4,3,2, filmul lui Cristian Mungiu, în topul celor mai bune filme ale secolului 21 - LIFE.ro
Mergi la conținut

Lungmetrajul „4 luni, 3 luni şi 2 zile”, regizat de Cristian Mungiu, recompensat cu trofeul Palme d’Or la Cannes, în 2007, a fost inclus în topul 100 al celor mai bune filme din secolul al XXI-lea, potrivit unui sondaj realizat de BBC Culture printre criticii de film de pe toate continentele.

Filmul „4 luni, 3 săptămâni şi 2 zile”, de Cristian Mungiu, se află pe poziţia a 15-a în topul celor mai bune filme din secolul al XXI-lea. Pelicula „4 luni, 3 săptămâni şi 2 zile” este inspirată din drama avorturilor ilegale din România comunistă şi îi are în rolurile principale pe Anamaria Marinca, Laura Vasiliu şi Vlad Ivanov. Acest lungmetraj, lansat pe marile ecrane în anul 2007, a câştigat prestigiosul Palme d’Or, cel mai important trofeu decernat la Festivalul de film de la Cannes.

Cristian Mungiu. Foto: Hepta

Alte pelicule cu participare românească se află în topul întocmit de BBC Culture – „Son of Saul” (regizat de László Nemes, în 2015), cu actorul român Levente Molnar în distribuţie, ocupă locul al 34-lea, „The Master” (regizat de Paul Thomas Anderson, în 2012), al cărui director de imagine a fost Mihai Mălaimare Jr., se află pe locul al 24-lea, iar „Toni Erdmann” (regizat de Maren Ade, în 2016), al cărei producător român a fost Ada Solomon, ocupă locul 100.

Sondajul BBC Culture a fost realizat pe baza voturilor exprimate de un număr de 177 de critici de film provenind din 36 de ţări de pe toate continentele, exceptând Antarctica.

Pe primul loc în acest sondaj se află filmul „Mulholland Drive”, regizat de David Lynch, în 2001. Filmul îi are în rolurile principale pe Justin Theroux şi Naomi Watts şi i-a adus lui David Lynch o nominalizare la Oscar, la categoria „cel mai bun regizor”.

Filmul „In the Mood for Love” (2000), regizat de cineastul Wong Kar-wai şi nominalizat la trofeul Palme d’Or, ocupă locul al doilea în sondajul BBC Culture. Pelicula îi are în distribuţie pe Maggie Cheung şi Tony Leung, iar acţiunea sa se desfăşoară în Hong Kongul anilor 1960.

Filmul „There Will Be Blood”, regizat de Paul Thomas Anderson şi lansat pe marile ecrane în 2007, se află pe poziţia a treia. Actorii Daniel Day-Lewis şi Paul Dano joacă rolurile principale în povestea unui reprezentant al industriei petrolului, nemilos şi aparent lipsit de omenie, aflat în căutarea bogăţiei.

„Spirited Away” (2001), o animaţie japoneză regizată de Hayao Miyazaki, ocupă locul al patrulea, iar pelicula „Boyhood” (2014), regizată de Richard Linklater – cel mai recent film din Top 10 – se află pe locul al cincilea.

Topul 10 al celor mai bune filme din secolul al XXI-lea este completat de peliculele „Eternal Sunshine of the Spotless Mind” (2004), „The Tree of Life” (2011), „Yi Yi: A One and a Two” (2000), „A Separation” şi „No Country for Old Men” (2007).

Concluzia sondajului este aceea că majoritatea filmelor din acest top au fost lansate şi/sau premiate la Cannes, pe când Oscarurile nu mai reprezintă un etalon în industria cinematografică. „Spotlight”, câştigătorul Oscarului pentru cel mai bun film din 2016, se află pe locul al 88-lea. Doar alte două filme care au câştigat premiul Oscar la această categorie au reuşit să pătrundă în topul 100 – „No Country For Old Men” (locul 10) şi „12 Years a Slave” (locul 44).

Găsiţi lista filmelor din top 100 cele mai bune filme ale începutului de secol 21 aici

Share this article

Citește mai multe


Creșterea taxelor | Ce se întâmplă cu banii de pensii ai românilor și cu investițiile la bursă
Cu investiții totale de 23,5 mld. lei pe bursă – adică aproape un sfert din banii de pensii private ai românilor – fo...
Creșterea taxelor | Biriș pune punctul pe ”i”: Pierdem miliarde din PNRR sau supărăm mediul de afaceri?
Pus în fața unui deficit bugetar scăpat de sub control, Guvernul României are în prezent de ales: crește impozitele ș...
Cum se simte oboseala cauzată de cancer. Apare aproape în toate tipurile de neoplasme avansate
Cum se simte oboseala de la cancer? Oboseala este un simptom comun al cancerelor avansate, însă acest tip de oboseală...
Asociația Caritas Alba Iulia, despre reforma sistemului de asistență socială: Serviciul social nu e muzeu
Asociația Caritas Alba Iulia, despre reforma sistemului de asistență socială: Serviciul social nu e muzeu Sectorul fu...
Animalul de companie are o respirație urât mirositoare? Iată câteva cauze
Nimic nu se compară cu afecțiunea câinelui, cu excepția cazului în care animalul de companie are un caz grav de halit...
Cum dansează pe manele mireasa lui Oțil și nașa Roxana Ionescu. Ramona Olaru și Diana Munteanu, campioane și ele
Dani Oțil și Gabriela Prisăcariu au făcut cununia religioasă duminică, 30 iulie, la 2 ani de când au devenit soț și s...
Spune-le și altora