Despre supraviețuitoare ale cancerului de sân aflăm informații în fiecare zi. Dar, din păcate, aceste informații sunt umbrite de statisticile îngrijorătoare ce ne sunt relevate anual.
În 2020, numai în Statele Unite ale Americii s-a estimat că sunt diagnosticate în jur de 300 de mii de noi cancere la sân invazive și peste 42 de mii de femei mor din cauza bolii.
Citește și: Dr. Elena Claudia Teodorescu: „Din păcate nu există, nici vârstă, nici profesie, nici educaţie care să te poată feri de cancerul de sân”
În România, dar și peste tot în lume, cancerul la sân este principala formă de cancer la femei și a doua cauză de deces din cauza cancerului. Anual, în România, sunt diagnosticate în jur de 7000 de cancere la sân, 80% dintre ele fiind descoperite prea târziu.
Luna octombrie este luna prevenției cancerului mamar, motiv pentru care ne-am gândit să-ți prezentăm 12 supraviețuitoare faimoase ale cancerului la sân.
Supraviețuitoare ale cancerului la sân: Robin Roberts
În iulie 2007, gazda faimoasei emisiuni „Good Morning America”, Robin Roberts făcea un auto-control și imediat a fost acaparată de un instinct negativ. „Pentru îmi cunoșteam fiecare parte a corpului meu, știam că acest lucru se simțea diferit. Era într-un loc diferit pe pieptul meu și a fost greu „, povestea ea în 2011. „Dacă nu m-aș fi auto-examinat, n-aș fi știut asta”.
După a învins cancerul de sân, ea a primit un alt diagnostic menit să-i amenințe viața: sindromul mielodisplastic (MDS), care necesită un transplant de măduvă osoasă. Din fericire, sora ei, Sally-Ann, a fost cea care i-a donat celule stem, lucru care a dus la salvarea vieții lui Robin Roberts. Acum, în fiecare an, pe 20 septembrie – data transplantului ei în 2012 – își sărbătorește „ziua de naștere”. „Am refuzat să mă uit înapoi și doar așteptam cu nerăbdare. La fel ca mulți alții, am ales să prosper, nu doar să supraviețuiesc. „
Olivia Newton-John
Chiar dacă actrița din Grease, Olivia Newton-John a primit un rezultat negativ la mamografie, ceva îi spunea că acesta nu era corect. „Am avut un mic nodul dureros”, a spus ea organizației Susan G. Komen. „Doctorul meu a fost și el insistent – amândoi am avut un presentiment. Am făcut biopsia și am aflat că am cancer de sân, în același weekend în care tatăl meu a murit. „
De la diagnosticul din 1982, Olivia Newton-John a învins cancerul de trei ori – a avut cancer la umăr în 2013, iar cancerul de sân în stadiul IV s-a răspândit la spate, ducând inclusiv la o tumoare la baza coloanei vertebrale, în 2018. În februarie 2020, a declarat că se simte foarte bine și crede că a învins cancerul.
Ea a mărturisit întotdeauna că gândirea pozitivă a fost cea care a salvat-o. Și, mai mult decât atât, a refuzat să audă diagnostice și ultimatumuri.
Supraviețuitoare ale cancerului la sân: Julia Louis-Dreyfus
La premiile Emmy din 2017, actrița Julia Louis-Dreyfus a stabilit un record, câștigând cel de-al șaselea trofeul pentru cea mai bună actriță într-un serial de copmedie, cu producția Veep. În dimineața următoare, a aflat că are cancerul la sân în stadiul 2. „Am acum o vedere diferită asupra vieții mele, după ce am văzut acea prăpastie – iar imaginea mea este cea pe care mulți refuzăm să o băgăm în seamă, aceea că suntem cu toții muritori”.
A trecut prin șase runde de chimioterapie și o mastectomie dublă. În timp ce serialul și-a continuat parcursul, ea a continuat să-și citească replicile. „Am avut un dram de speranță și m-am putut concentra pe muncă în loc de … a încerca să rămân în viață”, a spus ea. Deși a luptat până a învins boala, recunoaște că există întotdeauna o teamă înăuntrul ei. „Încă mai lucrez, pentru a fi sinceră cu mine”. „Mă bucur că am trecut prin boală cu succes, dar există încă o parte din mine înspăimântată”.
Betsey Johnson
Designerul de modă, Betsey Johnson a fost întotdeauna atentă când a primit un masaj, deoarece ea a fost „întotdeauna speriată” că implanturile ei mamare i-ar putea pune viața în pericol. Când frica sa transformat în realitate, a decis să renunțe la implanturi „Când au scos acel lucru, a fost ca și cum au scos o ciupercă portobello veche, corodată”, declara ea. Dar apoi au găsit altceva.
