Află ce serial a fost popular în anul în care te-ai născut
Te lauzi mereu că te-ai născut odată cu Lambada. Sau că pe vremea ta se dansau blues-uri şi se uitau oamenii pe furiş la DVD-uri. De acum poţi să te lauzi şi cu serialul care a fost super popular în anul acela care înseamnă atât de mult pentru tine. Dacă nu l-ai văzut, este timpul să recuperezi asta cu un binging.
Vorbim despre cele mai importante seriale din 1970 şi până astăzi. Şi ţinem cont de serialele care au marcat anii respectiv: audienţe foarte mari (evident nu la noi, ci peste ocean) sau premii câştigate.
1970 – The Brady Bunch
Familia perfectă pe care toată lumea o iubea sau o ura. Serialul a debutat în 1970 şi de atunci a avut cinci sezoane şi foarte multe spin-off-uri, precum şi filme pornind de la povestea serialului.
1971 – All in the Family
Un alt sitcom. De data aceasta despre familia Bunkers şi problemele ei de fiecare zi, vorbind, însă, foarte multe subiecte serioase, precum religie, avort, cancer, infidelitate, homosexualitate, rasism. După cele nouă sezoane, All in the Family a fost considerat unul dintre cele mai influente sitcom-uri de peste ocean.
1972 – M*A*S*H
Serialul este şi astăzi cel mai urmărit din istoria televiziunii americane. Difuzat în timpul Războiului din Vietnam, M*A*S*H vorbea despre povestea unor doctori care încercau să îi salveze pe soldaţii americani în timpul unui război fictiv în Coreea de Sud.
1973 – The Mary Tyler Moore Show
Mary Richards este o tânără singură şi deschisă la noi experienţe. Iar serialul îi urmăreşte aventurile pe care le are în noul său job la un post de televiziune.
1974 – Happy Days
Acţiunea se petrece în anii ’50, în Milwaukee. Aşa că puteţi să vă aşteptaţi la geci de piele, bad boys pe motociclete şi, evident, rock’n’roll. So, long live King Elvis.
1975 – Saturday Night Live
Da, da, exact acelaşi show de astăzi. 43 de sezoane şi încă nu ne-am plictisit de SNL. Încă este foarte bun. Şi se ţine în continuare foarte bine în audienţe. Iar modul în care îi imită astăzi Alec Baldwin pe Donald Trump sau Kate McKinnon pe Hillary Clinton este absolut genial.
1976 – Charlie’s Angels
Nu vorbesc despre seria cinematografică cu Cameron Diaz, Drew Barrymore şi Lucy Liu, ci despre serialul de la mijlocul anilor ’70. Cu 3 doamne foarte badass cool şi pregătite mereu să ia atitudine în faţa oricărei nedreptăţi.
1977 – Roots
Serialul vorbea despre sclavia afro americanilor din timpul perioadei pre Civil War. Roots a marcat puternic publicul din aceea perioadă, iar faptul că 100 de milioane de oameni au văzut ultimul episod al serialului este o dovadă a importanţei sale.
1978 – Laverne & Shirley
Se pare că în anul în care te-ai născut tu, prietenia a fost foarte importantă. Ajuns în anul 1987 la sezonul trei, Laverne & Shirley este serialul care îţi poate valida modul în care vezi tu prietenia ideală.
1979 – Mork & Mindy
Un spin-off al serialului Happy Days, Mork & Mindy ni-l aducea pe Robin Williams pe micul ecran. Ei bine, îndrăgitul actor juca atunci rolul unui extraterestru pe nume Mork.
1980 – Dallas
L-ai aşteptat ca pâinea caldă. Nu doar atunci când era difuzat pe TVR, ci şi acum când citeai acest articol. JR & Co. ne-au făcut să ne dorim să purtăm pălării de cowboy şi să intră în casă cu toţii la aceeaşi oră, doar începea serialul.
1981 – The Dukes of Hazzard
Timp de şapte sezoane verii Bo şi Luke Duke erau nişte tineri foarte drăguţi care, însă, intrau în tot felul de probleme cu legea.
1982 – 60 Minutes
Ei bine, anul asta a intrat în istorie. Nu doar pentru că te-ai născut tu, ci pentru că a fost lansată emisiunea 60 Minutes. Deţine recordul pentru cel mai longeviv show din primetime-ul american. Şi are nu mai puţin de 138 de premii Emmy câştigate. O adevărată legendă.
1983 – The A-Team
Un grup de soldaţi americani evadează din închisoarea în care au ajuns din greşeală. Aşa că avem: pistoale, muşchi şi război. Aşa că ai aventură, suspans şi bătăi. Un altfel de filme cu Van Damme, dar aceeaşi plăcere la vedere.
1984 – Murder, She Wrote
Sună puţin prea serios? Păi şi este. O avem Angela Lansbury în rolul personajului său Jessica Fletcher, detectiv amator. O văduvă foarte simpatică care, din pasiune şi curiozitate, începe să rezolve tot felul de situaţii misterioaso-criminale.
1985 – Family Ties
Nu foarte departe de probleme pe care le avem şi noi astăzi în România (dar şi ei peste ocean). Serialul spune povestea familiei Keaton în care fiul Steven este Republican, iar fiica Elyse este liberală. Poate vă sună cunoscut, nu?
