A fost dezvăluită data la care Ducesa de Cambridge ar trebui să dea naştere celui de-al treilea copil
Presupuneri privind data în care Ducesa de Cambridge ar putea să nască cel de-al treilea copil au tot fost făcute dar iată că acum avem în sfârşit, conform Daily Mail, o dată oficială pe care surse ale familiei regale britanice au făcut-o publică.
„Nu există nici o certitudine, dar este foarte posibil ca ducesa să nască de St George’s Day (n.r. 23 aprilie) şi ar fi o coincidenţă minunată dacă ar fi aşa„, spun reprezentanţii lui Kate făcând referire la faptul că St George’s Day (Ziua de Sf. Gheorghe) este sărbătoarea prin care britanici îl celebrează pe sfântul lor patron, Sfântul Gheorghe.
Dacă Ducesa (în vârstă de 36 de ani) ar da naştere celui de-al treilea copil în acea zi specială, ar putea însemna, cred unii, că ar putea fi reînoită solicitarea ca această zi să fie transformată într-o sărbătoare publică. Ideea a fost prezentată de altfel în parlamentul britanic în fiecare an începând din 2006, pe fondul unei tradiţii de acest gen pe care o au ţări precum Irlanda, care sărbătoreşte St Patrick’s Day.
Nu ştim nimic despre genul copilului, pentru simplul fapt că nici ducesa Kate şi prinţul William nu ştiu asta, cei doi alegând să păstreze până la final surpiza, dar este de aşteptat ca naşterea să aibă loc la maternitatea privată Lindo Wing a spitalului St Mary’s din Londra, unde s-au născut şi ceilalţi doi micuţi, prinţul George şi prinţesa Charlotte.
În cazul în care data naşterii se va prelungi totuşi, sunt şanse ca un alt moment special să coincidă cu acesta: aniversarea a şapte de ani de căsătorie a lui Kate cu William, sărbătorită pe 29 aprilie.