Adina Săniuță, tânăra care a renunțat la un job de mii de euro în străinătate pentru a fi „voluntar de profesie” în România

Adină Săniuță este una dintre acele tinere pe care orice companie și-ar dori-o angajată. De ce? Pentru că este o persoană extrem de bine pregătită, însă, înainte de orice, școala care o recomandă este cea a omeniei.

Adina face voluntariat de la vârste foarte fragede și nu există acțiune de facere de bine de care ea află și în care să nu se implice ori de câte ori poate.

Tot o formă de voluntariat este și faptul că susține seminariile de marketing la ASE, iar banii pe care îi primește pentru asta nu-i ajung nici de transport de acasă până la facultate. Însă, spune cu mâna pe inimă că îi place să predea, o face cu pasiune și crede foarte tare că schimbarea pleacă din rândul tinerilor.

A renunțat la un job în străinătate foarte bine plătit pentru a se înscrie în programul de voluntariat la Fundației Vodafone, „Voluntar de profesie”, spunându-și că mai are timp să muncească în afara țării pe un salariu mare, dar cu ocazia asta nu era convinsă că se va mai întâlni.

De curând și-a deschis propriul business, mai exact, a încercat antreprenoriatul din pasiunea ei pentru cărți și limba germană și a fondat prima librărie de carte germană din București, un loc drag sufletului ei unde încearcă să susțină tot felul de ateliere și evenimente care să aducă împreună comunitatea vorbitorilor limbii lui Goethe.

Întrebată cum vede ea schimbarea, mi-a răspuns într-un fel care mi-a dat cu adevărat de gândit: trebuie să fim uniți, să ne implicăm în educație, să învățăm ce înseamnă responsabilitatea socială, să mergem la vot și să nu ne mai dorim să moară capra vecinului pentru că dacă trăiește, ar putea cumpăra iarbă de la noi și așa s-ar forma un lanț productiv pentru toată lumea.

Câți ani ai și de unde vii?

M-am născut în urmă cu 33 de ani în frumosul oraș de la poalele Tâmpei. Era o zi de început de mai și cum îi place tatălui meu să îmi spună, m-am născut sub o stea norocoasă.

Cum este familia ta?

Părinții mei sunt niște oameni extraordinari, ne-au crescut pe mine și pe sora mea cu simțul responsabilității. Ne-au învățat de mici să muncim pentru idealurile noastre, să fim persoane demne de respect, să nu ne fie frică să ne spunem părerea, dar să nu uităm de bunul simț.

Sora mea este cea mai bună prietenă a mea, dar și un mentor pe care îl respect. Multe dintre cele pe care le-am realizat până acum se datorează ei, reușește să mă aducă cu picioarele pe pământ, dar și să-mi încurajeze visurile.

Care a fost prima carte a copilariei tale?

Am avut o copilărie înconjurată de cărți și de culoare, pentru că îmi plăcea să pictez. Când eram întrebată ce cadou vreau de Crăciun sau de ziua mea, răspunsul era invariabil: acuarele, bloc de desen și o carte. Prima carte de care îmi aduc aminte, este “Doctorul Au Mă Doare”, mergeam cu ea în mână prin casă și o rugam pe sora mea să îmi citească, pe atunci să fi avut 4-5 ani. Este o carte la care mă întorc din când în când, îmi face bine. De atunci biblioteca a crescut treptat, cu volume de beletristică, dar și cu cărți de specialitate.

Cum de ai ajuns să faci școala germană?