1986 – Cheers
Sam Malone este patronul unui bar foarte prietenos din Boston (Cheers). Iar Diane Champers este ospătăriţă aici. Un sitcom foarte amuzant. Şi un punct de referinţă mai ales după spin off-urile care au apărut după el.
1987 – The Golden Girls
4 femei la a două (spre a treia) vârstă care se bucură de anii lor de glorie (golden years, baby). Serialul a atras repede atenţia încă de la lansarea sa din anul 1985, dar Golden Girls a impresionat doi ani mai târziu, atunci când a şi câştigat premiul Emmy pentru cea mai bună comedie. O avem pe incredibila Betty White şi acesta este un motiv suficient să te uiţi la serial.
1988 – Full House
Atunci când îi moare soţia, Danny Tanner primeşte ajutor din partea celor doi colegi de cameră pe care îi are: un mare amorez, Jesse şi un actor de stand-up, Joey. Iar cei doi nu îl ajută doar să îşi pună viaţa în ordine, ci şi să îşi crească cei trei copii: D.J, Stephanie şi Michelle.
1989 – Married With Children
Serialul începutului anilor 1990 în România. Este drept se difuzează şi astăzi pe micul ecran de la noi. Dar glumele lor sunt încă foarte amuzante. Iar de Ed O’Neil nu ai cum să te saturi. Poate că în pauzele de Modern Family, te mai uiţi odată la Familia Bundy.
1990 – The Fresh Prince of Bel-Air
Will Smith pe micul ecran. Tentant, nu? Timp de şase sezoane, l-am avut pe Smith foarte des la noi în sufragerie. Şi a fost o mică obsesie cu acest film. Poate o fi de la melodia de pe generic.
1991 – Home Improvement
De ce a avut succes show-ul? Pentru că Tim Allen a fost impresionant în rolul lui Tim Taylor. Dar mai ales pentru subiectele de reality show pe care le promova Home Improvement. Şi la noi a prins Visuri la Cheie, aşa că interesul pentru show-uri how to sau do it yourself este mare.
1992 – Roseanne
ABC a avut ceva răbdare cu acest serial pentru că a atins apogeul audienţei abia în sezonul patru. Dar Roseanne a prins atât de bine încât anul acesta va fi un revival.
1993 – Beverly Hills, 90210
Dacă erai un puşti la începutul anilor ’90, atunci sigur ai fost fan al serialului. Poate că acum nu este nimic nou sub soare dacă spun că era un serial despre dramele unor puşti bogaţi din LA, dar atunci serialul acesta era văzut la noi ca o gură de aer din altă lume. Aşa că, am două întrebări pentru voi: Kelly sau Donna? Brandon sau Dylan?
1994 – Seinfeld
Comedie, adică râzi cu lacrimi. New York. Prieteni. Serialul acesta ni l-a dat pe Kramer şi faze lui super amuzante. Şi ni i-a adus pe Jerry Seindfeld şi pe Julia Louis-Dreyfus atât de mult timp în sufrageriile noastre. Timp de nouă sezoane, Seindfeld ne-a fost un prieten atât de apropiat.
1995 – ER
Să nu avem impresia că serialele cu doctori s-au născut acum cu Dr. House sau cu Meredith Grey. Şi să nu uităm că ER ni l-a dat pe George Clooney.
1996 – Suddenly Susan
Atunci când Susan iese dintr-o relaţie se simte foarte singură. Şi trebuie să înveţe să trăiască în această singurătate şi să te cunoască pe ea. Credeţi că este simplu? Dar stai liniştit, anul tău nu este unul trist. O să reuşeşti. Aşa cum o face şi Susan.
1997 – The X-Files
Îi avem şi astăzi pe Scully şi Mulder. Cei doi agenţi FBI care investighează tot felul de cazuri misterioase din zona sci-fi. Iar interesul pentru lumea extratereştrilor este foarte mare şi astăzi. Long live Elon Musk.
1998 – Charmed
Şi cu acest serial am intrat în lumea supranaturalului. Doar nu credeai că a început ceva cu Vampires Diaries sau Good Witch. Ei bine, Charmed ne-a făcut să ne gândim dacă nu cumva cu toţii avem vreun trecut vrăjitoresc.
1999 – The Sopranos
Atunci când HBO a lansat acest serial, nimic nu mai era la fel pe micul ecran. The Sopranos ne-a introdus în viaţa de zi cu zi a unor capi mafioţi. Iar pe lângă lucrurile supranaturale, lumea mafiei este unul dintre subiectele care ne atrag cel mai mult.
Şi pentru că serialele care au marcat ultimii ani deja ne sunt super cunoscute, cred că este suficient să vă provoc să citiţi care a fost cel mai bun serial din 2000 şi până astăzi. Şi să vă amintesc serialul din anul naşterii voastre. Începem?
2000 – Gilmore Girls
2001 – Will & Grace
2002 – Friends
2003 – CSI: Crime Scene Investigation
2004 – Desperate Housewives
2005 – Grey’s Anatomy
2006 – 30 Rock
2007 – Mad Men
2008 – Breaking Bad
2009 – Modern Family
2010 – The Walking Dead
2011 – Game of Thrones
2012 – Veep
2013 – House of Cards
2014 – Fargo
2015 – Mr. Robot
2016 – American Crime Story: The People v. O.J. Simpson
2017 – The Handmaid’s Tale
2018 – Oare care o să fie?