În 1999 când a primit diagnosticul de cancer la sân, a decis să-l țină doar pentru ea, mărturisind că acesta se suprapunea perioadei în care erau stigmatizații pacienții pozitivi cu HIV. „Cea mai mare frică a mea a fost că oamenii se vor îngrijora legat de afacerea mea, de sănătatea mea și își vor pune întrebări dacă voi trăi sau voi muri”. Azi Betsey Johnson este o voce extrem de importantă în lupta împotriva cancerului la sân.
Supraviețuitoare ale cancerului la sân: Christina Applegate
La numai câțiva ani după „Married…With Children”, actrița Christina Applegate s-a întors în televiziune cu producția „Samantha Who?”, urmând apoi să fie diagnosticată cu cancer la vârsta de numai 38 de ani. Instinctul său inițial a fost acela de a nu spune nimănui. „E greu să trăiești în liniște. Următoarele cinci săptămâni am fost la muncă fără să spun nimănui ce se întâmplă în viața mea”.
Mama ei a fost o supraviețuitoare a cancerului de sând, așa că Applegate a început să-și facă mamografii de rutină încă de la vârsta de 30 de ani. Astfel a depistat boala în fază incipien tă și și-a făcut o mastectomie bilaterală.
În 2017 a mai făcut un pas important în prevenția cancerului, de data asta renunțând la ovare, după ce verișoara ei a murit de cancer ovarian. „Acum am obținut controlul asupra întreg corpului meu. Este o ușurare. Acum să sperăm că nu voi fi lovită de un autobuz”, declara ea după această ultimă intervenție.
Cynthia Nixon
Când actrița din „Sex and the City” avea 12 ani, mama ei s-a luptat și a învins cancerul de sân. „Întotdeauna m-am gândit că probabil voi face și eu cancer de sân”.
După o mamografie de rutină, medicul i-a dat vestea în 2006. „M-am simțit îngrozită… M-am gândit: nu vreau să se întâmple asta”. Azi este o voce importantă în lupta pentru prevenirea cancerului de sân. „Singurul lucru de care trebuie să-ți fie frică este să nu-ți faci mamografiile, iar asta se poate întâmpla deoarece o parte din tine nu vrea să știe”, declara ea de curând.
Supraviețuitoare ale cancerului la sân: Martina Navratilova
Cu 18 titluri de Grand Slam câștigate, Martina Navratilova nu s-a gândit niciodată că va cădea victimă unui examen medical. „Sunt genul de persoană sănătoasă, am fost sănătoasă toată viața și dintr-o dată mă trezesc că am cancer. Glumiți, nu?”, povestea ea într-un interviu, la câteva luni după diagnostic.
După operație și radioterapie, în 2010 a câștigat la dublu French Open. Iar azi își folosește vocea pentru a le încuraja pe femeile din toată lumea să nu se ascundă după deget. „Motivul pentru care am vrut să vorbesc este pentru a le încuraja pe femei să-și facă mamografiile. Îmi doresc să le încurajez să-și facă toată controalele anuale”.
Carly Simon
După ce a descoperit că are cancer, în 1997, cântăreața Carly Simon nu a vorbit deloc despre asta. „Ideea că oamenii aveau să mă oprească pe stradă și să-mi spună că le pare rău, era foarte descurajantă”, povestea ea un an mai târziu, în timpul tratamentului cu chimioterapie. „Mă simt bine așa. Cu cât explic mai puțin prin ce trec, cu atât am mai multă energie pentru a avea grijă de mine”.
Mai târziu, mergând la premiile Grammy, a descoperit că oamenii o evitau și mulți dintre ei nici măcar nu o priveau. Atunci a luat decizia să facă totul public și să dea o mână de ajutor acolo unde este nevoie de vocea ei.
Supraviețuitoare ale cancerului la sân: Wanda Sykes
Când vorbește despre cum a fost diagnosticată cu cancer la sân, actrița de comedie nu renunță nici o secundă la umorul ei. Spune că totul a pornit de la faptul că avea sânii foarte mari, ce creșteau și mai mari în timp ce mânca. Astfel a decis să facă o operație de micșorare. Însă rezultatul obținut în urma consultului a fost unul extrem de grav. A aflat că avea cancer la sânul stâng. „Am fost foarte, foarte norocoasă deoarece aveam practic cancer în stadiul 0”. Cum un istoric de cancer la sân în familia ei maternă, actrița a decis să facă o mastectomie bilaterală.