Adevărul despre primele fertilizări in vitro din România: povestea curajoasă a medicului care a adus bucurie în viețile a mii de părinți. Cum a înfruntat Ruxandra Dumitrescu toate tabuurile pentru a aduce lumină în viețile femeilor infertile

Nu te-ai gândit niciodată să pleci, să lucrezi în altă țară?

Prin 1997-1999 am avut o ofertă în Germania, să merg la un cabinet, să fac ecografii de sarcină și cu timpul să intru în spital. Atunci nu era ca acum, aveam nevoie de viză și de drept de muncă. Nu am vrut să plec și în continuare nu aș pleca.

De ce nu ai vrut să pleci? Cel puțin în perioada aceea era mai rău ca niciodată în România?

Aveam și o leafă foarte mică, aveam și un copil, însă nu m-aș fi văzut acomodându-mă acolo. Și azi, dacă am o oră liberă și vreau să beau o cafea, dacă dau patru telefoane, sigur una dintre prietenele mele e liberă pentru mine. În Germania ce aș fi făcut? Dacă aveam și o săptămână liberă, nu ar veni nimeni să bea cafea cu mine. Și asta știu de la mulți doctori care au plecat.

Vorbește-mi despre copiii tăi. Știu că fiica ta operează cu tine…

Fiica mea e rezident în anul III, a ales meseria mea pentru că mă admiră și sunt onorată că a ales așa. Operăm împreună în spital, o sfătuiesc pe cât pot și îi dau din experiența mea.

În ziua de azi, la modă sunt specializările de dermatolog sau imagist pentru că nu se fac gărzi, munca e mai ușoară, nu se stă cu orele în picioare în operații și banii sunt mai mulți. Deși avea medie de orice specializare și deși are și un copil acasă, fiica mea nu a ales niciuna din cele două, a ales ce fac eu.

Și fiul tău?

Fiul meu e în anul I la medicină, dar e încă mic să își aleagă specializarea. El a ales singur facultatea, nu l-am obligat eu și mă bucur foarte tare.

Băiatul meu a ales medicina încă din clasa a IX-a, a intrat la profilul de științe ale naturii, însă în clasa a XI-a a zis că e greu și vrea să mai vadă și altceva. A mers la o doamnă de economie mondială, a făcut o ședință, iar după ce s-a întors acasă a zis că e interesant, dar nu ca medicina și că rămâne totuși la prima alegere.

Mă întorc iarăși la ce faci și te întreb: în ziua de azi, comparativ cu istoria de care am povestit mai devreme, se mai poate să nu faci un copil?

Da. Am două cazuri unde nu avem ce face. Cele două paciente au avut cancer în copilărie, s-au iradiat în zona genitală, iar acum, deși nu mai au boala, au o vârstă adultă și sunt bine, uterul e foarte mic și ovarele nu funcționează, sunt la menopauză dintotdeauna. Ele nu pot să facă nimic, nu putem face embrioni din ovarele lor și ele, într-adevăr nu pot să aibă copii. Sunt cazuri rare, extreme și cred că se ridică undeva la 1 la mie, motiv pentru care le sfătuim să adopte.

Te vezi retrăgându-te vreodată din meseria asta?

Da, mă văd. Apropiații îmi spun că nu o să reușesc pentru că îmi place mult ce fac și e posibil să nu mă regăsesc în nimic altceva. Mă gândesc că poate voi face o fundație și voi avea șansa să vorbesc liber cu mai multe paciente o dată, în cadrul unor conferințe pe teme de infertilitate.