5 seriale noi pe care nu ai cum să le ratezi toamna aceasta
Dependenţi de epoca de aur a producţiilor de televiziune, parcă suntem atraşi ca un magnet, în fiecare săptămână, să descoperim noi şi noi seriale. Iar marii producători ne-au descoperit slăbiciunea, oferindu-ne din ce în ce mai multe variante pe care cu greu le putem refuza. Vara aceasta am avut câteva producţii noi interesante şi captivante. HBO ne-a adus în iulie, Insecure. Iar luna aceasta, Netflix a avut premiera comediei Wet Hot American Summer: Ten Years Later.
Cu toate aceastea, ştim deja: toamna se numără premierele. De cele mai multe ori, producţii pe care le ştim deja ne aduc sezoane noi. Aşa o să fie şi anul acesta, când aşteptăm noi episoade de la seriale precum Narcos (1 septembrie), Grey’s Anatomy (28 septembrie), Mr. Robot (11 octombrie), The Crown (8 decembrie) sau The Big Bang Theory (25 septembrie).
Toamna aceasta se anunţă şi câteva seriale noi. Pentru a te ajuta să navighezi printre tentaţii, găseşti mai jos câteva dintre cele mai promiţătoare seriale.
Propunerea 1. The Deuce (HBO)
Ca orice producţie HBO, avem aşteptări foarte mari. Iar The Deuce pare să aibă potenţialul să se ridice la nivelul exigenţelor noastre. Mai ales că în serial joacă Maggie Gyllenhaal şi James Franco, fiecare într-un rol dublu (fiecare joacă rolurile a doi fraţi gemeni). Serialul este produs de David Simon, mintea creativă din spatele unui alt succes HBO, The Wire.
The Deuce are un subiect care o să îţi trezească pe loc interesul (recunoaşte!): naşterea succesului industriei porno din anii ’70, din New York City. Având în vedere subiectul abordat, serialul cred că are două variante: fie o să fie un hit, fie o să moară repede după primul sezon. Însă, cum Franco & Simon sunt implicaţi în producţie, aş merge pe prima variantă. Oricum ar fi. Subiectul este prea tentant ca să îi putem rezista.
Premiera oficială a serialului, duminică, 10 septembrie pe HBO.
Propunerea 2. The Mayor (ABC)
În America, un puşti de culoare participă la o cursă electorală (aici pentru un post de primar) şi câştigă urmărind discursul: nu ne spuneţi voi, oameni albi, bogaţi şi educaţi cum se trăieşti în realitate în cartierele noastre. Vă sună cunoscut? Poate că mă duc prea mult în spate şi nu mai aveţi proaspăt în minte discursurile lui Barack Obama.
Mai încercăm odată. În America, un candidat care la început nu are nicio şansă pentru că nu este om politic, ci mai degrabă o mică vedetuţă. Vă sună cunoscut? Sigur recunoaşteţi ideea personajului, totuşi lumea este condus de un astfel de om.
Deci, ABC ne aduce toamna aceasta o nouă comedie cu un super potenţial. The Major îl urmăreşte pe Courtney Rose (Brandon Michael Hall), un puşti de 27 de ani care candidează pentru jobul de primar, ca o acţiune de marketing pentru a genera buzz în jurul carierei sale de rapper. Singura problemă pe care o are? Câştigă. Aşa că are nevoie de ajutor din partea tuturor pentru a înţelege ce i se întâmplă. Îi sunt alături: mama (jucată de actriţa din Community, Yvette Nicole Brown), prietenii şi Valentina Barella, consiliera lui Rose de după alegeri (jucată de Lea Michele care are primul rol important de după Glee). Subiectul sună prea real ca să nu îi dăm o şansă. În plus, pare chiar foarte amuzant.
Premiera oficială a serialului, joi, 3 octombrie.
Propunerea 3. Life Sentence (The CW)
Deşi o să aibă premiară sper sfârşitul anului, tot mi s-a părut un serial prea interesant ca să nu facă parte din lista noastră. Ei bine, Lucy Hale, vedeta din Pretty Little Liars, revine cu un nou posibil hit TV. Şi ideea serialului pare că o să-şi câştige repede locul pe lista dependenţelor noastre.
Life Sentence urmăreşte povestea Stellei Abbott (Hale) care este nevoită să îşi schimbe radical viaţa, visele şi dorinţele după ce află că nu mai este pe moarte. Da, ai citit bine, deşi se afla într-o fază terminală, află peste noapte că este vindecată. Şi, deşi totul pare să sune a super veste, Stella este cel puţin şocată. Toată viaţa ei se pregătise pentru alt moment. Şi nu doar ea, ci întreaga ei familie. După acest moment, Stella se luptă să treacă de fiecare moment surpriză. Soţul său începe să îi spună adevăruri în faţă. Descoperă secrete ascunse despre familia sa. Este nevoită să îşi facă planuri de viitor … şi chiar să îşi caute un job (ca orice american care se respectă, devine barista).
