5 seriale care te vor provoca să gândeşti profund - life.ro
Sari la conținut

5 seriale care te vor provoca să gândeşti

Şi ştiţi ce mai este fain la seriale? Că poţi acumula tot felul de informaţii în timp ce te relaxezi pe canapea după o zi în care ţi-ai folosi creierul aproape non-stop. Cu alte cuvinte, este exact ca atunci când erai mic şi te jucai învăţând. Aşa că, bucură-te de această lume plină de surprize. Şi surprinde-ţi prietenii cu tot felul de lucruri noi. De la o cină super delicioasă învăţată de la Gordon Ramsay sau Jamie Oliver. Şi până la informaţii despre zombies, extratereştrii sau culte religioase.
Share this article

Mai ţineţi minte cum ne spuneau părinţii sau bunicii atunci când eram mici că televizorul prosteşte şi să nu ne mai uităm aşa mult la el? Ei bine, a venit momentul să le demonstraţi contrariul. Astăzi, nu poţi să nu te uiţi la un serial fără să înveţi ceva din el. Poate teoria nu se aplică chiar la toate producţiile, dar cred că aţi prins ideea. Clar există seriale din care ai ce învăţa, care te vor provoca să te gândeşti la anumite idei despre lume, despre tine, despre viitorul nostru, despre planetă etc.

Să luăm un exemplu. Atunci când te uiţi la un crime show, există mereu o analiză ştiinţifică – de la testarea ADN-ului, la dovezile obţinute la autopsie sau la analiza gloanţelor –  şi strategii şi tehnici prin care să dezlegi psihologia criminalului. Aşa că, sigur există lucruri pe care le poţi învăţa din astfel de seriale. Şi cine ştie cum te vor ajuta în viitor.

Şi ştiţi ce mai este fain la seriale? Că poţi acumula tot felul de informaţii în timp ce te relaxezi pe canapea după o zi în care ţi-ai folosi creierul aproape non-stop. Cu alte cuvinte, este exact ca atunci când erai mic şi te jucai învăţând. Aşa că, bucură-te de această lume plină de surprize. Şi surprinde-ţi prietenii cu tot felul de lucruri noi. De la o cină super delicioasă învăţată de la Gordon Ramsay sau Jamie Oliver. Şi până la informaţii despre zombies, extratereştrii sau culte religioase.

Şi ca să îţi fac alegerea mai uşoară. Şi să poţi profita de câteva seriale foarte interesante. Găseşti mai jos 5 seriale care sigur îţi vor condimenta serile cu informaţii noi şi, poate, chiar te vor pune pe gânduri, aşa că… învăţare plăcută:

Criminal Minds – „You’re going to need a warrant for that”

Crede-mă o să înveţi câteva lucruri foarte interesante din toată această fugă după rezolvarea crimelor şi prinderea făptaşilor. Sper, însă, că nu vei învăţa să hackuieşti un calculator precum Garcia, dar sigur o să înveţi nişte terminologii interesante, o să vezi care este gândirea din spatele unei anchete şi o să fii provocat mereu să ghiceşti criminalul.

Evident, acest tip de seriale au avut un impact foarte puternic mai ales peste ocean. De altfel, într-un nou serial Netflix, Mindhunter, unul dintre criminali chiar spune că a învăţat toate trucurile poliţiei din seriale şi, de aceea, nu a fost prins şi s-a predat. Încercând totuşi să nu ne gândim chiar atât de departe, seriale precum Criminal Minds ne oferă posibilitate să întrăm în bucătăria uneia dintre cele mai interesante lumi – cea a oamenilor care sunt pe urmele răufăcătorilor. Iar bucătăria lor este plină cu tot felul de lucruri interesante: amprente, ADN-uri, reconstituiri de crime, geo localizări şi interceptări de convorbiri, profilări de criminali şi analize asupra psihologiei acestora, care sunt strategiile la care răspund criminalii şi care sunt motivele care i-au determinat să acţioneze astfel. Recunoaşte, este o lume foarte interesante la care poţi avea acces direct de pe canapeaua ta.

Criminal Minds a ajuns deja la sezonul 13, aşa că aveţi ce recupera:

Bones. Ce spun oasele noastre despre noi?

Morţii nu mai pot vorbi, dar Dr. Temperance „Bones” Brennan sigur o să afle totul despre ei. Asta doar uitându-se la oasele lor. Cât de multe lucruri poţi afla chiar şi după sute de ani de la moartea unui om. Şi cum poţi rezolva crime chiar dacă acestea s-au petrecut acum zeci de ani. Şi poate chiar mai interesant, cum arăta reconstrui un om doar după câteva părţi din scheletul acestuia.

Medicul antropologist Dr. Temperance „Bones” Brennan şi F.B.I. Special Agent Seeley Booth fac un cuplu foarte fain. Au o chimie specială. Iar clivajul dintre umorul aproape naiv al lui Booth şi inadaptabilitatea lui Bones la lucrurile superficialo-pâmântene fac din acest cuplu unul special. Aşa că toate informaţiile serioase pe care le primim din serial parcă sunt mai uşor de asimilat.

