A fost crescut de doi părinți surdo-muți și a fugit de furia unui părinte violent: după bătăile pe care le primea acasă, dormea pe peronul gării. Vasile Lup: „tata era pantofar de meserie, iar eu umblam cu pantofii rupți”

Vasile Lup este sătmăreanul declarat speakerul motivațional al anului 2022.

S-a născut într-o familie foarte săracă, iar casa lui i-a fost adesea banca de pe peronul gării, iar asta după certurile și violența din familie. A fost crescut de doi părinți surdo-muți și a fugit de furia tatălui violent.

Copilăria i-a fost umbrită de bullying-ul colegilor, dar și de lipsa umanității a unei învățătoare care l-a umilit adesea în fața clasei.

La 14 ani descoperă cărți de dezvoltare personală și i se deschide orizontul spre alte lumi. Întâlnește apoi iubirea vieții lui, o tânără declarată Miss Satu Mare. Ulterior, alături de Monica, care i-a devenit soție și convinși de mirajul Portugaliei, merg să lucreze aici. Vasile a lucrat la o fermă de porci și la o pizzerie, lucru care îl storcea de energie.

Se întoarce acasă și își face planul de care s-a ținut. Întâlnește zeci de mentori, scrie o carte și motivează oamenii.

Vasile Lup, speaker motivațional, tată și soț dedicat, antreprenor și, cel mai important, un om motivat să-i ajute pe ceilalți să-și găsească motivația, scopul și să ajungă acolo unde ei știu că vor fi fericiți, așa scrie în povestea de pe site-ul dumneavoastră. Cum definește Vasile Lup fericirea?

Fericirea pentru mine este o alegere pe care o fac în fiecare zi conștient. Mă trezesc în fiecare zi sănătos, este un motiv să fiu fericit, am lângă mine persoana pe care o iubesc și care mă iubește, iată un motiv. Avem trei copilași fantastici, încă trei motive! Aleg să văd partea bună a lucrurilor și să fiu recunoscător pentru tot ceea ce am, ceea ce menține fericirea în viața mea. Un alt aspect important pentru starea mea de fericire este să am scopuri clare în viață. Îmi place să fiu responsabil pentru direcția pe care o iau și să știu exact ce vreau să realizez și cum să ajung acolo. Nu vreau să fiu doar un simplu pasager în viață, ci prefer să fiu conducătorul propriului meu drum. Mi-am organizat viața astfel încât să am suficientă libertate de a petrece timpul cu familia mea, să mă relaxez sau să mă bucur de vacanțe spontane. Aceste momente sunt extrem de valoroase pentru mine și contribuie semnificativ la fericirea mea. O altă sursă de bucurie și împlinire este să pot oferi ajutor și să aduc o contribuție pozitivă în viețile altor oameni. Faptul că pot dărui și fi de folos celor din jur mă face să mă simt fericit și realizat.

Vasile Lup: „Tata era dependent de alcool și foarte violent. Era pantofar de meserie, iar eu umblam cu pantofii rupți”

Apropo de realizări, sunteți un om de succes și anul trecut ați fost declarat cel mai bun speaker motivațional, însă până aici drumul dumneavoastră nu a fost deloc ușor. Aș vrea să aflu despre copilul Vasile.

Provin dintr-o familie foarte săracă, cu ambii părinți surdo-muți. Tata era dependent de alcool și foarte violent. Era pantofar de meserie, iar eu umblam cu pantofii rupți, cu trei numere mai mari. Din cauza faptului că tata era agresiv, eram evitat, și pentru că umblam îmbrăcat cu cele mai ponosite haine, eram batjocorit. Și dacă credeți că doar copiii mă arătau cu degetul, o să vă mire poate faptul că propria mea dirigintă, în clasa a V-a, m-a scos în față să mă umilească pentru ce purtam. Cu toate că trăiam zi de zi cu o continuă stare de frică, în mine se afla un curaj și o determinare foarte mare. Nu aveam de gând să las toate aceste greutăți să mă definească sau să-mi pună limite.

Aș vrea să povestim mai mult pe marginea acestui subiect. Povestea dumneavoastră începe la Satu Mare, într-o familie foarte săracă, ați subliniat asta și instabilă din multe puncte de vedere. Ambii părinți aveau deficiențe de auz și de vorbire, doar că nu asta vă destabiliza, ci viciile. Mi-ați vorbit de un tată care consuma mult alcool și era violent cu mama dumneavoastră, pe care erați nevoit să o apărați uneori. Sigur, nu vreau să scot dramaturgia de aici, deși ea există, însă, sunt curioasă. Dacă viața ar fi fost pe o linie dreaptă, ați mai fi ajuns la această șlefuire de acum?

