11 semne prin care îți poți da seama că este nevoie să îți duci copilul la psiholog

Sunt foarte multe situații în care comportamentul copilului lasă de înțeles că are o problemă de natură psihologică, însă părinții pot considera aceste stări tranzitorii. Ei cred că vor trece de la sine… Ceea ce nu este nici pe departe așa, ba din contră, putem spune că de foarte multe ori acestea se acutizează ducând și la dereglări fiziologice.

Dar să vedem care sunt semnele ce trebuie să vă dea de gândit:

1. Tristețe, pesimism, melancolie, lipsa dorinței de a trăi, gânduri suicidare
2. Copilul face atacuri de panică
3. Stare de neliniște, se sperie din orice, are senzația că urmează să i se întâmple ceva rău oricând
4. Este hiperactiv, nu poate sta nici o clipă într-un loc sau nu se poate concentra pe o activitate
5. Probleme de interacțiune socială: este retras, își face cu greutate prieteni. Sau este agresiv cu ceilalți copii
6. Fură jucării, lucruri, bani din casă sau de la alte persoane
7. Probleme alimentare: mâncat obsesiv-compulsiv, anorexie, bulimie, obezitate. Cu alte cuvinte, mănâncă prea mult sau prea puțin, merge să vomite după ce mănâncă…
8. Probleme cu somnul: adoarme greu, are coșmaruri, tresare în somn, are o stare de somnolență aproape permanent
9. Probleme de natura sexuală: masturbarea apare mult prea devreme în raport cu vârsta copilului, se îmbracă exagerat de provocator
10. Consuma alcool, droguri, țigări la o vârstă fragedă
11. Face parte dintr-o gașcă de cartier

Ce afecțiuni pot ascunde semnele de mai sus?

1. Tulburări de personalitate
2. Tulburare bipolare
3. Tulburare Asperger
4. Tulburare din spectrul autist
5. Depresie
6. Anxietate
7. Tulburare obsesiv-compulsivă
8. Tulburare adictivă

Ce trebuie să facem dacă remarcăm semnele de mai sus?

Tratăm totul în funcție gravitatea afecțiunii copilului. Sunt probleme de natură psihologică ce necesită internare, psihoterapie sau combinarea celor două împreună cu un plan construit și respectat de întreaga familie. Cea mai mare greșeală constă în a pune presiune pe copil să meargaă la psiholog fără ca părinții să vină, considerând că psihologul poate rezolva problema copilului, independent de comportamentul părinților.

Este foarte important să conștientizați faptul că problemele copilului sunt cauzate de familia de proveniență. I-ați oferit prea multe fără să îi cereți ceva la schimb sau să existe un echilibru între ceea ce oferă și cadourile primite. Sau putem vorbi de o famiie în care există certuri dese, scandaluri, părinți alcoolici, sau copilul stă prea mult singur, nesupravegheat.

Un plan terapeutic eficient trebuie să stabilească roluri și obligații și pentru părinți sau persoanele care se ocupă de copil pentru a obține cele mai bune rezultate. Dacă planul este făcut corect și familia se implică cu adevărat, rezultatele pot fi excelente.