100 de ani de la naşterea unui erou. Cine a fost Nelson Mandela?
Acum 100 de ani se năştea Rolihlahla Mandela în clanul Madiba, în satul Mvezo din Eastern Cape, Africa de Sud. La doar 12 ani, tatăl său moare, iar tânărul Rolihlahla devine capul familiei şi al clanului său. Atunci, toate poveştile pe care le auzise despre cum strămoşii săi au rezista în timpul războaielor încep să contureze visul său de a-şi ajuta, la rândul său, oamenii.
Primul preşedinte de culoare al Africii de Sud (1994-1999) şi primul şef de stat ales în urma unor alegeri total democratice, Nelson Mandela a luptat toată viaţa împotriva discriminărilor rasiale. A studiat dreptul la University of Fort Hare şi University of the Witwatersrand unde a început să devină activ în viaţa politică – pentru asta s-a înscris în 1943 în partidul African National Congrees, a cărui preşedinte a fost între 1991-1997.
Datorită luptei sale pentru a-şi ajuta comunitatea, a fost arestat şi a stat mai bine de 27 de ani în închisoare (perioadă împărţită între închisorile Robben Island, Pollsmoor Prison şi Victor Verster Prison). În 1990, în urma presiunii internaţionale şi cu frica că va începe un război civil, Preşedintele F. W. de Klerk îl eliberează. Iar 4 ani mai târziu, Mandela devine şef de stat, adoptând o nouă constituţie care se baza pe o reconciliere a tuturor raselor din Africa de Sud. Şi tot atunci, Mandela creează Truth and Reconciliation Commission pentru a investiga toate abuzurile asupra drepturilor omului.
O figură foarte controversată de-a lungul timpului, Madela a fost văzut drept un comunist de liderii radicali de dreapta, pe când, pentru tabăra opusă era văzut drept un lider şi un adevărat erou. Nelson Mandela a fost apreciat mereu datorită activismului său şi văzut drept un adevărat model în ceea ce priveşte lupta pentru democraţie, pentru drepturile omului şi împotriva discriminărilor rasiale, pentru care a primit numeroase distincţii internaţionale, inclusiv Premiul Nobel pentru Pace. Din respect pentru tot ce a însemnat pentru Africa de Sud, aceştia îi spun Madiba – Father of the Nation (Tatăl Naţiunii).
Nelson Mandela, celebrat la o sută de ani de la naşterea sa
La 100 de ani de la naşterea sa a avut loc un eveniment dedicat lui Nelson Mandela în cel mai important oraş din Africa de Sud, Johannesburg. Peste 15,000 de oameni au venit să îl sărbătorească pe marele Mandela. În faţa acestora, Barack Obama a ţinut cel mai important discurs de după era sa prezidenţială. Aici puteţi vedea întregul eveniment (discursul Preşedintelui Barack Obama începe după 2 ore şi 13 minute):
Inspirat de gândurile şi ideile lui Nelson Mandela, discursul lui Barack Obama ar trebui urmărit de toţi liderii politici de astăzi. Văzut drept un comentariu la adresa vieţii politice din Statele Unite ale Americii, discursul lui Obama face, însă, referire la tot ce se întâmplă astăzi în lume.
5 lucruri pe care le-a spus Barack Obama
1. Fapte înainte de toate
„If I say this is a podium and you say this is an elephant, it is going to be hard for us to co-operate” (Dacă eu îţi spun că acesta este un podium, iar tu îmi spui că este un elefant, va fi foarte greu ca noi să putem lucra vreodată împreună). Discursul lui Obama a făcut referire la acţiunile şi comentariile pe care le-a avut Donald Trump de când se află la conducerea ţării, accentuând părerile contradictorii pe care le au asupra acordului de la Paris despre schimbările climatice. Obama a subliniat că atunci când nu eşti de acord cu opiniile cuiva, ar trebui să îţi fundamentezi ideile pe anumite fapte/argumente. Sfat de care ar trebui să ţinem cont şi noi, nu doar în ceea ce priveşte politica.
2. Imigraţia este o oportunitate
Având exemplul echipei naţionale a Franţei care a reuşit să câştige Campionatul Mondial de Fotbal cu o echipa formată majoritar din imigranţi, Obama a subliniat că în ciuda faptului că poate nu toţi arătau ca francezul tipic, toţi erau francezi. În discursul său, fostul preşedinte a subliniat că discriminarea rasială încă există în America şi în Africa de Sud (aş adăuga, în toată lumea), de aceea ar trebui să învăţăm să fim mai toleranţi. Şi să privim imigraţia ca pe o oportunitate prin care societatea respectivă va putea să se bazeze pe energia şi talentul tuturor oamenilor respectivi, indiferent de sex sau culoarea pielii acestora.
3. Oamenii foarte puternici şi bogaţi sunt izolaţi de oamenii normali
Elita mondială a pierdut contactul cu lumea oamenilor normali şi mai ales cu cea a oamenilor săraci. Iar acest lucru ar putea duce la măsuri raţionale bazate pe date de business care să afecteze foarte multe vieţi.
4. Trăiască democraţia
Poate că ideea care ne priveşte cel mai mult pe noi … Obama vorbeşte (aşa cum o fac mulţi oameni în România de astăzi) despre faptul că politicienii de astăzi folosesc, din ce în ce mai mult, politica fricii, a resentimentelor şi a îngrădirilor. Urmând viziunea lui Mandela, Obama trage un semnal de alarmă asupra acestor probleme, considerând că ţările ar trebui să privească mereu în viitor … iar viitorul nu are cum să fie decât unul al drepturilor, al libertăţilor şi al respectului.
5. Să nu uităm să sperăm şi să visăm
„Keep believing. Keep marching. Keep building. Keep raising your voice. Every generation has the opportunity to remake the world” (Continuaţi să credeţi. Continuaţi să protestaţi. Continuaţi să construiţi. Continuaţi să vă faceţi vocile auzite. Fiecare generaţie are posibilitatea să schime lumea), aşa şi-a încheiat Barack Obama discursul. Şi tare se potriveşte cu lucrurile care se întâmplă astăzi în România. So, keep raising your voice!