamentul miliardarilor, întocmit de Forbes. În prezent, Berkshire Hathaway deține, printre altele, companiile DuraCell, GEICO, Lubrizol, Helzberg Diamonds, NetJets, dar are și procente din Kraft Heinz Company, American Express, Coca-Cola, Bank Of America sau Apple.

Și-a donat 85 la sută din avere în scopuri caritabile

În 2006, Warren Buffett a anunțat că donează 85 la sută din averea sa fundației deținute de Bill Gates și soția aceștia, Melinda. Aceasta a fost cea mai mare donație personală făcută în America.

Împreună cu Bill Gates, Buffet a lansat Campania The Giving Plegde, prin care încearcă să convingă cât mai mulți milionari să doneze în scopuri caritabile.

Viața personală: a fost căsătorit de două ori și are trei copii

Warren Buffett s-a căsătorit cu prima sa soție, Susan Thompson, în 1952. Femeia cu care are trei copii l-a părăsit în 1977 pentru a-și urma propria carieră. Totuși, nu au divorțat niciodată, așa că au rămas căsătoriți până în momentul morții acesteia, în 2004. Doi ani mai târziu, Buffett s-a căsătorit cu femeia care i-a fost alături încă de când prima soție l-a părăsit – Astrid Menks.

Sursa foto: HEPTA

Diagnosticat cu cancer la prostată

În 2012, Warren Buffett a fost diagnosticat cu cancer la prostată, însă, descoperit în stadiu incipient, nu i-a pus viața în pericol.

Warren Buffett, opozant al lui Donald Trump

În ultimii ani, miliardarul s-a implicat destul de mult pe scena politică, susținând-o pe candidata democrată la președinția SUA, Hillary Clinton, în alegerile prezidențiale din 2016. De asemenea, s-a opus în mod public deciziilor, acțiunilor și politicii lui Donald Trump.

Share this article

Pe aceeași temă

Citește mai multe


Creșterea taxelor | Ce se întâmplă cu banii de pensii ai românilor și cu investițiile la bursă
Cu investiții totale de 23,5 mld. lei pe bursă – adică aproape un sfert din banii de pensii private ai românilor – fo...
Creșterea taxelor | Biriș pune punctul pe ”i”: Pierdem miliarde din PNRR sau supărăm mediul de afaceri?
Pus în fața unui deficit bugetar scăpat de sub control, Guvernul României are în prezent de ales: crește impozitele ș...
Cum se simte oboseala cauzată de cancer. Apare aproape în toate tipurile de neoplasme avansate
Cum se simte oboseala de la cancer? Oboseala este un simptom comun al cancerelor avansate, însă acest tip de oboseală...
Asociația Caritas Alba Iulia, despre reforma sistemului de asistență socială: Serviciul social nu e muzeu
Asociația Caritas Alba Iulia, despre reforma sistemului de asistență socială: Serviciul social nu e muzeu Sectorul fu...
Animalul de companie are o respirație urât mirositoare? Iată câteva cauze
Nimic nu se compară cu afecțiunea câinelui, cu excepția cazului în care animalul de companie are un caz grav de halit...
Cum dansează pe manele mireasa lui Oțil și nașa Roxana Ionescu. Ramona Olaru și Diana Munteanu, campioane și ele
Dani Oțil și Gabriela Prisăcariu au făcut cununia religioasă duminică, 30 iulie, la 2 ani de când au devenit soț și s...
Spune-le și altora