Jeff Bezos este, începând din 2018, cel mai bogat om de pe planetă, cu o avere de 150 de miliarde de dolari. Compania pe care a înființat-o în 1994, Amazon.com, l-a transformat în cel mai de succes antreprenor al vremurilor moderne.
De la un magazin online care inițial vindea numai cărți, Amazon a devenit locul de unde poți comanda acum orice, fiind cea mai mare platformă de e-commerce din lume.
Jeff Bezos are însă un alt vis: să transforme călătoria în spațiu într-un lucru pe care să și-l permită din ce în ce mai multă lume. Așa că cea mai mare parte a banilor pe care îi câștiga prin Amazon îi investește în altă companie a sa – Blue Origin, o companie aerospațială, care a lansat prima sa misiune în spațiu în 2018.
În plus, din 2013, Bezos investește și în media: a cumpărat Washington Post cu 250.000 de milioane de dolari. Cash.
Jeff Bezos provine dintr-o familie modestă
Dar Jeff Bezos nu a fost dintotdeauna miliardar. Dimpotrivă, provine dintr-o familie modestă. Mama sa l-a adus pe lume pe când avea numai 16 ani, în urma relației cu iubitul ei din liceu. Cei doi îndrăgostiți au fugit împreună în Mexic pentru a se căsători în momentul în care au aflat de sarcină. Jeff Bezos, pe numele lui real Jeffrey Preston Jorgensen, s-a născut pe 12 ianuarie 1964, în New Mexico. Căsătoria părinților săi nu a durat decât doi ani, iar mama lui Jeff s-a recăsătorit cu Miguel Bezos, un bărbat venit din Cuba care știa un singur cuvânt în engleză: hamburger 🙂 Femeia l-a lăsat pe Bezos să îi adopte fiul în vârstă de patru ani, așa că Jeffrey Preston Jorgensen a devenit Jeffrey Preston Bezos.
Jef Bezos și-a petrecut copilăria la ferma bunicilor din Texas: “Ajutam la repararea morilor de vânt, la vaccinarea bovinelor, dar aveam și alte sarcini. Mă mai uitam și la seriale la prânz, în special Days of our Lives”, a povestit Bezos.
Jeff Bezos – rezultate remarcabile la învățătura
Bezos a fost un elev eminent: a fost întotdeauna primul din clasă, a primit diverse premii și burse de merit, iar la Universitatea Princeton s-a făcut remarcat cu rezultatele sale excepționale.
După absolvire, Bezos a lucrat o perioadă pe Wall Street, unde și-a oferit serviciile mai multor firme specializate pe computer science, ajungând până pe funcția de vicepreședinte. La una dintre aceste companii și-a cunoscut și viitoarea soție, MacKenzie, și ea tot o absolventă de Princeton. Cei doi s-au căsătorit în 1993.
A renunțat la cariera pe Wall Street pentru a risca într-o afacere pe cont propriu
În perioada în care lucra pentru D.E. Shaw a dat peste o statistică ce arată că www-ul creștea cu 2300 de procente pe lună. Atunci i-a venit ideea de a porni o afacere online: și-a dat demisia în 1994 și a hotărât să încerce ceva pe cont propriu. Legenda spune că Bezos a făcut planul afacerii în mașină, pe drumul către Seattle, noua sa reședintă, în timp ce MacKenzie era la volan. Și-a notat ideile pe laptop, a început să sune oameni ca să îi convingă să investească în ideea lui și în scurt timp a a reușit să strângă de la familie și prieteni un milion de dolari. Afacerea a început-o în garajul casei sale din Seattle.
Amazon.com – de la librăria cu milioane de cărți la locul de unde poți cumpăra orice
Bezos a hotărât, în final, să deschidă o librărie online. “Ideea de a construi o librărie online, cu milioane de cărți – un lucru imposibil în lumea reală – m-a entuziasmat foarte tare”, a povestit antreprenorul.
La început, Bezos ducea personal coletele la poștă, în mașină sa, un Chevrolet Blazer din 1987. După cărți, Amazon a început să vândă muzica și filme, însă Bezos era mereu cu gândul la extindere. Compania sa trimitea mailuri clienților în care îi întreba ce alte produse și-ar dori să se regăsească pe Amazon. Au centralizat răspunsurile, iar lista a fost una “extrem de lungă”, după spusele lui Bezos. Astăzi, de pe Amazon poți cumpăra aproape orice: de la hârtie igienică la mobilă, electronice sau alimente.
Amazon.com produce un serial premiat la Globurile de Aur și Premiile Emmy
În prezent, Amazon s-a extins și în zona de producție de televiziune. Astfel, compania produce un serial extrem de apreciat – Transparent – care a câștigat premii Emmy și Golden Globes.
Pe lângă Amazon, Washington Post și Blue Origin, miliardarul și-a extins imperiul și în alte zone: a cumpărat Whole Foods și deține și alte companii precum Zappos, Twitch sau Bezos Expeditions.