Bones a ajuns la final. Dar are 12 sezoane, aşa că sigur aveţi ce vedea:

Niciun caz nu este prea greu. Dr. House

Hugh Laurie. Incredibilul Hugh Laurie ne aduce un personaj care va rămâne în istoria producţiilor de televiziune. Însă, Dr. House nu este doar despre acestor doctor şi lucrurile care i se întâmplă. Din acest serial poţi învăţa medicină. Cred că medicii se uitau la serial pentru a-şi testa cunoştinţele (eu sigur ştiu vreo 2-3). Şi mai cred că Dr. House a fost unul dintre cei mai buni ambasadori ai acestui domeniu, foarte mulţi adolescenţi şi-au hotărât viitorul după ce au început să viseze să devină House.

Serialul ne oferă în fiecare episod câte un caz medical special, pentru a cărui diagnosticare munceşte o echipă întreagă de medici. Învăţăm cum putem să citim simptomele unei boli. Şi cum ar trebui să ne ascultăm corpul. Descoperim cazuri extreme sau combinaţii rare de boli. Şi cum lucruri aparent mici şi neimportante ne pot schimba sau chiar salva viaţa.

Dacă nu ai văzut serialul, sigur o să te convingă trailerul:

Sense 8. Viitorul nostru o să fie să fie cel puţin interesant 

Creat de Lana şi Lilly Wachowski şi J. Michael Straczynski pentru Netflix, Sense 8 vorbeşte despre o lume fictivă în care 8 oameni complet străini din colţuri diferite ale lumii au o conexiune psihică extrem de puternică.

Rezultate a unei rase umane superioare (clusterul sensates) şi a unor experimente medicale, cei 8 tineri Capheus, Sun, Nomi, Kala, Riley, Wolfgang, Lito şi Will vin din lumi şi culturi diferite. Şi au un singur lucru în comun: mama biologică – Angelica. Aceştia sunt puternic conectaţi la nivelul mental şi emoţional. Iar această putere a lor îi ajută să preia, atunci când au nevoie, cunoştinţe şi aptitudini unul de la celălalt.

O lume foarte interesante care ne face să ne punem multe întrebări legate de rolul nostru în această lume, de existenţa altor tipuri de forme de viaţă decât cele pe care le ştim deja sau despre abilităţile pe care le avem şi modul în care le folosim. Cum ar fi lumea noastră dacă povestea din Sense 8 ar fi adevărată? Dar ştim sigur că nu este niciun gram de adevăr în serial? Ei bine, doar pentru aceste întrebări merită să vă uitaţi la serial.

Intrigant. Puţin dubios. Dar interesant. Serialul fost anulat după al doilea sezon, însă, datorită insistenţelor fanilor, Netflix a confirmat că în 2018 va lansa finalul serialului într-un film de 2 ore. Pe scurt, îl recomand:

Vsauce.  Învaţă să-ţi răspunzi la întrebări  

Ai întrebări despre spaţiu, percepţie, pământ sau comportamentul uman? Şi el. El este Michael Stevens, iar Vsauce este un canalul său de YouTube prin care încearcă să îşi răspundă la câteva întrebări existenţiale pentru lumea minunată în care trăim.

Chiar dacă nu este un serial în forma lui clasică, m-am gândit că v-ar plăcerea Vsauce. Video-uri de maxim jumătate de oră în care carismaticul Stevens îţi vorbeşte despre subiecte foarte interesante. Sigur o să ai o grămadă de lucruri noi de învăţat, aşa că trimite link-ul canalului lui de Youtube şi prietenilor tăi, iar dacă ai copii, pune-i să înveţe puţin cu Michael Stevens. Cred că o să le placă.

Ca să te convingi singur dacă îţi va plăcea, uite aici o emisiune: Which Way Is Down?

Andreea Toma e foarte tânără şi a văzut atât de multe seriale, încât nici ea nu le mai ştie numărul. E super specialistă în social media, digital project management şi alte câteva denumiri bune pentru o #Millenials. Şi scrie la fel de bine precum povesteşte sau imaginează campanii. Azi e guest writer pe life.ro.

Share this article

Citește mai multe


Creșterea taxelor | Ce se întâmplă cu banii de pensii ai românilor și cu investițiile la bursă
Cu investiții totale de 23,5 mld. lei pe bursă – adică aproape un sfert din banii de pensii private ai românilor – fo...
Creșterea taxelor | Biriș pune punctul pe ”i”: Pierdem miliarde din PNRR sau supărăm mediul de afaceri?
Pus în fața unui deficit bugetar scăpat de sub control, Guvernul României are în prezent de ales: crește impozitele ș...
Cum se simte oboseala cauzată de cancer. Apare aproape în toate tipurile de neoplasme avansate
Cum se simte oboseala de la cancer? Oboseala este un simptom comun al cancerelor avansate, însă acest tip de oboseală...
Asociația Caritas Alba Iulia, despre reforma sistemului de asistență socială: Serviciul social nu e muzeu
Asociația Caritas Alba Iulia, despre reforma sistemului de asistență socială: Serviciul social nu e muzeu Sectorul fu...
Animalul de companie are o respirație urât mirositoare? Iată câteva cauze
Nimic nu se compară cu afecțiunea câinelui, cu excepția cazului în care animalul de companie are un caz grav de halit...
Cum dansează pe manele mireasa lui Oțil și nașa Roxana Ionescu. Ramona Olaru și Diana Munteanu, campioane și ele
Dani Oțil și Gabriela Prisăcariu au făcut cununia religioasă duminică, 30 iulie, la 2 ani de când au devenit soț și s...
Spune-le și altora