Bunicii din partea mamei locuiesc în Codlea, un oraș situat la câțiva km de Brașov, ce avea pe când eu eram mică încă mulți locuitori sași. O vecină, săsoaică, a prins drag de mine și mă învăța germană, când nu putea ea, lucram cu fiica ei. Este un om căruia trebuie să îi mulțumesc, mai ales că de curând nu se mai află printre noi. Așa am început să prind drag de această limbă și când a venit vremea să urmez cursurile  grădiniței, le-am spus părinților că eu vreau să învăț limba germană. Timp de un an am fost la o grădiniță particulară, o premieră pentru anii ’90, acolo mi-am pus bazele a ceea ce știu acum, din păcate nu am mai putut merge acolo din cauza unei probleme de familie a lui Tante Ema, educatoarea și cea care deținea grădinița. Totuși am continuat cu școala generală, liceul, mai apoi la facultate făceam pot spune meditații cu Daniela, o profesoară extraordinară care îmi este acum prietenă; eram singura studentă care mergeam la  orele de germană J. Mai apoi masterul l-am absolvit la aFABIZ –  Facultatea de Administrare a Afacerilor în Limbi Străine, secția germană. Cunoașterii limbii germane îi datorez mult, a fost mereu pentru mine un mod de a deschide uși care pentru alții sunt greu de dat la o parte.

Când ți-a încolțit ideea de a face o librarie germană?

În 2015 am înființat Jump Out, cu gândul de a face un business cu produse personalizate pe care să le comercializez online, dar nu s-a întâmplat, încă, aceasta este o altă discuție. Voiam de multă vreme să am un spațiu unde să pot vinde cărți în limba germană și să organizez workshopuri pentru copii în limba lui Goethe. Mă tot uitam la diverse spații în București, dar mă descurajau prețurile chiriilor; n-am renunțat, și am început să lucrez la concept. Într-o zi într-un call plictisitor, la care trebuia să participăm chiar dacă nu ne implicam direct, m-am jucat cu numele brandului și așa a luat naștere Lebbuchenhaus; încă mai primesc mesaje prin care mi se transmite că am greșit numele, Lebkuchenhaus înseamnă casă de turtă dulce și mulți cred că așa este corect. Într-un final am găsit un spațiu potrivit și pas cu pas visul meu, alimentat și de nevoile pieței a dat naștere la singura librărie care comercializează exclusiv cărți în limba germană, produse de băcănie preparate în Transilvania după rețete săsești, și unde se organizează ateliere menite să îi facă pe copii să îndrăgească limba germană.

Ce înseamnă azi libraria pentru tine?

Este un loc în care mă simt foarte bine, după serviciu și în weekend mă găsiți acolo. Și multe dintre întâlnirile cu prietenii le țin acolo. Meșteresc continuu câte ceva; vreau să devină un business profitabil, pentru asta ai nevoie dincolo de pasiune, de venituri stabile. Sunt un antreprenor rațional, înțeleg că pasiunea nu plătește facturi, dar pe de altă parte nici nu renunț până nu am epuizat toate variantele care pot face afacerea să continue.

Librărie este și un început în drumul meu antreprenorial, învăț multe, astfel încât să fiu pregătită să gestionez o afacere/afaceri de amploare.

Ești voluntar de profesie? Vorbește-mi despre proiectele tale de voluntariat, cum le-ai ales și la ce ai renunțat pentru a fi voluntar?

Știi momentul acela când ai experimentat viața de angajat într-o companie mare și te gândești la un an sabatic?

Începi să faci planuri, să cauți bilete de avion către destinații exotice, visezi la plaje întinse, la ședințe de yoga și mindfulness. Faci un screening al bibliotecii, într-un an ai timp să citești suficient cât să fie nevoie să faci și o aprovizionare cu noutăți. Nu trebuie ignorată nici garderoba, ai nevoie ținute lejere, doar pleci în „Țările calde”. Dai iama în mall, probezi câteva zeci de haine, de parcă acolo unde te vei duce nu vei găsi cu ce să te îmbraci, te cuprinde euforia într-atât încât uiți că de fapt pe insula aceea de la capătul lumii nici nu ai nevoie de prea multe haine.

