6 filme de văzut pe Netflix, la finalul Festivalulului Enescu
Este ultima săptămână a Festivalului George Enescu, iar melomanii sunt deja cuprinşi de nostalgii. Celebrul festival a răspândit magia muzicii clasice încă de la început de septembrie, timp în care pe scenele sălilor de concerte din Bucureşti au urcat cele mai reputate orchestre ale momentului, dirijori, instrumentişti şi muzicieni renumiţi.
Mai sunt de văzut câteva concerte (găsiţi programul festivalului aici), însă încercăm să vă (şi să ne) pregătim pentru „zilele albastre” de după festival. Vă stau la dispoziţie înregistrările şi CD-urile cu muzicienii pe care i-au văzut pe scenă. Dar avem şi alt fel de recomandări: filme a căror coloană sonoră, celebrează, ca şi Festivalul Enescu, muzica clasică. Am ales câteva filme pe care le puteţi vedea (şi revedea) oricând – pe Netflix.
2001: A Space Odyssey/Odiseea spaţială 2001 (1968)
Considerat unul dintre cele mai influente filme din toate timpurile, „2001: A Space Odyssey” este recunoscut şi pentru modul în care muzica clasică acompaniază scenele memorabile de film. Nu mai au nevoie de nicio prezentare faimoasa scenă de început şi secvenţa The Dawn of Man, acompaniate de poemul simfonic Also sprach Zarathustra, de Richard Strauss. De pe coloana sonoră a filmului nu lipseşte nici celebrul vals al lui Johann Strauss II, Dunărea Albastră (An der schönen blauen Donau).
Pe coloana sonoră a filmului „Odiseea spaţială 2001”:
- Richard Strauss – Aşa grăit-a Zarathustra (Also sprach Zarathustra)
- Johann Strauss II – Dunărea Albastră (An der schönen, blauen Donau, op. 314)
- Aram Haciaturian – Baletul Gayaneh
- György Ligeti – Atmospheres
A Clockwork Orange/Portocala mecanică (1971)
Filmul lui Stanley Kubrick este o adevărată capodoperă, un film de referinţă pentru cinefili, dar şi pentru melomani. Cu un personaj principal ale cărui plăceri sunt ultra-violenţa şi Beethoven, este greu să ratezi simfonia a IX-a, inclusă într-un moment esenţial al filmului.
Pe coloana sonoră a filmului „Portocala mecanică”:
- Ludwig van Beethoven – Simfonia a IX-a în re minor, op.125
- Edward Elgar – „Pomp and circumstance” Marşul nr. 1
- Edward Elgar – „Pomp and circumstance” Marşul nr. 4
- Henry Purcell – Muzica pentru funeraliile Reginei Maria, Z.860
- Gioachino Rossini – Uvertura operei Wilhelm Tell
- Gioachino Rossini – Il barbiere di Siviglia („Bărbierul din Sevilla”): Sinfonia
- Gioachino Rossini – La gazza ladra („Coţofana hoaţă”): Uvertura
A Midsummer Night’s Dream /Visul unei nopţi de vară (1999)
Adaptarea cinematografică a piesei shakespeariene „Visul unei nopţi de vară” foloseşte cu măiestrie muzica clasică pentru a reda scene pline de lumină şi culoare. Pe lângă secvenţele din cunoscutul balet al lui Mendelssohn, veţi asculta, urmărind acest film, şi lucrări de Puccini, Rossini, Verdi sau Bellini, interpretate de unele dintre cele mai bune orchestre şi interpreţi de operă din lume.
Pe coloana sonoră a filmului „Visul unei nopţi de vară”:
- Vincenzo Bellini – „Norma: Casta diva”
- Gaetano Donizzeti – „L’elisir d’amore: Una furtiva lagrima”
- Pietro Mascagni – „Cavalleria Rusticana: Intermezzo”
- Felix Mendelssohn – „Visul unei nopţi de vară”: Notturno, op. 61, nr. 3
- Felix Mendelssohn – „Visul unei nopţi de vară”: Uvertura, op. 21
- Giacomo Puccini – „La Boheme: Che gelida manina”
- Gioachino Rossini – „La cenerentola (Cenuşăreasa): Non piu mesta variations”
- Giuseppe Verdi – „La Traviata: Libiamo ne’lieti calici”
Before Sunrise/Înainte de răsărit (1995)
Dacă nu aţi văzut această poveste romantică în două personaje, acum aveţi un motiv în plus. Regizorul Richard Linklater, alături de Ethan Hawke şi Julie Delpy, conturează o poveste despre dragostea la prima vedere, într-un tren care traversează Europa. Atunci când povestea se petrece în Viena, capitala muzicii clasice, Strauss este cea mai bună alegere pentru coloana sonoră.
Pe coloana sonoră a filmului „Before Sunrise”:
- JS Bach – „Variaţiunile Goldberg”, BWV 988: Aria
- JS Bach – „Variaţiunile Goldberg”, BWV 988: Variaţiunea 25
- JS Bach – Sonata în sol major, pentru viola da gamba, BWV 1027, Adagio
- Ludwig van Beethoven – Sonata Nr. 8 În Do Minor, op. 13 („Patetica“), partea a III-a
- Henry Purcell – Dido şi Aeneas, Z. 626 : Uvertura
- Johann Strauss II – Wiener Blut („Sânge vienez”), op. 354
- Antonio Vivaldi – Concertul pentru oboi si vioara in Si bemol major, RV 548
*Bonus
„Highly Strung”, un film documentar despre Cvartetului de coarde Australian, despre pasiunea pentru muzică şi despre poveşti din culisele marilor concerte.
„Hello I Am David!”, un film documentar care ne poartă în turneu alături de celebrul pianist David Helfgott. Veţi avea ocazia să ascultaţi în interpretarea lui Helfgott Nikolai Rimsky-Korsakov – „Zborul bondarului”, Sergei Rachmaninoff – Preludii (13), Johann Sebastian Bach – Concertul italian BWV 971, Ludwig van Beethoven – Sonata op.57 „Appassionata” în fa minor, Sergei Rachmaninoff – Concertul nr. 3 pentru pian şi orchestră, op.30, Antonio Vivaldi – Nulla In Mundo Pax Sincera (Rv.630).