Adriana Armanu, femeia care a adus în România conceptul de retreat, azi citește destinele în cifre: „Data războiului din Ucraina coincide cu data primului și celui de-al doilea Război Mondial”

Adică asta înseamnă că ar putea avea aceeași soartă?

Aceeași soartă însemnând ce? Războiul are loc. Orice are un ciclu și se termină la un moment dat sau ia o anumită formă. Și războiul acesta la un moment dat va lua o anumită formă.

Păi primul și al doilea Război mondial s-au dus între multe țări, iar acesta din Ucraina e doar între două nații.

Ideea este aceeași, practic. Deocamdată are pe față prezentate doar două nații, în spate, jocul politic e mult mai vast.

Ucraina nu e singură în scenă, sunt mulți alții cu interesele lor în spate.

Și dacă ai în față data de naștere a lui Putin, ai putea să-mi spui destinul lui?

Destinul însemnând menirea lui, nu aș putea să spun când moare sau altceva. Chiar l-am analizat. Nu pot să fac previziuni, dar pot afla informații despre structura lui mentală și chiar l-am studiat pe Putin.

Și care e menirea ta, că ai spus că ai aflat care e menirea ta?

Misiunea mea în viață a fost aceea de a crea ceva unic și original. Noi avem ciclurile energetice de câte nouă. La fiecare nouă ani treci pe nivelul următor, lecția e aceeași. În momentul în care mi-am văzut traseele de viață formate din 3 și 7, am știut că 3 înseamnă comunicare și contact cu oamenii, oameni foarte diferiți ca religie, cultură, culoarea pielii și că 7 înseamnă să aduc această noțiunii a spiritualității, a înțelepciunii în ceea ce fac, am realizat că am bifat cu brio acest destin.

Să creez prima agenție de turism din România, nișată pe zona de retreat-uri este definiția completă a celor două numere. Doar că asta am aflat abia acum, după niște ani în care eu am făcut asta.

Hai să ne întoarcem puțin în spate. De unde vii?

Din Bârlad.

Câți ani ai?

Am 37 de ani.

Cum ai ajuns în București?

La facultate.

Ce ai terminat?

ASE, Management.

De ce? Că ai vrut tu, sau era la modă?

Eu am vrut Bucureștiul. Am dat la trei facultăți, în Iași la psihologie, în Constanța la relații sociale și în București la ASE. Am luat la toate trei și am făcut următorul raționament: „La Iași nu mă duc că e prea aproape de casă și toată lumea se duce acolo. La Constanța e frumos doar vara. Bucureeeești!” Pe principiul acesta am ales Bucureștiul, însă nu a fost o facultate care să mă încânte, cu atât mai mult cu cât în liceu am terminat filologia.

Ce meserie au ai tăi?

Ai mei sunt pensionari de foarte mulți ani. Au avut funcții decente, au muncit amândoi în aceeași fabrică de confecții, cea mai mare din Moldova la vremea respectivă, mama controlor și tata administra ceva depozit.

Ești singură la părinți?

Mai am un frate care este cu 10 luni mai mare decât mine 😀. Ai mei au fost foarte harnici, am aterizat unul după altul.

După facultate unde te-ai angajat?

M-am angajat deja din anul II de facultate pentru că vorbim de niște poziții modeste în familia mea, fratele meu la facultate la Iași, eu eram la București și am fost nevoită să mă angajez că nu aveam bani să mă susțin. Ai mei aveau posibilități reduse, trimiteau și ei săracii cât aveau și m-am angajat la Germanos. Am lucrat acolo o perioadă, după care m-am angajat în bancă, unde am stat vreo șapte ani.

Iar când ai plecat din bancă…

Când am plecat din bancă mi-am făcut un business al meu. Era nebunia aceea cu site-urile de reduceri și am avut un site care se chema cautăreduceri.ro. Mi-am dorit eu să fac ceva mare și am crezut că pot să fac de una singură, însă am ajuns într-o fază de burnout, am fost copleșită, a trebuit să închid și m-am angajat în Medlife. Medlife-ul a fost un loc de muncă fantastic. Acolo am lucrat pe departamentul de new business și a fost foarte, foarte interesant și plăcut.