Desigur, mi se adresează des această întrebare. Cu siguranță aș fi avut toate valorile și calitățile pe care le-am primit de la Dumnezeu de când sunt, dar nu știu dacă în condiții perfecte le-aș fi pus în aplicare. Nu știu dacă mă provocau suficient, încât să ajung unde sunt azi. Faptul că „nu aveam” a fost acel combustibil ce m-a ambiționat să vreau mai mult de la viață. Spun asta, deoarece când mă uit în jur și văd pe cineva cu un potențial enorm, cel mai des se întâmplă să nu și-l atingă niciodată, pentru că este confortabil.

Vom mai rămâne puțin la copilărie, dacă îmi permiteți. Tot din povestea dumneavoastră citesc faptul că atunci când situația scăpa de sub control, cereați de la vecini mâncare sau adormeați în gară, pe o băncuță.

Dormeam pe străzi nu pentru că nu aveam unde să dorm, ci datorită abuzului zilnic de acasă. Când tata o bătea pe mama, mă băgam în fața ei să o protejez și încasam toți pumnii. Doar când obosea reușeam să scap din mâinile lui și fugeam cât mai departe. Așa ajungeam să adorm în sala de așteptare a gării, pe băncuțe, sau în subsolurile blocurilor. Cât despre mâncare, făceam tot ce putea face un copil ca să reziste. De cele mai multe ori cerșeam de la vecini.

Vasile Lup: „Când am împlinit 11 ani, tata ne-a părăsit, ceea ce a fost o binecuvântare la vremea respectivă”

Acum, când sunteți om mare, în ce relații sunteți cu tatăl dumneavoastră?

L-am iertat pe tata, în primul rând, pentru sufletul meu. A fost foarte important pentru mine să nu țin ură sau resentimente, iar acest lucru m-a ajutat să evoluez. Când am împlinit 11 ani, ne-a părăsit, ceea ce a fost o binecuvântare la vremea respectivă. Cu timpul, a renunțat la vicii și s-a schimbat în bine. Atât eu, cât și mama, soția și copiii mei, avem o relație bună cu el și îl iubim.

Este o frază care mi-a rămas în cap: „Îți dai seama cât de greu poate fi traiul de acasă, când banca de lângă peron ți se pare un mediu rezonabil și călduros”. Ce înseamnă casă acum pentru dumneavoastră și ce definiție dădeați cuvântului când erați mic?

Pentru mine a fost un scop să schimb tot ce însemna cuvântul „casă” în copilăria mea, adică sărăcie, scandal, frică și umilire, în căminul plin de liniște, pace, iubire, armonie și căldură, pe care îl am în prezent. Eu am ales asta pentru familia pe care am clădit-o.

La ce vârstă ați decis să plecați peste hotare?

La 23 de ani am luat decizia de a imigra în Portugalia, ca să încep să muncesc la visul meu. Desigur, și după terminarea liceului am lucrat ca zugrav, am angajat băieți și împreună văruiam tot felul de pereți, de la camere la scări de bloc. Însă știam că, pentru scopurile pe care voiam să le ating, îmi trebuia un venit mult mai mare. Am văzut munca în străinătate ca pe cea mai bună oportunitate, așa că am trecut la acțiune.

Citește și

▶️ Monica Surdu, medic neonatolog la Constanța: „Nu știm ce s-a întâmplat cu copiii pe care am fost nevoiți să îi transferăm din lipsa echipamentelor”

▶️ Legătura specială dintre un bunic pescar și nepotul său muzician: cum se inspiră Alex Iulian Onofrei din tradițiile și amintirile copilăriei pentru a-și construi un viitor promițător de navigator

▶️ Flavia Boghiu, inima curajoasă din spatele schimbărilor din Brașov: povestea de dragoste cu Radu Hossu, legătura cu războiul din Ucraina și cum a rezistat într-o carieră politică plină de încercări

Cum a fost viața acolo?

Viața în străinătate nu este deloc ușoară. A fost o provocare atât pentru mine, cât și pentru soția mea Monica, cea care m-a însoțit. Timp de un an și o lună, am lucrat la o fermă de porci, și ulterior ne-am angajat la o pizzerie. Am lucrat din greu în ambele locuri și nu prea aveam timp liber să ne bucurăm de frumusețea Portugaliei. Nu a fost ideal, însă a fost una din acele lecții de viață de care are parte orice om în drumul său spre succes. Împreună cu Monica am fost mereu o echipă, un cuplu și cel mai mare sprijin unul pentru altul, reușind mereu să ne bucurăm de etapa în care ne aflăm. De aceea se zice că viața în doi este mai frumoasă.