Poate o poveste puţin clişeu, dar serialul pare să aibă potenţial. Merită cel puţin să îi dăm o şansă, cine ştie cum se transformă toată experienţa asta într-un binging ca la carte.
Propunerea 4. The Good Doctor (ABC)
Dacă ţi-e dor de serialul House şi de toate nebuniile pe care le făceau acei doctori nedisciplinaţi, ei bine ABC îţi pregăteşte ceva exact pe placul tău. Un nou serial medical care o să îţi creeze dependenţă. Firul narativ te cucereşte din prima: un tânăr chirurg care suferă de autism încearcă să dărâme toate barierele sociale şi să îşi folosească inteligenţa uluitoare pentru a salva pacienţi cu cazuri extrem de rare şi pentru a le schimba tuturor colegilor părerea despre el.
Dacă vi se părea că Dr. House era genial, tipul asta (Dr. Shaun Murphy, jucat de Freddie Highmore) este şi mai şi. Iar dacă House avea probleme cu lipsa de integrare în rândul colegilor care toţi avea o părere negativă despre el, Dr. Murphy porneşte din start cu un deficit: este autist, iar colegii nu îl văd capabil să se integreze în lumea lor.
Pe lângă subiectele medicale şi dramele trăite de personaje, serialul ridică o problemă chiar importantă: cum ar trebui să ne comportăm astfel încât să îi ajutăm pe oamenii cu autism să se integreze în societate.
Poate părea o temă prea măreaţă pentru un serial de televiziune, dar ştim că schimbările în societate vin (poate chiar în primul rând) de la elementele de popular culture (să ne aducem aminte de Ellen şi momentul din ’97 care a schimbat viaţa atâtor persoane).
Premiera oficială a serialului, luni, 25 septembrie.
Propunerea 5. Alias Grace (Netflix)
Multe lucruri s-au scris despre Grace Marks. Mulţi au numit-o pe irlandeza fugită în Canada drept femeia demon, alţii au considerat-o drept o victimă inocentă care a fost acuzată de crimă şi condamnată la închisoare pe viaţă. În 1843 cele două crime în care a fost implicată Marks au ţinut capul de afiş în Canada. Despre acestea se vorbeşte şi astăzi când Netflix a decis să facă o adaptare a cărţii lui Margaret Atwoot, respectând ideea acesteia, mai ales adăugarea personajului fictiv Dr. Simon Jordan (jucat de Edward Holcroft) care a făcut o obsesie pentru Grace (Sarah Gadon), îndrăgostindu-se de ea.
Alias Grace a fost scris şi produs de Sarah Polley (Looking for Alaska, Take This Waltz, Away from Her) şi regizat de Mary Harron (American Psycho, I Shot Andy Warhol). Aşa că, mini-serial de 6 ore pare să fie una foarte interesantă. De văzut.
Premiera oficială a serialului, vineri, 3 noiembrie pe Netflix.
Bonus: Young Sheldon (CBS)
Pentru toţi fanii The Big Bang Theory … da, a venit momentul vostru de bucurie. Mega succesul acestui serial este în sfârşit răsplătit cu un spinoff. Le-a luat cam mult americanilor până să se hotărască să facă acest nou serial. Sper doar că s-au gândit că graba poate să strice treaba. Şi au tot amânat realizarea unui astfel de serial pentru a fi siguri că este unul de calitate, care să depăşească aşteptările publicului. Aşa că Young Sheldon are potenţialul unui nou drog comic de toamnă/iarnă.
Serialul urmăreşte povestea lui Sheldon Cooper (jucat de Iain Armitage – Ziggy din Big Little Lies) de la 9 ani. Merge la şcoală în East Texas şi nu prea are prieteni. Se uită la TV pentru a învăţa ceva (deşi lumea îi spune că nu te uiţi la televizor pentru asta). Şi spune lucrurilor mereu pe nume … hmmm, nu e întotdeauna o idee bună, nu? Serialul este narat de Jim Parson care joacă rolul adultului Sheldon în The Big Bang Theory.
Premiera oficială a serialului, marţi, 2 noiembrie. Cu un preview special luni, 25 septembrie. Aşa că… dependenţă uşoară!
Andreea Toma e foarte de tânără şi a văzut atât de multe seriale, încât nici ea nu le mai ştie numărul. E super specialistă în social media, digital project management şi alte câteva denumiri bune pentru o #Millenials. Şi scrie la fel de bine precum povesteşte sau imaginează campanii. Azi e guest writer pe life.ro.