4 sfaturi care pot fi de folos în lupta cu depresia - LIFE.ro
Sari la conținut

4 sfaturi care pot fi de folos în lupta cu depresia

Jennifer Rollin, terapeut în practica privată din Rockville, Maryland, cu care au stat de vorbă jurnaliştii de la Huffington Post, are patru sfaturi pentru cei care suferă de depresie.
Share this article

Majoritatea dintre noi a trecut, cred, prin episoade depresive, oricât de rare şi de insignifiante ca intensitate. Deci, avem cu toţii o idee despre ce înseamnă această boală, destul de gravă de altfel, pe care unii o înfruntă ani la rând în încercarea de a scăpa de ea. Primul pas spre vindecare este, spun specialiştii, să conştientizezi că suferi de depresie. Sunt multe simptomele acestei boli – dispoziţie tristă, aparent fără motiv, prezentă în cea mai mare parte a timpului, somn dereglat, agitaţie sau lentoare psihomotorie, epuizare, senzaţie de inutilitate, sentimente de vinovăţie, efort herculeean pe care-l depui în practicarea unor activităţi pe care altădată le făceai cu uşurinţă etc. – dar haideţi să vedem ce putem face efectiv ca, odată ce recunoaştem aceste simptome, să putem şi să facem faţă depresiei. Jennifer Rollin, terapeut în practica privată din Rockville, Maryland, cu care au stat de vorbă jurnaliştii de la Huffington Post, are patru sfaturi pentru cei care suferă de depresie:

1. Cere ajutorul unui profesionist. Pe cât de periculoasă, pe atât de tratabilă este depresia. Cel mai important este însă, să ceri ajutor unui specialist (terapeut, psihiatru, medic), este de părere Jennifer Rollin. Ştiu, mulţi care suferă de depresie afirmă că nu au absolut nimic continuând să fie prizonierii gândurilor negre, ai nesomnului, neîncrederii şi neputinţei. Însă, din moment ce aceste stări persistă pe o perioadă lungă de timp, nu încape îndoială că este vorba de ceva ce nu putem manageria singuri. Aşa încât să ceri ajutor, crede terapeutul, este absolut necesar, şi, mai mult decât atât, este un semn de forţă interioară, şi nu unul de slăbiciune, cum, din păcate, îl consideră mulţi.

2. Recunoşte poveştile pe care ţi le spune propria minte. Depresia este un “partener abuziv” care, odată instalat, te macină cu gânduri dintre cele mai pesimiste. Un pas important, spune Jennifer Rollin, spre eliberarea de acest “partener” este de a conştientiza poveştile pe care ni le spunem nouă înşine (toţi avem variantele proprii despre noi şi despre lumea în care trăim). Din nenumăratele gânduri care ne trec zilnic prin minte, o sumedenie sunt nefolositoare, dar sunt acele câteva care sunt constante, nu obsesii, ci simple poveşti despre noi înşine, în care, crede terapeutul, am putea găsi ajutor. În momentul în care le recunoaştem, devenim mult mai capabili să ne focusăm pe acele gânduri care ne sunt cu adevărat folositoare.

3. Încearcă acţiuni opuseAcţiunea opusă”, o caracteristică a terapiei comportamentale, este una din metodele pe care Rollin le recomandă cu încredere pacienţilor săi. “Când cineva se luptă cu depresia, de multe ori simte nevoia să se izoleze, să rămână în pat, să evite anumite situaţii. În acest caz, este important să faci efortul de a încerca acţiuni opuse”, spune Jennifer Rollin dând drept exemplu încercarea de a vorbi cu un prieten sau cu un membru din familie, de a ieşi din casă, de a face o plimbare, oricât de inutile ni s-ar părea toate acestea în acel moment. Secretul este să te autostimulezi să faci lucruri care, deşi crezi că nu mai au nici un sens, te pot ajuta enorm în depăşirea unei depresii.

4. Practică auto-compasiunea. Un alt lucru important este acela de a conştientiza că nu eşti vinovat că suferi de depresie. “Bolile mintale nu sunt o alegere. Nimeni nu ar alege să se izoleze de cei dragi, să se simtă apatic şi fără speranţă”, spune Rollin. Aşa încât, e necesar, crede aceasta, să fii blând şi răbdător cu tine însuţi, să nu te biciuieşti pentru cumplitele stări pe care le simţi şi nici pentru neputinţa de a le face faţă. Fii propriul tău prieten, găseşte-ţi activităţi de auto-îngrijire, spre exemplu, care te-ar putea face să te simţi mai bine, mai încrezător, oferă-ţi compasiune, aşa cum i-ai oferi celui mai bun prieten.

Vocea depresiei poate fi una incredibil de puternică, anihilând în tine tot ce era frumos şi luminos cândva. Însă există speranţă iar speranţa poate stinge acea voce ascuţită şi rece care te domină. Prin speranţă, ne învaţă Jennifer Rollin, ne putem desprinde de acest “partener abuziv” cerând ajutorul şi luptând (dar niciodată singur) împotriva lui.

 

 

Share this article

Citește mai multe


Creșterea taxelor | Ce se întâmplă cu banii de pensii ai românilor și cu investițiile la bursă
Cu investiții totale de 23,5 mld. lei pe bursă – adică aproape un sfert din banii de pensii private ai românilor – fo...
Creșterea taxelor | Biriș pune punctul pe ”i”: Pierdem miliarde din PNRR sau supărăm mediul de afaceri?
Pus în fața unui deficit bugetar scăpat de sub control, Guvernul României are în prezent de ales: crește impozitele ș...
Cum se simte oboseala cauzată de cancer. Apare aproape în toate tipurile de neoplasme avansate
Cum se simte oboseala de la cancer? Oboseala este un simptom comun al cancerelor avansate, însă acest tip de oboseală...
Asociația Caritas Alba Iulia, despre reforma sistemului de asistență socială: Serviciul social nu e muzeu
Asociația Caritas Alba Iulia, despre reforma sistemului de asistență socială: Serviciul social nu e muzeu Sectorul fu...
Animalul de companie are o respirație urât mirositoare? Iată câteva cauze
Nimic nu se compară cu afecțiunea câinelui, cu excepția cazului în care animalul de companie are un caz grav de halit...
Cum dansează pe manele mireasa lui Oțil și nașa Roxana Ionescu. Ramona Olaru și Diana Munteanu, campioane și ele
Dani Oțil și Gabriela Prisăcariu au făcut cununia religioasă duminică, 30 iulie, la 2 ani de când au devenit soț și s...
Spune-le și altora