Vasile Lup: „De când împlinisem 10 ani, datorită violenței de acasă, am început să am înțepături la inimă, iar la 17 ani, când mi-am cunoscut soția, înțepăturile s-au diminuat treptat”

Facem un salt frumos, spun eu. Ați cucerit-o pe actuala soție care câștiga atunci titlul de Miss Satu Mare sau v-ați lăsat cucerit de frumusețea ei?

Chiar și după 27 de ani de relație, îmi amintesc perfect acea perioadă. Era ușor să fiu cucerit de Monica, încă din primul moment în care am pus ochii pe ea: radia, era atrăgătoare și avea un zâmbet contagios. Probabil sunteți mai curioasă să aflați cum am reușit eu să o cuceresc pe ea. Dacă ar fi să vă spun în cuvintele ei, răspunsul ar fi „simțul umorului, curajul, determinarea și faptul că am știut întotdeauna ce vreau de la viață”. Adevărul este că Monica este la fel de frumoasă și pe interior, și a știut mereu să aprecieze ceea ce se află dincolo de aparențe.

Aveți o poveste foarte frumoasă de dragoste și mereu vorbiți despre norocul extraordinar pe care îl aveți să vă fie alături. Vorbind despre echilibru, a apărut ea ca o lumină de la capătul tunelului prin care ați mers încă de copil?

Absolut! Împreună cu Monica, am învățat ce înseamnă să iubești și să fii iubit necondiționat, să-ți comunici sentimentele și să fii înțeles cu adevărat. Ea mi-a vindecat inima la propriu și la figurat. De când împlinisem 10 ani, datorită violenței de acasă, am început să am înțepături la inimă, iar la 17 ani, când am cunoscut-o, înțepăturile s-au diminuat treptat. Și copiii noștri sunt la fel de drăgăstoși, iar acest lucru este încă un motiv pentru care sunt recunoscător. Mă bucur că avem parte de un cămin cald și iubitor.

Am mai spus asta într-un interviu, dar simt că se pliază și acum ca întrebare. Mai întâi a fost cuvântul, dar Dumnezeu nu l-a ținut la el, ci ni l-a dat nouă. Dumneavoastră sunteți speaker acum, și vă folosiți de cuvinte pentru a exprima idei. Sunteți un om credincios?

Îmi place să spun „Nimic fără Dumnezeu!”. Am trecut peste greutăți datorită Lui, am ajuns unde sunt cu ajutorul Lui și cu siguranță, voi merge mai departe în viață alături de El. Eu nu am învățat să mă rog de la părinții mei, fiindcă ei știu prea puține despre Dumnezeu, dar am simțit mereu prezența Lui în inima și sufletul meu. Am știut mereu că El are un plan pentru mine, că nu am venit pe pământ doar ca să mă aflu și eu aici. Simțeam că vreau să las ceva măreț în urma mea, care să ajute oamenii să se ridice, să nu se lase înfrânți și să înțeleagă că nu au nevoie de nimic din exterior ca să reușească în viață. Tot ceea ce avem nevoie se află deja în interiorul nostru. Acesta este Dumnezeu cu puterea Sa.

Lupul este un animal care nu poate fi domesticit. Credeți că numele de familie v-a fost predestinat, deși, paradoxal, dumneavoastră v-ați lăsat șlefuit de atâția mentori?

Nimic nu este întâmplător. Eu personal, mă identific cu numele de Lup, deoarece am fost mereu înfometat de dezvoltare personală și financiară. Da, într-adevăr, lupul este un animal care nu se lasă domesticit. Dar să nu uităm că acesta trăiește în haită și fiecare dintre noi avem șansa să ne alegem haita. Eu am ales să fiu înconjurat de cei mai buni și să învăț de la ei.

Vasile Lup: „L-am întâlnit pe Sylvester Stallone,Tony Robbins, Robert Kiyosaki, Sir Richard Branson, Brian Tracy, Grant Cardone, John Maxwell și mulți alți oameni fantastici”

Frumos răspuns! Apropo, cum au fost întâlnirile cu toți cei care v-au fost mentori?