Și cu toate astea la un moment dat ai închis ușa…

Fiind din nou într-un burnout, mi-am luat un concediu. Altul din afară, nu putea înțelege problemele din viața mea. Aveam bani, aveam mașină, o grămadă de beneficii, petreceri cu colegii, plecam în vacanțe… Unde era problema? Ceva parcă nu era la locul lui, nu eram ok cu mine. Și atunci mi-am luat un concediu la final de an și am plecat o lună în Bali. Mă hotărâsem să plec undeva singură pentru prima dată în viața mea pentru că îmi doream să stau eu cu mine, să intru în toate fricile mele și să-mi dau seama ce Dumnezeu e în neregulă cu mine.

Aia a fost o călătorie care m-a transformat. Nu am gândit demisia, a venit super natural. M-am întors la muncă, am intrat într-o ședință și când trebuia să stabilesc targetul pe anul ce urma, să fac previziuni, am zis: „Eu nu mai pot să fac nicio previziune, simt că până aici a fost. Îmi dau demisia”. Toți din board s-au retras și au spus: „Stai puțin, te-am luat prea tare. Mai du-te trei zile, mai stai acasă, că prea ai venit de pe coclauri, cine știe ce ai fumat acolo…”. Le-am zis: „Nu, nu e vorba de asta, chiar nu-mi mai vine să fac nimic. Eu am iubit locul acesta de muncă, dar abia îmi mai amintesc ce vindeam eu. Nu se mai pupă, parcă ne-am defazat”. Am mai stat o lună să-mi închei contractele și apoi m-am dus la un prieten care avea agenția Fun Trip și i-am spus: „Am fost în Bali, am bănănăit peste tot, știu insula aia mai bine decât știu Bârladul. Hai organizează-mi și mie niște grupuri acolo pentru că eu vreau doar să plec”. „Super tare! Eu chiar nu am destinația asta pe listă. Fă un program și într-o lună eu îți organizez un grup”, a răspuns el. Mi s-a părut super tare și mă gândeam doar că o să mă reîntorc în Bali.

Când a văzut programul meu, a zis: „Băi, Adriana, nu se pupă. Eu sunt Fun Trip, eu sunt cu distracția. Ce mi-ai dat tu aici cu meditații, cu relaxări, cu yoga, cu reechilibrări… Dă-mi ceva cu scufundări, cu sărit cu parașuta…”. I-am zis că nu pot pentru că Bali are o altfel de vibrație. Atunci el mi-a zis să-mi fac eu agenția mea. Am primit ajutor de la un prieten pentru că nu știam ce trebuie să fac și în două săptămâni aveam actele, brevetul obținut, licență de turism, tot și în prima lună deja aveam primul grup.

Nu au venit cunoscuți, dar habar nu am cum au venit.

Au fost vreo șase și mi s-a părut suficient că am plecat cu un grup.

Și câte zile ai stat?

Toate retreat-urile mele au același format de zece zile.

Primul grup l-ai strâns într-o lună? Al doilea?

La fel. După prima călătorie, am strâns câte un grup în fiecare lună.

Ce vrei să faci cu numerologia? Care e traseul tău următor?

În momentul de față sunt foarte fericită că parcă e o altă modalitate prin care eu contribui, e un alt mod prin care eu pot ajuta oamenii. Feedback-ul pe care eu îl primesc în urma unei analize, e înălțător, simt că am un rost pe pământul acesta. Acum organizez retreat-urile mele pe tematică de numerologie, am avut deja vreo trei și toată lumea e fascinată de numerologie.

Familie ți-ai făcut?

Nu. De multe ori mă gândesc că poate acesta e modul universului de a reechilibra lucrurile.

Și numerele tale ce zic?

Să știi că numerele îmi cam arată că acolo am de lucru. Deși fac pași în direcția asta, eu mă apăr de ea. Mă simt pe misiunea mea, pe calea mea de viață, super fericită cu ceea ce fac, dar lipsește ceva. Când adorm noaptea, tot singură sunt.