După toate acestea urmează ziua aceea în care îți anunți managerul despre ce vrei să faci în următoarele 9 luni:

„Vreau să fac o pauză de la raportări, 3-4 sedințe/zi, vreau să fac mai mult bine, vreau să dau un nou sens zilelor mele de muncă. Voi fi voluntar de profesie.” Timp de 9 luni am lucrat împreună cu colegii de la Romanian Business Leaders pentru a face vocea antreprenoriatului românesc auzită. Fundația dezvoltă proiecte care ajută România să crească, iar noi de asta avem acum cel mai mult de nevoie, de un ecosistem antreprenorial stabil, care să producă în țară plusvaloare. Respect foarte mult corporațiile, sunt motorul bunăstării multor dintre români, dar să nu uităm că oricând își pot muta o mare parte dintre operațiuni, iar noi trebuie să fim pregătiți să facem față acestui gol și o putem face numai având afaceri antreprenoriale solide.

Acțiunile de voluntariat nu s-au terminat după cele 9 luni, și nici nu începuseră cu ele. Mereu m-am implicat dincolo de cercul meu, de bula mea. Nu poți să speri că se va schimba ceva, dar tu să stai pe margine, nu merge așa. Sunt membru fondator al Asociației Pădurea Copiilor, particip la diverse competiții sportive de alergare și fac fundraising, aleg în special pentru cauze legate de educație, o dată pe an împreună cu o mână de prieteni înveselim pereții unor spitale sau centre unde stau/învață copii din categorii sociale defavorizate, mentorez studenți prin programul MentorIAA. Atunci când vine cineva înspre mine cu o problemă sau cereri de ajutor, fac tot posibilul să găsim soluții, nu reușesc tot timpul, dar știu că odată aruncat mesajul în univers își va găsi raspunsul, chiar dacă nu sunt eu cea care a rezolvat, mă simt OK și fiind un catalizator al binelui.

Cu ce altceva te mai ocupi? Din ce îți câștigi existența?

O mare parte din timpul meu o dedic unui proiect frumos, internaționalizarea unui brand românesc notoriu, fac parte din departamentul de export. Este o provocare pentru un om care a lucrat mai tot timpul în domeniul marketingului, recunosc însă că nu pot sta deoparte și mai gestionez și activități ce țin de comunicare și promovare. Am învățat multe în ultimii 2 ani, mai ales că din nou am șansa să am aproape de mine oameni care contribuie la creșterea mea, v-am spus, m-am născut sub o stea norocoasă și poate de aceea am ales să dau înapoi ceva prin proiectele de responsabilitate socială individuală.

Pe lângă job-ul de 8 ore, sunt cadru didactic asociat, susțin seminarii de marketing. Îmi place să predau, chiar cred că am vocație de dascăl. Din același considerent predau, în particular, germană, și de ceva timp învăț un nativ german, română.  Mă relaxează și în același timp mă bucur că pot împărtăși cunoștințele mele cu alții, că îi pot inspira și putem să creștem împreună.

Ce te vezi făcând peste 10 ani?

Cu siguranță voi gestiona 2-3 afaceri, voi continua să predau, să fac voluntariat, poate chiar mă voi implica activ în politică. Și mă văd iubindu-mi copiii, educându-i și dându-le aripile încrederii care mi-au fost oferite și mie.

Dacă ar depinde de tine, cum ar trebui să arate țara asta ca să nu mai simțim că vrem să plecăm din ea?

Țara asta are nevoie de conducători care să o iubească, are nevoie de cetățeni care să o respecte, care să își cunoască drepturile și obligațiile, care să voteze, care să nu mai fie comozi. Are nevoie de oameni care să iasă din starea de SĂ SE FACĂ, care să nu mai aibă mințile încremenite în vremuri demult apuse. Dacă ar depinde de mine aș face o revoluție de mentalitate, de acolo pornesc multe rele la noi. Nu știm să colaborăm și atunci suntem dezbinați ușor, nu avem încredere unii în alții și atunci ne subminăm, odată ce vom înțelege că dacă capra vecinului trăiește, acesta va cumpăra mâncare pentru ea de la noi, noi la rândul nostru vom apela la serviciile altui vecin pentru a ne ara pământul și uite așa am creat un cluster unde toți suntem bine. Așa trebuie să fie și țara, iar pentru asta nu trebuie să absolvim toți doctorate, însă trebuie să absolvim ceva ce parcă ne lipsește azi din ce în ce mai mult și anume școala OMENIEI.