Dacă ar trebui să vorbesc despre toate experiențele pe care le-am avut alături de mentorii pe care i-am întâlnit, aș umple o carte întreagă, exact așa cum am umplut peretele recunoștinței din biroul meu cu portretele tuturor personalităților de succes pe care le-am cunoscut. Ca să vă dau doar câteva nume, l-am întâlnit pe Sylvester Stallone,Tony Robbins, Robert Kiyosaki, Sir Richard Branson, Brian Tracy, Grant Cardone, John Maxwell și mulți alți oameni fantastici. Nu ratez niciodată ocazia să fac poză cu vreun mentor când particip la seminarii. Cât despre experiențele în sine, nu pot să spun decât că este atât de inspirațional pentru mine să întâlnesc oameni valoroși, pe care îi admir și care își pun amprenta pozitivă în lume.

Ce ați luat frumos de la toate aceste experiențe?

În primul rând, participarea la seminarii îmi dă o energie și o motivație pe care nu aș putea să le primesc din altă parte. Este ceva unic. Doar cine participă la seminarii înțelege perfect despre ce vorbesc. Dar, ce contează cel mai mult pentru mine sunt informațiile și cunoștințele valoroase pe care le dobândesc și pe care, ulterior le aplic. Este foarte important să aplic ceea ce învăț, în caz contrar rămân doar cu experiența, iar eu nu mă duc la seminarii doar ca să am experiențe frumoase. Dacă aș vrea asta, aș merge la un concert. Mă duc ca să îmi dezvolt mentalitatea, să îmi cresc afacerile și să devin varianta mea cea mai bună.

Toți putem ajunge la o variantă a noastră mai bună, asta este clar, însă, oare ce-i lipsește omului să fie de ajuns cu el?

În primul rând, Dumnezeu. Trebuie să credem în ceva mai măreț decât noi, pentru că asta ne oferă un sens în viață. Dar poate cel mai important lucru pentru ca cineva să fie de ajuns cu el însuși este să fie aliniat minte, trup și spirit. Oamenii fac lucruri rele atunci când își ascultă mintea și corpul care spun „Da” și își ignoră sufletul care spune „Nu”.  

Cum arată omul care vrea să se lase inspirat de Vasile Lup?

Tind să sper că informațiile și învățămintele pe care le ofer ar putea ajuta pe oricine este dispus să și le însușească. De aceea, tiparul care îmi vine în minte este „omul simplu”, deschis spre schimbare. Îmi place să spun și despre mine că sunt un om simplu cu vise mărețe, iar cei care mă urmăresc sunt oameni simpli, pe care eu îi învăț să viseze măreț.

Vasile Lup: „Mă vizualizam un om de succes, care va avea foarte multă înțelepciune, influență și care îi va putea ajuta pe alții”

Sunteți speaker peste tot!  Sunt curioasă. Suntem noi, românii, oameni ușor de motivat?

Adevărul este că reușesc să motivez românii cu ușurință în seminariile mele, pentru că ei vin pregătiți mental pentru asta. Sunt deschiși la ce am eu de oferit și chimia din sală este mereu super intensă. Poate, partea dificilă pentru ei, este să rămână cu acea energie, să păstreze acea motivație. În consecință, îmi place să spun că motivația este ca dușul, nu durează, de aceea îl recomandăm zilnic!

Aș vrea să vorbim despre cartea scrisă: „Copilul desculț al pantofarului”. Când a încolțit ideea de a lăsa și asta în urmă?

Citind primele cărți de dezvoltare personală la 14 ani, i-am văzut pe acei autori ca pe adevărate modele de urmat. Atunci a răsărit în mintea mea acest vis de a scrie într-o bună zi propria carte. Mă vizualizam un om de succes, care va avea foarte multă înțelepciune, influență și care îi va putea ajuta pe alții să se ridice de jos și să-și găsească calea. Și pentru că sunt un om al acțiunii, care duce la bun sfârșit orice își propune, mi-am îndeplinit și acest vis.

Ce planuri de viitor aveți?

Una dintre întrebările mele preferate! Totuși nu le pot spune pe toate pentru că am foarte multe. Dar ca să vă enumăr câteva, plănuiesc să umplu stadioane la seminariile mele, să schimb mentalitatea tinerilor, adulților și, de ce nu, și pe a vârstnicilor. Plănuiesc să fac 100 de ani de căsnicie cu nevasta mea, să-mi îndrum copiii să ajungă oameni independenți, realizați și împliniți, case de vacanță în cât mai multe locuri exotice precum Dubai, Miami, Portugalia și multe altele. Plănuiesc să-l cunosc pe Ronaldo și să mai adaug o „nestemată” pe peretele recunoștinței. Sper că vă vine să râdeți, în caz contrar, planurile mele nu sunt suficient de mărețe.